C.S.J., secţia penală, nr. 1386 din 20.09.1991
În cazul achitării inculpatului pentru motivul că, din cauza unei boli psihice, este iresponsabil, instanţa este obligată, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., să se pronunţe cu privire la constituirea de parte civilă.
Tribunalul Judeţean Neamţ, prin sentinţa penală nr. 9 din 27 martie 1991, a achitat pe inculpatul M.N., trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.Conform art. 113 din acelaşi cod, s-a luat măsura de siguranţă a obligării făptuitorului la tratament medical de specialitate neurologic şi psihiatric.Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, la data de 5 noiembrie 1989, inculpatul a încercat să ucidă pe nepotul sau, M.C., aplicându-i o lovitură cu cuţitul în abdomen.S-a mai reţinut, pe baza expertizelor medico-legale psihiatrice, că făptuitorul este bolnav psihic, discernământul său fiind abolit.Recursul declarat de partea civilă este întemeiat.Din actele dosarului se constată că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, transport, medicamente, precum şi contravaloarea muncii pe care ar fi prestat-o în timpul cât a fost inaptă de muncă.Deşi exista constituire de parte civilă, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii de despăgubiri, încălcând astfel dispoziţiile art. 346 C. proc. pen.Potrivit alin. (1) al textului de lege menţionat, în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa urmează a se pronunţa şi asupra acţiunii civile, iar alin. (2) prevede că atunci când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b1) sau pentru că s-a constatat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei ori pentru că lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile.Faptul că achitarea făptuitorului s-a dispus pentru iresponsabilitate nu constituie, deci, o cauză pentru nerezolvarea acţiunii civile, lipsa discernământului având urmări numai cu privire la răspunderea penală, nu şi la cea civilă.
