Cod procedura penala, art. 62, art. 63, art.66
Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale, art.6
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Constanta a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia nr.3606/P/15.06.2006, s-a pus în miscare actiunea penala si a fost trimis în judecata inculpatul R.I. pentru savârsirea unei infractiuni de “furt calificat” în forma continuata, prevazuta de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.”g,i” Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si a unei infractiuni de “furt calificat” prevazuta de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.”i” Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.”a” Cod penal si art.99 si urmatoarele Cod penal prin aceea ca în perioada 12.07.2000 – 07.10.2000, a comis pe timp de noapte si prin efractie, trei furturi pe raza comunei Oltina, judetul Constanta.
Parti vatamate sunt – S.C. ”G.P.” SRL Oltina de unde se sustine ca prin fortarea lacatului de la usa magazinului, inculpatul a patruns înauntru de unde a sustras produse alimentare si nealimentare în valoare de 400 lei; M.P., din gospodaria caruia a sustras o bovina, în valoare de 1.100 lei; O.S.F. – din autoturismul caruia a sustras un telefon mobil, un motor de barca si un rezervor metalic detasabil, producând un prejudiciu de 4.500 lei.
S-a mai retinut în sarcina acestuia ca la data de 08.02.2001, dintr-o padure din apropierea localitatii Oltina, judetul Constanta, a sustras o bovina ce a apartinut partii vatamate I.V., pe care ulterior a vândut-o unei persoane necunoscute.
Pentru toate faptele de sustragere, urmarirea penala a început „in rem” fata de autori necunoscuti.
La data de 29.12.2005, s-a înregistrat la Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia, un autodenunt al inculpatului R.I.
Autodenuntul este olograf desi inculpatul nu stie carte.
Prin sentinta penala nr.390/P/06.03.2007, ca instanta de fond, Judecatoria Medgidia a dispus, în baza art.11 pct. 1 lit.”a” Cod procedura penala raportat la art. 10 lit.”c” Cod procedura penala, achitarea inculpatului R.I. întrucât faptele nu au fost savârsite de inculpat;judecatoria a apreciat ca, din modul cum a fost facut autodenuntul, din cele inserate în cuprinsul sau si din probele administrate în faza de urmarire penala si nemijlocit în fata instantei, nu rezulta fara nici o îndoiala ca faptele descrise în rechizitoriu ar fi fost comise de inculpatul R.I.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanta prin decizia penala nr.370/24 septembrie 2007, pronuntata în dosarul nr.1012/256/2006.
Curtea de Apel a admis recursul inculpatului R.I. si a casat hotarârea instantei de apel cu trimitere spre rejudecare, din oficiu, constatând ca este incident cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1) punct 7 Cod procedura penala prin aceea ca instanta de apel a solutionat fara referatul de evaluare al Serviciului de Probatiune obligatoriu în cauzele cu infractori minori potrivit dispozitiilor art.484 alin.2 Cod procedura penala intrate în vigoare la data de 31.03.2007. (decizia penala nr.75/MP/6 noiembrie 2007)
În rejudecarea apelului, tribunalul a dispus efectuarea referatului de evaluare a inculpatului minor R.I. de catre Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Constanta, l-a reaudiat pe inculpat si, prin decizia penala nr.98/27.02.2008, a respins, în baza art.379 punct 1 lit.”b” Cod procedura penala, ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.I.
Împotriva hotarârilor, inculpatul R.I. a declarat recurs, criticându-le pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea scrisa, recurentul inculpat a aratat ca se afla în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare pentru comiterea infractiunii de “tâlharie”, ca el este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecata si în dovedirea vinovatiei sale, solicita audierea a doi martori pe care i-a nominalizat.
Având în vedere prevederile art.38514 Cod procedura penala si art.66 Cod procedura penala, cererea inculpatului a fost respinsa.
Verificând hotarârile recurate, actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs si din oficiu, curtea a constatat ca recursul este nefondat.
Inculpatul minor R.I a fost trimis în judecata pentru comiterea a doua infractiuni de “furt calificat”.
Singurele probe care-l incrimineaza pe inculpat sunt: autodenuntul scris de un oarecare „Cristi” si procesele verbale întocmite cu ocazia reconstituirii faptelor facuta dupa aproape 6 ani de la comiterea faptelor.
Instanta de fond, achitându-l pe inculpatul R.I. a raspuns exigentelor art.62 Cod procedura penala si a facut o corecta aplicare a prevederilor art.63 din acelasi cod.
Corect s-a stabilit ca autodenuntul inculpatului nu se coroboreaza cu nici un mijloc de proba, în afara de procesele verbale de reconstituire, probe administrate la urmarirea penala.
Trebuie avuta în vedere si obligatia instantei de judecata, instituita de art.289 Cod procedura penala, potrivit cu care probele strânse în cursul urmaririi penale, trebuie verificate de instanta, prin administrarea lor în sedinta publica, oral, nemijlocit si contradictoriu, numai în urma unei asemenea verificari, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetarii judecatoresti si exercitând un rol activ, instanta trebuie sa ajunga motivat la o solutie temeinica si legala, ca rezultat care exprima adevarul impus de probele administrate în mod legal.
Indiferent de motivele pentru care inculpatul a formulat autodenuntul si a solicitat instantei condamnarea sa exercitând în acest sens toate caile ordinare de atac, ambele instante au respectat drepturile inculpatului minor R.I., la un proces echitabil, prevazut de at.6 paragraf 3 lit.”d” din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
În considerarea celor mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
