Termenul de recurs împotriva soluţiei de respingere a plângerii contravenţionale pronunţate de către instanţa de fond. Cerere de repunere în termen. Condiţii


C. proc. civ., art. 103, art. 301

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs, instanţa a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece din actele aflate la dosarul cauzei se poate observa că recurentul a solicitat la fond să fie comunicate actele de procedură la sediul apărătorului, alegând domiciliul procesual la aceasta, existând şi delegaţie la dosar. în acest caz, în mod legal instanţa de fond a comunicat hotărârea la acel domiciliu procesual ales, şi nu cel indicat în contestaţie.

De asemenea, instanţa a observat că recursul a fost depus după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de lege, în sensul că hotărârea a fost comunicată petentului la data de 12 septembrie 2008, iar recursul a fost depus prin poştă şi înregistrat la instanţa de fond pe data de 21 aprilie 2009, după expirarea termenului legal.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2193 din 18 iunie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 1025 din 12 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, a fost respinsă plângerea formulată de către numitul V.C. ca neîntemeiată. In motivarea sentinţei se arată că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit în mod legal sub aspectul dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G.. nr. 2/2001, nefiind motive de nulitate a acestuia. Sub aspectul temeiniciei, instanţa de fond a reţinut că petentul nu a făcut dovada contrară celor reţinute prin actul sancţionator, în sensul că nu ar fi condus pe sensul opus de mers.

împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs numitul V.C., solicitând prin această declaraţie de recurs şi repunerea în termenul de recurs, motivând că hotărârea a fost comunicată la un cabinet de avocatură ce nu mai avea mandat cu petentul, astfel că acesta nu a putut formula în termen legal recursul împotriva acestei sentinţe. Faţă de aceste motive, a solicitat repunerea în termenul de recurs şi admiterea acestuia aşa cum a fost formulat.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece din actele aflate la dosarul cauzei se poate observa că acesta a solicitat la fond să fie comunicate actele de procedură la sediul apărătorului, alegând domiciliul procesual la aceasta, existând şi delegaţie la dosar. In acest caz, în mod legal instanţa de fond a comunicat hotărârea la acel domiciliu procesual ales, şi nu cel indicat în contestaţie.

De asemenea, tribunalul a observat că recursul a fost depus după expirarea termenului de 15 zile prevăzută de lege, în sensul că hotărârea a fost comunicată petentului la data de 12 septembrie 2008, iar recursul a fost depus prin poştă şi înregistrat la instanţa de fond pe data de 21 aprilie 2009, după expirarea termenului legal. In această situaţie, tribunalul a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, nemai-fiind necesar analizarea pe fond a acestuia.

Faţă de aceste motive, tribunalul a respins ca tardiv formulat recursul declarat de către recurent.