Citeste şi


Temeinicia procesului-verbal de contravenţie. Proba contrară. Obligaţia contravenientului


Conducătorul auto sancţionat a susţinut că nu ar fi depăşit coloana oprită la semafor, circulând pe sensul opus de mers, ci doar a ocolit un autoturism oprit în faţa sa, căruia i se oprise motorul, motiv pentru care a efectuat o manevră de depăşire care a fost însă un pic mai largă, pentru a evita o groapă aflată în şosea, împrejurare pe care nu a dovedit-o însă cu niciun mijloc de probă.

în condiţiile în care despre împrejurarea invocată au avut cunoştinţă doi muncitori care lucrau la drum în zonă şi şoferul maşinii care îl preceda, era firesc ca cel sancţionat să încerce să îşi dovedească susţinerile cu declaraţiile acestora, însă în faţa instanţei de fond a solicitat proba testimonială numai cu martorul asistent care nu ar fi putut confirma decât refuzul contravenientului de a semna procesul-verbal, nu şi împrejurările legate de condiţiile săvârşirii contravenţiei.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 817 din 16 martie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 5487 din 29 octombrie 2008, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul P.M. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 2958425 din 4 aprilie 2008, încheiat de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat contravenţional cu 10 puncte amendă în cuantum de 500 lei şi i-a fost aplicată sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru că, în data de 4 aprilie 2008, ora 08,50, a condus pe Şoseaua Giurgiului, iar în apropiere de staţia RATB Şura Mare a efectuat manevra de depăşire a coloanei de maşini oprite la semafor, circulând pe sensul opus de mers, faptă prevăzută drept contravenţie de art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 120 lit. k) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Prima instanţă a verificat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi a reţinut, în legătură cu primul aspect, că actul de constatare a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu. Sub aspectul temeiniciei, instanţa a reţinut că situaţia de fapt menţionată de agentul de poliţie, care a constatat personal săvârşirea faptei contravenţionale, corespunde realităţii şi că, deşi petentul a contestat săvârşirea faptei, în faţa instanţei el nu a adus dovezi pentru susţinerea variantei personale a modului în care s-au desfăşurat evenimentele, astfel că nu a fost făcută dovada contrară celor menţionate în procesul-verbal de contravenţie. Instanţa de fond a analizat şi modul de individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate şi a reţinut că aceasta este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul P.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In motivarea cererii cale, recurentul a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond legalitatea şi temeinicia procesului-verbal trecând peste motivele de nulitate susţinute prin plângere şi fără o apreciere justă şi echilibrată a situaţiei de fapt, astfel cum ea rezultă din probele aflate la dosar. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, art. 299-316, art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Deşi legal citată, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de critici le aduse sentinţei civile recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul nu este fondat. S-a reţinut, în acest sens, că nu este întemeiată critica recurentului referitoare la concluzia greşită a instanţei de fond asupra motivelor de nulitate invocate în plângere.

Recurentul a susţinut că procesul-verbal este lovit de nulitate, deoarece nu a fost semnat de un martor asistent ale cărui date de identificare să fie consemnate în actul de constatare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 şi dispoziţiile art. 180 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, martor care să certifice refuzul sau imposibilitatea contravenientului de a semna procesul verbal.

S-a constatat însă că petentul a semnat actul de constatare confirmând menţiunea că nu recunoaşte săvârşirea faptei care a fost reţinută în sarcina sa şi că procesul-verbal care consemnează refuzul contravenientului de a semna actul de constatare a fost semnat de martorul asistent C.I., identificat prin codul numeric personal, care a certificat acest refuz al petentului.

S-a apreciat că, în condiţiile în care contravenientul a semnat în dreptul menţiunii care consemnează faptul că acesta nu recunoaşte săvârşirea faptei, iar refuzul său de a semna la rubrica destinată semnăturii contravenientului este confirmat prin semnătură de martorul C.I., procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerinţelor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, în cauză nefiind incident motivul de nulitate invocat de recurent.

Chiar şi în situaţia în care s-ar accepta explicaţia oferită de recurent cu privire la condiţiile în care a semnat procesul-verbal, respectiv aceea că a semnat la 7 aprilie 2008 pentru a confirma comunicarea actului, nu s-ar putea reţine că actul a fost afectat de viciul de legalitate invocat de recurentul-petent, întrucât martorul asistent a semnat actul la data întocmirii lui, certificând astfel motivul precizat de agentul de poliţie drept împrejurare datorită căreia procesul-verbal nu a fost semnat de contravenient.

S-a apreciat de către tribunal că în mod corect a reţinut prima instanţă şi temeinicia procesului-verbal.

Recurentul-petent a susţinut că nu ar fi depăşit coloana oprită la semafor, circulând pe sensul opus de mers, ci doar a ocolit un autoturism oprit în faţa sa, căruia i se oprise motorul, motiv pentru care a efectuat o manevră de depăşire care a fost însă un pic mai largă, pentru a evita o groapă aflată în şosea, împrejurare pe care nu a dovedit-o însă cu niciun mijloc de probă.

In condiţiile în care, aşa cum s-a susţinut, despre împrejurarea invocată au avut cunoştinţă doi muncitori care lucrau la drum în zonă şi şoferul maşinii care îl preceda, era firesc ca recurentul să încerce să îşi dovedească susţinerile cu declaraţiile acestora, însă în faţa instanţei de fond petentul a solicitat la termenul din 14 mai 2008 proba testimonială cu martorul asistent C.I., care nu ar fi putut confirma decât refuzul contravenientului de a semna procesul-verbal, nu şi împrejurările legate de condiţiile săvârşirii contravenţiei.

In ceea ce priveşte susţinerea recurentului referitoare la starea de stres în care se aflau agenţii de poliţie datorită summit-ului NATO, care i-ar fi determinat pe poliţişti să aplice sancţiuni deosebit de drastice fără să discearnă suficient asupra evenimentelor rutiere constatate, tribunalul a apreciat, pe de o parte, că nu se poate reţine în raport de acel eveniment o poziţie subiectivă a agentului constatator, iar, pe de altă parte, că, dată fiind distanţa apreciabilă între zona în care a fost constatată contravenţia şi zona de interes pentru circulaţia autoturismelor în care se deplasau participanţii la summit, evenimentul respectiv nici nu a influenţat în sensul precizat de recurent comportamentul poliţiştilor.

Constatând că în mod corect a reţinut instanţa de fond legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi apreciind că în cauză nu subzistă niciunul dintre motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat.