Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.
Argumentele instanţei Europene, care au determinat concluzia Curţii, deşi raportate la forma iniţială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu ţin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare şi conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei şi de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Curtea a reţinut că, potrivit unei jurisprudenţe constante, interdicţia prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale.
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul şi de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională şi introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate. O astfel de situaţie ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicţiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE şi 34 TFUE.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1042 din 20 aprilie 2011
Prin cererea formulată și înregistrată la data de 18.11.2010, pe rolul Tribunalului Argeș – Secția civilă, sub nr. 4209/109/2010, petentul F.L. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Fondului Pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice – P. L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se anuleze decizia de calcul nr. 9624/13.12.2008, cu obligarea pârâților să-i restituie suma de 2.405 lei, reprezentând taxa pe poluare actualizată în raport de indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism VW Passat, pentru care a achitat suma de 2.405 lei taxă pe poluare. Această taxă este ilegală, fiind percepută în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern cu încălcarea art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE, cu atât mai mult cu cât, conform art. 148 alin. (2) și 4 din Constituție, România are obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar.
în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Beian contra României ca și Curtea de Justiție Europeană, în cauza Weigel și Simmenthal.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare, invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, deoarece nu s-a atacat nici un act administrativ și nu s-a făcut nicio plângere prealabilă. Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut nicio probă că taxele aplicate de Statul Român sunt superioare celor din statul din care a fost achiziționat autoturismul, astfel că obligația de plată a taxei de poluare nu este contrară prevederilor art. 90 pct.1 din Tratatul CE. De altfel, Comisia Europeană a apreciat că O.U.G. nr. 50/2008 este conformă normelor dreptului comunitar motiv pentru care a și fost ridicată procedura de infringement declanșată împotriva României.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. P. L. a invocat lipsa calității procesuale pasive, deoarece taxa pe poluare se plătește într-un cont deschis pe numele administrației fondului pentru mediu conform art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2008. De asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece chitanța nu este act administrativ-fiscal, iar în instanța de contencios administrativ-fiscal poate fi contestată doar decizia emisă în soluționarea plângerii administrative.
Prin sentința nr. 16 din 10.01.2011, Tribunalul Argeș – Secția civilă, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că petentul a achiziționat un autovehicul marca VW Passat, pentru care a achitat suma de 2.405 lei, taxă pe poluare, iar la baza efectuării plății a stat decizia de calcul a taxei, emisă de Administrația Finanțelor Publice, la 13.12.2008 astfel că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceasta.
Excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.F.P. Argeș a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece se solicită restituirea plății nu ca urmare a anulării unui act administrativ fiscal, ci ca o consecință a nelegalității impunerii obligației de plată. Cu aceeași motivare va fi respinsă și excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, deoarece acțiunea în contencios administrativ nu are obligatoriu ca obiect anularea unui act administrativ.
Tribunalul a reținut că reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând tuturor pârâților restituirea sumei achitate. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, publicată la 25.04.2008, se instituie taxa pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă. Art. 4 prevede că „obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, iar potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1)„suma de plată a taxei se calculează pe baza elementelor prevăzute în anexa nr. 1-4”. Conform art. I din O.U.G. nr. 208/2008 publicată la 8 decembrie 2008, „anexele nr. 1, 2 și 3 din O.U.G. nr. 50/2008, publicată în 25 aprilie 2008 se modifică și e înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 și 3 la prezenta ordonanță de urgență”, iar potrivit art. I din O.U.G. nr. 218/2008, publicată la 11 decembrie 2008 „O.U.G. nr. 208/2008 se abrogă”.
Art. II din același act normative prevede că taxa plătită potrivit O.U.G. nr. 208/2008 se restituie până la nivelul taxei calculată potrivit O.U.G. nr. 50/2008 din 25 aprilie 2008.Potrivit alin. (3) din același act normativ procedura de înmatriculare a autovehiculelor se consideră inițiată la data depunerii documentelor prevăzute la art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008. Contribuabililor li se aplică regimul juridic în vigoare la data depunerii documentelor prevăzute la art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008.
în speță, Tribunalul a reținut că reclamantului i-a fost calculată taxa pe poluare după criteriile prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, în forma sa inițială coeficient B fiind 2, iar coeficientul D fiind 1,3.
Tribunalul a arătat că textul art. 110 CE are ca obiect interzicerea discriminării produselor comunitare intrate pe teritoriul unui stat membru prin instituirea de acesta a unor taxe discriminatorii în raport cu produsele naționale aflate pe aceeași piață. De asemenea, O.U.G. nr. 50/2008 este criticată pentru faptul că prin efectul ei ar discrimina autoturismele de ocazie produse în statele membre căci pentru acestea se percepe taxa de poluare în timp ce pentru produsele naționale de ocazie nu se percepe.
Analizând O.U.G. nr. 50/2008 din perspectiva criticii arătate, Tribunalul a constatat că plata taxei de poluare reglementată de acest act normativ este impusă pentru toate autoturismele care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, cu excepțiile enumerate în textul legii, criteriul acestor excepții fiind altul decât proveniența autoturismului. De asemenea, s-a reținut că pentru calculul cuantumului taxei de poluare criteriul este gradul de poluare produs de autoturism, determinat după numărul de cilindri și taxa specifică pe cilindri ca și de coeficientul de reducere a taxei în funcție de poluarea specifică produsă de autovehicul.
Instanța de fond a dedus, din analiza criteriilor arătate, că O.U.G. nr. 50/2008, în forma inițială, nu face nicio distincție între produsele naționale și cele extra naționale provenind din țările membre. Dacă nu există o directă se impune a se verifica existența unei discriminări indirecte. în această analiză tribunalul constată mai întâi că textul art. 110 CE nu interzice statelor membre să impună taxe interne, ci doar ca acestea să nu discrimineze produsele altor state membre (Cauza 21/79 (1980) – ECR Comisia/Italia)
Reclamantul consideră că prin simplul fapt al impunerii taxei se produce o discriminare pentru că autoturismele de ocazie provenind din statele membre sunt taxate în timp ce produsele similare nu sunt taxate, iar tribunalul constată că această discriminare nu există. Mai întâi pentru că orice stat poate impune taxe interne și atâta timp cât art. 110 CE nu interzice impunerea de taxe rezultă că o astfel de discriminare, prin efect, dacă ar exista, ea este permisă (Comisia/Franța 1987 – ECR 1597). în al doilea rând, tribunalul consideră că o astfel de taxă ar fi discriminatorie dacă prin cuantumul ei ar descuraja comerțul cu autovehiculele de ocazie prin impunerea unei taxe mai mari pentru autovehiculele de o anumită categorie în care s-ar plasa cele extrateritoriale. Așa cum se deduce din criteriile prevăzute de actul normativ, cuantumul taxei este fixat în funcție de criterii obiective, gradul de poluare produs, vechime etc. Pe temeiul acestor criterii se poate deduce că autovehiculele de ocazie provenite de pe piața națională a statelor membre nu sunt discriminate căci valoarea taxei pe poluare a unui astfel de autovehicul este egală cu cea care ar fi percepută pentru un autoturism provenind din parcul național, dacă ar fi reînmatriculat în România.
S-a apreciat astfel că obiectul actului normativ în litigiu este poluarea, cuantumul taxei fiind stabilit în funcție de gradul de poluare produs de autovehicul, căci scoaterea de pe piața națională a acestuia prin radierea înmatriculării antrenează restituirea valorii rămase din cuantumul inițial al taxei.
Tribunalul a concluzionat că, atâta vreme cât această taxă nu este discriminatorie și nu se încalcă vreo normă a UE, acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma următorului motiv de recurs, încadrat în art. 3041C.proc.civ:
Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins acțiunea sa prin care a solicitat restituirea sumei de 2.405 lei, reprezentând taxă pe poluare plătită pentru un autoturism VW Passat, întrucât această taxă este ilegală, fiind percepută în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern cu încălcarea art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE, cu atât mai mult cu cât, conform art. 11 și art. 148 alin. (2) și 4 din Constituție, România are obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar.
Intimata D.G.F.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât art. 90 din Tratat invocat de reclamant nu este incident în cauză.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Art. 3 pct.1 din Ordinul nr. 1899/2004, privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevede că „Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget”.
în cauză, reclamantul, după achitarea sumei stabilite cu titlu de taxă pe poluare (la data de 13.12.2008), a solicitat restituirea acesteia la 8.10.2010, cu respectarea termenului de 5 ani, prevăzut de art. 3 pct. 1 din Ordinul nr. 1899/2004.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, Rec., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (paraagrafele 34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. în acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, Rec., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contest că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței Europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, Rec., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art. 110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 13.12.2008, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., Curtea a admis recursul și a modificat sentința în sensul că a anulat actul fiscal și a dispus restituirea sumei de 2.405 lei, în condițiile art. 117 C.proc.fisc.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
