a consacrată prin scutirea de la plata taxei de poluare a unei anumite categorii de autovehicule, conform O.U.G. nr. 218/2008, continuă şi sub imperiul O.U.G. nr. 117/2009, dacă autovehiculul a intrat în România până la 31.12.2009, iar procedura de înmatriculare a fost demarată până la data de 12.02.2010.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1458 din 9 septembrie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției comerciale, contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 24.02.2010, reclamantul Ț.M. a chemat în judecată pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani și Administrația Fondului de Mediu București pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 TCE și obligarea pârâților la restituirea sumei de 16.384 lei, reprezentând taxa de poluare plătită pentru achiziționarea unui autoturism din UE, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligat să plătească taxa de poluare în sumă de 16.384 lei. A apreciat reclamantul că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 TCE.
Pârâta DGFPJ Botoșani, prin întâmpinare, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor București, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința nr. 653/19.05.2010, Tribunalul Botoșani, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani și a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani și Administrația Fondului de Mediu București, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani să restituie reclamantului contravaloarea taxei de poluare în sumă de 16.384 lei, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 0516989/19.01.2010, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 839,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Față de calitatea părților chemate în judecată, instanța de fond a constatat că citarea în calitate de pârât a Direcției Generale a Finanțelor Publice Botoșani este oportună în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins plata taxei de poluare în vederea înmatriculării în circulație a autoturismelor proprietatea reclamantului. Pornind de la faptul că raportul juridic de drept material fiscal se stabilește între stat prin Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile teritoriale subordonate acestuia s-a reținut că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani au calitate procesuală în prezenta acțiune.
Față de dreptul pretins de reclamant, Tribunalul a constatat că, odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România ca și orice alt stat membru are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
în speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 90 TCE, dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre, ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Dreptul comunitar incident în speță, mai exact dispozițiile art. 90 parag. 1 TCE, interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interna a Statului român.
Taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, plata ei fiind condiționată de prima înmatriculare a unui autoturism pe teritoriul țării, ea aplicându-se în mod real doar autoturismelor second-hand, importate, care se încadrează parametrilor prevăzuți în anexa 1-4 din O.U.G. nr. 50/2008, însă nu se aplică și autoturismelor care circulă pe teritoriul României și care se încadrează în aceeași parametri, autoturismelor second-hand cumpărate în România și care nu fac obiectul unei prime înmatriculări, precum și autoturismelor care fac obiectul reînmatriculării.
în afara de autovehiculele second-hand importate, conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, obiectul primei înmatriculări în România sunt autovehiculele noi, or pentru acestea, cumpărătorii nu plătesc taxa de poluare. Astfel, în anexa 4 din O.U.G. nr. 50/2008 figurează grila privind cota de reducere a taxei de poluare în funcție de vechimea autovehiculului. în ceea ce privește un autovehicul nou, cota de reducere este 0, de unde rezultă că nu se percepe taxa de poluare pentru un autoturism nou care se înmatriculează pentru prima data în România. în atare condiții, s-a apreciat că măsura instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 are un evident caracter discriminatoriu, în condițiile în care plata taxei de poluare este condiționată de prima înmatriculare a unui autoturism și nici într-un caz de gradul de uzură sau vechimea acestuia. Intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor este evidentă. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul O.U.G. nr. 208/2008 și 218/2008, potrivit căruia: „Guvernul României se preocupă de luarea masurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia româneasca, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Potrivit art. III din O.U.G. nr. 218/2008, autovehiculele M1 cu norma depoluare EURO 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 mc, precum și toate vehiculele N1 cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculează pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare. Rezultă, așadar, că în prezent a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrică mai mică de 2.000 mc. Or, este de notorietate ca în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt direcționați spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate că prețul la care sunt achiziționate autoturismele second-hand dintr-o altă țară este apropriat de prețul autoturismului nou fabricat în România.
Aspectul esențial ce trebuie reținut este acela că autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 TCE, întrucât achiziționarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2.000 mc (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 TCE este încălcat și în situația achiziționării din altă țară a unui autoturism second-hand cu o capacitate sub 2.000 cmc, întrucât majoritatea acestor autoturisme achiziționate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.
După aderarea României la UE nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România și nici favorizarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România (ce pot fi considerate autoturisme naționale), atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJCE, Hotărârea din 7.05.1987, cauza 193/85 Cooperativa CO-Frutta SRL c. Administrazione dell Finanze della Stato).
CJE a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autoturismelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile art. 90 TCE. Art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței, între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (Cauza C-387/Ol, Weigel). Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 parag. 1 este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate. Dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat în baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele insele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (Cauza Outokumpu).
Având în vedere cele anterior menționate, instanța a constatat că prin instituirea taxei de poluare este evident că Statul român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 TCE, respectiv acela de realizare a unei „piețe comune”, a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor. Or, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
în același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația în calitatea sa de judecător comunitar de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului CEE, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor. Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 alin. (2) din Constituție statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform alin. (4) al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
în ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației ce incumbă Statului român potrivit art. 90 TCE, instanța a observat că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele Brasserie du pecheur și Factortame III, arătând că: „principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi”. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere și faptul că taxa de poluare a fost încasată de Ministerul Finanțelor Publice Trezoreria municipiului Botoșani, fiind virată la bugetul de stat ca orice altă taxă sau impozit.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu București și Administrația Finanțelor Publice Municipală Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. în motivarea recursului său, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București invocă inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că argumentele instanței de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de reclamant, cu domeniul de aplicare a art. 90 TCE nu sunt justificate, că aceasta a reținut în mod eronat o distincție între proveniența autovehiculelor, singura diferențiere în stabilirea nivelului taxei de poluare făcându-se în funcție de gradul de poluare a autovehiculului, de vechimea acestuia și de cilindree și că, în funcție de aceste criterii se stabilește nivelul taxei pe poluare, conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008 și se datorează pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de țara de producție.
în materia impozitării autovehiculelor second-hand de import, cu prilejul primei înmatriculări într-un stat membru, după ce fuseseră anterior înmatriculate în alt stat membru, impozit care se aplică o singură dată, la o primă înmatriculare într-un stat membru, pentru toate autovehiculele înmatriculate în acest stat, fie noi, fie second-hand, fabricate pe teritoriul național sau importate din alte state membre, cum e și cazul taxei de poluare instituite de O.U.G. nr. 50/2008, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană de Justiție a considerat că prevederile art. 110 alin. (1) TCE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
în forma publicată în aprilie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește prin prevederile sale măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile CO2 sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durata lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.
Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, apreciem că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe „se constituie o discriminare a regimului fiscal și că aceasta taxă contravine dispozițiilor art. 90 TCE”.
Procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 TCE. Practic, nici Curtea Europeană de Justiție, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa pe poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării.
Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data plății, respectiv, data încasării, recurenta consideră că nu poate fi obligată la plata acestora, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul, și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul Fondului pentru mediu se face în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă.
în memoriul de recurs, Administrația Finanțelor Publice Botoșani reiterează motivele din întâmpinarea formulată la prima instanță, arătând că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene și că din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie, întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Botoșani este nefondat, iar recursul Administrației Fondului pentru Mediu București este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin sentința atacată, a fost admisă acțiunea și obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani la restituirea către reclamant a taxei de poluare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit prin inițierea actului de procedură și trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, ci pe întreaga durată de desfășurare a procesului, ori de câte ori se promovează o formă procedurală care intră în conținutul acțiunii civile. în aplicarea acestei reguli, interesul trebuie să existe și la momentul exercitării unei căi de atac. Ca urmare, exercitarea oricărei căi de atac o reprezintă interesul în promovarea acesteia, respectiv, folosul practic urmărit. în cauză, un astfel de folos practic nu există. în acest context, recursul declarat de pârâta AFM București este lipsit de interes actual.
în ceea ce privește recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Municipală Botoșani, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă se reclamă incompatibilitatea dreptului național, O.U.G. nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Cu trimitere la art. 90 TCE s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05, Dir Liquide Industries Belgium, parag. 55, „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora ca, indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Atâta timp cât taxa de poluare introdusă prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 reprezentă o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat). Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 1.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 1.01.2007 – 1.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare. în cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul a achitat taxa de poluare erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 117/2009, conform cărora „autovehiculele M1 cu norma depoluare EURO 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cm3, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare EURO 4, înmatriculate pentru primadată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Din cuprinsul O.U.G. nr. 117/2009 rezultă că pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei de poluare potrivit art. III din O.U.G. nr. 218/2008, este necesar ca autovehiculul să fi intrat în țară până la 31.12.2009, iar înmatricularea să aibă loc până la 12.02.2010, inclusiv. Trebuie de precizat că autovehiculul pentru care în prezenta cauză se solicită restituirea taxei de poluare a fost cumpărat din spațiul comunitar până la data de 31.12.2009, iar înmatricularea a avut loc până la data de 12.02.2010. Este evident astfel că instanța este pusă în ipoteza de a cerceta dacă, prin achitarea taxei de poluare, reclamantul a suferit o discriminare interzisă de art. 110 TFUE, discriminare care rezultă din scutirea de la plata aceleiași taxe pentru autovehicule care diferă doar prin caracteristici tehnice. Este astfel necesar ca instanța să stabilească dacă, în mod clar, prin scutirea de la plata taxei a unei categorii de autovehicule, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE.
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. în această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
în conformitate cu jurisprudența constată a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. în urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE).
Jurisprudența Curții Europene de Justiție cauza Costa/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat un izvor independent de drept nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CEJ a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.