Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin rezolutia procurorului s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de învinuita L E-C, retinând ca potrivit adresei Directiei de Sanatate Publica a Judetului Sibiu, nu exista dispozitii legale în domeniul sanitar care sa stipuleze obligatia medicului de a anunta în prealabil parintii minorilor si nici obligatia obtinerii acordului acestora în cazul efectuarii vaccinarilor cuprinse în campania obligatorie de imunizare. Administrarea vaccinului antirujeolic reprezinta o obligatie pentru medic, prevazuta în mod expres în legislatia speciala în domeniu.
În cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât intimata nu a încalcat atributiile de serviciu.
Primul procuror a respins plângerea petentului considerând ca aceasta plângere nu este întemeiata, pe motiv ca nu exista dispozitii legale în domeniul sanitar care sa stipuleze obligatia medicului de a anunta în prealabil parintii minorilor si nici obligatia obtinerii acordului acestora în cazul efectuarii vaccinarilor cuprinse în campania obligatorie de imunizare.
Plângerea nu este întemeiata:
Învinuita, în calitate de medic l-a vaccinat pe copilul petentilor în cadrul scolii unde acesta învata.
Nu exista dispozitii legale în domeniul sanitar care sa stipuleze obligatia medicului de a anunta în prealabil parintii minorilor si nici obligatia obtinerii acordului acestora în cazul efectuarii vaccinarilor cuprinse în campania obligatorie de imunizare. Administrarea vaccinului antirujeolic reprezinta o obligatie pentru medic, prevazuta în mod expres în legislatia speciala în domeniu.
Campaniile de imunizare sunt obligatorii si se efectueaza în cadru organizat, respectiv în scoli, pentru copiii cuprinsi în sistemul de învatamânt, fara a exista un contract de furnizare de servicii.
Starea de sanatate a copiilor înainte de începerea vaccinarii se constata printr-un consult prealabil, fiind contraindicata administrarea vaccinului numai în cazuri deosebite : stari febrile sau afectiuni grave ale aparatului respirator, contraindicatii în cazul administrarii de tratamente în cazurile de boli cronice. Reactiile adverse pot aparea atât la copiii sanatosi cât si la cei suferinzi de anumite afectiuni.
Petentii nu au dovedit ca copilul lor suferea de afectiuni vizibile (care puteau fi descoperite la un consult) de natura celor care faceau contraindicata administrarea vaccinului . De asemenea ei nu au dovedit ca copilul lor a suferit reactii adverse de pe urma administrarii vaccinului .
Împotriva acestei sentintei au declarat recurs petentii pe care n u l-au motivat în scris criticând-o pentru motivele inserate în practica.
Tribunalul analizând sentinta atacata prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu sub toate aspectele constata ca recursul este nefondat.
În ceea ce priveste starea de fapt se constata ca aceasta a fost corect retinuta de catre prima instanta în raport de constatarile procurorului.
Motivul de recurs prin care se sustine ca i-a fost încalcat minorului dreptul la aparare este neîntemeiat.
Astfel, la data vaccinarii minorul V I A în vârsta de 7 ani, nu avea capacitate de exercitiu, or potrivit art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali. În cauza de fata minorul a fost reprezentat de cei doi petenti care sunt parintii sai, conform art. 174 alin. 1 Cod procedura penala.
În ipoteza în care ar fi considerat necesar nimic nu-i împiedica sa recurga la o aparare calificata din partea unui avocat, drept de care însa nu au uzat. Codul de procedura penala nu prevede obligativitatea desemnarii unui avocat din oficiu pentru minorul parte vatamata.
Privitor la infractiunea de abuz în serviciu reclamata de parintii minorului, se constata ca într-adevar nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
În afara de considerentele instantei de fond, tribunalul mai observa ca petentii nu au facut dovada existentei vreunei vatamari efective a intereselor legale ale minorului. Simpla referire la prevederile Legii nr. 46/2003 a drepturilor pacientului fara a proba ca s-a adus o atingere efectiva unui drept sau altul care sa poata constitui urmarea socialmente produsa a infractiunii prevazute de art. 246 Cod penal nu este suficienta pentru a retine existenta infractiunii.
Asa fiind, având în vedere si prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala recursul a fost respins ca nefondat iar sentinta atacata a fost mentinuta în totalitate.
Ca urmare a respingerii recursului, tinând cont si de prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedura penala petentii au fost obligati sa plateasca statului 160 lei cheltuieli judiciare.
