b) Furt, participaţie improprie la furt, furt de arbori. Elemente distinctive.
c) Fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual. Elemente distinctive.
C. pr. pen., art. 334
C. pen., art. 31 alin. 2, art. 208, alin. 1, art. 288 alin. 1 şi 2, art. 289 alin. 1
C. Silvic, art. 110
a) Schimbarea încadrării juridice de către instanţa de recurs din fals material în înscrisuri oficiale, în fals intelectual, după casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în al doilea grad, nu contravine prevederilor art. 334 C. pr. pen. şi nici contradictorialităţii procedurilor, din moment ce inculpatul a invocat în motivele de recurs greşita încadrare juridică a faptei, iar procurorul a depus concluzii de respingere asupra alegaţiilor inculpatului, prin urmare inclusiv asupra celor vizând încadrarea faptei în infracţiunea de fals intelectual.
b) Fapta inculpatului de a determina şi de a-l ajuta cu intenţie pe martor să ia pe nedrept lemnele depozitate la capătul drumului forestier, martorul săvârşind fapta fără vinovăţie, întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de furt, prev. de art. 31 alin. 2 C. pen. cu referire la art. 208 alin. 1 C. pen. Fapta nu se circumscrie autoratului la infracţiunea de furt, din moment ce inculpatul nu a efectuat direct nicio manoperă de luare a bunurilor mobile, respectiv de deposedare şi de împosedare, specifică laturii obiective a infracţiunii de furt.
Obiectul material al infracţiunii de furt de arbori prevăzute de art. 110 din Codul silvic îl constituie arborii doborâţi sau rupţi de fenomenele naturale ori arborii tăiaţi sau scoşi din rădăcină din păduri. Obiectul material al infracţiunii de furt, prev. de art. 208 C. pen. este dat de bunul mobil aflat în posesia sau detenţia altuia.
c) Fapta inculpatului –funcţionar public, de a întocmi, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, avizul primar de însoţire pentru transportul de material lemnos, indicând cu prilejul întocmirii înscrisului date contrare realităţii cu privire la cantitatea materialului lemnos şi locaţia acestuia, îndeplineşte conţinutul infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. şi nu al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 şi 2 C. pen., întrucât nici un moment nu s-a pus problema că inculpatul ar fi contrafăcut scrierea ori subscrierea unui înscris oficial deja redactat.
Prin sentinţa penală nr. 54/2 martie 2011, Judecătoria Odorheiu Secuiesc:
– în baza art. 334 Cod proc. Penală, a respins cererea inculpatului P.D. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt prev. de art. 208 alin.1 Cod penal în infracţiunea silvică prev. de art. 110 Cod silvic.
– în baza art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt.
– în baza art. 288 al. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
– în baza art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. e Cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals.
– în baza art. 33 lit.a, 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.
– în baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
– în baza art. 82 Cod penal,a fixat termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.
– a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal.
– a constatat că partea vătămată K.A. nu se constituie ca parte civilă în cauză.
– l-a obligat pe inculpate să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 1.000 lei.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că în cazul infracţiunii de furt prev. de art.110 din Codul silvic, obiectul infracţiunii îl constituie arborii doborâţi sau rupţi de fenomenele naturale ori de arborii tăiaţi sau scoşi din rădăcină din păduri.
În cazul infracţiunii de furt, prev. de art.208 al.1 Cod penal, obiectul infracţiunii îl constituie un bun aflat în posesia sau detenţia unei persoane.
În cauza de faţă, lemnele de foc care au fost sustrase, erau gata curăţate şi depozitate şi totodată trecuseră în proprietatea unei alte persoane, partea vătămată K.A., care le-a cumpărat, plătind o anumită sumă de bani. Faptul că lemnele respective au o valoare economică, rezultă din împrejurarea că inculpatul i-a achitat părţii vătămate suma de bani cu care s-a constituit ca parte civilă în cauză, recunoscând practic calitatea acestuia de proprietar, posesor sau detentor al lemnelor. În penal contrar celor susţinute de inculpat, dovada actelor juridice, pe cale de consecinţă a intrării în proprietate a părţii vătămate a lemnelor, nu se face ca în civil prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă scrisă.
Din depoziţiile martorilor ascultaţi de instanţă în dosarul 131/2010 rezultă că a existat o înţelegere între V.J. şi K.D., în sensul ca V.D. să cureţe locurile de exploatare şi să adune lemnele astfel provenite, lângă drum, iar în schimbul lucrărilor de curăţare să beneficieze de cantitatea de lemne adunate, cu posibilitatea vânzării acestor lemne. Având nevoie de bani, V.J. a şi vândut această cantitate de lemne pentru partea vătămată K.A., care a devenit proprietarul acestei cantităţi de lemne.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a dispus de lemnele respective fără drept, în condiţiile în care acestea nu proveneau din exploatările forestiere unde el era administrator.
Inculpatul în calitate de pădurar îşi desfăşura activitatea conform fişei postului. Aceasta presupune cunoaşterea cu exactitate şi a limitelor de competenţă în ceea ce priveşte hotarele teritoriului ce îl are în gestiune, inclusiv speciile de arbori de pe acele terenuri şi activităţile ce se desfăşoară acolo.
Prin urmare, inculpatul cunoştea că stiva de lemne respectivă nu provine de pe terenul din zona sa de activitate, şi dispunea de aceste lemne, fără drept, în contul unor munci prestate, eliberând şi aviz primar de însoţire a materialului lemnos, ceea ce dovedeşte intenţia lui de a o sustrage.
Luarea bunului mobil fără consimţământ se efectuează în mod concret fie prin ridicarea bunului, deplasarea acestuia, sau chiar prin lăsarea sa în locul în care se găseşte, dar în aşa fel încât bunul să iasă din sfera de stăpânire a posesorului sau a detentorului şi să intre în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Pentru considerentele de mai sus, instanţa a ajuns la concluzia că inculpatul se face vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art.208 al.1 Cod penal, astfel nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt prev. de art.208 al.1 Cod penal în infracţiunea silvică prev. de art.110 Cod silvic.
Cu privire la întocmirea documentului de însoţire, respectiv săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. 1 şi 2 Cod penal, chiar inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că ştia de existenţa materialului lemnos depozitat, dar care nu a fost adunat la solicitarea lui, iar avizul de însoţire l-a eliberat pentru a justifica transportul de către numitul Borbely, act ce face referire la altă cantitate, deşi ştia că este vorba despre o cantitate mult mai mare, trecând de asemenea, la loc de încărcare, altă locaţie decât cea reală.
Orice apărare a inculpatului, că nu ştia că se va transporta mai mult decât cantitatea înscrisă, este neîntemeiată şi neverosimilă.
Astfel, inculpatul a confecţionat un înscris fictiv în calitatea sa de funcţionar, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Prin predarea actului fals către numitul B.S. inculpatul a săvârşit şi infracţiunea de uz de fals.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa a stabilit că inculpatul se face vinovat de săvârşirea, în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal a infracţiunilor prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, art. 288 alin. 1 şi 2 Cod penal şi art. 291 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite pentru fiecare faptă în parte, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 şi 52 Cod penal, totodată a avut în vedere şi circumstanţele atenuante prev. de art.74 lit. a şi c Cod penal, în consecinţă inculpatul a fost condamnat, cu aplicarea art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de furt şi cu aplicarea prev. art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 3 luni pentru fals material în înscrisuri oficiale şi la pedeapsa de 1 lună pentru uzul de fals.
În baza art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa o singură pedeapsă, aceea mai grea de 4 luni închisoare.
Ca modalitate de executare, prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile art. 81 Cod penal, astfel, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 4 luni şi se va atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.
În ceea ce priveşte latura civilă, a constatat că, încă în cursul urmăririi penale, inculpatul a predat cu titlu de despăgubire, suma de 900 lei către numitul K.A., persoană care a cumpărat de la numitul Vass Jozsef materialul lemnos. În aceste condiţii partea vătămată nu a mai formulat pretenţii civile în faţa instanţei de judecată, neconstituindu-se parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.D.
În motivarea căii de atac promovate, recurentul contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, sub următoarele aspecte: în primul rând, consideră greşită încadrarea juridică dată faptei de furt pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost trimis în judecată, susţinând că activităţii materiale care i se impută acestuia îi corespunde o altă formulă juridică, şi anume cea prevăzută de art. 110 C. silvic privitoare la furtul de arbori.
În al doilea rând, inculpatul susţine că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals pentru comiterea cărora instanţa de prim grad a dispus condamnarea la o pedeapsă rezultantă de 4 luni închisoare. Subliniază că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că s-ar fi atins de materialul lemnos indicat în rechizitoriu, acesta a fost strâns şi luat de o altă persoană. În plus, el a întocmit acte legale pentru materialul lemnos şi totuşi i s-e reţine că a săvârşit infracţiunea de fals material, în condiţiile în care nu a contrafăcut nici scrierea şi nici semnătura, nu a alterat în vreun mod, prevăzut de textul de incriminare, conţinutul actului. Cel mult putea fi vorba de fals intelectual, dar în niciun caz de fals material. S-a mai reţinut în sarcina sa că a săvârşit infracţiunea de uz de fals în momentul în care, ca pădurar, a predat actul persoanei care a transportat materialul lemnos, abandonat în pădure, arată că acest fapt nu întruneşte elementele infracţiunii de uz de fals. În concluzie, prin întreaga sa activitate, a acţionat cu bună-credinţă şi în urma acestui comportament nu a obţinut niciun beneficiu material, dar, dacă va rămâne cu condamnarea, îşi va pierde locul de muncă.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 3579/268/2010 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a motivelor invocate, a concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:
Starea de fapt, aşa cum a fost prezentată în partea expozitivă a sentinţei penale nr. 54/2 martie 2011 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc este conformă probatoriului administrat în cauză şi nu comportă nicio adăugare ori corectură din partea instanţei de recurs, fiind integral însuşită de către aceasta.
Cu toate acestea, pentru chestiuni de drept, recursul promovat în cauză de inculpatul P.D. împotriva hotărârii Judecătoriei Odorheiu Secuiesc este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 17 şi: în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării în parte a sentinţei penale recurate şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:
a) În drept, fapta inculpatului P.D. de a determina şi de a-l ajuta cu intenţie pe martorul Borbely Sandor să ia pe nedrept lemnele depozitate la capătul drumului forestier din apropierea satului Laz Firtănuş, la locul numit „Herczeg Laz”, martorul săvârşind fapta fără vinovăţie, întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de furt, prev. de art. 31 alin. 2 C. pen. cu referire la art. 208 alin. 1 C. pen.
Fapta nu se circumscrie autoratului la infracţiunea de furt, din moment ce inculpatul nu a efectuat direct nicio manoperă de luare a bunurilor mobile, respectiv de deposedare şi de împosedare, specifică laturii obiective a infracţiunii de furt.
Activitatea de determinare constă în promisiunea pe care inculpatul a făcut-o martorului de a-i preda materialul lemnos la care am făcut referire în schimbul transportului de humă pe care martorul l-a efectuat în interesul Ocolului silvic, cu arătarea expresă a stivei de lemne. Ajutorul acordat martorului constă în întocmirea în fals a avizului primar de însoţire pentru transport de material lemnos.
Fapta aceluiaşi inculpat –funcţionar public, de a întocmi, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, avizul primar de însoţire pentru transportul de material lemnos, indicând cu prilejul întocmirii înscrisului date contrare realităţii cu privire la cantitatea materialului lemnos şi locaţia acestuia, îndeplineşte conţinutul infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. şi nu ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 şi 2 C. pen., întrucât nici un moment nu s-a pus problema în cauză că inculpatul ar fi contrafăcut scrierea ori subscrierea unui înscris oficial deja redactat.
În lumina acestor considerente, prin prezenta decizie, în urma admiterii recursului promovat de inculpat şi rejudecării pricinii în recurs, vom dispune schimbarea încadrării juridice după cum urmează:
-din infracţiunea de furt prev. de art. 208 alin. 1 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului P.D., în participaţie improprie la infracţiunea de furt, prev. de art. 31 alin. 2 C. pen., cu referire la art. 208 alin. 1 C. pen.
-din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 şi 2 C. pen., în infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289, alin. 1 C. pen.
Procedeul ales de instanţa de recurs referitor la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în infracţiunea de fals intelectual nu contravine prevederilor art. 334 C. pr. pen. şi nici contradictorialităţii procedurilor, din moment ce inculpatul a invocat în motivele de recurs greşita încadrare juridică a acestei fapte, iar procurorul a depus concluzii de respingere asupra alegaţiilor inculpatului, prin urmare inclusiv asupra celor vizând încadrarea faptei în infracţiunea de fals intelectual.
Constatând că faptele există, că au fost comise de către inculpatul P.D. cu intenţie directă cerută atât de participaţia improprie, cât şi de falsul intelectual, pornind de la criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prescrise de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), aşa cum au fost dezvoltate de prima instanţă, vom stabili pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de furt şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c C. pen., privind comportamentul ireproşabil al inculpatului în societate anterior faptelor şi prezentarea lui la chemările autorităţilor judiciare. Prezentarea unei alte variante asupra stării de fapt decât cea reţinută de către instanţă nu-l prejudiciază sub nicio formă pe inculpat, reprezentând modalitatea în care el a înţeles să-şi exercite drepturile apărării.
În temeiul art. 34 lit. b raportat la art. 33 lit. a C. pen., vom contopi pedepsele de 4 luni închisoare şi 3 luni închisoare stabilite prin prezenta decizie, cu pedeapsa de o lună închisoare stabilită prin sentinţa Judecătoriei Odorheiu Secuiesc pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare, considerată proporţională şi suficientă să răspundă în concret şi în mod eficient nevoilor reeducării şi prevenţiei generale.
Însuşindu-ne integral considerentele primei instanţe vizând motivele pentru care scopurile pedepsei pot fi atinse şi fără executarea integrală a acesteia, vom menţine dispoziţiile sentinţei penale vizând suspendarea condiţionată a executării sancţiunii aplicate, termenul de încercare fixat şi atenţionarea inculpatului asupra dispoziţiilor C. pen., relative la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii înăuntrul termenului de încercare a unei noi infracţiuni, revocarea fiind facultativă dacă noua infracţiune este comisă din culpă.
b) Cât priveşte celelalte motive de recurs alegate de inculpat, nu le vom primi, pentru următoarele considerente:
În primul rând, aşa cm sublinia şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc, obiectul material al infracţiunii de furt de arbori prevăzute de art. 110 din Codul silvic îl constituie arborii doborâţi sau rupţi de fenomenele naturale ori arborii tăiaţi sau scoşi din rădăcină din păduri. Obiectul material al infracţiunii de furt, prev. de art. 208 C. pen. este dat de bunul mobil aflat în posesia sau detenţia altuia.
În prezenta cauză, materialul lemnos luat de martorul B.S., la determinarea şi cu ajutorul inculpatului, se afla în posesia părţii vătămate K.A., care l-a cumpărat, plătind o sumă de bani considerabilă. Pentru dovedirea posesiei la care face referire art. 208 C. pen., nu este nevoie de încheierea unui act scris de vânzare-cumpărare, dovada convenţiei putând fi făcută cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori. Or, martorii K.D., V.G. şi V.J. confirmă că materialul lemnos în litigiu a fost vândut părţii vătămate de către ultimul martor, după ce acesta îl strânsese, cu încuviinţarea primului, de pe parcelele 171/K, 171B şi 171/M aflate în administrarea Ocolului Silvic Privat Odorheiu Secuiesc.
Chiar dacă inculpatul nu cunoştea despre existenţa înţelegerilor intervenite între K.D. şi V.G. şi nici despre convenţia dintre acesta din urmă şi partea vătămată, el putea şi trebuia să ştie că materialul lemnos nu aparţine Ocolului Silvic de Stat Homorod, prin urmare că nu are nici posesia, nici detenţia asupra lemnelor, aceste elemente aparţinând altor persoane, fără să prezinte relevanţă, pentru existenţa infracţiunii de furt, dacă subiectul activ cunoaşte sau nu identitatea posesorului ori detentorului.
Calitatea de pădurar şi experienţa inculpatului, atribuţiile care i-au fost încredinţate potrivit fişei postului, existenţa unor limite de hotar certe între cele două Ocoale Silvice se opun susţinerilor inculpatului după care el a avut convingerea că materialul lemnos s-a aflat pe domeniul Ocolului Silvic de Stat Homorod şi nu pe domeniul Ocoluluii Silvic Privat Odorheiu Secuiesc.
Cum precizam sub punctul a) întocmirea de către inculpat –angajat al Ocolului Silvic de Stat Homorod, a avizului primar de însoţire pentru materialul lemnos, atestând date contrare realităţii asupra cantităţii şi locului, întruneşte elementele infracţiunii de fals intelectual, iar utilizarea acestui înscris prin predarea lui către martorul B., în vederea transportării şi care a transportat de altfel materialul lemnos constituie elementele infracţiunii de uz de fals, această instanţă neidentificând vreun impediment de fapt sau de drept care să excludă îndeplinirea cumulativă a conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni.
c) Un alt viciu se mai desprinde din hotărârea primei instanţe: aşa cum rezultă din prezentarea stării de fapt, infracţiunea de furt a fost săvârşită în prezenţa a două cauze de calificare: participarea a două sau mai multe persoane împreună şi în loc public. Cu toate acestea, pe durata procedurilor anterioare judecăţii şi în faţa judecătoriei cu ocazia primei judecăţi, nu s-a discutat asupra schimbării încadrării juridice prin reţinerea şi a art. 209 alin. 1 lit. a şi e C. pen. Cum procurorul sau partea vătămată nu a atacat sentinţa penală nr. 139/22 iunie 2010 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac a împiedecat atât pe prima instanţă în rejudecare, cât şi pe instanţa de recurs să corecteze această neregulă de drept.
