Legea nr. 50/1991, republicată, art. 7 alin. (1),
anexa 1 pct. 2.5.6
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, prevăd un termen maxim de 30 de zile de la data înregistrării cererii, pentru emiterea autorizaţiei de construire; împrejurarea privitoare la emiterea în cauză a autorizaţiei de construire la un an de la încheierea lucrărilor nu constituie o cauză de nulitate a acesteia.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1518 din 7 iunie 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, reclamanţii M.L. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Sectorului 5, prin Primarul Sectorului 5, precum şi pe
D.R.M. şi E.D.C., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: anularea autorizaţiei de construire nr. 655 – D din 17 octombrie 2006 – emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti pe numele
D.R.M. şi E.D.C., coproprietare ale apartamentului nr. 3 situat la etajul 1 al imobilului din Bucureşti, str. C. nr. 11, Sector 5; desfiinţarea construcţiilor executate nelegal la podul şi acoperişul imobilului din str. C. nr. 11 şi aducerea acestora la forma iniţială, din mai 2005; obligarea la plata de daune morale în cuantum de 50.000 lei a Primarului Sectorului 5 şi a arhitectului-şef al Primăriei Sectorului 5, semnatari ai autorizaţiei nr. 655 – D din 17 octombrie 2006; sancţionarea autorităţii pârâte cu penalităţi de 1.000 lei/zi de întârziere, în caz de neaplicare a hotărârii ce se va pronunţa.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, începând cu luna aprilie 2005, coproprietarele apartamentului nr. 3 situat la etajul 1 al
imobilului din str. C (…), pârâtele D.R.M. şi E.D.C., au încercat prin diverse presiuni asupra lor să obţină acordul pentru mansardarea imobilului în podul nelocuibil, folosit timp îndelungat de toţi locatarii ca uscătorie de rufe. Reclamanţii au mai arătat că pârâtele urmăreau, de fapt, mansardarea imobilului şi însuşirea în folos propriu a unei suprafeţe de aproximativ 120 mp în cartierul Cotroceni, că nu şi-au dat acordul pentru începerea „lucrărilor de reparaţii”, astfel că familia D. a încercat obţinerea acordului reclamanţilor printr-o ordonanţă preşe-dinţială, acţiunea fiind respinsă de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 54 R din 9 ianuarie 2006. Reclamanţii au menţionat că, în această lungă tulburare de posesie la care au fost supuşi de către familia D. şi cu încălcarea flagrantă a legii, imobilul a fost decopertat în luna iulie 2005, acesta rămânând luni bune fară acoperiş, iar începerea şi continuarea neautorizată a lucrărilor a dus la apariţia unui grav accident cerebral al proprietarului C.M., care din cauza acestui fapt a decedat la 16 octombrie 2006, având vârsta de numai 64 ani.
Au fost invocate de reclamanţi următoarele motive de nelegalitate ale autorizaţiei de construire nr. 655 – D din 17 iunie 2006, emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti: 1. autorizaţia nu putea fi emisă fară acordul coproprietarilor de la parter, cu atât mai mult cu cât există sentinţa civilă nr. 54 R din 9 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, sentinţă definitivă, ce consfinţeşte că cei doi coproprietari ML şi CA. nu şi-au dat acest acord; 2. imobilul din str. C (…), nu are pod locuibil, ci pod simplu, în coproprietate, situat doar pe un corp de casă; până în iulie 2005 a avut un singur luminator, acum are 5, montate fară autorizaţie de familia D. care a schimbat şi ţigla de pe acoperiş cu carton solzos; 3. Alte grave inadvertenţe ale autorizaţiei vizează necunoaşterea situaţiei efective a imobilului, care ar avea zidărie BCA, în loc de cărămidă, sau învelitoare de tablă, iar în exterior tencuială stropită cu galben, în loc de gri; 4. autorizaţia încalcă şi modificările aduse Legii nr. 50/1991, prin Legea nr. 376/2006, apărută în Monitorul Oficial din 13 octombrie 2006, pe care, evident, Primăria Sectorului 5 nu le cunoştea la eliberarea autorizaţiei în cauză, la 17 octombrie 2006; elocvente în acest sens sunt şi consemnările referitoare la centrala termică proprie din apartamentul familiei D., montată de asemenea, fară acordul reclamanţilor; 5. autorizaţia de construire este nelegală şi pentru faptul că menţionează un proiect fară număr de înregistrare, probabil al unei societăţi „fantomă”, SC T. SRL, care nu există pe site-ul Registrului Comerţului; 6. autorizaţia impunea celor care au obţinut-o, respectiv numiţilor D.R.M. şi E.D.C., să facă diligenţe către
Primăria Sectorului 5 şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, înainte cu 5 şi, respectiv, 30 de zile de la începerea lucrărilor de construire, aşa cum se precizează în cuprinsul acestui document. Primăria Sectorului 5 este însă părtaşă la toate nelegalităţile familiei D., dovadă în acest sens fiind procesul-verbal nr. 6807 din 18 iunie 2006 al Inspectoratului de Stat în Construcţii, prin care, la pct. 2 „s-au constatat lucrările
executate (…) la 18 octombrie 2006”. In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 50/1991, Legii nr. 376/2006, Legii nr. 554/2004 şi pe orice prevedere legală în materie.
La data de 15 mai 2007, reclamanţii au depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună şi: desfiinţarea instalaţiei nelegale a hidroforului montat fără autorizaţie de către pârâtele D.R.M. şi E.D.C. în subsolul imobilului din str. C (…); deblocarea accesului la podul comun, închis în prezent prin construirea nelegală a unui perete de rigips; acordarea de daune morale în valoare de 10.000 lei pentru fiecare reclamant din partea pârâtelor D.R.M. şi E.D.C., care le tulbură aprovizionarea cu apă potabilă şi accesul la dependinţe.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtele E.D.C. şi D.R.M. au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, invocând, în esenţă, următoarele:
1. Amenajările autorizate de Primăria Sectorului 5 prin autorizaţia de construire contestată nu necesitau acordul coproprietarilor imobilului, reclamanţii în speţă, deoarece acest spaţiu deserveşte în exclusivitate apartamentul pârâtelor D.R.M. şi E.D.C.;
2. Cu privire la acordul coproprietarilor, acesta viza doar acoperişul imobilului din str. C (….), acoperiş care prezenta semne vizibile de degradare;
Datorită faptului că imobilul se află într-o stare avansată de degradare au început demersurile în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru lucrările de consolidare şi reparaţii, sens în care s-a obţinut certificatul de urbanism nr. 542 – D din 6 aprilie 2005 eliberat de Primăria Sectorului 5, precum şi toate avizele solicitate prin acesta, singurul document pe care nu l-au putut depune fiind acordul notarial al coproprietarilor Corpului A, reclamanţii din cauză, deoarece aceştia în mod neîntemeiat şi abuziv au refuzat să îl dea;
3. Pârâtele nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 2.5.6. din Anexa 1 a Legii nr. 50/1991, pentru care legea prevede că este necesar acordul vecinilor;
Lucrările efectuate de către pârâte se încadrează în cele menţionate de art. 2 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 50/1991, astfel că Primăria Sectorului 5, ca urmare a deplasărilor făcute la faţa locului de către inspectorii de specialitate şi a expertizelor depuse la dosarul cauzei pentru emiterea autorizaţiei de construire, deplasări în urma cărora s-a constatat starea avansată de degradare a imobilului, dar şi rcaua-credinţă a reclamanţilor, a apreciat că se impune autorizarea lucrărilor efectuate de către pârâte chiar şi fară acordul coproprietarilor vccini;
4. Criticile reclamanţilor ce vizează faptul că imobilul din str. C (…) nu are pod locuibil, ci pod simplu, că a avut un singur luminator şi acum are 5 montate fară autorizaţie, nu reprezintă critici ale autorizaţiei de construire, ci se referă la situaţia de fapt, ceea ce, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, nu reprezintă o încălcare a prevederilor legale în materie;
5. Nu au fost precizate care sunt dispoziţiile Legii nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 376/2006, care au fost încălcate de către Primăria Sectorului 5 prin emiterea acestei autorizaţii;
6. Ultimul motiv de nelegalitate invocat de reclamanţi este neîntemeiat, deoarece proiectul menţionat în cadrul autorizaţiei poartă nr. 02/2005, iar numele societăţii este SC T. SRL, societate cu sediul în Bucureşti, (…), Sector 6, înregistrată la sub nr. J (….), astfel cum se menţionează în cuprinsul autorizaţiei nr. (…) din 17 iunie 2006.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală, susţinând că emiterea autorizaţiei de construire nr. (…) din 17 iunie 2006 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, respectiv Legea nr. 50/1991, republicată şi modificată, a avizului dat de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi a avizelor menţionate în certificatul de urbanism nr. 542 – D din 6 aprilie 2005.
Pârâta a solicitat să se constate că în certificatul de urbanism se menţionează foarte clar motivul solicitării făcute de D.R.M. şi E.D.C., respectiv consolidare şi amenajare imobil S+P+lE+pod – numai la etajul 1 şi pod, astfel că, în cazul în care se va dovedi nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire, în sarcina Primăriei Sectorului 5 nu poate fi reţinută nicio culpă şi nu i se poate imputa nicio obligaţie.
Prin încheierea din 1 iunie 2007 s-a dispus scoaterea cauzci de pe rol şi înaintarea acesteia la Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, având în vedere hotărârea CSM nr. 463 din 13 decembrie 2006 şi Hotărârea Colegiului de conducere
al Tribunalului Bucureşti. La Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. (…).
Prin sentinţa civilă nr. 2761 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Instanţa a fost sesizată cu verificarea temeiniciei şi legalităţii unui act administrativ, în speţă, autorizaţia de construire nr. (…) din 17 octombrie 2006, emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti. Competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal este dată de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că starea de fapt la care părţile fac referire prin cererile depuse la dosar trebuie avută în vedere de o instanţă competentă.
Pentru emiterea autorizaţiei de construire atacată, Primăria Sectorului 5 a eliberat un certificat de urbanism, care constituie un act premergător emiterii autorizaţiei, în care se prevăd, printre altele, condiţiile ce vor fi avute în vedere la emiterea autorizaţiei. Acordul coproprietarilor din Corpul A, menţionat drept act necesar în cadrul documentaţiei de atribuire a autorizaţiei, nu era necesar în cauză, în opinia instanţei, întrucât prin autorizaţia de construire nu se prevăd construcţiile la care fac referire dispoziţiile pct. 2.5.6 din anexa 1 a Legii nr. 50/1991, iar lucrările de construcţie executate de pârâte în afara celor menţionate în autorizaţie vor fi analizate de instanţa civilă competentă, în cazul sesizării de către reclamante. Lucrările autorizate prin autorizaţia de construire se referă la consolidarea şi amenajarea etajului 1 şi a podului locuibil.
In ceea ce priveşte consolidarea corpului A, aceasta se va efectua numai la nivelul etajului şi podului, părţi ce constituie proprietatea
exclusivă a solicitantului. In acest sens, s-a avut în vedere actul de proprietate al solicitantului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. (…). Acest act, chiar dacă a fost modificat cu privire la părţile din imobil ce revin pârâtei D.R., în sensul că a fost trecută o virgulă între cuvintele „acces” şi „pod”, iar semnul virgulă nu a fost transformat în punct şi virgulă după cuvântul boxă, este în vigoare, producându-şi efectele, nefiind anulat de o instanţă civilă competentă.
Nerespectarea termenelor de 5 şi, respectiv, 30 de zile, pentru anunţarea începerii construcţiilor şi pentru trimiterea către autoritatea emitentă a formularului anexat autorizaţiei nu prejudiciază reclamanţii şi nu atrage nulitatea autorizaţiei de construire, fiind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (8) din Legea nr. 50/1991. Susţinerea reclamanţilor
referitoare la edificarea unui număr de 5 luminatoare în pod nu este susţinută de probele administrate în cauză. Erorile de fapt cu privire la componenţa materialelor de construcţie şi culoarea tencuielii exterioare nu constituie motive de nulitate a autorizaţiei de construire. Faptul că societatea autorizată să efectueze memoriul tehnic nu apare în Registrul Comerţului este contrazis de menţiunile din antetul memoriului tehnic, unde apar datele de identificare ale firmei. Montarea unei centrale termice de apartament nu afectează valabilitatea autorizaţiei de construire, întrucât aceasta fusese montată la data emiterii autorizaţiei, aşa cum reiese din conţinutul acesteia.
Pentru considerentele arătate, Tribunalul a respins capătul de cerere referitor la anularea autorizaţiei de construire nr. (…) 17 octombrie 2006 şi, pe cale de consecinţă, capetele de cerere subsecvente.
împotriva sentinţei civile nr. 2761 din 21 octombrie 2008 au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii M.L. şi C.A., pentru următoarele motive:
1. Nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond nu a avut în vedere declaraţia de martor a vecinului
G.C., care dovedea în mod indubitabil schimbarea formei şi a materialelor de construcţie ale acoperişului [a se vedea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 50/1991], precum şi schimbarea destinaţiei în mansardă a
podului aflat în indiviziune. In cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenţii au invocat şi următoarele aspecte:
Autorizaţia de construire nr. (…) 17 octombrie 2006 trebuia declarată nulă, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, numai pentru că a fost emisă la 1 an după încheierea lucrărilor nelegale executate de pârâtele D, în vederea schimbării destinaţiei podului aflat în coproprietate comună şi cu încălcarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991. Instanţa de fond nu a avut în vedere că şi certificatul de urbanism nr. (…) din 6 aprilie 2005 este eliberat pe baza unui fals material al pârâtelor D., la fel ca şi actul lor de proprietate, în speţă, cele două expertize criminalistice aflate la dosar. Certificatul fiscal nr. 19907 din iulie 2005, pe care se bazează autorizaţia de construire, trebuia anulat de către instanţa de fond, deoarece nu conţine numele titularului, nu are fila verso obligatorie şi avea modificată cu două zile data eliberării sale.
2. Nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi nulitatea absolută a sentinţei, deoarece magistratul care semnează o dă pentru cauza nr. (…), şi nu pentru dosarul nr. (…).
Recurenţii au adăugat că afirmaţiile judecătorului fondului nu au avut în vedere declaraţia martorului G.C., completările la concluziile scrise din 14 octombrie 2008, fotografia unicului luminator al corpului A înainte de începerea lucrărilor ilegale în 2005, faptul că autorizaţia de construirc se bazează pe un studiu tehnic realizat de o firmă care nu figurează pe site-ul Registrului Comerţului, precum şi concluziile expertizelor criminalistice favorabile reclamanţilor şi ordonate chiar de Tribunalul Bucureşti.
3. Hotărârea instanţei de fond cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece a fost schimbat în mod vădit şi neîndoielnic actul juridic dedus judecăţii, prin faptul că nu au fost avute în vedere concluziile celor două expertize criminalistice, faptul că lucrările efectuate de pârâtele D. au condus la modificarea formei şi a materialelor de construcţie a acoperişului, fară ca aceste lucrări să fie prevăzute în autorizaţia de construire, obligativitatea acordului coproprietarilor, în condiţiile în care pârâtele D. deţin doar o cotă indiviză din pod şi i-au schimbat destinaţia în mansardă, precum şi prin faptul că hotărârea s-a întemeiat pe un act falsificat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 44445/1999. Recurenţii au susţinut că judecătorul fondului ar fi trebuit să dea dovada probităţii sale profesionale şi să invoce excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004. S-a mai făcut trimitere la afirmaţia din cuprinsul sentinţei civile atacate, potrivit căreia reclamanţii ar fi cerut „daune morale de 50.000 lei de la primarul şi arhitectul-şef al Sectorului 5”, când de fapt reclamanţii au cerut daune morale de câte 50.000 lei, de la fiecare dintre aceşti pârâţi.
4. Nelegalitatea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 7 etc. din Legea nr. 50/1991, dar şi a Legii nr. 554/2004 (de exemplu art. 4, art. 8, art. 18, etc.), precum şi fară a fi analizate dispoziţiile H.G. nr. 400/2003, invocate în concluziile scrise depuse de reclamanţi încă din 8 septembrie 2008.
5. Sentinţa recurată se impune a fi analizată şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., având în vedere că nu face nicio referire la capetele de cerere ce vizează blocarea accesului reclamanţilor la podul din care deţin o cotă indiviză de 47%, precum şi desfiinţarea hidroforului montat fară autorizaţie şi cu încălcarea Legii nr. 50/1991 şi a H.G. nr. 400/2003.
In concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea tuturor capetelor de cerere,
astfel cum au fost menţionate în acţiunea introductivă şi în cererea precizatoare.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13 aprilie 2009, intimata Primăria Sectorului 5 Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, următoarele:
Lucrările de construire constând în consolidarea şi amenajarea etajului 1 şi podului imobilului, prevăzute în autorizaţie de construire contestată, nu se regăsesc printre cele prevăzute la pct. 2.5.6 din Anexa 1 a Legii nr. 50/1991, nefiind astfel necesar şi acordul coproprietarilor pentru emiterea autorizaţiei de construire solicitate.
Mai mult, consolidarea corpului A a fost autorizată numai la nivelul etajului şi podului, părţi ce constituie proprietatea exclusivă a solicitantului autorizaţiei, fară a fi afectate faţadele, parterul sau vecinătăţile.
In ceea ce priveşte actul de proprietate al solicitantului, nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea acestuia, astfel că autorizaţia de construire s-a eliberat cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 50/1991, în baza unor acte valabile la momentul emiterii ei.
Atât certificatul de urbanism, cât şi autorizaţia de construire au fost emise cu respectarea în totalitate a prevederilor legale în materie, iar cu privire la daunele morale solicitate nu s-a făcut nicio dovadă a prejudiciului suferit ca urmare a efectuării lucrărilor autorizate.
Intimatele D.R.M. şi E.D.C. au solicitat, prin întâmpinarea formulată la data de 4 mai 2009, respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:
1. In susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii fac referire la aspecte ce vizează fondul cauzei, fară să precizeze în ce mod instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
2. Dispoziţiile art. 304 pct. 7 invocate de recurenţi nu sunt incidente în cauză, întrucât instanţa de fond a motivat hotărârea făcând referire la probele utile şi concludente ale cauzei care au fost depuse de părţi la dosar.
Documentul de la dosarul de fond nu are valoarea unei declaraţii de martor, deoarece nu a fost administrat în condiţiile prevăzute de art. 186 şi urm. C. proc. civ. şi nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Menţionarea greşită a numărului de dosar în cuprinsul sentinţei nu constituie un motiv de nulitate absolută, aşa cum este ea prevăzută de art. 105 C. proc. civ.
Consemnarea greşită a numărului cererii în conţinutul hotărârii nu aduce nicio vătămare părţilor, fiind o eroare materială, în sensul art. 281 C. proc. civ.
3. Recurenţii invocă în mod greşit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fară să aibă în vedere faptul că instanţa a soluţionat cauza în raport cu obiectul stabilit de reclamanţi, cu întâmpinarea formulată şi probele administrate, temeiurile de drept fiind aplicate corect în motivarea sentinţei pronunţate.
4. Deşi se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii nu precizează sub ce aspect hotărârea atacată este dată fară temei legal şi sub ce aspect s-a făcut greşită aplicare a legii. Simpla enumerare a unor prevederi legale nu echivalează cu motivarea unei greşite aplicări a legii, mai ales că se face referire la H.G. nr. 400/2003, act normativ care nu este aplicabil în cauză, deoarece părţile prezentei cauze nu sunt organizate în asociaţie de proprietari.
In concluzie, intimatele au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea din data de 15 iunie 2009, Curtea a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Tribunalului Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a certificatului de urbanism nr. 542/D/2005, formulată de recurenţii-reclamanţi. împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenţii-reclamanţi, iar prin decizia nr. 711 din 11
februarie 2010, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea recursului ca inadmisibil.
Curtea, examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, a constatat că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
1. Susţinerile recurenţilor prezentate în dezvoltarea primului motiv de recurs nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. -nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, iar nicidecum pretinsa omisiune a instanţei de a examina unele probe administrate în cauză, cum ar fi, în opinia recurenţilor,
declaraţia extrajudiciară a martorului G.C. sau cele două expertize efectuate în cauză.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 prevăd un termen maxim de 30 de zile de la data înregistrării cererii, pentru emiterea autorizaţiei de construire, iar împrejurarea evidenţiată de recurenţi privitoare la emiterea în cauză a autorizaţiei de construirc la un an de la încheierea lucrărilor nu constituie o cauză de nulitate a acesteia.
Instanţa de fond nu a fost învestită cu anularea certificatului fiscal nr. 19907 din iulie 2005, astfel că nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor, în sensul că acest certificat ar fi trebuit anulat de instanţă, pe motiv că nu ar conţine numele titularului, fila verso obligatorie şi modificarea cu două zile a datei eliberării sale.
Independent de încadrarea criticilor recurenţilor în motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., văzând că în cauză sunt aplicabile şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, se bazează pe interpretarea corectă atât a probelor administrate în cauză, cât şi a dispoziţiilor legale incidente.
Faptul că instanţa de fond nu a făcut referire expresă la concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză nu afectează legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, întrucât soluţia pronunţată este legală, iar motivarea hotărârii instanţei de fond poate fi compli-
nită în recurs. Intr-adevăr, prin expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti s-a concluzionat că: virgula dintre cuvintele „acces” şi „pod” aflată Ia pct. 1, rândul 5, al contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 44445 din 1999 a fost adăugată manuscris, probabil cu un pix cu pastă, după dactilografierea menţiunilor care completează textul; semnul aflat în aceeaşi zonă, după cuvântul „boxă” a rezultat din transformarea virgulei iniţiale în „punct şi virgulă”. Modificarea s-a făcut prin adăugarea, manuscris, a unui punct, realizat probabil cu pastă.
Susţinerile recurenţilor-reclamanţi, întemeiate pe concluziile expertizei criminalistice, nu justifică însă anularea autorizaţiei de construire nr. (…) din 17 octombrie 2006, emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care consacră o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă a produs reclamantului o vătămare într-un drept sau interes legitim. Stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori
unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.
în cauza dedusă judecăţii, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire nr. (…) din 17 octombrie 2006 emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti pentru executarea lucrărilor de consolidare şi amenajare imobil (Sp+P+IE+Pod locuibil) numai pentru etajul 1 şi podul imobilului situat în str. C (…), recurenţii-reclamanţi M.L. şi C.A. nu au calitatea de persoane vătămate, în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu au drept ori interes legitim care să fi fost încălcate prin emiterea autorizaţiei de construire.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 44452/1999, reclamantul M.L. deţine dreptul de proprietate asupra locuinţei situate în Bucureşti, str. C (…), parter, compusă din: 1 (una) cameră, oficiu, baie, bucătărie, cămară – boxă – în exclusivitate, culoar comun, conform planului anexă. Reclamanta C.A. are în proprietate locuinţa situată în Bucureşti, str. C (….), compusă din: 2 (două) camere, 2 bucătării, WC, baie, boxă – în exclusivitate, culoar comun, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 44473/1999. Se observă astfel că etajul 1 şi podul imobilului situat în str. C. (…), spaţii pentru care au fost autorizate lucrările de consolidare şi amenajare prin autorizaţia de construire nr. 655 – D din 17 octombrie 2006, nu figurează în contractele de vânzare-cumpărare ale recurenţilor-reclamanţi, nici în proprietate şi nici în coproprietate. Pârâtele D.R.M. şi E.D.C. deţin în coproprietate, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 44445/1999 şi certificatului suplimentar de moştenitor nr. 7 din 14 aprilie 2005, locuinţa situată în Bucureşti, str. C (…), compusă din: vestibul, oficiu, 4 (patru) camere, baie, oficiu, bucătărie, podeţ acces pod, boxă, acces parter, subsol comun – cotă parte, conform planului anexă.
In ceea ce priveşte folosinţa podului imobilului, au existat mai multe litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti, relevant în cauză fiind cel soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2063 din 30 mai 1984, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. (…), în care instanţa a reţinut, cu putere de lucru judecat, că „datorită concepţiei construcţiei ca o singură unitate locativă, podul imobilului nu poate fi folosit şi de alţi locatari, în afara familiei D., întrucât, în caz contrar, s-ar stânjeni folosinţa normală a apartamentului pârâţilor D., pentru că numai prin el se poate ajunge la pod şi nu este posibilă o altă cale de acces”. Prin urmare, din probatoriile administrate în cauză rezultă că recurenţii-reclamanţi nu au un drept de acces la podul imobilului situat în str. C (…), astfel că nu justifică, nici din acest punct de vedere, exis
tenţa unui drept ori a unui interes legitim care să fi fost vătămate prin emiterea autorizaţiei de construire contestate.
Nefiind îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută de lege pentru anularea actului administrativ, respectiv existenţa unei vătămări într-un drept ori într-un interes legitim, devine inutilă examinarea criticilor recurenţilor privitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a legalităţii autorizaţiei de construire nr. (…) din 17 octombrie 2006.
2. Este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că sentinţa recurată întruneşte cerinţele dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că au fost evidenţiate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Menţionarea greşită în considerentele sentinţei recurate a numărului de înregistrare pe rolul instanţei a cererii de chemare în judecată constituie o eroare materială, potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., şi nu un motiv de nulitate de hotărârii. De asemenea, omisiunea precizării în considerente a faptului că daunele morale de 50.000 lei au fost solicitate de reclamant de la fiecare dintre pârâţi, Primarul Sectorului 5 şi arhitectul-şef al Primăria Sectorului 5, reprezintă o eroare materială, în sensul art. 281 C. proc. civ.
3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, întrucât acest text vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus în justiţie, şi nu a probelor administrate în cauză, cum ar fi concluziile expertizei criminalistice, potrivit susţinerilor recurenţilor. Faptul că judecătorul fondului nu a invocat, din oficiu, excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire nu constituie o cauză de nelegalitate a sentinţei, întrucât dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea instanţei de a cerceta, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cerere, legalitatea unui act administrativ atunci când „de actul administrativ depinde soluţionarea liti-
giului pe fond”. In cauza dedusă judecăţii nu se impunea invocarea excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei de construire, atât timp cât obiectul excepţiei este identic cu obiectul litigiului dedus judecăţii.
4. Este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în limitele competenţei instanţei de contencios administrativ şi cu reţinerea corectă a faptului că susţinerile părţilor privitoare la situaţia de fapt, care exced analizei legalităţii şi temeiniciei autorizaţiei de construire, vor fi avute în vedere de instanţa competentă. Posi
bilitatea instanţei de a dispune amânarea pronunţării şi repunerea pe rol în vederea completării probatorii lor este legală, în raport de dispoziţiile art. 260 şi art. 151 C. proc. civ., astfel că este neîntemeiată critica formulată în acest sens de recurenţi.
5. In mod corect instanţa de fond, învestită cu soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, nu a analizat capetele de cerere privitoare la blocarea accesului reclamanţilor la podul imobilului şi la desfiinţarea hidroforului montat de pârâte, întrucât acestea sunt de competenţa instanţei civile, în considerentele sentinţei existând referire expresă la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care statuează asupra competenţei instanţei de contencios administrativ.
In concluzie, pentru considerentele evidenţiate, Curtea a constatat că sentinţa recurată este legală şi temeinică, menţinând-o şi respingând recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.