334 si individualizarea pedepsei Infracţiuni


JUDECATORIA CONSTANTA

SENTINTA PENALA NR.1394

SEDINTA PUBLICA DIN 17.12.2010

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR: ZN

Pe rol, solutionarea cauzei penale privind pe inculpaţii RS şi BN , trimişi în judecată pentru săvârşirea infractiunilor prev. si ped. de art. 321 al.1 Cod penal, art. 217 al.1 Cod penal,art. 181 Cod penal .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 26.11.2010, fiind consemnate in incheierea din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare cand instanta ,pentru a se depune concluzii scrise, a amanat pronuntarea la 03.12.2010,10.12.2010 si 17.12.2010 cand,in aceeasi compunere,

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 06.05.2010, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub nr. 18277/212/2010, rechizitoriul nr. 5232/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor BN şi RS, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., art. 181 alin. l C.pen. şi art. 1362 din Legea nr. 295/2004, toate cu aplic art. 33 lit. a C.pen., respectiv art. 321 alin. 1 C.pen. şi art. 217 alin. 1 C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului BN că, în seara zilei de 08/09.04.2010, a săvârşit acte care au adus atingere bunelor moravuri, a produs scandal public şi a tulburat liniştea publică în oraşul Eforie Nord, 1-a agresat fizic pe inculpatul RS, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi a executat mai multe focuri de armă asupra inculpatului RS cu ajutorul unui pistol cu bile şi marca Ekol Special 99, calibru 8 mm, pentru care nu deţinea autorizaţie.

S-a reţinut în sarcina inculpatului RS că, la data de 08/09.04.2010, a săvârşit acte care au adus atingere bunelor moravuri, a produs scandal public şi a tulburat liniştea publică în oraşul Eforie Nora şi a lovit cu o bâtă din lemn geamul portierei dreapta spate al autoturismului Nissan Navara cu număr de înmatriculare B – 59 – HYI, aparţinând inculpatului BN.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare (f. 26 – 27), plângerile şi declaraţiile inculpaţilor (f. 28), procesele verbale (f. 29 – 30, 33, 34), procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică aferentă (f. 35 – 56), adresa nr. 27523/08.04.2010 a I.PJ. Constanţa – Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase (f. 59), raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 73547/23.04. 2010 (f. 63 – 70), procesul verbal (f. 77), raportul de constatare medico – legală nr. 133/A 1 agresiuni/2010/16.04.2010 emis de S.M.L. Constanţa (f.. 78), declaraţiile martorilor (f. 98 – 127), precum şi declaraţiile inculpaţilor (f. 140 – 150, 164 – 173).

În cadrul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi, în mod nemijlocit inculpaţii (f. 36, 37), precum şi martorii (f. 63 – 64, 202, 211 – 212); totodată, au fost depuse înscrisuri (f. 11, 117 – 119, 163 – 173, 213) şi au fost obţinute cazierele judiciare ale inculpaţilor (f. 24, 35).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine, în fapt, următoarele:

La data de 08.04.2010, în jurul orelor 2305, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Eforie aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu au fost sesizate telefonic de către ofiţerul de serviciu al Poliţiei Eforie cu privire la faptul că în staţia de transport în comun din centrul staţiunii Eforie Nord a avut loc un eveniment rutier urmat, de scandal.

Cu ocazia deplasării la fata locului, organele de poliţie au găsit patrula poliţiei comunitare Eforie formată din agent AT şi agent CN, şi au constatat că pe trotuarul din colţul str. Republicii cu str. Brizei, în colţul imobilului, în staţia de transport în comun, se află un autoturism marca VW Passat cu număr de înmatriculare CT – 17 – VMC, ce prezintă urme de avarii. Lângă autoturism a fost găsit un tânăr care prezenta leziuni la nivelul capului, acesta fiind identificat ca fiind inculpatul RS.

La faţa locului, la intersecţia str. Republicii cu str. Brizei, organele de poliţie au identificat pe carosabil, pe un perimetru de cca. 10 m x 10 m, resturi de plastic ca urmare a unei coliziuni, precum şi mai multe tuburi de cartuşe găsite în 7 locuri.

Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, a fost identificat autoturismul marca VW Passat cu număr de înmatriculare CT – 17 – VMC, care prezenta urme de frecare a vopselei de pe portierele partea stângă, iar bara de protecţie partea stânga era spartă.

La o distanţă de 3 m fată de autoturism, înspre direcţia nord, au fost identificate 3 tuburi de cartuşe dispuse într-o formă triunghiulară, la o distanţă de aprox. 2,5 m unul faţă de celălalt.

În colţul de nord – est al intersecţiei, au fost identificate pe asfaltul stradal alte 4 tuburi de cartuşe similare ca formă şi caracteristici cu celelalte 3. În grupajul acestor 4 tuburi a fost identificată o fisă de 1 euro şi o şurubelniţă tip ceasornicărie.

De asemenea, tot în intersecţia celor două străzi, organele de poliţie au identificat o bâtă cu lungimea de 84 cm, ruptă la unul dintre capete, cu formă cilindrică cu diametrul de 4 cm, şi o teacă din material textil de culoare neagră, cu lungimea de 56 cm şi lăţimea de 9 cm.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul RS a declarat că, în noaptea de 08/09.04.2010, în timp ce se deplasa către localitatea Eforie Nord la volanul autoturismului VW Passat cu număr de înmatriculare CT – 17 –VMC, între localitatea Agigea şi Eforie, a fost acroşat pe partea stângă de autoturismul marca NISSAN NAVARA cu număr de înmatriculare B – 59 –HYI, la volanul căruia l-a observat pe inculpatul BN. Inculpatul RS şi-a continuat drumul, iar când a. ajuns în localitatea Eforie Nord, la intersecţia str. Republicii şi Brizei, în dreptul staţiei de transport în comun, aflată pe str. Brizei, a fost lovit din spate de către acelaşi autoturism marca NISSAN NAVARA, fiind propulsat pe trotuar.

Inculpatul RS a coborât din autoturismul VW Passat cu număr de înmatriculare CT – 17 – VMC, având asupra sa o bâtă de lemn în lungime de cec. 1,5 m, s-a îndreptat spre autoturismul NISSAN NAVARA cu număr de înmatriculare B – 59 – HYI şi a lovit cu bâta geamul portierei dreapta spate, geamul spărgându-se. Imediat, din autoturismul Nissan Navara au coborât inculpatul BN şi o altă persoană, care au început să-1 lovească pe RS cu pumnii şi picioarele şi cu o bucată din bâta de lemn cu care acesta din urmă spărsese anterior geamul portierei dreapta spate a autoturismului Nissan Navara.

Ca urmare a loviturilor primite, inculpatul RS a căzut la pământ, moment în care a intervenit martora CN, agent în cadrul Poliţiei comunitare din Eforie Nord. Aceasta i-a somat pe agresori să înceteze să-l mai lovească pe inculpatul RS, însă, fără a ţine seama de prezenţa unui agent al poliţiei comunitare, BN a scos un pistol marca Ekol Special 99 şi a efectuat, de la o distanţă de aprox. 2 – 5 m, 3 focuri de armă asupra inculpatului RS, după care a început să alerge spre str. Republicii, executând din nou alte 4 focuri de armă asupra inculpatului RS.

În continuare, inculpatul BN şi cel de-al doilea agresor s-au urcat în autoturismul marca Nissan Navara şi au plecat de la locul faptei către localitatea Costineşti.

Organele de politie din cadrul Poliţiei Staţiunii Costineşti şi Poliţiei Oraşului Eforie s-au deplasat pe şoseaua dintre localităţile Eforie şi Costineşti, iar când au ajuns pe D.C.4, zona Bifurcaţiei, în scuarul corespunzător staţiei de autobuz către staţiune, au identificat pe carosabil un fragment de parbriz auto, prevăzut cu folie, având o suprafaţă de 30 x 40 cm, cu privire la care inculpatul BN a arătat că provine de la autoturismul său marca Nissan Navara. La aprox. 100 m de scuarul precizat anterior, organele de politie au găsit, la marginea carosabilului, o bară metalică de culoare neagră, parţial acoperită cu vopsea de culoare neagră, capetele fiind prevăzute cu cauciuc negru.

La o distanţă de aprox. 100 m de această locaţie, pe partea dreaptă a drumului către Costineşti, pe spaţiul verde ce se afla lângă carosabil, a fost găsită o bucată de lemn, având unul dintre capetele de format neregulat, cu lungimea de 53 cm şi grosime 4 cm, care prezenta pe toată suprafaţa urme de culoare brun roşcat, dispuse sub forma unor picături.

Procedând la verificarea habitaclului autoturismului marca Nissan Navara cu număr de înmatriculare B – 59 – HYI, organele de poliţie au identificat în interiorul acestuia un pistol de culoare neagră, având manşonul culisat către înapoi, pe partea stângă, pistolul purtând inscripţia Ekol Special 99, seria EV 82 0811 şi având pe suprafaţa sa mai multe pete de mici dimensiuni, de culoare brun roşcat.

Pe suportul din plastic aflat între scaunele din faţă, sub bord, a fost identificată o bilă de cauciuc, de culoare neagră, iar pe scaunul din dreapta faţă a fost găsită plăcuţa de înmatriculare cu numărul B – 59 – HYI, care prezenta urme de deformare şi pete de culoare brun roşcat în zona mediană.

Pe bancheta din spate a autoturismului, în zona centrală, a fost identificat un tub de cartuş cu inscripţia UA 8, 10 x 22 T, iar pe podeaua autoturismului, între scaunul dreapta faţă şi stâlpul central, a fost găsit un box metalic.

În raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 73547/23.04. 2010, se arată că pistolul marca Ekol, model Special 99, calibru 9 mm P.A., cu seria EV -820811, este în stare de funcţionare şi este destinat utilizării de muniţie cu încărcătură lacrimogenă şi / sau de avertizare, calibru 9 mm P.A.

S-a mai stabilit că, prin modificările artizanale aduse canalului ţevii, este posibilă utilizarea de cartuşe cu proiectil din cauciuc de calibru 10 x 22 T. De asemenea, că este modificată suprafaţa activă a percutorului şi că elementele caracteristice lăsate de acesta sunt total diferite de cele create de percutorul iniţial, anterior modificărilor. Cele 7 elemente de muniţie ridicate de organele de politie, din care 4 tuburi cartuşe şi 3 cartuşe rateu, au calibrul de 10 x 22 T.

S-a mai stabilit că toate cele 7 elemente de muniţie, din care 4 tuburi cartuşe şi 3 cartuşe rateu, ridicate cu ocazia investigării tehnico – ştiinţifice a locului faptei din data de 09.04.2010, dintre care 6 de pe carosabil şi 1 din habitaclul autoturismului marca Nissan Navara cu număr de înmatriculare B – 59 – HYI, au fost trase cu pistolul marca Ekol, model Special 99, cu seria EV – 820811. Nu s-a putut stabili dacă proiectilul sferic din cauciuc ridicat cu ocazia investigării tehnico – ştiinţifice a locului faptei din data de 09.04.2010, din habitaclul autoturismului marca Nissan Navara, provine din executarea unui foc cu pistolul marca Ekol, model Special 99, cu seria EV – 820811.

Din adresa nr. 27523/08.04.2010 emisă de către I.P.J. Constanţa – Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, reiese că BN nu figurează în evidenţe ca fiind deţinător legal de şi muniţii, iar pistolul marca Ekol, model Special 99, cu seria EV – 820811, calibrul 8 mm, nu este înregistrat in evidenţele serviciului.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul RS a recunoscut că a spart geamul din partea dreaptă spate a autoturismului marca Nissan Navara, însă a motivat acţiunea sa de faptul că una dintre persoanele care se aflau în autoturism a încercat să-l lovească cu un par, moment în care s-a speriat şi s-a hotărât să ia parul şi să spargă geamul autoturismului.

Declaraţia inculpatului RS este în contradicţie cu declaraţia martorei CN, care a arătat că, după producerea accidentului rutier, RS a coborât din autoturismul său şi, cu o bâtă pe care o avea asupra sa, a lovit geamul portierei dreapta spate al autoturismului Nissan Navara, spărgându-l.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul BN a declarat că, în seara zilei de 08/09.04,2010, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Nissan Navara cu număr de înmatriculare B – 59 – HYI către localitatea Eforie, în faţa sa a virat brusc autoturismul VW Passat cu număr de înmatriculare CT – 17 – VMC, aparţinând inculpatului RS, şi, din cauza faptului că acesta a frânat, l-a lovit în partea din spate, autoturismul inculpatului RS părăsind carosabilul cca. 1 m. În centrul staţiunii Eforie, autoturismul VW Passat l-a ajuns din urnă pe inculpatul BN şi, în momentul depăşirii pe partea dreaptă, l-a acroşat în aripa stângă faţă, după care cele 2 autoturisme au pierdut controlul şi s-au oprit.

În continuare, inculpatul BN a arătat că RS a coborât din autoturismul său având în mâna stângă o sabie, iar în mâna dreaptă un pistol, cu care a început să execute focuri de armă asupra autoturismului său, spărgându-i geamul de pe partea dreapta spate. Inculpatul RS a executat focuri de armă asupra inculpatului BN, dar fără să îl lovească. În timp ce alerga, a arătat inculpatul BN, inculpatul Roman Ştefan a scăpat pistolul din mână, moment în care BN l-a luat de la pământ, l-a aruncat în autoturismul său şi a plecat spre Poliţia Costineşti, unde a sesizat incidentul.

Declaraţia inculpatului BN nu se coroborează cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, din declaraţiile martorilor AT şi CN reiese că autoturismul VW Passat a fost lovit din spate de autoturismul Nissan Navara, iar din impact autoturismul VW Passat a fost proiectat pe trotuarul de pe str. Brizei.

De asemenea, martorii AT, CN, HBD şi TV au declarat că 2 persoane care au coborât din autoturismul marca Nissan Navara, fiind înarmate cu obiecte contondente, i-au aplicat lovituri inculpatului RS, după care inculpatul BN a executat cu un pistol mai multe focuri de armă asupra inculpatului RS. De asemenea, martorii au arătat că, în pofida intervenţiei agentului de poliţie comunitară CN, inculpatul BN a continuat să execute alte 4 focuri de armă în direcţia inculpatului RS.

Mai mult decât atât, inclusiv inculpatul RS a arătat că BN este cel care a utilizat arma de foc, iar concluziile raportului de constatare medico – legală relevă existenţa pe corpul victimei RS a unor leziuni specifice împuşcării. Toate aceste elemente relevă nesinceritatea în declaraţii a inculpatului BN (nici adresa nr. 202574/12.07.2010 a Poliţiei Costineşti, în sensul că acesta ar fi găsit un pistol, nu este de natură a schimba perspectiva instanţei asupra situaţiei de fapt, fiind evidentă încercarea de preconstituire a unor probe din partea inculpatului BN).

Martorii audiaţi au arătat că RS prezenta urme de violentă şi ţinea „cu mâna pe cap un prosop, dar şi şerveţele, pentru că sângera de la cap şi avea sânge şi pe haine”, la faţa locului făcându-şi apariţia ambulanţa pentru a-l transporta la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conform raportului de constatare medico – legală nr. 133/A l agresiuni/2010/16.04.2010, RS a prezentat leziuni de violenţă care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi împuşcare cu proiectil de cauciuc, ce pot data din 08/09.04.2010, şi care necesită pentru vindecare 25 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile de violenţă nu i-au pus viaţa victimei în primejdie.

Trebuie menţionat că martorii şi-au arătat indignarea şi revolta în legătură cu faptul că nu se mai simt în siguranţă, fiind nevoiţi să asiste într-un loc intens circulat la astfel de fapte penale. Astfel, martorul AT, agent de poliţie comunitară, a declarat că a fost panicat, în aşa mod încât i-a fost teamă să coboare din maşină, mai ales mai ales în condiţiile folosirii unei arme de foc. Martorul HBD a. declarat că el, personal, s-a ascuns după un pom, atunci când au fost trase focurile de armă, aflând de la AT că acesta nu a intervenit pentru că i-a fost frică. Martorul UM a declarat că zona unde a avut loc incidentul era iluminată, iar în zonă se strânseseră 30 – 40 persoane, dintre care multe păreau ofensate, indignate de evenimentul petrecut, pe unele dintre ele auzindu-le spunând că nu au auzit niciodată despre astfel de evenimente în Eforie Nord.

Instanţa apreciază ca nesincere declaraţiile date de cei 2 inculpaţi în faza de cercetare judecătorească, reieşind cu evidenţă că, dată fiind retragerea reciprocă a plângerilor prealabile, aceştia au urmărit crearea unei variante comune de petrecere a faptelor.

Astfel, inculpaţii au arătat că nu s-au recunoscut în trafic, că evenimentul rutier a fost minor, că agresiunea şi distrugerile şi, implicit, folosirea armei de foc şi a bâtei, au fost realizate de persoane necunoscute, prezente la faţa locului cu un autoturism marca Audi.

Faţă de natura infracţiunii, instanţa consideră că esenţiale sunt împrejurările relatate de martori, cu atât mai mult cu cât, prin numărul lor mare, conturează cu precizie situaţia de fapt. Astfel, martorii oculari au fost constanţi în a arăta că, fără a fi suferit vreo vătămare corporală, au fost speriaţi de cele întâmplate, de agresiunile / distrugerile comise, de violenţa cu care au fost comise, inclusiv prin folosirea unei arme de foc, fără o aparentă justificare. În acest sens, fiecare observator a încercat fie să se pună la adăpost, părăsind locaţia, fie s-a menţinut la o distanţă suficient de mare de evenimente (ferindu-se după pomi / nepărăsind autospeciala de poliţie).

Împrejurarea că, odată cu trecerea timpului, până în momentul audierii de către instanţă, percepţia martorilor asupra celor întâmplate s-a diluat, sentimentele de teamă, indignare s-au estompat, nu este de natură a schimba materialitatea / obiectivitatea evenimentelor derulate la data respectivă.

Faţă de ansamblul cauzei, este aprecierea instanţei că inculpaţii BN şi RS au săvârşit fapta expusă anterior, prevăzută de legea penală, cu forma de vinovăţie cerută de legiuitor, intenţia indirectă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pen., atât cu privire la latura obiectivă a faptei, aceştia cunoscând că, prin săvârşirea de acte de violenţă / distrugere, în public, produc scandal public, cât şi cu privire la urmarea imediată, împrejurare pe care, deşi nu au urmărit-o, au acceptat-o implicit.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, aceasta a constat în săvârşirea de acte de violenţă fizică şi de distrugere asupra unei persoane şi a unui bun (obiectele materiale ale faptei), concretizate şi în zilele de îngrijiri medicale acordate victimei, întru-un loc public, în sensul prevederilor art. 152 C.pen.

Intenţia directă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., este forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul BN în momentul folosirii fără drept a armei neletale, în accepţiunea art. 151 alin. 1 C.pen.

Latura obiectivă a constat în acţiunea de a focurilor de armă.

Infracţiunile care formează obiectul prezentei cauze s-au consumat în momentul producerii scandalului public, respectiv al zarvei, vâlvei, indignării şi revoltei publice, generalizate, colective, respectiv în momentul lansării focurilor de armă; în aceste momente s-a produs şi încălcarea relaţiilor sociale ce vizează bunele moravuri şi liniştea publică, în accepţiunea unui minim etic general adoptat şi al unui mod de viaţă paşnic, sigur, desfăşurat într-un climat de respect reciproc, respectiv a relaţiilor sociale ce reglementează folosirea armelor şi muniţiilor.

Situaţia de fapt expusă anterior a rezultat din analizarea şi coroborarea mijloacelor de probă detaliate anterior, iar in privinţa apărărilor inculpaţilor a fost aplicat principiul instituit de art. 69 C.proc.pen., în sensul de a avea aptitudinea de a servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, respectiv din art. 321 alin. 1 C.pen., în art. 322 C.pen., formulată de apărătorii inculpaţilor, instanţa o va respinge ca neîntemeiată cu următoarea motivare: infracţiunea de încăierare sau rix presupune ciocnirea violentă şi spontană între mai multe persoane aflate în relaţii momentane de adversitate, cu împletirea actelor de violenţă ale participanţilor, nefiind posibilă stabilirea contribuţiei fiecăruia. Ori de câte ori victimele actelor de violenţă nu constituie o grupare, neavând cunoştinţă de intenţia inculpaţilor şi nereacţionând sau reacţionând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare.

În cauza dedusa judecăţii, pornindu-se spontan şi subiectiv de la motive preexistente (relaţii conflictuale), inculpaţii, folosind un pistol şi o bâtă, au provocat un scandal, în care nu au avut oponenţi (susţinerea inculpaţilor în sensul existenţei unui alt autoturism – Audi şi a altor persoane responsabile de agresiunile / distrugerile provocate este formală şi neconfirmată / necoroborată de alte mijloace de probă). Având în vedere că prestaţia inculpaţilor în cauzalitatea evenimentelor este clar delimitată şi nu există elemente de indisociabilitate cu acţiunile altor participanţi, neexistând, în fapt, alţi asemenea participanţi, lipseşte o cerinţă esenţială pentru asimilarea faptei penale cu încaierarea, sens în care va fi menţinută încadrarea dată faptei prin actul de sesizare a instanţei.

Cu referire la infracţiunile pedepsite la plângerea prealabilă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa ia act că, prin formularea plângerilor prealabile, inculpatul – parte vătămată BN, respectiv partea vătămată – inculpat RS, au solicitat tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. 1 C.pen., respectiv art. 217 alin. 1 C.pen.

Aşadar, au înţeles să îşi exercite de această manieră prerogativa prevăzută de lege, ca urmare a limitării oficialităţii procesului penal.

În mod consecvent acestei modalităţi de reglementare a dreptului la acţiune, în cazul anumitor infracţiuni, precum şi raţiunilor de politică penală care au determinat-o, legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei vătămate şi posibilitatea stingerii procesului penal, astfel iniţiat, respectiv prin retragerea plângerii prealabile sau prin împăcarea cu făptuitorul.

Instanţa ia astfel act de manifestarea bilaterală, reciprocă de voinţă a părţilor, manifestare personală, expresă, totală, definitivă şi necondiţionată, în sensul art. 132 C.pen., şi care a intervenit mai înainte de soluţionarea definitivă a cauzei (la termenul din data de 11.06.2010).

Având în vedere că această poziţie a părţilor echivalează cu lipsa condiţiei de pedepsibilitate (sub aspect penal), precum şi cu lipsa condiţiei de procedibilitate (sub aspect procesual penal), instanţa urmează a nu mai cerceta fondul cauzei sub aspectul infracţiunilor menţionate, acordând prioritate manifestării de voinţă a părţilor.

În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 alin. 1 lit. h C.proc.pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului – parte vătămată BN sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. 1 C.pen., vătămare corporală, respectiv împotriva părţii vătămate – inculpat RS sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., distrugere, ca urmare a retragerii (reciproce) a plângerilor prealabile.

Fiind dovedită existenţa faptelor expuse anterior, elementele constitutive ale infracţiunilor, precum şi săvârşirea acestora de către fiecare dintre inculpaţi, în temeiul art. 345 alin. 2 C.proc.pen., instanţa va dispune condamnarea acestora.

Văzând cauza în ansamblul ei, respectiv gradul considerabil de pericol social al faptelor, personalitatea infractorilor, care dovedesc un potenţial agresiv apreciabil (RS fiind condamnat anterior în 2 rânduri pentru fapte comise împotriva regulilor de convieţuire socială, aflându-se în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 177/03.07.2008 a Judecătoriei Mangalia, def. prin dec. pen. nr. 406/01.10.2008 a Tribunalului Constanţa, sens în care va fi reţinută incidenţa C.pen.), instanţa urmează a le aplica câte o pedeapsă, scopul preventiv-educativ al pedepsei, prev. de art. 52 C.pen., putând fi atins numai prin privare de libertate – pentru inculpatul RS, respectiv prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei – pentru inculpatul BN.

Astfel, la stabilirea şi la aplicarea pedepsei, va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ): dispoziţiile părţii generale a Codului penal, referitoare la infracţiunea în formă consumată, limitele de pedeapsă – închisoare de la 1 an la 5 ani; de la 6 luni la 3 ani, de gradul considerabil de pericol social al faptelor săvârşite, rezultând din modul de săvârşire, pe timp de seară, într-un loc public, prin acte de violenţă şi de distrugere săvârşite cu obiecte contondente şi arme de foc, creând, astfel, o stare de insecuritate comunităţii, precum şi persoana infractorilor.

Instanţa reţine că inculpaţii au avut o atitudine oscilantă, parţial sinceră în cursul procesului penal.

Referitor la persoana inculpaţilor, percepuţi de comunitate în afara episoadelor violente, constată din înscrisurile în circumstanţiere depuse, că sunt persoane tinere, cu posibilităţi de integrare socială, cu domicilii stabile, familii închegate şi copii în întreţinere, care desfăşoară activităţi lucrative licite.

În considerarea prevederilor art. 52 C.pen., apreciază că raportul penal de conflict al cărui subiect l-a constituit BN va fi soluţionat cel mai judicios de această manieră, cu atât mai mult s-a produs deja reinserţia socială a acestuia, ca efect al înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, în cursul judecăţii.

În consecinţă, în baza art. 321 alin. 1 C.pen. va condamna inculpatul RS, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza C.pen. va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 177/03.07.2008 a Judecătoriei Mangalia, def. prin dec. pen. nr. 406/01.10.2008 a Tribunalului Constanţa. Va adăuga pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 177/03.07.2008 a Judecătoriei Mangalia, def. prin dec. pen. nr. 406/01.10.2008 a Tribunalului Constanţa, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, aplicată prin prezenta, inculpatul RS executând în final pedeapsa de 1 (unu) an şi 5 (cinci) luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) va scădea din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 14.02.2008 la data de 21.04.2008 inclusiv şi de la data de 09.04.2010 la data de 30.06.2010 inclusiv.

Pedeapsa aplicată se va executa în regim de detenţie, în conformitate cu prevederile art. 57 C.pen.

Pedeapsa aplicată se va executa în regim de detenţie, în conformitate cu prevederile art. 57 C.pen.

Faţă de considerentele expuse, până la soluţionarea definitivă a cauzei, conf. art. 350 rap. la art. 357 C.proc.pen., va menţine măsura obligării inculpatului RS de a nu părăsi ţara, instituită prin încheierea din data de 23.07.2010 a Judecătoriei Constanţa, def. prin dec. pen. nr. 729/30.07.2010 a Tribunalului Constanţa.

În baza art. 321 alin. 1 C.pen. va condamna inculpatul BN, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 136² din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor va condamna acelaşi inculpat BN la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. va contopi pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare.

În baza C. pen. va suspenda condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, care se socoteşte de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen.

Conf. art. 359 C.proc.pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.

Conf. art. 71 alin. 5 C.pen. va suspenda executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Va constata că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 09.04.2010 la data de 30.06.2010 inclusiv.

Faţă de considerentele expuse, apreciind că nu mai subzistă temeiurile măsurii preventive, conf. art. 350 rap. la art. 357 C.proc.pen., va revoca măsura obligării inculpatului BN de a nu părăsi ţara, instituită prin încheierea din data de 24.09.2010 a Judecătoriei Constanţa, def. prin dec. pen. nr. 964/29.09.2010 a Tribunalului Constanţa.

Conf. art. 118 alin. 1 lit. b C.pen. va dispune confiscarea specială a bunurilor depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanţa, conform dovezilor nr. 1647 şi nr. 765586/28.04.2010.

Văzând şi prevederile art. 191 alin. 1, 2 C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, respectiv din art. 321 alin. 1 C.pen., în art. 322 C.pen., formulată de apărătorii inculpaţilor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 alin. 1 lit. h C.proc.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului – parte vătămată BN sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. 1 C.pen., vătămare corporală, respectiv împotriva părţii vătămate – inculpat RS sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., distrugere, ca urmare a retragerii (reciproce) a plângerilor prealabile.

În baza art. 321 alin. 1 C.pen. condamnă inculpatul RS născut la data de 02.04.1980, în Mihai Viteazu, jud. Constanţa, , studii 8 clase, conducător auto la BM la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 177/03.07.2008 a Judecătoriei Mangalia, def. prin dec. pen. nr. 406/01.10.2008 a Tribunalului Constanţa. Adaugă pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 177/03.07.2008 a Judecătoriei Mangalia, def. prin dec. pen. nr. 406/01.10.2008 a Tribunalului Constanţa, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, aplicată prin prezenta, inculpatul RS executând în final pedeapsa de 1 (unu) an şi 5 (cinci) luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 14.02.2008 la data de 21.04.2008 inclusiv şi de la data de 09.04.2010 la data de 30.06.2010 inclusiv.

Conf. art. 350 rap. la art. 357 C.proc.pen. menţine măsura obligării inculpatului RS de a nu părăsi ţara, instituită prin încheierea din data de 23.07.2010 a Judecătoriei Constanţa, def. prin dec. pen. nr. 729/30.07.2010 a Tribunalului Constanţa.

În baza art. 321 alin. 1 C.pen. condamnă inculpatul BN născut la data de 25.09.1968, în Constanţa, cetăţean român, studii 12 clase, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 136² din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor condamnă acelaşi inculpat BN la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare.

În baza C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, care se socoteşte de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen.

Conf. art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate.

Conf. art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 09.04.2010 la data de 30.06.2010 inclusiv.

Conf. art. 350 rap. la art. 357 C.proc.pen. revocă măsura obligării inculpatului BN de a nu părăsi ţara, instituită prin încheierea din data de 24.09.2010 a Judecătoriei Constanţa, def. prin dec. pen. nr. 964/29.09.2010 a Tribunalului Constanţa.

Conf. art. 118 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea specială a bunurilor depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanţa, conform dovezilor nr. 1647 şi nr. 765586/28.04.2010.

Conf. art. 191 alin. 1, 2 C.proc.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 1.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.12.2010.