5. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Dare de mită. Condamnare


Tribunalul GALAŢI Sentinţă penală nr. 194 din data de 18.04.2016

Prin sentința penală nr.194/18.04.2016 pronunțată de Tribunalul Galați a fost condamnat inculpatul T.P.A. la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, fapte prev. de art. 290 alin. 1 C.p. și de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

În speță, s-a reținut că la data de 26.11.2015, în jurul orei 18.40, inculpatul T.P.A. a condus autovehiculul marca Dacia Logan, pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,50 g %o, iar pentru ca martorii-agenți de poliție O.G. și D.I. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu-l conducă la Spitalul de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, a dat câte 1000 de lei fiecăruia.