TRIBUNALUL GORJSECTIA-CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Taxa pe valoarea adaugata nu se poate deduce si nici nu poate fi diminuata baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit daca documentele justificative nu contin sau nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunii pentru care se solicita deducerea taxei pe valoarea adaugata.Prin sentinta nr.2365/2008 stata în dosarul nr.655/95/2008 al Tribunalului Gorj – Sectia administrativ si fiscal a fost respinsa contestatia formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu D.G.F.P. Gorj.Pentru a pronunta aceasta solutie s-a retinut ca prin contestatia înregistrata pe rolul Tribunalului Gorj la data de 29.11.2007 petitionara S.C. A S.R.L. cu sediul în comuna T., judetul Gorj a solicitat desfiinta deciziei nr. 87 din 14.11.2007 a biroului de contestatii din cadrul D.G.F.P. Gorj, a deciziei de impunere privind obligatiile suplimentare fiscale nr. 600 din 29.06.2007 si a procesului verbal din 29.06.2007, toate aceste documente încheiate de organele de inspectie fiscala ale Agentiei Nationale de Administratie Fiscala din cadrul D.G.F.P. Gorj, cu privire la suma totala de 94.172 lei, reprezentând obligatii suplimentare de plata catre bugetul statului, obligatii suplimentare de plata care au rezultat din faptul ca inspectorii fiscali au considerat ca societatea în mod gresit a înregistrat în evidenta contabila contravaloarea unor facturi fiscale emise de S.C. V. S.R.L. si S.C. C. S.R.L., în considerarea faptului ca nu îndeplinesc conditiile unui document justificativ si nu pot fi admise la deducere cheltuielile cu marfa reprezentând contravaloarea adeverintelor de primire si plata, întrucât nu contin toate elementele obligatorii.Prin încheierea din 2.04.2008 a fost suspendata executarea actelor administrative fiscale contestate pâna la solutionarea definitiva si irevocabile a actiunii în anulare.Contestatia a fost considerata ca neîntemeiata.Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, intrata în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, profitul impozabil se calculeaza ca diferenta între veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate în scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile, iar la stabilirea profitului impozabil se iau în calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
În cuprinsul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004, facându-se referire la dispozitiile art. 19 din cod se precizeaza ca “Veniturile si cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în potrivit reglementarilor contabile date în baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal”.
În raport cu aceste reglementari legale, profitul impozabil consta, deci, în diferenta dintre veniturile realizate din orice sursa si suma cheltuielilor deductibile.
Or, în acceptiunea prevederilor art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, “sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare”.
În aceasta privinta, însa, este de observat ca prin art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal se subliniaza ca “nu sunt deductibile”, între altele, “cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii în gestiune, dupa caz, potrivit normelor”.
Tot astfel, reglementându-se regimul deducerilor în cuprinsul art. 145 din Codul fiscal, la alin. (8) din acest articol se prevede ca exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata este conditionata de justificarea dreptului respectiv, în functie de felul operatiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferentiat, la lit. a) si b) din acel alineat.De asemenea, potrivit art. 7 alin.7 lit. j din Legea nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit, cheltuielile nedeductibile sunt cheltuielile înregistrate în care nu au la baza un document justificativ, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii.Mai mult, prin art. 6 din nr. 82/1991, republicata, se prevede, la alin.1, ca orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza în momentul efectuarii ei într-un document care sta la baza înregistrarilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, iar la alin. 2 ca “Documentele justificative care stau la baza înregistrarilor în contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat în contabilitate, dupa caz”.
Prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adaugata, în vigoare de la 1 iunie 2002, s-a precizat ca “Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata orice persoana impozabila trebuie sa justifice suma taxei”, mentionându-se în continuarea aceluiasi alineat, prin reglementarile de la lit. a – e, documentele necesare pentru fiecare caz de deducere prezentat.
Mai mult, în cuprinsul art. 29 din aceeasi lege s-au instituit obligatii pentru “persoanele impozabile care realizeaza operatiuni taxabile si/sau operatiuni scutite de drept de deducere”, specificându-se, la lit. a) si b) de la punctul B, modul cum ele trebuie sa consemneze “livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate si sa completeze în mod obligatoriu” anumite date, precum si ca “persoanele platitoare de taxa pe valoarea adaugata sunt obligate sa solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate si sa verifice întocmirea corecta a acestora”, cu sanctiunea pierderii “dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata aferente”, daca nu au fost respectate cerintele de înregistrare în contabilitate “în cazul cumpararilor cu o valoare a taxei pe valoarea adaugata mai mare de 50 milioane lei inclusiv”.
Ca urmare, potrivit acestor reglementari lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adaugata nu se poate deduce si nici nu poate fi diminuata baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit daca documentele justificative nu contin sau nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunii pentru care se solicita deducerea taxei pe valoarea adaugata.
Daca prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991 si cele ale regulamentului de aplicare a acesteia nu contineau criterii de stabilire a mentiunilor sau informatiilor ce trebuie sa le contina documentele justificative, iar prin Legea nr. 345/2002, aplicabila în perioada 1 iunie 2002-31 decembrie 2003, s-a înscris pentru prima data obligativitatea prezentarii de documente justificative, cu specificarea mentiunilor sau informatiilor pe care sa le cuprinda, prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentarii documentelor justificative, cât si mentiunile sau informatiile care sa rezulte din acestea.
În acest sens, prin art. 145 din Codul fiscal s-a prevazut, la alin. (8), ca “Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere, în functie de felul operatiunii”, precizându-se în cadrul reglementarilor date, la lit. a) si b), documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecarei situatii specifice.
Asa fiind, în aplicarea corecta a dispozitiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) si în art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si în art. 6 alin. (2) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, se impune sa se considere ca taxa pe valoarea adaugata nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit în situatia în care documentele justificative prezentate nu contin sau nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunii pentru care se solicita deducerea acestei taxe.
În acest sens, Înalta Curte de Casatie si Justitie a României s-a pronuntat prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
