– Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană: par. 20 cap. IV anexa V
Dispoziţiile legale în vigoare la momentul derulării operaţiunii de import efectuată de către recurenta-reclamantă permiteau acesteia, în condiţiile Protocolului nr. 4/1997, cu respectarea criteriilor prevăzute, rambursarea a posteriori a drepturilor vamale achitate.
Or, reclamanta a depus certificatul a posteriori Euro 1, care atestă provenienţa mărfurilor importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în termenul prevăzut de lege.
Or, reclamanta a depus certificatul a posteriori Euro 1, care atestă provenienţa mărfurilor importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în termenul prevăzut de lege.
în consecinţă, Curtea apreciază că ipoteza reţinută de către organele vamale şi de către prima instanţă, referitoare la imposibilitatea restituirii taxei vamale către recurentă, în temeiul prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, întrucât recurenta a desfăşurat o operaţiune de import definitivă, şi nu una suspensivă, este eronată, întrucât cererea recurentei trebuia analizată din perspectiva dispoziţiilor par. 2C cap. 4, anexa V din tratat, care nu prevăd nicio diferenţă de tratament juridic între bunurile aflate în regim suspensiv şi cele importate definitiv.
(Decizia civilă nr. 1770 din 06.07.2009, Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată că prin sentinţa civilă nr. 287. din 29.10.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, ; respins excepţia inadmisibilităţii, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.H SRL Cehia – Sucursala România, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională / Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Biroi Vamal Corabia, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la 14.11.200 reclamanta SC R.H. SRL Cehia – Sucursala din România a importat definitiv c declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie nr. I 2041 din 14.11.2006, produs originare din Cehia pentru care la momentul efectuării operaţiunilor de vămuire nu prezentat niciun document de origine, motiv pentru care marfa importată nu beneficiat de preferinţele tarifare reglementate de Acordul European, instituind asociere între România şi Comunităţile Europene ratificat prin Legea nr. 20/1993.
Prin cererea înregistrată sub nr. 321/C/2.02.2007, la Biroul Vamal Corabi reclamanta a solicitat rambursarea drepturilor de import achitate cu ocazia operaţiui de import din 14.11.2006 şi a anexat acestei cereri certificatul de origine emis c Camera de Comerţ din Republica Cehia.
Se arată în considerentele sentinţei recurate că acest certificat nu poate fi asimilat certificatului de origine la care face referire Protocolul nr. IV privind noţiunea de produse originare şi metodele de cooperare administrativă, în condiţiile în care certificatul de circulaţie a mărfurilor Euro 1 este eliberat de către autorităţile vamale ale ţării exportatoare pe baza cererii scrise a exportatorului sau răspunderea exportatorului, de către reprezentantul său autorizat. Prima instanţă a apreciat că documentul emis de Camera de Comerţ a republicii Cehe prezentat de reclamantă nu îndeplineşte elementele menţionate, astfel încât în mod justificat s-a respins cererea reclamantei de rambursare a taxelor vamale.
Prin cererea înregistrată sub nr. 655/09.02.2007 la Biroul Vamal Corabia, reclamanta SC R.H. SRL – Cehia – Sucursala din România a formulat o nouă cerere de rambursare a taxelor menţionate, ataşând cererii certificatul de origine EURO, emis de Administraţia Vamală Cehă, la 24.01.2007, solicitare care, de asemenea, a fost respinsă de autoritatea vamală, întrucât, deşi, potrivit dispoziţiilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Anexa 5, partea a 4-a, capitolul „Dovada Statului Comunitar”, se precizează că „mărfurile care la data aderării se găsesc în depozit temporar sau sub una dintre destinaţiile şi regimurile vamale menţionate la art. 4 alin. 15 lit. b), respectiv introducerea într-o zona liberă sau în antrepozit liber şi alin. 6 lit. b)-g), respectiv tranzit, antrepozit vamal, perfecţionare activă, transformare sub control vamal, din acest Regulament, în Comunitatea extinsă, ori care se află în curs de transport după ce au făcut obiectul formalităţilor de export în Comunitatea extinsă, sunt libere de taxe vamale şi alte măsuri vamale când sunt declarate pentru punere în liberă circulaţie în Comunitatea extinsă, cu condiţia să se prezinte a) dovada originii preferenţiale emisă valabil sau întocmită înainte de data aderării în conformitate cu unul dintre acordurile europene sau cu acordurile preferenţiale echivalente încheiate între noile state membre şi care conţin o interdicţie de drawback sau de exonerare de taxe vamale pentru materii prime neoriginale utilizate etc.”, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţa întrucât reclamanta a derulat o operaţiune de import definitivă, de punere în libera circulaţie, şi nu una dintre operaţiunile suspensive enumerate mai sus, anterior aderării României la UE.
în aceste condiţii, tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile nici prevederile Tratatului de aderare a României la UE, cuprinse în Anexa 5 cap. 4 par. 20, unde este reglementată procedura de rambursare/restituire, întrucât nu există obligaţia organului vamal de a lua în considerare un certificat de origine emis în baza Protocolului nr. 4 privind noţiunea de produse originare şi metode de cooperare administrativa, ce a fost emis (24.01.2007) şi prezentat la o dată când acest acord şi-a încetat valabilitatea, respectiv la 09.02.2007, iar dispoziţiile tranzitorii reglementate în Tratatul de Aderare se referă numai la bunurile care anterior intrării în vigoare a acestui tratat au făcut obiectul unor operaţiuni vamale suspensive.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta recurentă criticând-o pentru nelegalitate şi arătând că în mod eronat a apreciat prima instanţă că temeiul cererii de chemare în judecată este reprezentat de tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, Anexa V, par. 1-3, atâta vreme cât cererea de rambursare a taxelor vamale formulată nu s-a întemeiat pe articolele reţinute în cuprinsul sentinţei recurate.
Se susţine că interpretarea dată de prima instanţă este în vădită contradicţie cu dispoziţiile par. 20 capitolul 4, Anexa V din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, potrivit cărora procedurile care reglementează rambursarea şi remiterea
drepturilor stabilite în art. 235-242 din Regulamentul nr. 2913/92 şi din art. 877-912 din Regulamentul nr. 2454/93 se aplică noilor state membre cu respectarea următoarelor dispoziţii speciale: „rambursarea şi remiterea drepturilor se efectuează potrivit condiţiilor legislaţiei comunitare. Cu toate acestea, dacă drepturile a căror rambursare sau remitere este solicitată privesc o datorie vamală care a luat naştere înainte de data aderării, rambursarea şi remiterea drepturilor se efectuează conform condiţiilor în vigoare în noul stat membru interesat înainte de aderare de către acesta şi pe cheltuiala acestuia”.
Susţine recurenta că astfel cum a învederat şi în faţa instanţei de fond, condiţiile pentru rambursarea drepturilor de import în vigoare în România înainte de aderarea la Uniunea Europeană sunt cele stabilite prin Protocolul nr. 4 în 1997, referitor la definirea noţiunii de produse originare şi metodele de cooperare administrativă.
în drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 299 C. pr. civ.
Prin întâmpinare, pârâta-intimată Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că la data formulării cererii de rambursare a drepturilor de import achitate cu ocazia îndeplinirii formalităţilor de vămuire, procura de reprezentare nu mai era valabilă, iar certificatul de origine emis de Camera de Comerţ din Republica Cehia nu putea fi asimilat certificatului de origine la care face referire Protocolul nr. 4.
Se arată că nu există niciun temei legal care să impună biroului vamal să ia în considerare un certificat de origine emis în baza Protocolului 4 privind noţiunea de produse originare şi metodele de cooperare administrativă, iar dispoziţiile tranzitorii reglementate în Tratatul de aderare, se referă numai la bunurile care anterior intrării în vigoare a acestuia au făcut obiectul unor operaţiuni vamale suspensive.
Recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. pr. civ., Curtea reţine următoarele:
Recurenta reclamantă a efectuat o serie de operaţiuni de import de bunuri în România, în cursul lunii noiembrie 2006, achitând taxele vamale datorate, în condiţiile în care nu deţinea un certificat de origine pentru mărfurile importate.
La 2.02.2007 a solicitat restituirea drepturilor vamale achitate, anexând certificatul de origine, eliberat de Camera de Comerţ din Republica Cehă, care a atestat faptul că bunurile care au făcut obiectul importului erau originare din Uniunea Europeană, cerere respinsă de către autorităţile vamale competente.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că în cursul lunii noiembrie 2006, recurenta reclamantă a derulat o operaţiune de import definitivă, de punere în liberă circulaţie a unor bunuri, solicitând rambursarea taxelor vamale în temeiul certificatului de origine a mărfurilor, după semnarea de către România a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în acest tratat, drept condiţii pentru rambursarea drepturilor de import, sunt specificate derularea unei operaţiuni de import definitive de punere în liberă circulaţie a unor bunuri, depunerea unei cereri de rambursare la organul vamal competent, prezentarea unui document de origine, care să ateste că mărfurile importate ar fi putut la momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie, să beneficieze de tratamentul tarifar preferenţial, iar suma de rambursat să depăşească nivelul de 10 euro stabilit prin Regulamentul de aplicare a Codului vamal.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, Curtea apreciază că atât organele vamale, cât şi instanţa de fond, au făcut o interpretare restrictivă a dispoziţiiloi
tranzitorii, cuprinse în tratatul de aderare şi susţinând că acestea vizează doar situaţia bunurilor aflate într-un regim vamal suspensiv.
Curtea reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile Anexei V cap. 4, par. 20, care prevăd că procedurile care reglementează rambursarea şi remiterea unor astfel de drepturi, se efectuează, potrivit dispoziţiilor legislaţiei comunitare, iar prin excepţie, dacă drepturile a căror rambursare sau remitere este solicitată privesc o datorie vamală care a luat naştere înainte de data aderării, rambursarea şi remiterea drepturilor se efectuează conform condiţiilor în vigoare în noul stat membru interesat, înainte de aderare, de către acesta şi pe cheltuiala acestuia.
Or, dispoziţiile legale în vigoare la momentul derulării operaţiunii de import efectuată de către recurenta-reclamantă permiteau acesteia, în condiţiile Protocolului nr. 4/1997, cu respectarea criteriilor prevăzute, rambursarea a posteriori a drepturilor vamale achitate.
în consecinţă, Curtea apreciază că ipoteza reţinută de către organele vamale şi de către prima instanţă, referitoare la imposibilitatea restituirii taxei vamale către recurentă, în temeiul prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, întrucât recurenta a desfăşurat o operaţiune de import definitivă, şi nu una suspensivă, este eronată, întrucât cererea recurentei trebuia analizată din perspectiva dispoziţiilor par. 20 cap. 4, anexa V din tratat, care nu prevăd nicio diferenţă de tratament juridic între bunurile aflate în regim suspensiv şi cele importate definitiv.
în considerarea celor reţinute anterior, în baza art. 312 alin. 3 C. pr. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentinţa recurată în sensul că va admite acţiunea şi va obligă intimata pârâtă la restituirea către recurenta reclamantă a taxelor vamale plătite în baza declaraţiei vamale 12041 din 14.11.2006
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., Curtea va obliga intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată efectuată de recurentă.
