Abuz în serviciu. Nedelimitarea acţiunilor ce definesc latura obiectivă a infracţiunii


Abuz în serviciu. Nedelimitarea acţiunilor ce definesc latura obiectivă a infracţiunii. Contradicţii între actul de sesizare al instanţei şi soluţia instanţei de apel. Consecinţe.

Reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de abuz în serviciu în altă modalitate decât cea cu care a fost sesizată prin rechizitoriu şi elaborarea unor considerente contradictorii în acest sens, circumscrie soluţia instanţei de apel cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct.9 Cod procedură penală.

Secţia penală – Decizia penală nr.800/13 decembrie 2007

Prin sentinţa penală nr.225/2007 Judecătoria Deva în baza art.1 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a achitat pe inculpatul B.I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzut de art.248 al.1 Cod penal, cu art.41 al.2 Cod penal.

A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Ambulanţa Judeţului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Deva a reţinut în esenţă că faptele inculpatului care în calitate de responsabil cu alimentarea de combustibil, inclusiv BCF şi ulei, nu a realizat o confruntare reală a alimentărilor cu produse înregistrate în foile de parcurs cu cele din fisele individuale de alimentare aflate la S.C. O.E.G.” SRL nu întrunesc elementele constitutive a infracţiuni prevăzute de art.248 al.1 Cod penal, în cauză nerezultând, fără echivoc, o perturbare serioasă a activităţii Serviciului de Ambulanţă.

Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.

Prin decizia penală nr.327/A/26.09.2007 Tribunalul Hunedoara a admis apelul Parchetului desfiinţând hotărârea atacată şi adoptând o soluţie de condamnare a inculpatului B.I. la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 al.1 Cod penal.

Reţinând vinovăţia inculpatului în contextul stării de fapt menţionate, Tribunalul a apreciat că inculpatul nu şi-a îndeplinit cu bună ştiinţă, în mod corespunzător obligaţiile de confruntare a alimentărilor cu combustibil înregistrate în foile de parcurs cu cele din fisele individuale de alimentare aflate la distribuitorul de carburant S.C. O.G.E.” SRL Alba.

Tribunalul a stabilit în baza unei expertize contabile prejudiciile cauzate ca urmare a îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către inculpat.

În considerentele deciziei cu ocazia calificării faptei, Tribunalul reţine că inculpatul, încălcând cu bună ştiinţă atribuţii de serviciu, a perturbat grav activitatea persoanei juridice – Serviciul Judeţean de Ambulanţa Hunedoara.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul B.I. şi partea civilă Serviciul de Ambulanţă Hunedoara.

Recursul inculpatului este fondat.

Din examinarea actului de sesizare al instanţei rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art.248 al.1 Cod penal cu art.41 al.2 Cod penal,în modalitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara.

Instanţa de apel a analizat şi evaluat actele şi lucrările din dosar prin prisma celor două modalităţi a laturii obiective a infracţiunii apreciind că urmare a acţiunilor repetate ale inculpatului, s-a produs părţii civile o pagubă foarte însemnată.

În sensul celor arătate mai sus, Curtea nu este în măsură să realizeze o examinare concretă a aspectelor ce ţin de vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, atâta timp cât argumentele expuse de Tribunal sunt ambigue, fără a se aprecia cu claritate calificarea juridică dată faptei şi care este în contradicţie cu actul de sesizare al instanţei.

Recursul a fost admis, dispunându-se casarea decizie penale nr.327/a/2007 a Tribunalului Hunedoara cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.