– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008
– Tratatul Comunităţii Europene: art. 90
Restituirea taxei de poluare pretins achitată nedatorat se face urmându-se iniţial o procedură prealabilă obligatorie, prevăzută de H.G. nr. 686/2008. în absenţa acestui recurs graţios acţiunea formulată direct în instanţă trebuie privită ca inadmisibilă.
O taxă de poluare nediscriminatorie pentru un vehicul importat dintr-un stat membru UE trebuie să nu depăşească valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate. Impunerea unei taxe mai mari s-ar reflecta într-o creştere a preţului final al autovehiculului importat şi acesta ar deveni astfel mai puţin atractiv faţă de cel deja înmatriculat.
Nu se poate pretinde caractenil discriminatoriu determinat de faptul că această taxă nu se plăteşte pentru autoturismele deja înmatriculate în România care, deci, se aflau în parcul naţional la data adoptării ordonanţei, pentru că o astfel de susţinere contravine principiului neretroactivităţii. în baza acestui principiu actul normativ nu se poate aplica unor acte şi fapte petrecute anterior adoptării sale, iar fiecare guvern are libertatea stabilirii unei politici fiscale care, însă, nu poate contraveni dispoziţiilor TCE.
(Decizia nr. 1675/RC din 8 decembrie 2010)
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâţii MFP şi DGFP Argeş, pentru a fi obligaţi să-i restituie contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 4.349 lei şi a dobânzii aferente, calculată de la data achitării acestei taxe, respectiv 14 decembrie 2008.
în motivare s-a arătat că, în cursul lunii decembrie 2008, a achiziţionat un autoturism marca B., iar pentru a-l înmatricula în România a achitat o taxă de primă înmatriculare de 4.349 lei. Această taxă, însă, este contrară prevederilor art. 90 din Tratatul CE, prevederi ce se aplică în mod prioritar, aşa încât se cuvine ca ea să fie supusă repetiţiunii în raport şi de dispoziţiile art. 1092 C. civ.
Calitatea României de stat membru al UE, o obligă pe aceasta să se supună dispoziţiilor comunitare, dispoziţii de natură să înlăture aplicarea dreptului intern.
La termenul din 23 martie 2010 instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a AFM, iar prin sentinţa nr. 580/CAF/2010 a admis acţiunea faţă de această ultimă pârâtă, pe care a obligat-o să restituie suma de 4.349 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, ce a fost încasată necuvenit. Acţiunea a fost respinsă faţă de celelalte pârâte.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 214 şi art. 2142 C. fisc. sunt contrare art. 90 alin. (1) şi (2) din Tratatul CE, întrucât acordă o protecţie indirectă produselor interne, aşa încât aplicarea lor se impune a fi înlăturată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs AFM invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., din a căror examinare se reţine temeinicia criticilor, aşa cum se va arăta mai jos.
O primă observaţie care se impune este aceea că, deşi în acţiune se vorbeşte de taxă de primă înmatriculare, aspect preluat şi de instanţa de fond, suma de 4.349 lei, pretinsă de reclamantă, este o taxă de poluare, aşa cum rezultă din decizia de calcul a acesteia.
Această taxă a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit art. 1 din acest act normativ ea se constituie în la Fondul de mediu şi se administrează de AFM. Potrivit art. 5 din acelaşi act normativ, calculul obligaţiei se face de către autoritatea fiscală, iar conform art. 7, colectarea, gestionarea şi executarea silită urmează procedurile instituite de O.G. nr. 92/2003, subliniindu-se astfel caracterul de creanţă fiscală. Potrivit H.G. nr. 686/2008, restituirea taxei de poluare se face cu respectarea dispoziţiilor art. 8, dispoziţii care reglementează o procedură fiscală prealabilă.
Pe cale de consecinţă, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar, reţinând incidenţa prevederilor art. 109 alin. (2) C. pr. civ., este obligatoriu să se parcurgă procedura specială prevăzută de art. 8 din H.G. nr. 686/2008, prevederi ce constituie o aplicare specială a dispoziţiilor art. 117 C. pr. fisc.
Aşadar, înainte de a se adresa instanţei de administrativ, reclamanta era datoare să urmeze procedura prealabilă specială prevăzută de lege contestând, pe calea recursului graţios, fie stabilirea obligaţiei de plată, fie refuzul de restituire a sumei de bani.
în absenţa derulării acestei proceduri prealabile acţiunea se impunea fi privită ca inadmisibilă.
în cauză s-a depus la dosar o adresă, din care rezultă că mai multe societăţi, printre care şi reclamanta, au solicitat restituirea taxei de poluare. în ceea ce o priveşte pe reclamantă, aceasta figurează înscrisă cu cerere pentru 4 autoturisme, autoturisme între care nu se numără şi cel ce face obiectul litigiului de faţă.
Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect nu pot fi reţinute ca întemeiate pretenţiile reclamantei nici în privinţa fondului.
Art. 90 alin. (1) TCE interzice impunerea direct sau indirect a unor taxe interne mai mari asupra produselor din alte state membre UE, faţă de cele impuse asupra produselor naţionale similare.
Art. 90 alin. (2) TCE interzice aplicarea unor impozite inegale asupra unor mărfuri care nu sunt în mod strict similare, dar care pot, totuşi, să se afle în concurenţă între ele.
Faptul că taxa pe poluare este percepută cu prilejul înmatriculării autovehiculului în România nu o transformă în „taxă de înmatriculare”. Momentul înmatriculării este momentul în care autovehiculul intră în parcul auto naţional şi, respectiv, momentul în care este „identificat” ca poluator. Taxa pe poluare impusă prin O.U.G. nr. 50/2008 se aplică în raport de criterii obiective, care ţin de autovehicul, nu de criteriul subiectiv al momentului înmatriculării. Prin urmare, nu acest eveniment în sine este cel taxabil, ci acesta era momentul în care se evaluează autovehiculul şi se percepe taxa.
Taxa rămâne în continuare fidelă principiului „poluatorul plăteşte”, indiferent că nu se aplică autovehiculelor plasate deja în circulaţie în România anterior impunerii ei, întrucât – aşa cum s-a arătat şi cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (cauzele reunite C-290/2005 Akos Nadasdi şi C-333/2005 llona Nemeth) – nu acestea reprezintă primul termen al comparaţiei. Nu se poate pretinde caracterul discriminatoriu determinat de faptul că această taxă nu se plăteşte pentru autoturismele deja înmatriculate în România care, deci, se aflau în parcul naţional la data adoptării ordonanţei, pentru că o astfel de susţinere contravine principiului neretroactivităţii. în baza acestui principiu actul normativ nu se poate aplica unor acte şi fapte petrecute anterior adoptării sale.
Neutralitatea taxei prin respectarea regulilor de concurenţă se verifică prin compararea efectelor ei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele asupra autovehiculelor similare înmatriculate şi cărora respectiva taxă le-a fost deja aplicată.
Cât priveşte „protejarea” industriei naţionale de autovehicule [art. 90 alin. (2) TCE], Curtea constată ca exceptările de la plata taxei pe poluare a autovehiculelor cu anumite caracteristici de fabricaţie înmatriculate pentru prima dată într-o anumită perioadă de timp în România sau în alt stat membru UE nu pot prezuma protejarea producţiei naţionale de autovehicule. în primul rând, scutirea de la plata taxei nu s-a prevăzut numai pentru produsele naţionale, ci pentru toate cele cu anumite caracteristici, indiferent de provenienţă. în al doilea rând, reclamanta nu a dovedit că există un grad important de substituibilitate între tipul de vehicule exceptate şi tipul de vehicule din care face parte cel achiziţionat de ea. Faptul că în discuţie suni „autovehicule” nu impune de plano concluzia că acestea sunt în raport de concurenţă.
Pe de altă parte, înlăturarea efectului protecţionist nu presupune în mod esenţia egalizarea sarcinilor fiscale asupra produselor „substituibile” şi, deci, aflate în concurenţă. Dreptul comunitar nu interzice folosirea politicii fiscale pentru a atinge scopur sociale, cu condiţia ca taxa instituită să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi să nu fie discriminatoare ori protecţionistă, iar mai jos se vor regăsi considerentele pentru care se apreciază că taxa pe poluare este percepută pe criterii obiective.
Revenind la art. 90 alin. (1) TCE, rămâne de cercetat dacă taxa pe poluare impusâ depăşeşte sau nu cuantumul valorii reziduale a taxei încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în România. Analiza, potrivit raţionamentulu Curţii Europene de Justiţie din cauzele C-47/1988 Comisia c. Danemarcei şi C-313/0f Maciej Brzezinski, trebuie să pornească de la premisa că valoarea autovehiculului noi este compusă din preţul acestuia, la care se adaugă taxa pe poluare. Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toata durata de funcţionare £ autovehiculului. Astfel, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu ur anumit procent, atât valoarea reziduală a preţului plătit pentru ea, cât şi valoarec reziduală a taxei impuse se vor diminua în acelaşi procent.
în consecinţă, o taxă pe poluare nediscriminatoare pentru un vehicul importa dintr-un stat membru UE trebuie să nu depăşească valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate. Impunerea unei taxe mai mari s-ar reflecta într-o creştere a preţului final al autovehiculului importat şi aceşti ar deveni astfel mai puţin atractiv faţă de cel deja înmatriculat.
în evaluarea deprecierii autovehiculului, un sistem bazat pe o grilă de calcul este compatibil cu art. 90 TCE doar dacă garantează că taxa aplicată nu depăşeşte cuantumul valorii reziduale a taxei deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate în statul membru respectiv.
Curtea Europeană de Justiţie (cauza C-393/1998, Antonio Gomez Valenţe c Fazenda Publica) a precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitate; absolută a taxei, dacă respectă trei cerinţe:
a) nu creează o între bunurile importate şi cele autohtone;
b) sistemul este suficient de precis, încât pe baza lui se poate realiza un calcul a deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate;
c) cel căruia i se impune taxa, cunoscând toţi factorii în raport de care a fost stabilit gradul de depreciere, să aibă la dispoziţie o cale de atac în faţa instanţelor naţionale în ipoteza în care consideră că valoarea deprecierii calculate în baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realităţii.
Analizând criteriile folosite de O.U.G. nr. 50/2008 pentru determinarea taxei de poluare prin raportare la deprecierea autovehiculului, Curtea a constatat că actul normativ respectă cerinţele impuse de raţionamentul instanţei comunitare şi, în consecinţă, nu contravine art. 90 TCE.
Astfel, sistemul prevăzut de art. 6 cu raportare la anexele 1-4 ale ordonanţei de urgenţă, este suficient de precis, acesta conţinând elemente legate de norma de poluare, capacitatea cilindrică şi o grilă de reducere a taxei, foarte vastă prin categorii de vechime a autovehiculelor şi crescătoare în raport cu creşterea vechimii respective şi, implicit, a deprecierii autovehiculului.
Potrivit alin. (3) şi (4) ale art. 6 sus menţionat, cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcţie de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică şi nivelul de dotare a autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei se acordă reduceri suplimentare faţă de cota fixă, în funcţie de abaterile de la situaţia standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia.
O astfel de grilă este aptă să producă un calcul al deprecierii autoturismului foarte aproape de rezultatul pe care o expertiză individuală l-ar putea revela.
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 50/2008, în cazul în care contribuabilul invocă o măsură mai mare de depreciere a autovehiculului său decât cea indicată în grilă, se poate efectua o expertiză tehnică în acest sens.
Prin urmare, criteriile pe baza cărora este stabilită taxa pe poluare sunt obiective şi ţin seama de deprecierea vehiculului.
Pe de altă parte, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială prevedea că „(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto naţional se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional”.
Prin urmare, câtă vreme taxa impusă la momentul înmatriculării autovehiculului are acelaşi cuantum cu taxă reziduală încorporată în valoarea unui autovehicul similar şi care se restituie acestuia dacă este scos din parcul auto naţional în aceeaşi zi cu cea în care s-a solicitat înmatricularea primului, rezultă că acesta din urmă nu plăteşte o taxă mai mare decât taxă reziduală a autovehiculelor similare înmatriculate şi impuse deja.
Concluzionând cu privire la obligaţia reclamantei de a plăti taxa pe poluare pentru autovehiculul său, Curtea constată că acesta este legală, iar legea care o impune este -sub aspectele analizate în speţă – conformă cu dispoziţiile Tratatului CE.
Faţă de aceste concluzii criticile formulate în recurs sunt fondate şi, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., calea de atac a fost admisă cu consecinţa modificării sentinţei şi respingerii acţiunii.
