C. proc. fisc., art. 169 C. proc. civ., art. 373 alin. (2), art. 400 alin. (1), art. 581 alin. (2)
Pentru titlurile executorii emise de un organ fiscal, competenţa de soluţionare a contestaţiei la aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea, în conformitate cu prevederile art. 169 din Cod procedură fiscală raportat la art 373 alin. (2) Cod procedură civilă.
Cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să soluţioneze fondul dreptului, conform art. 581 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Decizia nr. 142/R/fisc din 30 mai 2006 – C M.
Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Braşov, competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta S.C. B.A.D.R. S.A. Braşov, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov, având ca obiect suspendarea executării silite.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea (…)”, iar potrivit art. 400 alin. (I) C. proc. civ., „contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare”.
Textele legale mai sus menţionate dau judecătoriilor competenţa generală de soluţionare a litigiilor privind executarea silită (excepţie făcând doar contestaţia la titlu care se introduce Ia instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută).
Potrivit art. 581 alin. (2) C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.
In cauză, reclamanta S.C B.A.D.R. S.A. a solicitat suspendarea executării pornite în dosarul execuţional nr. 102/2006, fondul dreptului constituindu-1 contestaţia la executare silită (contestaţia la executare propriu-zisă), competenţa pentru astfel de cereri aparţinând judecătoriei de la sediul debitoarei, potrivit textelor legale menţionate.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C.
B.A.D.R. S.A. Braşov, criticând-o pentru nelegalitate.
S-a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Braşov, deşi competenţa materială în cauză îi revenea, după cuantumul valoric de natură comercială – peste 1 miliard lei – şi după materia juridică invocată, respectiv contenciosul administrativ.
Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC B.A.D.R. S.A. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună suspendarea executării silite, începute în baza unui titlu emis de D.G.F.P. – D.C.F. Braşov. Reclamanta a arătat că a depus şi contestaţie Ia executarea silită, cu privire la dosarul execuţional nr. 102/2006.
Corect a apreciat prima instanţă că, potrivit art. 400 alin. (1)
C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, iar instanţa de executare este, conform dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea. Indiferent de cuantumul valoric al sumelor contestate, dispoziţiile Codului de procedură civilă dau judecătoriilor competenţa materială de soluţionare a cauzelor privind executarea silită.
în speţă, este vorba de o executare silită propriu-zisă şi nu de o executare la titlu, care s-ar putea introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Curtea a respins recursul declarat şi a menţinut sentinţa atacată.