Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că prin încheierea de şedinţă din 16.11.2006 a Tribunalului Brăila a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul B.O. privind recuzarea judecătorilor G.A., V.V., şi T.M., precum şi a procurorului A.M., magistraţi care au făcut parte din completul care a pronunţat decizia penală nr.634/13.11.2006 a Tribunalului Brăila şi nr.631/13.11.2006 a Tribunalului Brăila.
În fapt s-a reţinut că cererea de recuzare se poate formula în cursul urmăririi penale sau al judecăţii atât timp cât cauza se află pe rol şi nu după momentul pronunţării de către magistrat a unei soluţii în cauză şi al dezînvestirii sale, aşa cum a procedat petentul B.O.
Împotriva încheierii de şedinţă din 16.11.2006 a Tribunalului Brăila a formulat recurs petentul B.O., criticând soluţia Tribunalului Brăila pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Curtea a constatat că acesta este inadmisibil.
Deşi din analiza prevederilor art.52 alin.6 Cod procedură penală ar rezulta că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare ar fi susceptibilă de calea de atac a recursului, acest raţionament nu este valabil.
Articolul 52 Cod procedură penală trebuie privit în istoricul său, ca un ansamblu coerent de dispoziţii de procedură.
Se observă astfel că, anterior, art.52 alin. 7 Cod procedură penală (în prezent, abrogat) prevedea expres posibilitatea atacării cu recurs a încheierii de respingere a cererii de recuzare.
Acest alineat 7 a fost expres abrogat prin O.U.G 55/01.07.2004.
Din preambulul acestei ordonanţe de urgenţă care reprezintă raţiunea pentru care a fost adoptat acest act normativ se reţine necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale care impietează asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi.
Rezultă astfel neechivoc dorinţa legiuitorului, anume de a elimina căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cererile de abţinere şi recuzare în scopul creşterii celerităţii actului de justiţie.
În această situaţie exercitarea unui recurs de către petentul B.O. apare ca inadmisibil.
Aceiaşi concluzie se desprinde şi din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale care guvernează procesul penal.
Completul recuzat a fost un complet format din trei judecători, care a pronunţat în recurs două hotărâri judecătoreşti, definitive împotriva cărora nu se mai pot exercita căi ordinare de atac, ci numai căi extraordinare, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.
Completul care a judecat cererea de recuzare a fost, pe principiul similitudinii juridice, un complet format din 3 judecători.
Având în vedere principiul similitudinii juridice, acest complet trebuia să pronunţe tot o hotărâre definitivă.
A mai acorda, în baza unei interpretări scoase din context a prevederilor art.52 alin.6 Cod procedură penală, petentului B.O. un nou drept la recurs ar însemna crearea unei noi căi ordinare de atac, neprevăzută de lege, art.3851 Cod procedură penală, „recurs la recurs”.
Aşa fiind şi văzând şi prevederile art.38515 pct.1 lit.a Cod procedură penală Curtea a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petent împotriva încheierii de şedinţă din 16.11.2006 a Tribunalului Brăila iar în baza prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat pe petent la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
