Pătrundere în intersecţie pe culoarea roşie a sema forului. Temeinicia procesului-verbal de contravenţie. Proba contrară
H.G. nr. 1391/2006, art. 52 alin. (1) O.G. nr. 2/2001, art. 16, art. 17
Persoana sancţionată contravenţional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor. în aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, instanţa a constatat că din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că agentul constatator nu putea vedea semaforul, ambii martori susţinând obiecţiunile petentului consemnate cu ocazia încheierii procesului-verbal, în sensul că petentul a trecut pe galben, iar nu pe roşu, rezultând astfel că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu corespunde realităţii.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1605 din 14 mai 2009, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. 5948/301/2008, petentul C.R., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal seria PCA nr. 3955470 din 5 mai 2008, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a trecut pe culoarea roşie a semaforului, trecând la schimbarea culorii verde cu galben.
Prin sentinţa civilă nr. 9611 din 24 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată plângerea, cu motivarea că petentul este vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, iar dacă ar fi circulat cu viteză mai mică de 50 km/h, ar fi putut opri în condiţii de siguranţă.
Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând lipsa vinovăţiei sale şi arătând că el nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar instanţa de fond nu a analizat declaraţiile martorilor audiaţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PCA nr. 3955470 din 5 mai 2008, întocmit de intimată, s-a aplicat recurentului o amendă de 200 RON pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 52 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.
în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 16, art. 17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat că în procesul-verbal sunt inserate toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Procesul-verbal de contravenţie, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul.
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor. In aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, tribunalul a constatat că din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că agentul constatator nu putea vedea semaforul. De asemenea, ambii martori au susţinut obiecţiunile petentului consemnate cu ocazia încheierii procesului-verbal, în sensul că acesta a trecut pe galben, iar nu pe roşu. Rezultă, astfel, că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu corespunde realităţii.
Având în vedere că recurentul a produs probe de natură să înlăture vinovăţia sa şi ţinând cont că procesul-verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie până la proba contrară, tribunalul a constatat că recursul este întemeiat, a fost admis, iar sentinţa recurată modificată, în sensul că tribunalul a admis plângerea şi a anulat procesul-verbal seria PCA nr. 3955470 din 5 mai 2008 al intimatei.