Abandonul de familie (art. 305 C.p.) Abandon de familie


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ODORHEIU SECUIESC

JUDEŢUL HARGHITA

SENTINŢA PENALĂ Nr. 40/2011

Şedinţa publică din 18 Februarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE _________

Grefier _________

Cu participarea d-lui procuror I.G. din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M.S. din oraşul ………., str. ………. nr……., ap……., judeţul ………, trimis în judecată pentru .

săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. şi ped. de art. 305 al.1 lit.c Cod penal, parte vătămată M.H..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus din partea Poliţiei oraşului ………. procesul verbal pentru

îndeplinirea mandatului arătându-se că inculpatul a luat la cunoştinţă despre cuprinsul mandatului prin semnătură (f.28).

Se constată că partea vătămată nu a precizat în scris dacă îşi menţine sau nu plângerea penală împotriva inculpatului.

Reprezentantul Parchetului nu are cereri în probaţiune, consideră cauza în stare de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa declară terminată faza cercetării judecătoreşti, trece la dezbateri şi

acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetului prezintă pe larg rechizitoriul şi solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa,

cu obligarea la plata cheltuielilor avansate de stat.

INSTANŢA

Deliberând constată:

Prin rechizitoriul nr.1323/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, inculpatul M.S. a fost trimis în judecată

pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit.c Cod penal. În fapt s-a reţinut că nu a achitat cu rea-credinţă

pensia de întreţinere la care a fost obligat în favoarea copilului său minor.

Inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei deşi a fost audiat în faza de urmărire penală.

Analizând lucrările dosarului instanţa constată:

La data de 18 august 2010 numita M.H. în calitate de reprezentantă legală a minorei M.I., a depus o plângere penală împotriva inculpatului

pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie (f.8).

Prin sentinţa civilă nr.2357 din 11 noiembrie 2009 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, M.S. a fost obligat la plata pensiei de întreţinere

în favoarea minorei M.I. în sumă de 150 lei lunar (f.8-10).

Inculpatul nu a fost prezent la judecată, dar printr-o declaraţie dată în scris a fost de acord cu plata pensiei de întreţinere.

O anumită perioadă de timp inculpatul a achitat pensia de întreţinere, însă începând cu luna ianuarie 2010 şi până în prezent,

cu rea-credinţă nu a plătit pensia de întreţinere, rămânând în restanţă cu suma de 1650 lei.

Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit.c Cod penal.

La individualizarea şi dozarea pedepsei ce urmează a i se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere lipsa antecedentelor penale,

astfel apreciază că o pedeapsă a cărei să fie suspendată condiţionat va realiza scopul pedepsei.

Pentru considerentele de mai sus instanţa va condamna inculpatul M.S. – pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie

prev. de art. 305 alin. 1 lit.c Cod penal la 1 an închisoare.

În baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 Cod penal va fixa un termen

de încercare de 3 ani.

de încercare de 3 ani.

Va atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.

Va obliga inculpatul să plătească statului 400 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă inculpatul M.S. – fiul lui Andrei şi Gizela, născut la 14 februarie 1970 în or. ………., cu acelaşi domiciliu str. ………. nr. ……

ap. ……, judeţul ………, cetăţenia română, studii 10 clase, fără loc de muncă şi ocupaţie, stagiul militar satisfăcut, divorţat, posesorul

CI seria HR nr. ………., eliberat de SPCLEP ………., CNP: ………. – pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305

alin. 1 lit.c Cod penal la 1 an închisoare.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în baza art. 82 Cod penal fixează un termen

Atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.

Obligă inculpatul să plătească statului 400 lei, cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi partea vătămată M.H..

Pronunţată în şedinţa publică de azi, 18 februarie 2011.

Preşedinte,Grefier,

__________________