Dreptul de deducere al T.V.A. se exercită conform art. 145 C. fisc., dispoziţiile privind deductibilitatea cheltuielilor specifice impozitului pe profit nu sunt aplicabile în această materie.
Secţia comercială şi de administrativ, Decizia nr. 814 din 24 noiembrie 2006
Prin decizia de impunere nr. 5749 din 28 iulie 2005 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău s au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina contribuabilului SC R.L. SRL Bacău astfel:
1. T.V.A. – în total 181.597.000 lei din care T.V.A. aferentă cheltuielilor cu prestări de servicii de consultanță comercială și control de calitate nedeductibil fiscal în sumă de 174.535.375 lei, T.V.A. – aferentă cheltuielilor de protocol nedeductibil fiscal în sumă de 4.580.046 lei și T.V.A. fără document justificativ în sumă de 2.481.624 lei;
2. impozit pe profit în sumă de 110.520.000 lei reprezentând cheltuieli de deplasare nedeductibile fiscal, cheltuieli de protocol nedeductibil și cheltuieli de servicii de consultanță tot nedeductibil.
Decizia de impunere a fost întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 27 iulie 2005.
împotriva deciziei de impunere SC R.L. SRL a formulat contestație la organul fiscal, iar prin decizia nr. 263 din 18 octombrie 2005, A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău a respins contestația, reținându se legalitatea deciziei de impunere, pe considerentul că facturile de prestări servicii emise de SC T. SRL către S.C. R.L. nu are la bază documente justificative potrivit pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, respectiv situații de lucrări, rapoarte de lucru, din care să reiasă prestarea efectivă a serviciilor, așa încât acestea sunt cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. f).
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr. 8612/2005, SC R.L. SRL a solicitat anularea deciziei 263/2005 precum și a deciziei de impunere nr. 5749/2005.
Prin sentința civilă nr. 269 din 19 mai 2006, Tribunalul Bacău a respins acțiunea, reținând că potrivit art. 48 cap II, H.G. nr. 44/2004 pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări servicii trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care trebuie să cuprindă unele mențiuni obligatorii „contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate iar prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucrare, studiu de fezabilitate.
A reținut instanța de fond că deși între contestator și SC T. SRL există încheiate două contracte de colaborare, privind prestarea de către SC T. SRL de servicii de asistență comercială și de control a calității și cantității (ce presupune verificarea calității și culorii de tipărire, verificarea înscrisurilor constatate, facturile emise de SC T. nu conțin documente justificative cerute de lege care să dovedească prestarea efectivă a acestor servicii.
Instanța a apreciat că serviciile nu au fost prestate ci doar s-au întocmit acte fictive între părți.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs SC R.L. criticând soluția ca nefiind legală și temeinică, arătând că serviciile au fost prestate în baza a două contracte de către prestatorul SC T. SRL și au ca obiect servicii de asistență comercială și economică și servicii de control a calității și cantității, că a dovedit necesitatea efectuării cheltuielilor deduse, că cele două contracte îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Invocă recurenta că instanța a concluzionat greșit că serviciile nu au fost prestate, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și constatării că suma de 174.535.375 lei T.V.A. deductibili trebuie avută în vedere la rambursare.
Criticile pe care își întemeiază recurenta cererea se referă doar la suma de 174.535.375 lei T.V.A., necontestând celelalte sume din decizia de impunere (impozit pe profit și T.V.A. reprezentând cheltuieli de protocol), așa încât instanța se va limita la analiza legalității actelor administrativ fiscale doar cu privire motivele de recurs invocate.
SC T. SRL a formulat cerere de intervenție în interes alăturat, arătând că cele două contracte îndeplinesc condițiile legale, că serviciile au fost prestate.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă, raportate la dispozițiile legale, instanța apreciază că este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Organul fiscal a reținut că suma de 174.535.375 lei reprezintă T.V.A. aferentă cheltuielilor cu prestări de servicii de consultanță comercială și control de calitate nedeductibile fiscal, reținând că recurenta a înregistrat suma de 534.061.692 lei T.V.A. deductibilă. S-a apreciat că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile cu prestări de servicii fiind incidente prevederile art. 21 lit. m) și art. 145 alin. (3) Legea nr. 571/2003, pct. 48, 51 din H.G. nr. 44/2004, reținându-se în fapt că deși s-au încheiat contracte de colaborare și s-au emis facturi nu exista alte documente justificative care să ateste prestarea serviciilor de către SC T. SRL.
Dreptul de deducere este reglementat de art. 145 C. fisc. Astfel la alin. (3) se prevede „dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca prestator de T.V.A. are dreptul să deducă T.V.A. datorată sau achitată, aferentă prestărilor de servicii care i-au fost prestate sau urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă”. Alin. (12) al art. 145 C. fisc. stabilește și condițiile aplicabile recurentei pentru exercitarea dreptului la deducere. Astfel, bunurile (în speță serviciile) urmează să fie folosite pentru operațiuni cu drept de deducere, iar persoana impozabilă trebuie să dețină o factură fiscală sau alt document legal aprobat care justifică suma T.V.A. în cauză recurenta a dovedit că serviciile au fost folosite pentru operațiuni care dau drept de deducere, iar sub aspect formal, pentru serviciile prestate au fost emise facturi fiscale care au fost înregistrate în contabilitatea ambilor parteneri comerciali.
Art. 21 alin. (4) lit. m) pct. 4 din H.G. nr. 44/2004 nu sunt incidente în ce privește taxa pe valoarea adăugată, textele invocate reglementând cheltuielile deductibile pentru determinarea profilului impozabil, alin. (4) reglementând cheltuielile ce nu sunt deductibile.
Interpretarea dată de instanța de fond în sensul că dispozițiile referitoare la cheltuielile nedeductibile din capitalul ce reglementează „calculul profitului impozabil” ar fi aplicabile pentru deducerea T.V.A. este contrară dispozițiilor legale.
Instanța apreciază că suma de 174.535.375 lei (suma contestată de recurentă) reprezintă T.V.A. deductibilă aferentă prestărilor de servicii pentru care societatea are încheiate contractele de colaborare nr. 101/2004 și nr. 102/2004 în baza cărora SC T. SRL furnizează asistență comercială și control de calitate confecționării etichetelor. Justificarea deducerii s-a făcut cu documente legal aprobate, respectiv facturi fiscale. Dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 și art. 145 alin. (12) din aceeași lege, instanța reține că recurenta și-a dovedit pe deplin dreptul de deducere al T.V.A.
(Judecător Vasilică Pintea)
