DOSAR NR.11108 303 2009SENTINŢA CIVILĂ NR.9101 04.12.2009Accesiune. Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei PrimărieiPrin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.08.2009 reclamantul Damian Petre în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 6 Bucureşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa în patrimoniul acestuia a dreptului de proprietate asupra construcţiei situată în Bucureşti, strada Podu Dâmboviţei nr. 24, sector 6, reprezentând casă de locuit şi anexe gospodăreşti, ca efect al accesiunii imobiliare.În fapt, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafaţă de 2500 mp, situat în Bucureşti, strada Drumul Podul Dâmboviţei nr. 2 (actualmente nr. 24), sector 6, în suprafaţă de 744 mp, având categoria de folosinţă curţi – construcţii, iar suprafaţa de 1756 mp teren arabil, conform titlului de proprietate nr. 20701 emis la data de 03.07.1995 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov.Prin procesul verbal de punere în posesie 2a 17 din data de 28.12.1994 s-a procedat la măsurarea, delimitarea şi punerea în posesie asupra terenului în suprafaţă de 744 mp, situat în zona Giuleşti, strada Dr. Gării nr. 2, identificat prin următoarele vecinătăţi: – la Nord proprietatea moştenitorilor lui Ganciu Nedelea; la Sud – proprietatea moştenitorilor lui Dona Nicolae; la Est – proprietatea reclamantului iar la Vest – strada Dr. Gării.Reclamantul a mai arătat că terenul a fost înscris în cartea funciară a sectorului 6 Bucureşti, însă construcţia edificată pe acesta nu a putut fi intabulată în lipsa certificatului eliberat în temeiul dispoziţiilor art. 55 din legea nr. 7 1996 – rep.Artera de circulaţie care poartă denumirea de Drumul Podu Dâmboviţei, sector 6, a purtat anterior denumirea de Drumul Gării, astfel cum rezultă din adresa nr. 362 21.02.2003 emisă de Direcţia patrimoniu Evidenţa proprietăţi, – Serviciul Nomenclatură urbană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.În anul 1957 reclamantul a început edificarea, în regie proprie, pe terenul menţionat mai sus, a unor construcţii reprezentând casă de locuit şi anexe gospodăreşti, lucrări finalizate în anul 1958.
De asemenea, reclamantul a menţionat că locuinţa se compune din 5 camere, două vestibule, verandă acoperită, cămară şi baie în suprafaţă utilă de 100.21 mp., pentru care există rol fiscal deschis începând cu anul 1957, plătind impozit anual, locuind neîntrerupt, muncind şi cultivând terenul aferent construcţiei, fiind recunoscut ca adevărat proprietar.În consecinţă, reclamantul a precizat faptul că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate fără autorizaţie de construcţie prin operaţiunea de incorporare a materialelor de construire în terenul deţinut cu titlul de proprietate nr. 20701 emis la data de 03.07.1995.Totodată, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 7294 09.11.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr. 2957 2004, a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti – prin Primarul General, constatându-se că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei edificată pe terenul situat în Bucureşti, strada Drumul Podu Dâmboviţei nr. 2, sector 6, compus din 5 camere, bucătărie, două vestibule, culoar cămară, oficiu şi cameră baie, verandă cu o suprafaţă utilă de 100,95 mp prin efectul accesiunii imobiliare. Această sentinţă a fost însă modificată prin decizia civilă nr. 817R 22.04.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a Civilă prin care s-a dispus respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.În ceea ce priveşte valoarea de circulaţie a construcţiei ridicată fără autorizaţie în anul 1957, reclamantul a menţionat că aceasta este de 30.000 lei.În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.488, art. 492 Cod civil.În susţinerea cererii, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr. 20701 emis la data de 03.07.1995 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov, procesul verbal de punere în posesie 2a 17 28.12.1994, adresa nr. 362 106 21.02.2003, sentinţa civilă nr. 7294 09.11.2004 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti în dosarul nr. 2957 2004, încheiere pronunţată în camera de consiliu la data de 19.05.2005 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a Civilă, în dosarul nr. 942 2005, raport de expertiză tehnică imobiliară, efectuat de expert tehnic Olteanu Mircea, declaraţia martorului Anghel Alexandru, certificat nr. 56979 31.07.1977.
La data de 16.09.2009, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare (f.20) prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că Primăria Sectorului 6 nu are în administrare bunuri din domeniul privat al Municipiului Bucureşti şi, cu atât mai puţin, în proprietate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată fiind introdusă împotriva unui neproprietar.În drept, au fost invocate disp. art. 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr. 215 2001, Legea nr. 50 1991 şi art. 489 – 493 Cod civil.La termenul de judecată din data de 04.12.2009, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, pe care a pus-o în discuţia părţilor, alături de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.După cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la ultimul termen, instanţa a pus în discuţie ambele excepţii, a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, dar şi a lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că Primăria Sectorului 6 Bucureşti este o structură funcţională, fără personalitate juridică.În legătură cu îndreptarea pretenţiilor împotriva altor persoane, cum ar fi moştenitorii lui Dona Nicolae, proprietarul anterior al terenului, instanţa reţine că reclamantul a beneficiat de patru termene de judecată în care avea posibilitatea precizării cadrului procesual pasiv, iar la ultimul termen de judecată nu a fost în măsură să indice datele de identitate ale acestora. Instanţa reţine aşadar că reclamantul nu a efectuat suficiente demersuri în acest sens înainte de sesizarea instanţei, deşi avea această posibilitate, iar excepţiile invocate sunt de ordine publică şi privesc împrejurări de fapt existente la data sesizării instanţe, motiv pentru care au fost soluţionate cu prioritate.Instituţii legale incidente
Accesiunea imobiliară artificială reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate privată asupra unui bun. Potrivit art.482 C.civ., proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneşte, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Făcând aplicaţia acestui text de lege ce consacră definiţia generală a accesiunii, ca mod de dobândire, conform art. 645 C.civ., a dreptului de proprietate asupra unui lucru, art. 492 C.civ. instituie în favoarea proprietarului terenului o triplă prezumţie. Astfel, orice construcţie, plantaţie sau lucru făcute în pământ sau deasupra pământului sunt prezumate: 1.că au fost făcute de proprietarul terenului; 2. că au fost făcute pe cheltuiala sa; 3. că sunt ale lui, persoana care contestă aplicabilitatea acestor prezumţii având sarcina administrării probei contrarii.Aceasta înseamnă că atunci când reclamantul solicită să se constate calitatea sa de proprietar prin accesiune imobiliară asupra construcţiei existente pe terenul proprietatea sa, în condiţiile art.482 C.civ., calitate procesuală pasivă are doar persoana ce contestă dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra construcţiilor ridicate pe acesta, pretinzând că în realitate construcţiile au fost edificate de acea persoana, şi nu de către proprietarul terenului. Aceasta deoarece ca efect al constatării accesiunii, dreptul de proprietate asupra construcţiei se va regăsi în patrimoniul reclamantului-proprietar al terenului, iar în patrimoniul constructorului se va naşte un drept de creanţă, constând în despăgubirea la care este îndreptăţit, şi care poate fi exercitat în termenul de prescripţie de drept comun.Reclamantul, fiind cel ce porneşte acţiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material. Cu alte cuvinte, acţiunea în constatarea accesiunii are drept scop stabilirea unui drept potrivnic, afectând în mod direct patrimoniile celor două părţi.În prezenta acţiune, reclamantul a justificat calitatea procesuală pasivă a Primăriei Sectorului 6 Bucureşti prin aceea că aceasta nu a emis certificatul prevăzut de Legea nr. 7 1996 deoarece construcţia a fost ridicată fără autorizaţie de construire, astfel că urmăreşte obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate dreptul de proprietate, pentru ca după aceea să-l poată întabula în Cartea funciară.Asupra capacităţii procesuale de folosinţă a PrimărieiÎn aplicarea art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanţa va analiza cu prioritate excepţia capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, pusă în discuţie din oficiu la ultimul termen de judecată, alături de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu care se confundă, dată fiind situaţia specifică a Primăriilor, cărora legea le atribuie în anumite situaţii calitate procesuală pasivă, caz în care nu mai este analizată capacitatea de folosinţă, ci acestea stau în proces datorită raporturilor speciale în care sunt plasate de lege.
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii, iar conform art. 26 lit. a din Decretul nr. 31 1954 sunt, în condiţiile legii, persoane juridice organele locale ale puterii de stat, organele centrale locale ale administraţiei de stat şi celelalte instituţii de stat, dacă au un plan de cheltuieli propriu şi dreptul să dispună independent de creditele bugetare acordate.Potrivit art. 121 din Legea nr. 215 2001, domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin. 1, intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege, iar unităţile administrativ-teritoriale sunt comunele, oraşele şi judeţele (art. 1 alin. 2 lit. i din Legea nr. 215 2001).Din punct de vedere al drepturilor subiective, fie drepturi reale, fie de creanţă, doar unităţile administrativ-teritoriale reprezintă titulari de patrimoniu.În conformitate cu art. 77 din Legea nr. 215 2001, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.În acelaşi timp, art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215 2001, stabileşte că autoritatea locală în comune, oraşe şi municipii se realizează prin autorităţile administraţiei publice, respectiv consiliile locale ca autorităţi deliberative şi primarii ca autorităţi executive.Potrivit art. 62 alin. 1 din acelaşi act normativ primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie.În acelaşi timp, potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.Aplicarea în cauză a dispoziţiilor legaleReclamantul arată în cererea de chemare în judecată că este proprietarul terenului situat în Bucureşti, str. Drumul Podu Dâmboviţei (denumire anterioară Drumul Gării) nr. 2, sector 6, conform titlului de proprietate nr. 20701 din 03.07.1995 şi al procesului-verbal de punere în posesie din 28.12.19994, pe care susţine că a ridicat în regie proprie o construcţie finalizată în anul 1958.
Prin decizia civilă nr. 817R 22.04.2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia civilă, s-a admis recursul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 7294 09.11.2004 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, care a fost modificată în sensul respingerii acţiunii în constatarea accesiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.În motivare s-a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unei identităţi între persoana pârâtului Municipiul Bucureşti şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Tribunalul a reţinut că reclamantul nici nu pretinde că terenul sau construcţia ar fi aparţinut pârâtului, motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.Această hotărâre se bucură de autoritatea de lucru judecat. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că reclamantul are conform art. 21 din României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial care să se pronunţe asupra contestaţiei sale cu caracter civil.
În unele cauze deduse judecăţii sale, Curtea Europeană a reţinut existenta unui drept protejat de Convenţie din situaţii de fapt, cu mare persistenţă în timp. Având a se pronunţa cu privire la existenţa dreptului de proprietate asupra unor terenuri, instanţa europeană a arătat că acordă o deosebită importanţă dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, datorită absenţei () unor planuri cadastrale şi imposibilităţii înscrierii proprietăţii în registrele de publicitate imobiliară” (a se vedea, spre exemplu, cauza Sfintele Mănăstiri c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994).Mutatis mutandis, în materia accesiunii nu se poate nega reclamantului dreptul de a-şi stabili dreptul de proprietate asupra imobilului în contradictoriu cu o persoană care ar putea justifica la rândul său un drept asupra aceluiaşi bun, fie real, fie de creanţă.În cauză, dat fiind că Primăria nu are un patrimoniu în care să se regăsească drepturi subiective civile, ci este doar o structură funcţională, instanţa – faţă de obiectul judecăţii, astfel cum a fost expus prin indicarea instituţiilor civile – reţine că nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de folosinţă.Există, bineînţeles, situaţia în care primăria dobândeşte calitate procesuală pasivă (exempli gratia, în materia contenciosului administrativ), datorită atribuţiilor legale pe care le exercită. Calitatea de autoritate executivă conform dispoziţiilor de drept comun o are însă primarul, astfel cum prevede art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215 2001.Instanţa reţine că reclamantul are acces la instanţă, potrivit art. 6 din Convenţie, prin aceea că se poate îndrepta împotriva moştenitorilor ultimului proprietar cunoscut al terenului ori împotriva subunităţii administrativ-teritoriale sau chiar a Statului, acesta din urmă având capacitate de folosinţă conform art. 25 din Decretul nr. 31 1954, şi fiind obligat să asigure accesul la o instanţă.Argumentele pentru care reclamantul a chemat în judecată Primăria Sectorului 6 Bucureşti, privesc procedura urmată în vederea înscrierii în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Practica judiciară depusă de reclamant la dosar (f.30-39) nu leagă instanţa în sistemul de drept actual, iar instanţa constată că în speţa oferită ca exemplu este reţinută calitatea procesuală pasivă a subunităţii administrativ-teritoriale, dar din considerente rezultă că pârât a fost Primăria. Or, aşa cum am arătat anterior, subunitatea administrativ-teritorială este sectorul Municipiului Bucureşti (art. 1 alin. 2 lit. i din Legea nr. 215 2001), iar primăria este doar o structură funcţională (art. 77 din Legea nr. 215 2001).Dincolo de acest aspect, instanţa constată că interesul invocat de reclamant de a chema în judecată statul printr-una din autorităţile sale este dat de dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 7 1996, conform căruia dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrie în cartea funciară pe baza unui certificat eliberat de primăria localităţii unde este situat imobilul, prin care se atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcţiile în conformitate cu autorizaţia de construire eliberată potrivit legii, precum şi a unei documentaţii cadastrale.În măsura în care s-ar accepta acest argument, pertinent de altfel, instanţa reţine că judecata s-ar putea desfăşura în limitele procedurii prevăzute de Legea nr. 7 1996, în contradictoriu cu autoritatea competentă conform dispoziţiilor Legii nr. 215 2001.Aceasta deoarece în procedura de drept comun, a acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune întemeiată pe art. 488 şi 492 C.civ., obiectul judecăţii priveşte drepturi subiective şi determină existenţa sau inexistenţa acestora în patrimoniul părţilor, fără verificarea condiţiilor administrative prevăzute de lege (existenţa autorizaţiei de construire), ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate recunoscut prin hotărâre poate fi supus unor restrângeri sau privări (demolarea în cazul în care nu se respectă regulile urbanistice), fără a putea fi obligat statul la despăgubiri ca în cazul unei exproprieri.Distincţia nu este lipsită de importanţă. În cauza Yildirir c. Turciei (hotărârea din 24 noiembrie 2009), Curtea europeană a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 datorită faptului că o construcţie a reclamantului a fost demolată de autorităţile naţionale pe motiv că fusese ridicată ilegal şi reprezenta un pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi a mediului. Reclamantul cumpărase imobilul împreună cu terenul de la proprietarul anterior, bazându-se pe înregistrările din registrele de carte funciară. Fiind singura autoritate competentă pentru înscrierea şi transferul bunurilor imobile, Oficiul regional i-a remis reclamantului un titlu care îi atesta înscrierea şi transferul imobilului. Potrivit dreptului turc, interesele persoanelor care dobândesc un drept de proprietate înscris în registre sunt protejate, iar orice prejudicii rezultate din înscrieri angajează răspunderea statului. Reţinând că reclamantul a fost de bună-credinţă la dobândirea imobilului, în sensul că nu a cunoscut faptul că era o construcţie ilegală potrivit reglementărilor interne, din moment ce era înscris în cartea funciară fără notări privind ilegalitatea sau restrângerile în privinţa transferului, Curtea a constatat că a fost privat de bun” fără a fi despăgubit, cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.În dreptul nostru intern, conform art. 26 din Legea nr. 7 1996, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele.În conformitate cu dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 7 1996 cuprinsul cărţii funciare, în afara îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credinţă un drept real înscris în cartea funciară. Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.
Din această expunere, rezultă că argumentele invocate de reclamant au relevanţă în materia întabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară, sens în care în această procedură, pentru a complini lipsa certificatului prevăzut de dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 7 1996, se justifică şi calitatea procesuală pasivă a autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi în acest caz cu respectarea Legii nr. 215 2001.Având în vedere situaţia de fapt şi de drept expusă instanţa apreciază excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Sectorului 6 Bucureşti ca întemeiată şi în consecinţă în temeiul art. 77 din Legea nr. 215 2001 coroborat cu dispoziţiile art. 41 şi 137 Cod procedură civilă va admite excepţia şi va respinge cererea formulă împotriva pârâtei, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
