– Acordul privind aplicarea art. VII al GATT
– Legea nr. 141/1997: art. 77 alin. 1
Potrivit dispoziţiilor art. 1 par. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT, valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau „de plătit” cu obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind: preţul
declarat să nu afecteze substanţial valoarea mărfurilor; produsul să nu revină direct sau indirect vânzătorului ca urmare a unei revânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare; cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaţi sau dacă sunt legaţi, valoarea tranzacţiei să fie acceptabilă în scopuri vamale.
Instanţa de fond a reţinut existenţa unei legături între firma producătoare M.C. şi A.M.E. KFT – firma coordonatoare din Ungaria, această legătură rezultând din adresa nr. 216/15.06.2005.
Instanţa de fond a reţinut existenţa unei legături între firma producătoare M.C. şi A.M.E. KFT – firma coordonatoare din Ungaria, această legătură rezultând din adresa nr. 216/15.06.2005.
Reclamanta a vândut zahărul către SC A.R. SA, ce face parte din grupul de firme A., ca şi exportatorul din Ungaria, contractul dintre acestea fiind încheiat de 01.01.2005, anterior importului.
(Decizia nr. 921 din 02.04.2009, Secţia a VIII-a administrativ şi fiscal)
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la 5.09.2006 şi precizată la 10.11.2006, reclamanta SC S.l. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii DGFPMB – Biroul pentru soluţionare contestaţii, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Cluj, Biroul Vamal Episcopia Bihorului, anularea deciziei nr. 48/2.02.2006, prin care s-a respins contestaţia formulate împotriva stabilirii sumei de 156.820 RON, cu titlu de valoare în vamă stabilită cu titlu definitiv pentru importul mărfurilor efectuate cu declaraţia vamală de import nr. 2541/10.05.2005, şi împotriva măsurii de parţială a garanţiei pentru ridicarea mărfurilor din vamă, anularea procesului-verbal de control al valorii în vamă nr. 4/4.10.2005, emis de Biroul Vamal Episcopia Bihorului.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la 10.05.2005, a efectuat importul unei cantităţi de 200 tone de zahăr alb, calitate CEE nr. 2 din Ungaria, de la M.C. RT, că, deşi documentaţia de import permitea stabilirea definitive a valorii în vamă, prin adresa nr. 2578/10.05.2005, i s-a comunicat dispoziţia de amânare a determinării definitive a valorii în vamă şi posibilitatea de a ridica mărfurile cu condiţia constituirii unei garanţii vamale de 40.000 RON.
Arată că, după constituirea garanţiei şi ridicarea mărfurilor din vamă, la 05.10.2005, i-a fost comunicat procesul-verbal de stabilire cu titlu definitiv a valorii în vamă a zahărului nr. 4/04.10.2005 pentru declaraţia vamală de import nr. 2541/10.05.2005, întocmit în baza H G. nr. 287/2005 privind procedura aplicabilă în cazul în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă la momentul importului. Susţine că împotriva procesului-verbal a formulat contestaţie, respinsă în totalitate de către pârâtă prin Decizia nr. 48/2006.
Reclamanta a mai arătat că procesul-verbal de stabilire cu titlu definitiv a valorii în vamă este nelegal şi neîntemeiat, pentru că nu cuprinde descrierea detaliată a motivelor care au stat la baza măsurii luate. Biroul vamal a considerat că preţul tranzacţiei nu este cel real, însă nu a demonstrat în ce constau suspiciunile privitoare la preţul la care a fost importată marfa, nu a probat existenţa unei legături comerciale între importator şi furnizor sau că nu există nicio restricţie privind vânzarea ulterioara a mărfurilor care să afecteze preţul acestora.
Arată că preţul transportului şi al asigurării se reflectă în factura emisă de M.C. RT, preţul de 160 euro/tonă incluzând toate cheltuielile de transport, ambalaj, fiind preţul negociat în mod liber între compărător şi vânzător, iar determinarea preţului de către organul vamal pe baza prevederilor art. 2 par. 3 din Acordul privind aplicarea
art. VII GATT nu are nlciun fundament legal. Susţine că, pentru a arăta că preţul tranzacţiei a fost real, s-au prezentat organelor vamale documentele de revânzare a mărfurilor pe piaţa internă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la
01.01.2005 cu SC A.R. SA şi factura de vânzare din 16.05.2005.
Reclamanta mai arată că factura emisă de către acelaşi vânzător la 04.05.2005 către o firmă belgiană, H.S.T., cu destinaţia finală SC C.A. SA, conform căreia preţul final al tranzacţiei este de 173 euro/tonă, demonstrează că preţul de 160 euro/tonă nu este unul preferenţial, ci unul format liber pe baza cererii şi ofertei.
De asemenea, arată că stabilirea datoriei vamale a fost făcută eronat, pentru că nu s-a luat în considerare valoarea de tranzacţie cea mai scăzuta în cazul în care s-au constatat mai multe valori de tranzacţie a mărfurilor identice, conform art. 2 pct. 3 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT, ci valoarea maximă.
Reclamanta consideră că şi executarea garanţiei s-a făcut în mod nelegal, organul vamal neavând dreptul să execute garanţia fără acordul debitorului vamal, după cum rezultă şi din art. 156 din Legea nr. 141/1997, care prevede posibilitatea solicitării de returnare a garanţiei după ce datoria vamală a fost plătită.
Au fost anexate acţiunii în copie procesul-verbal de control nr. 4/04.10.2005, contracte şi facturi, declaraţia vamală de import nr. 2541/10.05.2005, decizia nr. 48/2.02.2006.
Pârâtele Direcţia Regională Vamală Cluj şi Autoritatea Naţională a Vămilor au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiata, cu motivarea că actele contestate au fost legal încheiate, pârâta DGFP a Municipiului Bucureşti formulând concluzii scrise, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii
Prin sentinţa civilă nr. 2860/02.05.2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
în esenţă, în motivarea sentinţei s-a reţinut că, potrivit art. 1 par. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII din GATT, s-a instituit regula conform căreia „valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie „adică preţul efectiv plătit sau de plătit”, însă au obligaţia îndeplinirii cumulative a unor condiţii între care şi acelea ca: preţul declarat să nu afecteze substanţial valoarea mărfurilor; produsul să nu revină direct sau indirect vânzătorului ca urmare a unei revânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare; cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaţi, sau dacă sunt legaţi valoarea tranzacţiei să fie acceptabilă în scopuri vamale.
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, valoarea în vamă nu se mai poate determina după valoarea tranzacţiei, ci în funcţie de alte valori, criteriu prevăzut de Acordul GATT.
Potrivit art. 2 din Acordul privind aplicarea GATT, dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 1, valoarea în vamă va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export cu destinaţia aceleiaşi ţări de import şi export în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment, cu mărfurile evaluate.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile determinării valorii în vamă pe baza valorii din facturi, întrucât marfa achiziţionată de reclamantă a fost vândută imediat după import, către SC A.R. SA, societate legată din punct de vedere comercial cu expeditorul mărfurilor M C. (adresa nr. 216/15.06.2005).
împotriva sentinţei în termen legal a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
– atât organul vamal, cât şi instanţa de fond au dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale prin constatarea unei legături între vânzător şi cumpărător, SC S.l. SRL fiind o societate comercială cu asociat unic, persoana fizică, fără nicio legătură cu vânzătorul M.C. RT;
– argumentul folosit de instanţa de fond, cum că produsul ar reveni direct sau indirect exportatorului, având în vedere legătura dintre exportator şi cumpărătorul mărfii de la importator este nefondat în fapt şi în drept;
– contractul de vânzare-cumpărare dintre SC S.l. SRL şi M.C. nu conţine nicio restricţie referitoare la cedarea sau utilizarea mărfurilor de către cumpărător, ca de altfel şi declaraţia pe propria răspundere dată de administratorul SC S.l. SRL;
– soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 77 alin. 1 din Legea nr. 141/1997;
– în mod greşit instanţa de fond a considerat ca fiind corectă aplicarea de către organul vamal a prevederilor art. 2 Acordul GATT pentru stabilirea valorii definitive în vamă şi reţinerea valorii de 216 euro/tonă, ca fiind valoarea de tranzacţie a mărfurilor.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9, şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. pr. civ., Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 par. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT, valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau „de plătit” cu obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind: preţul declarat să nu afecteze substanţial valoarea mărfurilor; produsul să nu revină direct sau indirect vânzătorului ca urmare a unei revânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare; cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaţi sau dacă sunt legaţi, valoarea tranzacţiei să fie acceptabilă în scopuri vamale.
Reclamanta a vândut zahărul către SC A.R. SA, ce face parte din grupul de firme A., ca şi exportatorul din Ungaria, contractul dintre acestea fiind încheiat de
01.01.2005, anterior importului.
Astfel, instanţa de fond a reţinut legătura existentă între aceste societăţi (şi nu între societatea reclamantă SC S.l. SRL şi vânzătorul M.C. RT) cu consecinţa aplicării art. 2 din Acordul privind aplicarea art. VII din GATT, respectiv valoarea în vamă va fi stabilită în funcţie de valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export cu destinaţia aceleiaşi ţări de import şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu mărfurile evaluate. Legătura dintre cele două societăţi şi faptul că era în interesul SC A.R. SA şi M.C. RT ca valoarea în vamă a mărfurilor să fie mai mică decât cea reală este susţinută şi de împrejurarea că, potrivit art. 5.3 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.01.2005, cumpărătorul SC A.R. SA s-a obligat să plătească în avans în numele vânzătorului contravaloarea comisionului vamal, a taxei vamale şi a oricăror cheltuieli determinate de importul respectiv.
Reţinând astfel legătura dintre cele două societăţi, în mod corect organele vamale au apreciat că nu se poate determina valoarea în vamă pe baza valorii din facturi, cu consecinţa aplicării art. 2 din Acordul privind aplicarea GATT, respectiv valoarea în vamă să fie determinată în funcţie de valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vândute pentru export, cu destinaţia aceleiaşi ţări de import şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu mărfurile de evaluat.
în consecinţă, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
