C. fisc., art. 20 lit. e)
Nici prevederile art. 13 alin. (4) din Memorandumul de finanţare ratificat prin O.G. nr. 51/2001, nici ale art. 20 lit. e) C. fisc. nu prevăd o scutire a impozitului pe veniturile realizate din executarea unor contracte de finanţare internaţională de către persoanele fizice cetăţeni români, în 2004, scutirile fiind acordate cetăţenilor Uniunii Europene şi persoanelor juridice române.
C.A. Alba-lulia, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1322 din 23 octombrie 2006
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Trib. Alba sub dosar nr. 2340/2006 reclamantul N. P. în contradictoriu cu pârâta DGFP A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:
– anularea deciziei nr. 1 din 5 ianuarie 2006, emisă de DGFP ALBA şi a Deciziei de impunere anuală nr. 1400700085132 din 15 octombrie
2005, emisă de AFP Z.
In motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că în mod greşit i-a fost calculat impozitul pentru venitul obţinut ca urmare a prestării unor servicii de consultare în cadrul unui Proiect PHARE RO – 0104 deoarece, fiind vorba de fonduri acordate de Comunitatea Economică Europeană acestea nu trebuie să se facă nici direct, nici indirect venituri la bugetul Statului român, care este de fapt beneficiarul programelor finanţate de C.E.
Prin sentinţa civilă nr. 503/CA din 16 mai 2006, pronunţată de Trib. Alba în dosar nr. 2340/2006 s-a admis acţiunea reclamantului aşa cum a fost formulată, anulându-se cele două decizii atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că pârâtele au stabilit greşit în sarcina reclamantului impozit pe aferent veniturilor realizate din contractul civil încheiat cu beneficiarul contractului de finanţare din fonduri nerambursabile europene, întrucât chiar dacă acesta nu este parte în contractul de finanţare, a contribuit la realizarea proiectului pentru care au fost alocate fondurile, iar pentru activitatea prestată a fost remunerat din aceste fonduri, fiind incidente prevederile art. 13 alin. (4) din Memorandumul de finanţare ratificat prin O.G. nr. 51/2001 şi O.G. nr. 51/2002.
împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta DGFP A. solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi a menţinerii deciziei de impunere şi a celei de soluţionare a contestaţiei.
în expunerea motivelor de recurs pârâta susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în speţă nefiind incidente prevederile art. 20 lit. e) C. fisc., potrivit cărora sunt neimpozabile veniturile prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri internaţionale. în speţă, impozitul pe venit al persoanelor fizice este reglementat de art. 42 lit. a)-x) C. fisc., fară să existe prevedere similară în ce priveşte veniturile din contractele finanţate gratuit de Comisia Economică Europeană, iar prevederile Memorandumului de finanţare ratificat prin O.G. nr. 51/2001, O.G. nr. 51/2002 nu pot fi extinse persoanelor fizice care colaborează sau prestează servicii în favoarea beneficiarului direct al acestor fonduri. Persoanele fizice care realizează venituri, în speţă, reclamantul nu este parte în contract, nu are drepturi izvorâte din contractul de finanţare.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 Legea nr. 146/1997.
Prin întâmpinare reclamantul N. P. solicită a se dispune respingerea recursului, întrucât instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect legea, în speţă fiind aplicabile prevederile art. 13 alin. (4) O.G. nr. 51/2001 aprobată prin Legea nr. 581/2002.
Recursul este fondat.
în speţă, reclamantul a prestat servicii de consultanţă în temeiul unui contract civil, în cadrul unui proiect PHARE R0-0104, obţinând în anul 2004 suma de 13.096.000 lei vechi.
Contractul de finanţare gratuită a fost încheiat între C. de E. şi T.M. „A.” şi Comisia Europeană, prin autoritatea de implementai e, acesta fiind într-adevăr reglementat de prevederile O.G. nr. 51/2002, aprobată prin Legea nr. 581/2002.
în art. 13 Anexa IA a Acordului Cadru din Memorandumul de finanţare între Guvernul României şi Comisia Europeană, ratificat prin
O.G. nr. 51/2002 aprobată prin Legea nr. 581/2002, se reglementează impozitarea şi vama aplicabilă – printre alte facilităţi acordate personalului care participă la măsurile finanţate de Comunitate – cetăţeni ai Comunităţilor Economice, cărora li se vor acorda facilităţi nu mai puţin favorabile decât cele acordate în mod obişnuit altor străini angajaţi în statul beneficiarului (România).
Deci art. 13, susmenţionat, nu conferă scutiri de impozit pe veniturile persoanelor fizice române, ci doar cetăţenilor UE care participă la proiecte în România. O atare interpretare se obţine din raportarea art. 13 la Titlul 111 -„Acordarea de facilităţi” al Acordului şi la art. 9 care consacră regula generală a garantării de Statul Român a unor drepturi pentru cetăţenii UE, egale cu cele acordate altor străini în temeiul acordurilor internaţionale de. finanţare pe care România le-a încheiat.
în consecinţa, art. 13 alin. (4) din Anexa 9 a Acordului Cadru nu îi este aplicabil reclamantului.
Nici legislaţia fiscală internă nu prevede o scutire de impozitul pe veniturile persoanelor fizice, de natură a-1 exonera pe reclamant de plata impozitului pentru suma în discuţie, în art. 42 C. fisc. neregăsindu-se situaţia persoanelor fizice ce execută contracte în temeiul unor acorduri de finanţare, reglementare aplicabilă anului fiscal 2004; prevederile art. 20 C. fisc. se referă doar la scutirea de impozit pe profitul persoanelor juridice, astfel că nu poate fi operată o extindere a acestui text asupra veniturilor persoanelor fizice.
într-adevăr, aşa cum susţine pârâta, singura prevedere legală care stipula o scutire de impozit pentru veniturile realizate de persoane fizice române din executarea unor programe de finanţare internaţională a fost
O.U.G. nr. 9/2000 cu aplicabilitate pe perioada 1 martie 2000 – 20 iulie
2001 când actul normativ a fost respins prin Legea nr. 421/2001.
In concluzie, nici acordul internaţional, nici legea fiscală internă nu prevăd o scutire a impozitului pe veniturile realizate din executarea unor contracte de finanţare internaţională de persoanele fizice, altele decât cetăţenii UE.
Instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit legea, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în baza art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ. s-a admis recursul, s-a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată, păstrându-se actele administrativ-fiscale atacate.
