Prin sentinta penala nr.305/30 martie 2007 pronuntata in dosar nr.6995/311/2006, Judecatoria Slatina in baza art.292 c.p. cu aplic.art. 74, 76 c.p. a dispus condamnarea inculpatului G.C.C, la 3 luni inchisoare cu aplicarea art.81 C.p.
In baza art.81 al. 1 din ( devenit art.89 alin.1 din OUG 195/2002, republicata) cu aplic. art. 74,76 c.p. a dispus condamnarea inculpatului U.R, la 6 luni inchisoare, iar in baza art.83 c.p. a dispus revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.394/2005, urmand a se executa pedeapsa totala de 1 an inchisoare.
S-a facut aplicarea dispoz.art.64 lit.a si b C.p. pe perioada prev. de art.71 C.p.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut in fapt ca la 5 sept.2005 inculpatul G.C.C s-a prezentat la sediul Politiei Rutiere Slatina, declarand ca la 4 sept.2005 a fost implicat intr-un accident de circulatie in timp ce conducea autoturismul Opel pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina, solicitand eliberarea unei autorizatii de reparatie.
Ulterior, cand s-a prezentat pentru ridicarea autorizatiei, intrucat a uitat ce a scris initial in cerere, a precizat ca autoturismul a fost condus de proprietarul acesteia, respectiv inculpatul U.R.
In urma cercetarilor s-a stabilit ca inculpatul G.C.C, la insistentele inculpatului U.R a facut declaratii mincinoase in fata lucratorilor de politie pentru obtinerea autorizatiei provizorii de reparatie, iar inculpatul U a recunoscut ca la 4 sept.2005 a fost implicat intr-un accident de circulatie, ocazie cu care s-a produs vatamarea numitului PFP, parasind locul accidentului, fara a anunta organele de politie.
Prin decizia penala nr.36/2006 Tribunalul Olt a admis apelul declarat de U.R., a desfiintat in parte sentinta si in baza art.11 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 lit.b C.p.p. si decizia nr.66/15.10.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie constituita in Sectii Unite a dispus achitarea inculpatului pentru infractiunea prev. de art.81 alin.1 din OUG nr.195/2002 devenit art.89 alin.1 prin renumerotarea OUG nr.195/2002 republicata.
Totodata s-a luat act de retragerea apelului inculpatului GCC, mentinandu-se dispozitiile sentintei cu privire la acesta.
Acest inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare, cheltuielile ocazionate cu solutionarea apelului U ramanand in sarcina statului.
Tribunalul a constatat ca instanta de fond a retinut corect situatia de fapt, dar in mod gresit l-a condamnat pe inculpat pentru infractiunea prev. de art.81 alin.1 din OUG nr.195/2002 – devenit art.89 alin.1 ca urmare a renumerotarii OUG nr.195/2002 republicata.
In cauza solutia corecta era aceea de achitare potrivit art.11 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 lit.b C.p.p. si decizia nr.66/15.10.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie constituita in Sectii Unite.
Potrivit deciziei in interesul legii aratata anterior s-a stabilit ca sintagma „vatamarea integritatii corporale ori sanatatii uneia sau mai multor persoane” continuta in dispozitiile art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, se interpreteaza in sensul ca se refera doar la vatamarile ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mari de 10 zile precum si la celelalte urmari prev. in art.182 alin.2 C.p., ori in speta dedusa judecatii persoana accidentata a fost PFP insa potrivit fisei de examinare aflata la fila 46 dosar fond, acesta a suferit leziuni minore. Pentru aceste leziuni nu a fost nevoie de zile de ingrijiri medicale, neexistand la dosarul cauzei vreun certificat medico-legal. De altfel, din declaratia victimei aflata la fila 12 d.u.p. rezulta ca nu a dorit sa formuleze plangere impotriva inculpatului.
In situatia data nu se poate vorbi de savarsirea infractiunii de parasire a locului accidentului, fapta in conditiile aratate nefiind prevazuta de legea penala.
Data publicarii pe portal : 16.04.2008