O.G. nr. 5/2001, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 111 alin. (1)
C. proc. civ., art. 130, art. 297 , art. 338
Procedura somaţiei de plată nu permite analiza fondului raporturilor juridice dintre părţi. Chiar dacă simpla contestare a creanţei pretinse în procedura sumară a somaţiei de plată nu atrage prin ea însăşi respingerea cererii creditorului, ori de câte ori debitorul, prin obiecţiile invocate, contestă pertinent caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, soluţia nu poate fi decât aceea de respingere a cererii creditorului, pentru că altfel s-ar transforma somaţia de plată într-o veritabilă acţiune de drept comun, ceea ce ar contraveni specificului acestei instituţii juridice.
Procedura somaţiei de plată nu permite analiza fondului raporturilor juridice dintre părţi. Chiar dacă simpla contestare a creanţei pretinse în procedura sumară a somaţiei de plată nu atrage prin ea însăşi respingerea cererii creditorului, ori de câte ori debitorul, prin obiecţiile invocate, contestă pertinent caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, soluţia nu poate fi decât aceea de respingere a cererii creditorului, pentru că altfel s-ar transforma somaţia de plată într-o veritabilă acţiune de drept comun, ceea ce ar contraveni specificului acestei instituţii juridice.
Fiind formulată de către creditoare o precizare privind întemeierea pretenţiilor sale pe dreptul comun, instanţa are obligaţia de a pune în discuţie, din punctul de vedere al disponibilităţii părţilor în procesul civil, transformarea acţiunii, de a discuta admisibilitatea transformării, timbrajul în noile condiţii etc.
C.A. Timişoara, s. com., dec. civ. nr. 840 din 22 iunie 2009,
în Jurindex
Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Covasna, pe calea regulatorului de competenţă fiind stabilită competenţa Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 89/17.02.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a respins cererea de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată formulată de creditoarea M.E.I.U. în contradictoriu cu debitoarea SC U. SRL, cu sediul în T.
Analizând probatoriul în condiţiile prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 5/2001, instanţa de fond a reţinut că creditoarea a pretins existenţa unei creanţe împotriva debitoarei, creanţă derivată din raporturile contractuale de transport şi cuprinsă în factura fiscală nr. (…)/2003.
greşit, prima instanţă a soluţionat procesul iară a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în carc prima instanţă a soluţionat procesul fară a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singura dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, daca părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în prima instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. Dezlegarea dată problemelor dc drept dc către instanţa dc apel, ca şi ncccsitatca administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 sunt în sensul următor: art. 6 alin. (1): judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate; art. 4 alin. (2): când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către creditor, precum şi termenul de plată; art. II1 alin. (1): Ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi; art. II1 alin. (2): Prevederile art. 338 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător.
In cauză, astfel cum rezultă din corespondenţa comercială depusă la dosar, debitoarea a afirmat neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate de către debitoare, crcditoarca afirmând echivalarea plăţii parţiale a facturii cu acceptarea la plată a întregii sume facturate. Instanţa de fond nu şi-a însuşit această apărare a creditoarei, cât timp plata parţială a sumei facturate a fost însoţită de notificările repetate ale debitoarei prin carc a învederat creditoarei problemele apărute în legătură cu transportul mărfurilor, solicitând propuneri de soluţionare pe calc amiabilă a litigiului. Or, în aceste condiţii, acccptarea integrală la plată a facturii nu a putut fi reţinută, cum în mod eronat a apreciat crcditoarea.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată şi a respins cererea formulată de către creditoare.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta M.E.I.U., solicitând admiterea acestuia şi casarea sentinţei recurate, cu trimitere spre rejudecare, deoarece, în lipsa timbrajului, nu se putea examina cererea pe fond.
In motivarea recursului, reclamanta recurentă arată că, deşi a solicitat pe calea dreptului comun un drept patrimonial evaluabil în bani, instanţa de fond nu a indicat câtimea taxei datorate, nu a solu
ţionat, nu s-a pronunţat şi nu a motivat nepronunţarea asupra acţiunii în pretenţii în care a transformat somaţia de plată şi, pe cale de consecinţă, nu a indicat calea de atac ca fiind recursul. Reclamanta-recurentă susţine că instanţa de fond a soluţionat cauza fară a intra în cercetarea fondului procesului, iar sancţiunea este cea a nulităţii hotărârii, conform art. 297 C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare pentru reluarea judecării pricinii. Se mai arată că, în conformitate cu art. 130 C. proc. civ., reclamanţii fixează în cererea de chemare în judecată limitele şi obiectul acţiunii, iar judecătorii vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul petiţiei. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti cu excepţiile prevăzute de lege se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2-3, iar art. 20 din aceeaşi lege prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit fiind sancţionată cu anularea
acţiunii sau cererii. In final, reclamanta-recurentă arată că, întrucât cererea nu face parte din categoria celor exceptate de la plata taxei judiciare de timbru, recursul trebuie admis cu casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivul că, deşi acţiunea re-convenţională este o acţiune evaluabilă în bani având ca obiect pretenţii băneşti plus dobânda legală, instanţa de fond a procedat greşit atunci când nu a indicat valoarea taxabilă şi câtimea taxei datorate.
Analizând recursul din prisma criticilor aduse de recurentă şi din oficiu, raportat la art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că acesta este fondat.
Din actele cuprinse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta M.E.I.U. a depus la 06.03.2007 o precizare de acţiune prin care arată că îşi precizează acţiunea ca fiind de drept comun, cu obiect pretenţii. Faţă de acest aspect, instanţa nu a pus în discuţie, din punctul de vedere al disponibilităţii părţilor în procesul civil, transformarea acţiunii, timbrajul în noile condiţii etc., ci, fară a observa şi scriptul în care se arată îndeplinirea formalităţii privind convocarea debitoarei la conciliere, şi-a declinat competenţa.
In urma acestui demers, s-a iscat conflictul negativ de competenţă, sesizat de instanţa nou învestită, Judecătoria Timişoara; prin sentinţa civilă nr. 4/CC/2008, Curtea de Apel Timişoara a retrimis
cauza Tribunalului Timiş. In această etapă, prin sentinţa civilă nr. 89/2009, Tribunalul Timiş a respins, irevocabil, cererea având ca obiect somaţie de plată, fară însă a analiza precizarea menţionată şi
fară a comunica părţii obligaţia dc a timbra acţiunea şi cuantumul acesteia. Ca urmare, faţă de aceste aspecte, cum raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cauza a fost soluţionată fară a se intra în cercetarea fondului, rezultă atât admisibilitatea căii de atac, cât şi temeinicia recursului, raportat la criticile menţionate.
Pentru aceste motive, cauza a fost trimisă spre rejudecare, pe fond, la Tribunalul Timiş. Conform indicaţiilor instanţei, cu această ocazie, instanţa va discuta cu părţile admisibilitatea transformării cererii în acţiune de drept comun şi va stabili cuantumul taxei de timbru raportat la data precizării, comunicând obligaţia de plată a sumelor astfel stabilite, până la primul termen de judecată, sub sancţiunea anulării cererii.
