Faptul că unitatea terţ poprit nu a procedat la poprirea tuturor sumelor datorate, stabilind unilateral şi contrar hotărârii judecătoreşti de la ce dată să se acorde pensia de întreţinere, este o împrejurare care nu poate fi imputată inculpatului.
Inculpatul nu şi-a executat obligaţia, din culpă, apreciind că, de vreme ce s-a înfiinţat poprire pe salariul său, obligaţia este în curs de executare.
Drept urmare, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie.
(Decizia nr. 833 din 12 iunie 2001 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 1362 din 21.09.2000, Judecătoria Buftea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul G.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 305 lit. c) din Codul penal.
în fapt, s-a reţinut că inculpatul nu a achitat pensia de întreţinere în favoarea minorei G.F.C., stabilită prin hotărâre judecătorească, dar nu s-a dovedit intenţia inculpatului de a se sustrage obligaţiilor de care era ţinut prin hotărâre judecătorească.
împotriva sentinţei a declarat apel parchetul, criticând-o pentru greşita achitare sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 305 din Codul penal, şi partea vătămată, care nu şi-a motivat apelul.
Prin Decizia penală nr. 300/A din 22.02.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală a respins ca nefondate apelurile declarate, reţinându-se că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 305 lit. c) din Codul penal.
împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru greşita aplicare a legii.
în motivarea recursului, parchetul a învederat că în privinţa elementului material al infracţiunii pensia a fost stabilită pe cale judecătorească, iar plata acesteia nu s-a făcut de 6 luni.
Cu privire la latura subiectivă, în pofida tuturor diligentelor depuse de partea vătămată, inculpatul a dat dovadă de rea-credinţă, întrucât nici în cursul procesului penal nu a încercat să achite diferenţa restantă, deşi avea posibilităţi materiale.
Examinând recursul declarat de parchet, Curtea a constatat că instanţele au aplicat în mod corect legea, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.
Astfel, s-a apreciat în mod corect că în cauză nu s-a dovedit reaua-credinţă a inculpatului, ca formă a vinovăţiei cu care se săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 305 lit. c) din Codul penal.
Potrivit legii, infracţiunea se caracterizează, sub aspect subiectiv, printr-o omisiune cu rea-credinţă, sintagma indicând intenţia legiuitorului de a sancţiona numai inacţiunea intenţionată, directă sau indirectă, nu şi pe cea din culpă.
în speţă, din examinarea împrejurărilor de fapt, reiese că inculpatul nu şi-a executat obligaţia, din culpă, apreciind că, de vreme ce s-a înfiinţat poprire pe salariul său, obligaţia este în curs de executare.
Faptul că unitatea terţ poprit nu a procedat la poprirea tuturor sumelor datorate, stabilind unilateral şi contrar hotărârii judecătoreşti de la ce dată să se acorde pensia de întreţinere, este o împrejurare care nu poate fi imputată inculpatului. Inculpatul avea convingerea că plăteşte pensia stabilită, nefăcându-se nici o probă că odată cu primirea chenzinei i s-a precizat că pensia e plătită de la o altă dată. Faptul că, pe parcursul cercetărilor, inculpatul a luat cunoştinţă de această împrejurare excede cercetărilor, care privesc o omisiune a inculpatului anterioară inculpării sale.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de parchet.
