C. fiscal, art. 145 alin. (3), art. 145 alin. (8) lit. a) şi b), art. 155 alin. (8) H.G. nr. 44/2004, pct. 51 alin. (2)
Dreptul de a deduce T.V.A. este condiţionat de cerinţa ca factura să cuprindă menţiunile impuse de art. 145 alin. (8) şi art. 155 alin. (8) C. fiscal. Pentru achiziţionarea de combustibili auto pct. 51 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 impune ca bonurile fiscale să fie ştampilate şi să
aibă înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.
T.V.A-ul aferent ratelor de leasing pentru un imobil este deductibil numai proporţional cu suprafaţa din imobil destinată activităţii societăţii, nu şi pentru locuinţa administratorului.
C.A. Alba-lulia, Secţia de administrativ şi fiscal Decizia nr. 513/CA din 26 noiembrie 2007
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 1453/107/2006 reclamanta S.C. S. C. S.R.L. a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 3.02.2006, anularea deciziei de impunere din data de 7.02.2006 şi a deciziei nr. 32/4.05.2006 emise de pârâta D.G.F.P. Alba şi exonerarea societăţii de plata sumelor stabilite.
în motivarea acţiunii se arată că nu se justifica excluderea din calcul a TVA-ului deductibil a sumelor menţionate pe bonurile fiscale cu care s-au achiziţionat combustibil întrucât rubricile care nu erau completate s-au completat în prezenţa organelor de inspecţie fiscală.
Referitor la factura emisă de S.C. M. S.R.L. faptul că nu s-a înscris de către proprietar codul fiscal, adresa şi numărul de înregistrare în nu justifică nedcductibilitatea TVA întrucât cuantumul chiriei înscrise pe factură este recunoscut de către chiriaş.
în ce priveşte suma reprezentând TVA pe care societatea l-a dedus ca urmare a contractului de leasing pentru imobilul situat în Alba Iulia, se apreciază că proccntul de 5,24% calculat de către organele de control ca spaţiu utilizat de societate din acest imobil este total arbitrar şi nu are nici un temei legal.
Prin Sentinţa nr. 729/CA/2007 Tribunalul Alba a respins acţiunea în contencios administrativ formulată dc reclamanta S.C. S.C. S.R.L. Alba Iulia împotriva pârâtei D.G.F.P. Alba, menţinând actele administrativ-fiscale atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în mod corect organele fiscale au stabilit că reclamanta nu putea să deducă TVA aferent aprovizionării cu combustibil şi facturii fiscale nr. 1296658/3.06.2005 întrucât actele nu îndeplinesc cerinţele legale pentru a fi considerate documente justificative în acest sens pronunţându-se şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. V/2007.
în ce priveşte T.V.A.-ul dedus aferent contractului de leasing imobiliar, din declaraţia administratorului şi copia cărţii sale de identitate rezultă că doar 50m. p. din imobil este folosit pentru activitatea societăţii şi reprezintă o cheltuială efectuată în scopul producerii de venituri, restul având destinaţia de astfel că T.V.A-ul este deductibil doar parţial.
împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta S.C. S.C. S.R.L. solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii şi a anulării actelor administrativ fiscale.
In motivarea recursului s-au invocat greşita aplicare în timp a deciziei pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, apreciindu-se că aceste decizii au efect numai pentru viitor, neaplicându-se la data derulării raporturilor comerciale ale reclamantei, iar greşelile materiale au fost îndreptate în timpul controlului.
în ce priveşte TVA-ul achitat în derularea contractului de leasing, instanţa nu a stabilit corect efectele juridice ale acestuia, titulara dreptului de proprietate asupra imobilului fiind societatea comercială, administratorul deţinând o altă locuinţă.
Recursul reclamantei este nefondat.
Potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. soluţiile (date în recursurile în interesul legii) se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Prin Decizia V/ianuarie 2007 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f) şi art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Codul fiscal şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 85/1991, TVA nu poate fi dedus în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Această decizie are aplicabilitate în speţă căci este pronunţată anterior soluţionării cauzei în primă instanţă, problemele dezlegate în drept fiind obligatorii instanţei, în sensul că raporturile juridice taxabile supuse inspecţiei fiscale sunt derulate în perioada iulie 2004 – decembrie 2005, astfel că cerinţele exprese ale art. 145 alin. (8) Codului fiscal ce priveşte deductibilitatea TVA sunt incidente.
Articolul 145 alin. (8) C. fiscal aplicabil anului fiscal 2004 începând cu 1.07.2004 prevede că:
„Pentru exercitarea dreptului de deducere a , orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente:
a) pentru datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (8), şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. (4)”, iar în art. 155 alin. (8) C. fiscal se arată expres care sunt menţiunile obligatorii ale facturii fiscale:
„(8) Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:
a) seria şi numărul facturii;
b) data emiterii facturii;
c) numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura;
d) numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii;
e) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;
f) valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
g) cota de taxă pe valoarea adăugată sau menţiunea scutit cu drept de deducere, scutit fară drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz;
h) valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile.
Se constată că factura prin care s-a plătit chiria către S.C. M. S.R.L. nu
conţine prevederile obligatorii ale art. 155 alin. (8) lit. d) astfel că această cheltuială nu este deductibilă fiscal şi nici TVA-ul nu poate fi dedus.
în ce priveşte bonurile fiscale de aprovizionare cu combustibil, H.G. nr. 44/2004 în forma aplicabilă perioadei în litigiu prevede la pct. 51 alin. (2) că „Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal şi/sau cu alte documente specifice aprobate prin H.G. nr. 831/1997 (…). Pentru carburanţii auto achiziţionaţi taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt stampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.”
în ce priveşte T.V.A.-ul plătit de reclamantă pentru ratele achitate în temeiul contractului de leasing financiar-imobiliar nr. 117/28.07.2004 atât organele fiscale, cât şi instanţa de fond au stabilit corect că este deductibil doar T.V.A.-ul aferent achiziţionării spaţiului folosit pentru activitatea societăţii.
Chiar dacă utilizator în prezent şi titular al dreptului de proprietate în momentul executării obligaţiilor impuse la art. 14.1 şi 14.2 din contract va fi societatea comercială aceasta nu dă dreptul automat la deducerea T.V.A.-ului, căci potrivit art. 145 alin. (3) C. fiscal „dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:
a) Taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă
Această condiţie nu este îndeplinită în speţă, mai ales că destinaţia imobilului specificată în contract este de locuinţă, iar din cartea de identitate a administratorului societăţii rezultă că ar fi chiar locuinţa acestuia. Aceste acte coroborate cu cele declarate organelor fiscale de administratorul societăţii prin nota explicativă în sensul că doar suprafaţa de 50 mp este destinată activităţii comerciale a reclamantei-probe care nu au fost combătute prin dovezi contrarii nici în recurs conduc la concluzia că imobilul nu a fost folosit în totalitate pentru activitatea societăţii reclamantei, astfel că este deductibil doar T.V.A.-ul aferent cotei procentuale de 5,75% pe care suprafaţa de 50 mp. o reprezintă din întreaga suprafaţă de imobilului.
Instanţa de fond a interpretat corect probele dosarului şi a aplicat şi interpretat corect legea, astfel încât criticile reclamantei nu sunt justificate. Cum nu s-au pus în evidenţă motive de modificare sau casare a hotărârii potrivit art. 304‘ şi 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a respins recursul reclamantei ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
