– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008: art. 1, art. 5, art. 7
– Hotărârea Guvernului nr. 686/2008: art. 8 alin. (7)
Atunci când se contestă însuşi dreptul de a încasa taxa de poluare, Administraţia Fondului pentru Mediu trebuie să stea în judecată în calitate de pârâtă, pentru că ea este beneficiara taxei respective şi o gestionează corespunzător scopului enunţat de actul normativ care a instituit-o, respectiv art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
(Decizia nr. 265/RC din 24 februarie 2010)
Prin cererea înregistrată la nr. 921/90/2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, din data de 29 decembrie 2009, reclamanta SC A. SA Rm. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâţii DGFP Vâlcea şi AFP Rm. Vâlcea, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 59732 din 29 octombrie 2008, emisă de
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Rm. Vâlcea, obligarea Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Rm. Vâlcea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 3.664 lei actualizată cu dobânda legală şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 19 mai 2009, s-a formulat de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu, solicitând instanţei admiterea acestei cereri, întrucât taxa de poluare se plăteşte într-un cont distinct pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu şi se face la bugetul acesteia, iar sumele încasate sunt gestionate de către chemata în garanţie.
Prin sentinţa nr. 1310/CAF din 27 octombrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secţia comercială şi administrativ fiscal, a respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 59732 din 29 octombrie 2008 emisă de pârâtă, s-a stabilit în sarcina reclamantei taxa de poluare pentru autovehicule în sumă de 3.664 lei, în vederea efectuării primei înmatriculări în România a unui autoturism marca FIAT Tip STILO, taxă care nu încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Aderare la UE, O.U.G. nr. 50/2008 respectând norma comunitară.
S-a mai susţinut că legea internă se aplică în mod nediscriminatoriu atât produselor naţionale, cât şi produselor importate din alte state inclusiv statele membre UE. vechi sau noi, care se înmatriculează pentru prima oară în România, iar O.U.G. nr 50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu, ţinând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene.
împotriva sentinţei în termen legal s-a formulat recurs de către reclamantă, care a susţinut în esenţă că autovehiculul în cauză este din categoria M1, cu capacitate cilindrică 1.910 cm3, cu normă de poluare EURO 3. După apariţia O.U.G. nr. 218/2008. care a modificat O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele M1 cu norma de poluare EURO 4, cu capacitate cilindrică sub 2.000 cm3 se exceptează de la plata taxei de poluare, ceea ce constituie un tratament discriminatoriu între maşinile noi şi cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, de natură a înfrânge dispoziţiile art. 90 par. I din Tratatul CE, prioritar prin efectul art. 148 din României. S-a invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europene (printre care cauza Costa/Enel, cauza Simmenthal), decizia nr. 2421/2009 a Curţii de Apel Cluj, cât şi faptul că Tribunalul Sibiu prin încheierea din 18 iunie 2009 a sesizat Curtea de Justiţie Europeană cu o întrebare preliminare referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, cu art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene.
La 28 ianuarie 2010 s-a depus întâmpinare din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că prin Decizia nr. 802/2009 Curtea Constituţională a apreciat că O.U.G. nr. 50/2008 este constituţională, iar, pe fond, dispoziţiile respectivului act normativ nu sunt incompatibile cu dreptul comunitar, sens în care s-ar putea reţine concluziile CJCE cu ocazia soluţionării acţiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi şi C-333/2005 Nemeth.
La termenul de judecată din 17 februarie 2010, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, iar la acelaşi termen s-a depus din partea Administraţiei Finanţelor Publice Rm. Vâlcea decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2009 emisă de ANAF, prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei, arătându-se că această decizie nu a fost atacată.
La 23 februarie 2010 s-au înregistrat la dosar concluziile scrise din partea recurentei, prin care s-au reiterat criticile aduse prin cererea de recurs.
Examinând sentinţa, cu prioritate, prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a neatacării deciziei pronunţate în contestaţia administrativă, Curtea constată următoarele:
Prin O.U.G. nr. 50/2008 (art. 1) s-a stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. în consecinţă, atunci când se contestă însuşi dreptui de a încasa taxa de poluare, Administraţia Fondului pentru Mediu trebuie să stea în judecată în calitate de pârâtă, pentru că ea este beneficiara taxei respective şi o gestionează corespunzător scopului enunţat de actul normativ care a instituit-o. Sub acest aspect, este ¡relevantă chemarea sa în garanţie de către Administraţia Finanţelor Publice Rm. Vâlcea, ea trebuind să stea în proces în calitate de pârâtă. Este drept că art. 5 şi 7 din O.U.G. nr. 50/2008 se referă doar la autoritatea fiscală competentă, în ceea ce priveşte stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili, însă din interpretarea logică a respectivului act normativ ca şi a Normelor Metodologice date în aplicarea sa, aprobate prin H.G. nr. 686/2008, rezultă că este dată în competenţa exclusivă a autorităţii fiscale soluţionarea contestaţiilor, nu şi restituirea integrală a taxei, a cărei valabilitate este contestată, pentru care este necesară chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a beneficiarului taxei respective. Prevederea din H.G. nr. 686/2008 care trimite la solicitarea, din partea autorităţii fiscale, a virării unei părţi din taxă, din conturile Administraţiei Fondului pentru Mediu [art. 8 alin. (7)], are în vedere doar un eventual calcul greşit şi nicidecum ipoteza în care se contestă însăşi legalitatea taxei.
Pentru aceste considerente, se apreciază că raportul juridic dedus judecăţii nu a fost corect legat, pentru că nu a fost chemată în judecată şi Administraţia Fondului pentru Mediu, în calitate de pârâtă.
Se va observa că nu are calitate procesuală pasivă, pentru că nu are vreo atribuţiune în acest sens, iar după cum a recunoscut chiar recurenta, la termenul de judecată din 17 februarie 2010, nu l-a chemat în judecată, fiind indicat doar ca şi coordonator al autorităţii fiscale competente.
De asemenea, urmează a se observa că urmare a contestaţiei administrative s-a emis de către DGFP Vâlcea decizia nr. 7 din 27 ianuarie 2009, fără ca împotriva acesteia să se exercite calea de atac, potrivit art. 218 alin. (2) C. pr. fisc.
în concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., recursul a fost respins ca nefondat, reţinându-se temeiurile respingerii acţiunii şi cererii de chemare în garanţie ca fiind cele redate anterior, ce vor substitui motivarea primei instanţe.
