Agenţia Domeniului Statului nu se comportă ca o autoritate publică în raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor aflate în domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în numele căruia acţionează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acţionar la societăţile comerciale. Coroborând dispoziţiile din cele două acte normative referitoare la atribuţiile ADS [art. 4 alin. (2) din Legea nr. 268/2001,art. 2 din H.G. nr. 6266/2001] cu definiţia dată acesteia, ca fiind instituţie cu caracter financiar şi comercial, rezultă indubitabil că, pentru ipoteza dată, cenzura actelor cade în competenţa instanţelor de drept comercial, nu ale celor de administrativ. Raporturile dintre părţi sunt incluse în sfera dreptului privat şi nicidecum în sfera dreptului public, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1027 din 21 octombrie 2009
Prin sentința nr. 564/CAF/14.04.2009 Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta C.S.M.C.V. în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului, a anulat actele administrative: procesul-verbal preliminar din data de 17.09.2008, decizia nr. 4/22.09.2008, procesul-verbal nr. 4/22.09.2008 și procesul-verbal de adjudecare din 26.09.2008.
Prin aceeași sentință a respins cererea de obligare a pârâtului să reia procedura de licitare prin concesionarea terenului, obligând-o pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 6.785,19 lei garanție și 2.380 lei valoarea caietului de licitație, precum și să-i plătească suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că în data de 8.08.2008 într-un cotidian național și în altul local a fost publicat anunțul de concesionare a terenului cu destinație agricolă aflat în exploatarea SC A. SA, prin metoda licitației cu strigare la sediul pârâtei, termenul depunerii documentelor de participare la licitație și data deschiderii documentelor de participare fiind 17.09.2008, ora 9:00.
Reclamanta, în termen, a cumpărat caietul de sarcini, a depus garanția de participare precum și documentele de participare solicitate de inițiatorul licitației, în speță pârâta, însă a fost eliminată de la licitație cu motivarea că nu s-a prezentat la ora fixată în anunț.
în contextul celor arătate, instanța a reținut că potrivit pct. 2.7 din caietul de sarcini, neprezentarea ofertanților la ora și data prevăzută în anunțul publicitar conduce la eliminarea acestora de la licitație, însă art. 12din Legea nr. 219/2008 privind regimul concesiunilor reglementează principiile care stau la baza selectării ofertanților și a încheierii contractelor de concesiune, astfel că măsura impusă de autoritatea publică prin caietul de sarcini nu era nici necesară, nici corespunzătoare naturii contractului, ținând seama că licitația publică prin natura ei reprezintă o procedură care se succede în timp, presupunând scurgerea unei perioade de timp pentru realizarea etapelor necesare ale acesteia.
Doar nota IV din caietul de sarcini, care nu impune prezentarea la o anumită oră, corespunde principiului proporționalității, pentru că prezența obligatorie a ofertantului privește numai operațiunile care sunt strict în sarcina sa, respectiv ofertarea redevenței în condiții de concurență prin strigare.
Prin urmare, eliminarea reclamantei a fost apreciată ca nelegală, în condițiile în care contravine principiilor legale enunțate mai sus.
Mai mult, prima instanță a constatat că reprezentantul legal a fost prezent la sediul pârâtei în data de 17.09.2008, ora 8:57, așa cum rezultă din ordinul de deplasare certificat chiar de pârâtă prin semnătură și ștampilă.
S-a mai reținut că nu există nici o dovadă că pârâta a anunțat ofertanților locul unde se află comisia de licitație în cadrul sediului, fiind deci în culpă și sub acest aspect, iar eliminarea reclamantei după un criteriu formal a condus la încălcarea liberei concurențe, în condițiile în care adjudecătoarea nu a avut cu cine concura, celălalt ofertant neoferind redevența minimă din caietul de sarcini despre care a avut cunoștință înainte de înscrierea la licitația publică cu strigare.
în schimb, s-a apreciat că petitul 5 din acțiune este neîntemeiat, deoarece conform art. 6 din Legea nr. 219/1998 și art. 18 din Legea nr. 268/2001, reluarea procedurii de concesionare a terenului în litigiu rămâne la latitudinea sa.
împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului, care a susținut că:
1. în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale și funcționale a Tribunalului Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal, pentru că, potrivit art. 5 C.proc.civ., cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Cum art. 4 din Legea nr. 268/2001 definește Agenția Domeniului Statului ca fiind o instituție publică, cu caracter comercial și financiar, ce intră în raporturi de drept comercial cu persoane fizice sau juridice prin încheierea de contracte pentru exploatarea eficiență a terenurilor aflate în patrimoniu – terenul în cauză făcând parte din domeniul privat al statului – cauza are caracter comercial, fiindu-i aplicabile dispozițiile dreptului comun ce impun declinarea competenței în favoarea Tribunalului București – secția comercială.
2. Greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței, pentru că dacă s-ar fi reținut că litigiul are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, cauza trebuia declinată în favoarea Curții de Apel Pitești, Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind faptul că pârâta este o instituție publică centrală, aspect reținut chiar și de către instanța de fond.
3. Greșit a fost respinsă excepția lipsei plângerii prealabile, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004;
4. Soluția instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 219/1998, care este abrogată din data de 30.06.2006;
5. Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.), pentru că Legea nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 constituie cadrul legal special incident activității pârâtei pentru concesionarea terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului, nefiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 54/2006 sau ale Legii nr. 219/1998, întrucât acestea privesc strict regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, din a cărei sferă nu face parte terenul în litigiu. Or, relevante erau prevederile din caietul de sarcini, care prevedeau eliminarea ofertanților care nu s-au prezentat la ora și data stabilită, motiv pentru care excluderea reclamantului de la licitație a fost legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât neprezentarea la ora fixată a fost consemnată în procesul preliminar nr. 15778/17.09.2008, iar mențiunea din ordinul de deplasare aparține reprezentantului reclamantei.
La data de 21.10.2009, pentru când a fost amânată pronunțarea, intimata-reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că actele în speță nu sunt comerciale, că recurenta nu este autoritate publică centrală, că în speță nu era nevoie să se formuleze plângere prealabilă, iar prima instanță a dat o corectă rezolvare litigiului.
Examinând sentința, cu prioritate, prin prisma motivelor de recurs ce vizează excepția de necompetență a Tribunalului Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal (motiv încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ.), Curtea constată următoarele:
Inițial, actul normativ care reglementa regimul concesiunilor, care avea în vedere atât bunuri proprietate publică cât și proprietate privată a statului, județului, orașului sau comunei, a fost Legea nr. 219/1998, abrogată însă anterior promovării acțiunii, prin O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
în privința celorlalte contracte de concesiune de bunuri proprietate publică (altele decât cele prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006) este aplicabil un alt act normativ, O.U.G. nr. 54/2006.
în speță, așa cum rezultă din anunțul de participare din 8.08.2008 publicat în România Liberă și Curierul de Vâlcea, ca și din caietul de sarcini privind concesionarea suprafeței de teren de 590,14 ha, terenul în cauză se află în domeniul privat al statului, ci nu în domeniul public pentru a-i fi aplicabile, după caz, dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 sau O.U.G. nr. 54/2006 (reținându-se că Legea nr. 219/2008 era abrogată deja prin O.U.G. nr. 34/2006, astfel încât în mod nelegal s-a făcut trimitere de către prima instanță la acest act normativ). Fiind vorba despre un teren aflat în domeniul privat al statului, în speță erau incidente dispozițiile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului și ale H.G. nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001. Or, art. 4 din Legea nr. 268/2001 definește Agenția Domeniilor Statului ca fiind instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extra bugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având ca atribuții, printre altele: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic. Și în art. 2 din H.G. nr. 626/2001 se reiau dispozițiile privitoare la calitatea de mandatar al ADS, ceea ce conduce la concluzia că această instituție acționează în numele statului, pentru exercitarea prerogativelor de acționar al statului la societățile comerciale.
Agenția Domeniului Statului nu acționează ca o autoritate publică în raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor aflate în domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în numele căruia acționează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar la societățile comerciale. Coroborând dispozițiile din cele două acte normative referitoare la atribuțiile ADS cu definiția dată acesteia, ca fiind instituție cu caracter financiar și comercial, rezultă indubitabil că, pentru ipoteza dată, cenzura actelor cade în competența instanțelor de drept comercial, nu ale celor de contencios administrativ.
Raporturile dintre părți sunt incluse în sfera dreptului privat și nicidecum în sfera dreptului public, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Drept urmare, competența este stabilită potrivit dreptului comun, în speță impunându-se declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, Secția comercială, dată fiind natura litigiului și valoarea obiectului acestuia, de 145.418,75 lei, calculat după prevederile capitolului 4 (4.1), capitolului 5 (5.1.6.), după formula 21 kg x 0,5867 lei/kg x 590,14 ha x 20 ani.
Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, Secția comercială, în a cărui rază teritorială își are sediul pârâta, observându-se faptul că s-a invocat această excepție la primul termen de judecată de la fond.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
