C. proc. fisc., art. 114, art. 115
Neînregistrarea în contabilitatea societăţii comerciale a obligaţiilor stabilite de organele fiscale printr-un proces-verbal de control din anul 2001 (act fiscal menţinut prin hotărâre judecătorească irevocabilă), nu conduce la exonerarea acesteia de la plata acestora.
Corect s-a procedat la compensarea sumelor datorate cu cele reprezentând T.V.A. de rambursat, stabilite prin raportul din anul
2004.
Decizia nr. 194/R din 14 iulie 2006 – C.M.
Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. Braşov în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, Direcţia controlului fiscal (D.C.F.) Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 220/23 noiembrie 2004, intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. E.C. S.R.L. Braşov împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 2/3 septembrie 2004 şi decizia de impunere nr. 200/2/ 7 septembrie 2004, privind neadmiterea la rambursare a T.V.A. şi accesorii aferente, în sumă totală de 189.535.527 lei (123.626.450 lei T.V.A., 54.135.796 lei dobânzi, 11.773.281 lei penalităţi), emise de
D.C.F. Braşov.
Pentru a pronunţa această decizie, intimata a reţinut că în urma verificării efectuate de organele de inspecţie fiscală s-a constatat că reclamanta nu a înregistrat în evidenţa contabilă procesul-verbal nr. 1/25 octombrie 2001, întocmit de D.C.F. Braşov, respectiv T.V.A. respinsă la rambursare în sumă de 74.703.363 lei şi T.V.A. colectată în sumă de 48.923.087 lei, încălcând astfel art. 12 din Legea nr. 82/1991, republicată.
Procesul-verbal menţionat a fost contestat la vremea respectivă, contestaţia fiind respinsă prin decizia nr. 285/2001 a D.G.F.P., decizie menţinută prin sentinţa civilă nr. U99/C/3 aprilie 2002 a Tribunalului Braşov, soluţie definitivă şi irevocabilă.
Ca urmare, chiar dacă procesul verbal nr. 1/25 octombrie 2001 a fost contestat, reclamanta avea obligaţia de a înregistra în evidenţa contabilă obligaţiile stabilite suplimentar, ceea ce nu a făcut.
Constatând că termenul de prescripţie de 5 ani, reglementat de art. 88 din O.G. nr. 92/2003, de stabilire a obligaţiei fiscale, a fost respectat, intimata a apreciat că organele de control fiscal au procedat legal la respingerea de la rambursare a T.V.A. în sumă de 123.626.450 Iei.
în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile, s-a constatat că acestea sunt calculate în baza art. 114 şi 115 C. proc. fiscală, astfel că s-a respins contestaţia şi s-au menţinut actele întocmite de organul de inspecţie fiscală.
Prima instanţă a reţinut că decizia nr. 220/23 noiembrie 2004 a intimatei D.G.F.P. Braşov este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Suma de 123.626.450 lei reprezentând T.V.A. nedeductibilă de 74.703.363 lei plus T.V.A. colectată de 48.923.087 lei, a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 1/25 octombrie 2001 contestat de reclamantă, dar neînregistrată în contabilitate.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 82/1991, republicată „deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise”.
Tot în acest sens, art. 22 C. proc. fisc., la lit. a) şi b), reglementând obligaţiile fiscale ale contabililor, stabileşte obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului de stat.
Corespunzător acestor dispoziţii, reclamanta avea obligaţia de a înregistra în sumele stabilite prin procesul-verbal nr. 1/25 octombrie 2001 şi de a le achita, ţinând cont că prin sentinţa civilă nr. 1199/C/3 aprilie 2002 a Tribunalului Braşov, irevocabilă, contestaţiile i-au fost respinse.
Prin urmare, în mod corect organul de inspecţie fiscală, constatând că suma de 123.626.450 lei, stabilită definitiv şi irevocabil ca fiind datorată, nu a fost achitată, a compensat-o cu T.V.A. de rambursat, scăzând-o din suma de 225.945.548 lei solicitată de reclamantă, cum corect a reţinut şi intimata în decizia a cărei anulare se cere.
Faţă de această stare de fapt şi de drept, orice probă, inclusiv expertiza contabilă administrată în prezenta cauză în legătură cu suma de 123.626.450 lei, este irelevantă juridic.
Referitor la dobânzi şi penalităţi, acestea sunt datorate de reclamantă în temeiul art. 114 şi 115 din C. proc. fisc., întârzierea plăţii obligaţiilor fiscale sau neplata lor datorându-se culpei sale exclusive, conform textelor mai sus invocate.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. E.C. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că procesul-verbal de control este nelegal din punct de vedere al formei acestuia şi se invocă în acest sens prevederile art. 85 şi 38 C. proc. fisc., fără a se indica clar care sunt condiţiile de formă şi de fond neîndeplinite.
Se susţine, de asemenea, că prima instanţă nu a ţinut cont de certificatele de atestare fiscală eliberate, prin care se adeverea că societatea nu are datorii la bugetul de statului, inclusiv T.V.A.; greşit s-a apreciat că nu poate beneficia de deducerea T.V.A.-ului pentru o investiţie la pensiunea din Bran, în cuantum de 74.703.363 ROL, construcţia fiind finanţată din fonduri PHARE, în condiţiile în care pentru consumurile de materiale li s-a impus să întocmească devize estimative şi s-a calculat T.V.A. colectat. Se mai arată că nu s-a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, construcţia s-a intabulat în C.F. pe numele societăţii şi este evidenţiată în contabilitatea acesteia, iar organele fiscale aveau la dispoziţie pârghiile necesare legale pentru recuperarea creanţelor stabilite suplimentar, printr-un act de control.
La dosar a depus întâmpinare intimata D.G.F.P. Braşov, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile atacate, ca temeinică şi legală. S-a arătat că recurenta nu a înregistrat în evidenţa contabilă procesul-verbal nr. 1/25 octombrie 2001, întocmit de
D.C.F., respectiv T.V.A. respinsă la rambursarea de 74.703.363 lei şi T.V.A. colectată de 48.923.087 lei (ROL), proces-verbal contestat dar menţinut de instanţa de judecată. La acesta s-au calculat dobânzi şi penalităţi. Corect s-a diminuat suma de rambursat cu aceste sume. Expertul s-a raportat la documentele aferente lunilor iunie 1996 -august 2001, iar acesta nu putea să analizeze o situaţie stabilită prin hotărâre irevocabilă.
în drept s-au invocat prevederile art. 12 din Legea nr. 82/1991 republicată, art. 22, 114, 115 din O.G. nr. 92/2003.
Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Procesul-verbal 2002/2/7 septembrie 2004 al D.C.F. Braşov, contestat prin cererea de chemare în judecată de reclamantă, este de fapt o adresă de comunicare către reclamanta a raportului de inspecţie fiscală nr. 2/3 septembrie 2004 şi a deciziei de impunere privind obligaţii de plată suplimentare. Au valoare de act administrativ fiscal raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere. Prin acestea s-au stabilit măsuri de către organele de inspecţie fiscală. Actele administrativ fiscale sunt întocmite în formă scrisă şi cuprind elementele prevăzute de art. 38 alin. ( 2) C. proc. fisc. Raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere au făcut obiectul controlului D.G.F.P. Braşov, finalizat cu pronunţarea deciziei nr. 220/23 noiembrie 2004.
De altfel, la prima instanţă reclamanta nu a invocat aspecte de nelegalitate cu privire la procesul-verbal de control, din punct de vedere al formei acestuia.
Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamanta nu a înregistrat în obligaţiile stabilite prin procesul-verbal de control nr. 1/25 octombrie 2001 (menţinut prin sentinţa civilă nr. 1191/C/3 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Braşov, irevocabilă prin nere-curare). Ca urmare a cererii de rambursare a T.V.A., s-a efectuat un control care a reţinut acest fapt şi s-au dispus măsurile aferente.
Reclamanta a contestat raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, motivat de existenţa unor certificate de atestare care arătau că societatea nu are datorii la bugetul de stat, precum şi de convingerea că beneficiază de deducerea T.V.A. pentru investiţiile la o pensiune finanţată din fondul PHARE.
Din documentele depuse la dosar se constată că raportul de inspecţie fiscală nr. 2/3 septembrie 2004 se încadrează în termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, obligaţia de plată a sumelor datorate bugetului de stat revenind contribuabilului (art. 22 din O.G. nr. 92/2003). Prin neînscrierea în evidenţa contabilă a procesului-verbal nr. 1/2001, reclamanta a indus în eroare şi Administraţia Finanţelor Publice, care i-a eliberat certificat de atestare fiscală Iară datorii, bazându-se pe situaţiile financiare depuse.
Conform art. 12 din Legea nr. 82/1991 republicată, reclamanta era obligată să înregistreze în contabilitate obligaţiile rezultate din titlul de creanţă.
Posibilitatea deducerii T.V.A. pentru perioada iunie 1996 —august
2001 nu mai poate fi analizată. Printr-o hotărâre irevocabilă s-a stabilit că S.C. E.C. S.R.L. nu are drept de rambursare a T.V.A. în sumă de 123.626.450 lei ROL pentru perioada verificată.
Expertul a reluat analiza documentelor aferente perioadei iunie 1996 – august 2001.
Problema dedusă judecăţii era dacă măsurile luate prin raportul de inspecţie fiscală nr. 2/2004 sunt corecte faţă de dispoziţiile legale şi hotărârea judecătorească. Corect a înlăturat prima instanţă opiniile expertului.
La sumele datorate s-au calculat dobânzi şi penalităţi conform art. 114 şi 115 din O.G. nr. 92/2003. Reclamanta nu a înregistrat în contabilitate şi nu a plătit la scadenţă sumele datorate în baza procesului-verbal de control nr. 1/2001, astfel că ea datorează dobânzi şi penalităţi la acestea.
Recurenta a arătat că organele fiscale aveau la dispoziţie toate pârghiile legale pentru recuperarea creanţelor stabilite suplimentar printr-un act de control. Aşa cum s-a arătat, în termenul de prescripţie organele fiscale pot să procedeze la executarea creanţei. Astfel, s-a diminuat T.V.A. de rambursat aferentă perioadei septembrie 2001 -iunie 2004, cu suma datorată.
Celelalte susţineri ale recurentei, privind dreptul său de deducere a T.V.A., nu au relevanţă faţă de situaţia de fapt şi obiectul raportului de inspecţie fiscală.
Curtea a respins recursul declarat şi a menţinut sentinţa civilă atacată.
