b) Mărturie mincinoasă. Cauză de impunitate.
C. pen., art. 85, art. 260 alin. 2
a) În condiţiile în care nu este definitivă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa nu poate dispune anularea acestei măsuri de individualizare a executării pedepsei.
b) Potrivit art. 260 alin. 2 C. pen., mărturia mincinoasă nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.
Pentru a opera cauza de nepedepsire, se cere astfel ca retragerea mărturiei să fie făcută de martor. Nu mai poate opera cauza de nepedepsire, dacă retragerea mărturiei mincinoase a intervenit după începerea urmăririi penale împotriva martorului care a făcut afirmaţiile mincinoase, întrucât retragerea mărturiei trebuie să aibă loc atâta vreme cât martorul are această calitate şi nu devine învinuit sau inculpat.
Prin sentinţa penală nr.473 din 08 iulie 2010 pronunţată de Judecătoria Reghin, s-a dispus următoarele:
În baza art. 87 alin. 5 a fost condamnat inculpatul C.A.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării de probe biologice.
S-a constatat că prin sentinţa penală 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureş definitivă prin decizia penală 46/A/07.03.2008 a Tribunalului Mureş inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare pentru comiterea unei fapte concurente cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză.
În baza art. 85 alin. 2 Cod penal s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg.-Mureş, definitivă prin decizia penală 46/A/07.03.2008 a Tribunalului Mureş şi s-a dispus contopirea celor două pedepse potrivit dispoziţiilor art. 34 Cod penal inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal au fost interzise inculpatului pe durat prevăzută de acest text drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod penal.
În baza art. 260 alin. 1 Cod penal a fost condamnată inculpata C.T.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal a fost suspendat condiţionat executarea pedepsei.
În baza art. 82 alin. 1 Cod penal s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 Cod procedură penală a fost atrasă atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a consecinţelor acestei revocări.
În baza art. 191 alin. 2 Cod penal au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat de câte 525 lei fiecare, în total 1050 lei din care suma de 150 lei provine din faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim grad a reţinut în esenţă, că în noaptea de 3/4.01.2008 în jurul orelor 3,30 a avut loc un accident rutier constând în faptul că autovehiculul Ford Tranzit cu nr. MS // /// a părăsit carosabilul şi a izbit consola unui indicator rutier, iar apoi, zidul imobilului cu nr. 48 de pe str. Mihai Viteazu din Reghin. În urma accidentului rutier au fost sesizate telefonic de martorul audiat sub altă identitate C.F., agenţii de poliţie rutieră deplasându-se la faţa locului unde au găsit pe inculpatul C.A.I. culcat la pământ iar autovehiculul tamponat de zidul imobilului cu uşa stângă faţă blocată şi imposibil de deschis conducătorul auto având posibilitatea de a ieşi din maşină numai pe uşa dreapta faţă care a fot găsită deschisă. Inculpatul a solicitat agenţilor de poliţie să nu apeleze serviciul de urgenţă 112 şi nici ambulanţa din discuţia cu acesta agenţii de poliţie concluzionând că inculpatul era într-o stare avansată de ebrietate şi are leziuni la piciorul stâng.
Existenţa leziunilor la piciorul stâng a fost confirmată şi de membrii echipajului SMURD deplasat la faţa locului care au încercat să acorde îngrijiri medicale inculpatului fiind însă refuzaţi de acesta. Martorul G.C.M. a declarat că nu a văzut-o pe inculpată la faţa locului în perioada cât a fost acesta la locul accidentului încercând să acorde îngrijiri medicale inculpatului, iar inculpatul prezenta halenă alcoolică. Martorul B.I., şoferul care a condus pe inculpată la faţa locului audiat în faţa instanţei şi-a modificat parţial declaraţia faţă de cele declarate în cursul urmăririi penale însă faţă de timpul scurs şi faţă de esenţa declaraţiei date instanţa apreciază că este posibil ca martorul să fi pierdut din memorie amănunte, astfel că instanţa are în vedere declaraţia dată de acest martor în cursul urmăririi penale, declaraţie care fiind mai apropiată temporal incidentului dedus judecăţii este mai complexă şi neinfluenţată de trecerea timpului.
Martorii S.I.V. şi S.V. au dat mai multe declaraţii în cursul urmăririi penale şi câte o declaraţie în cursul cercetării judecătoreşti, părţi din aceste declaraţii fiind contradictorii unele cu altele. Instanţa reţine lipsa de sinceritate a celor doi martori şi din totalul acestor declaraţii prin coroborare cu celelalte probe administrate instanţa reţine că inculpatul C.A.I. a sunat de pe telefonul mobil pe inculpata C.T.M. care la rândul său a apelat dispeceratul taxi Bravo Reghin în două rânduri.
Faţă de aceste date rezultate din verificările privind traficul convorbirilor telefonice prima instanţă a constatat că nu se coroborează cu aceste date declaraţiile inculpaţilor şi cele ale martorilor S.I.V. şi S.V., întrucât nu inculpata C.T.M. a apelat pe soţul său ci inculpatul C.A.I. a apelat pe inculpata C.T.M. care a comandat un taxi pentru a fi transportată la locul accidentului. De remarcat că declaraţiile celor doi inculpaţi nu se coroborează cu restul probelor administrate nici în ce priveşte aspectele premergătoare accidentului rutier, în sensul că dacă am accepta că inculpata a condus autovehiculul în încercarea de a găsi o deschisă pe timpul nopţii, ar însemna că inculpatul care declară că a fost la Petelea cu martorii S.I.V. şi S.V. a lăsat pe soţia sa cu copilul bolnav pentru a ţine companie celor doi martori, ceea ce este greu de acceptat în condiţiile în care inculpatul se consideră o persoană cu valori morale şi umane înalte, potrivit cărora nu ar lăsa familia în nevoie pentru a ţine companie prietenilor. Cu privire la starea inculpatului, este dovedit fără putinţă de tăgadă faptul că acesta după producerea accidentului prezenta leziuni la piciorul stâng, care ulterior s-a dovedit a fi fracturat, în timp ce inculpata C.T.M. nu prezenta nici un fel de leziune şi nici nu a fost de faţă la momentul la care echipajul SMURD a pentru a acorda îngrijiri accidentaţilor din evenimentul rutier.
De asemenea şoferul de taxi care a transportat pe inculpaţi la unitatea medicală a declarat că inculpatul a adormit în maşină în drum spre Spitalul din Reghin, iar medicii de la unităţile medicale la care s-a prezentat inculpatul au menţionat prezenţa halenei alcoolice.
Faţă de toate aceste aspecte instanţa de fond a conchis că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora respectiv inculpatul C.A.I. se face vinovat de comitere infracţiunii de refuz de a se supune recoltării de probe biologice prevăzută de art. 87 alin. 5 OUG 195/2002 iar inculpata C.T.M. se face vinovată de comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal.
Faţă de aceasta din urmă instanţa de prim-grad a constatat că în cursul urmăririi penale cu ocazia audierii, i s-a pus în vedere dreptul de a refuza să dea declaraţii potrivit art. 80 Cod procedură penală inculpata arătând că doreşte să fie audiată în calitate de martor şi a declarat în mod necorespunzător adevărului, astfel că prima instanţă a apreciat că atitudinea inculpatei care în calitate de soţie a preferat să încalce dispoziţiile legale pentru a încerca exonerarea de răspundere a inculpatului, prezintă un grad de pericol social mai mare decât în cazul unui alt martor care nu s-ar găsi în relaţii de rudenie cu inculpatul, întrucât o altă persoană nu ar beneficia de prevederile art. 80 Cod procedură penală neavând posibilitatea de a refuza să declare ca martor odată ce a fost propusă.
În drept, s-a reţinut că, fapta inculpatului C.A.I., care în noaptea de 3/4.01.2008, în jurul orelor 3,30, aflându-se în stare de ebrietate, a condus autoutilitara proprietate personală, marca Ford Tranzit, cu numărul de înmatriculare MS-//-///, pe strada Mihai Viteazul, din Reghin, fiind implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale şi vătămarea corporală a sa, de a se împotrivi şi a se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul, împotrivirea sau sustragerea de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 87 alin. 5 O.U.G. 195/2002; fapta inculpatei C.T.M., care, fiind audiată în calitate de martor în dosarul penal cu nr. de mai sus, la data de 28.02.2008, a făcut afirmaţii mincinoase privind implicarea inculpatului C.A.I. în accidentul de circulaţie produs în noaptea de 3/4.01.2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 Cod penal şi anume:
– limitele pedepselor stabilite de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina fiecărui inculpat;
– gradul de pericol social determinat de modul şi împrejurările comiterii faptelor;
– prejudiciul cauzat;
– persoana şi antecedentele penale ale fiecărui inculpat.
Referitor la inculpatul C.A.I. instanţa de fond a reţinut că potrivit fişei de judiciar acesta nu este la primul contact cu legea penală, fără a se găsi în stare de recidivă, după comiterea faptei a încercat prin toate mijloacele să evite tragerea la răspundere penală, negând permanent comiterea faptei şi în încercarea de a evita inculparea sa pentru faptele săvârşite a determinat chiar indirect pe soţia sa la comiterea unei infracţiuni de mărturie mincinoasă.
Pe parcursul judecării apelurilor, inculpaţii au fost asistaţi de un apărător ales.
La termenul de judecată din 15 noiembrie 2010 inculpaţii fiind prezent în faţa instanţei, au fost informaţi asupra drepturilor consacrate de art.70 alin.2 Cod procedură penală, ocazie cu care au precizat că doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de control judiciar. Astfel, s-a procedat la audierea inculpaţilor, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
În probaţiune inculpaţii, prin apărătorul ales, au solicitat admiterea probei testimoniale cu numitul S.V., cerere care a fost încuviinţată de către instanţă şi s-a procedat la audierea martorului, depoziţia acestuia fiind ataşată la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel inculpaţii, invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe.
Prin decizia penală nr. 33/A/02.02.2011, Tribunalul Mureş a respins ca nefundat apelul declarat de inculpatul C.A.I. şi a admis apelul declarat de inculpatul C.T.M., a desfiinţat parţial hotărârea atacată, iar în rejudecare, a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Fiind îndeplinite cerinţele art.81 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit potrivit art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod penal, a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.83 Cod penal.
Restul dispoziţiilor hotărârii atacate au fost menţinute.
În motivarea acestei decizii, s-a arătat în esenţă că sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de prim grad, hotărârea instanţei de fond, nu comportă nici un fel de critică, fiind juste soluţiile la care s-a oprit prima instanţă, respectiv condamnarea inculpatului C.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, aplicarea art.85 Cod penal referitoare la anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicarea pedepsei accesorii, condamnarea inculpatei C.T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de apel a considerat că, din conţinutul materialului probator administrat în cauză a rezultat fără putinţă de tăgadă faptul că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor de care sunt acuzaţi, în modalităţile descrise.
În susţinerea acestei concluzii pot fi invocate următoarele probe:
– declaraţia martorului cu identitate protejată C.F., care a observat că după producerea accidentului, din partea dreaptă a autoturismului a coborât o persoană de statură mai solidă, de sex masculin, iar după aproximativ 15 minute a venit un taxi, din care a coborât o persoană de sex feminin.
– procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
– fişa de consultaţii întocmită de echipajul SMURD sosit la faţa locului, în care este consemnat că inculpatul prezenta „uşoară halenă alcoolică”.
– foaia de observaţie clinică generală întocmită de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, unde s-a menţionat, cu ocazia internării inculpatului, că „intoxicaţie etanolică acută”.
– listingul apelurilor primite şi înregistrate de SC T.B. SRL Tg.Mureş (Punct de lucru Reghin), care coroborate cu informaţiile oferite de S.R.I., confirmă faptul că inculpatul a apelat-o la ora 4.03 pe soţia lui, inculpata C.T.M., care la un interval de 5 minute a contactat în două rânduri dispeceratul firmei de taxi.
– declaraţiile martorilor G.C.M., H.A.R. şi C.C.I. (asistenţi SMURD), care l-au văzut pe inculpat imediat după producerea accidentului.
– declaraţiile martorului B.I., taximetristul care a transportat-o pe inculpată la locul accidentului.
– declaraţiile martorilor S.I.V. şi S.V., care iniţial au confirmat susţinerile inculpatului în sensul că nu el ar fi condus autoutilitara Ford Tranzit implicată în accidentul rutier ci soţia sa, însă ulterior şi-au retras aceste declaraţii.
Inculpatul C.A.I. a solicitat instanţei de apel reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege şi aplicarea art.81 Cod penal, referitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, motivând că se află la prima abatere.
Instanţa a apreciat însă că, cu ocazia judecării cauzei de către instanţa de prim-grad, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei fiind avute în vedere toate criteriile stabilite de art.72 Cod penal.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 sunt închisoare de la 2 la 7 ani.
S-a reţinut că nu există nici un temei pentru reţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului având în vedere poziţia sa nesinceră, faptul că a încercat în mod premeditat să inducă în eroare organele de cercetare susţinând că soţia sa se afla la volan şi determinând două persoane să dea declaraţii false în acest sens, precum şi existenţa antecedentelor penale.
Recunoaşterea faptei doar în faţa instanţei de apel, nu a putut conduce la reţinerea automată a circumstanţei atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, deoarece a intervenit doar după condamnarea în primă instanţă, astfel încât nu demonstrează o atitudine sinceră consecventă, pe întreaga durată a procesului penal, ci doar o schimbare de „poziţie”, în faţa evidenţei.
De asemenea, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art.81 Cod penal, în sensul că, chiar dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii, nu depăşeşte 2 ani, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia.
Inculpatul a mai fost condamnat anterior, a beneficiat de instituţia suspendării condiţionate însă nu a înţeles să-şi remodeleze comportamentul şi a avut o atitudine vădit ostilă în timpul cercetării penale, îngreunând în mod deliberat activitatea organelor de anchetă.
Cu privire la inculpata C.T.M., instanţa a apreciat că fapta săvârşită de aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă, persistenţa şi caracterul premeditat deliberat al faptei. S-a reţinut că acesteia i s-au pus în vedere în mod expres prevederile art.80 Cod procedură penală, care îi ofereau posibilitatea să nu depună mărturie, însă aceasta a înţeles să nu se prevaleze de aceste dispoziţii legale, şi în mod intenţionat, să dea declaraţii mincinoase.
Retragerea acestei mărturii a intervenit doar în faţa instanţei de apel, astfel încât nu au putut fi aplicabile dispoziţiile art.260 alin.2 Cod penal, care condiţionează aplicarea clauzei de nepedepsire de retragerea declaraţiei înainte de a se fi pronunţat o hotărâre.
Cu toate acestea, în condiţiile în care inculpata, prin declaraţia dată în apel, a recunoscut săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, retrăgându-şi astfel declaraţia, instanţa a apreciat că pot fi aplicabile dispoziţiile art.260 alin.3 Cod penal, care impun în această situaţie reducerea pedepsei conform art.76 Cod penal.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs cei doi inculpaţi.
În motivarea recursului, inculpatul C.A.I. solicită pronunţarea unei condamnări la pedeapsa închisorii sub minimul special şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c C. pen, iar inculpata C.T.M. solicită în principal încetarea procesului penal, ca urmare a incidenţei cauzei de nepedepsire, prev. de art. 260 alin. 2 C. pen, arătând că a revenit asupra declaraţiei făcute iniţial, iar în subsidiar solicită achitarea sa, pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, datorită împrejurărilor în care a fost comisă şi a relaţiei existente între cei doi inculpaţi, care sunt soţi.
Motivele de recurs au fost suplimentate şi cu cererea privind înlăturarea dispoziţiilor primei instanţe de anulare suspendării condiţionate a unei pedepse anterioare, deoarece hotărârea de condamnare nu este definitivă.
Examinând recursurile promovate, din prisma dispoziţiilor art. 3858, art. 3856 alin. 1, 2, art, 3859 pct. 14 rap. la art. 52 şi art. 62-68 C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat pe cel declarat de inculpat şi nefondat pe cel declarat de inculpată, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal – hotărârea instanţei nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit judecătorul fondului, respectiv la condamnarea inculpaţilor şi a stabilirii modalităţii de în regim de detenţie în cazul inculpatului, respectiv prin suspendarea condiţionată în cazul inculpatei.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor penale, în modalitatea descrisă.
Instanţa de fond şi cea de apel au analizat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen, astfel încât pedepsele în cazul fiecărui inculpat au fost stabilite într-un cuantum corespunzător.
Analizând mai întâi motivul suplimentar invocat de inculpatul C.A.I. privind anularea suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare, Curtea îl găseşte întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prima instanţă a constatat că prin sentinţa penală 1395 din 23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureş definitivă prin decizia penală 46/A din 07.03.2008 inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii de un an cu suspendare condiţionată a executării, astfel că anterior rămânerii definitive a acestei pedepse inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, faptă care se află în concurs real cu infracţiunea anterioară potrivit art. 33 lit. a Cod penal. Faţă de această situaţia instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. 1 Cod penal şi a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 1395/23.10.2007 a Judecătoriei Tg. Mureş definitivă prin decizia penală 46/A/07.03.2008 a Tribunalului Mureş şi a dispus contopirea celor două pedepse potrivit dispoziţiilor art. 34 Cod penal inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Însă, prin înscrisurile depuse în faţa instanţei de recurs, inculpatul a făcut dovada că prin decizia penală nr. 148/A/28.04.2011, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul peste termen declarat împotriva sentinţei penale nr. 1395/23.10.2007 pronunţată de Judecătoria Reghin în dos. nr. 3175/320/2007, iar la 02.05.2011 a atacat cu recurs această decizie.
Dovedind că sentinţa penală nr. 1395/23.10.2007 pronunţată de Judecătoria Reghin în dos. nr. 3175/320/2007 nu este definitivă, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 85 C. pen privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Analizând solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsiei şi de suspendare condiţionată a executării acesteia, constatăm că inculpatul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii şi a executat parte din aceste pedepse, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, însă nu a înţeles care sunt urmările comportamentului antisocial manifestat şi nu şi-a corectat acest comportament, continuând să săvârşească fapte penale, astfel încât scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în cuantumul stabilit de prima instanţă şi numai în regim de detenţie.
Inculpata C.T.M. a invocat incidenţa cauzei de nepedepsire, prev. de art. 260 alin. 2 C. pen.
Potrivit acestui text, mărturia mincinoasă nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.
Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 260 alin. 1 C. pen, vom urmări succesiunea în timp a activităţii celor două părţi.
Astfel, C.T.M. a fost audiată în calitate de martor în faza de urmărire penală, în dosarul penal nr. 165/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, dosar în care soţul acesteia, C.A.I., era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la legea circulaţiei.
În calitatea sa de martor, prin declaraţia din 28.02.2008, aceasta a făcut afirmaţii mincinoase privind implicarea soţului său în accidentul de circulaţie produs în noaptea de 3/4.01.2008.
Împotriva acesteia a fost începută urmărirea penală şi apoi, prin rechizitoriul din 06.10.2008, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Prin sentinţa penală nr. 473/08.07.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Mureş, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată pentru infracţiunea prev. de art. 260 alin. 1 C. pen.
Abia prin declaraţia dată în faţa instanţei de apel la 15.11.2010 (fila 20), inculpata revine şi recunoaşte săvârşirea faptei.
Sintetizând cele reţinute, Curtea constată că recurenta C.T.M. a avut calitatea de martor şi a făcut declaraţia mincinoasă la 28.02.2008, a devenit inculpată la 06.10.2008, a fost condamnată în primă instanţă la 08.07.2010 şi abia în apel, tot în calitate de inculpată, îşi recunoaşte fapta, la 15.11.2010.
Potrivit tezei finale a art. 260 alin. 2 C. pen, pentru a opera cauza de nepedepsire se cere ca retragerea mărturiei să fie făcută de martor. Ori, aşa cum am arătat în alineatul precedent, recunoaşterea faptei (invocată de apărare ca fiind o retragere a mărturiei) a fost făcută la 15.11.2010 în faza apelului, unde recurenta avea încă din 06.10.2008, calitatea de inculpată.
De aici tragem concluzia că nu mai poate opera cauza de nepedepsire prev. de art. 260 alin. 2 C. pen, dacă retragerea mărturiei mincinoase a intervenit după începerea urmăririi penale împotriva martorului care a făcut afirmaţiile mincinoase, ci retragerea mărturiei trebuie să aibă loc atâta vreme cât martorul are această calitate şi nu devine învinuit sau inculpat. A admite apărarea formulată, ar însemna că recurenta ar cumula atât calitatea de martor, cât şi cea de inculpată, ceea ce este de neconceput.
Aşadar, declaraţia făcută de C.T.M. în procesul penal pornit împotriva sa, respectiv în apel, în sensul că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei, nu constituie o retragere a acestei mărturii şi nu are ca efect pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs al inculpatei nu poate fi primit, deoarece, pe de o parte, infracţiunea pentru care a fost condamnată în fond şi în apel este una de pericol şi nu una de rezultat, astfel încât nu se poate aprecia că faptei de mărturie mincinoasă i-ar lipsi gradul de pericol social pentru a fi reţinută ca infracţiune. Aceasta s-a consumat în momentul în care martora a făcut afirmaţiile mincinoase. Avem în vedere faptul că, deşi avea posibilitatea să nu dea declaraţii potrivit disp. art. 80 C. pen, inculpata şi-a menţinut afirmaţiile mincinoase şi abia în faza apelului a revenit asupra lor.
Aşa cum am reţinut, tribunalul a făcut o corectă reapreciere a dispoziţiilor C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )cu privire la inculpată şi a redus cuantumul pedepsei aplicată acesteia la 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pedeapsă pe care Curtea o apreciază ca fiind necesară şi suficientă pentru atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare.
Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, vom admite recursul declarat de recurentul-inculpat C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 33/A/02.02.2011, pronunţată de Tribunalul Mureş.
Vom casa parţial decizia atacată şi vom desfiinţa parţial sentinţa penală nr. 473/08.07.2010 pronunţată de Judecătoria Reghin.
Rejudecând cauza pe latura penală, vom menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002.
Vom înlătura din dispozitivul sentinţei atacate aplicarea disp. art. 85 alin. 2 C. pen. privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1395/2007 a Judecătoriei Tg-Mureş.
Vom înlătura din dispozitivul sentinţei atacate aplicarea disp. art. 34 C. pen. privind contopirea celor două pedepse.
Vom menţine aplicarea disp. art. 71 alin. 2 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C. pen. faţă de pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită de prima instanţă.
Vom menţine restul dispoziţiilor din hotărârile atacate, care nu contravin prezentei decizii.
Vom respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată C.T.M. împotriva aceleiaşi decizii.
