Acord recunoastere vinovatie art. 483 CPP. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete


Tribunalul BOTOŞANI Sentinţă penală nr. 152 din data de 16.06.2015

Dosar nr. XXXX/40/2015 art. 483 Cod procedură penală

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică din data de xx.xx.xxxx

Tribunalul constituit din:

Președinte:

Grefier:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT- Biroul Teritorial Botoșani prin Procuror :

SENTINȚA PENALĂ NR XXX

La ordine pronunțarea asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în dosar nr. XXX/D/P/2011, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul H. A. V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “trafic de droguri de risc”, în modalitățile: procurare, deținere, oferire, punere în vânzare și vânzare, faptă prev. și ped. de art 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art 35 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 5 Cod penal;

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns inculpatul H. A. V., asistat de avocat ales F. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că, potrivit art. 484 alin. 2 Cod procedură penală, procurorul are primul cuvânt asupra sesizării, apoi inculpatul și avocatul inculpatului, astfel că acordă cuvântul acestora în dezbateri.

Reprezentantul DIICOT Biroul Teritorial Botoșani învederează că, în cauza de față, inculpatul a fost cercetat de DIICOT Serviciul Teritorial Suceava în dosar nr. XXX/D/P/2011 pentru săvârșirea infracțiunii de “trafic de droguri de risc”, în modalitățile : procurare, deținere, oferire, punere în vânzare și vânzare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, că la data de xx.xx.xxxx a fost încheiat acordul de față, ce a fost avizat de procurorul ierarhic superior, acord prin care s-a stabilit pentru inculpat, aplicându-se legea penală mai favorabilă, o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, fiind îndeplinite condițiile de formă și fond prevăzute de lege. De asemenea, solicită aplicarea pedepsei de 2 ani cu suspendare sub supraveghere, confiscarea drogurilor de la inculpat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, în sensul de a i se aplica pedeapsa de 2 ani cu suspendare sub supraveghere. Mai arată inculpatul că recunoaște și regretă fapta comisă.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, în conformitate cu dispozițiile art. 485 alin 1 lit. a Cod procedură penală. Afirmă că se poate observa că la emiterea acestui acord au fost respectate dispozițiile art. 480 și 482 Cod procedură penală și nu sunt date condițiile negative arătate de art. 484 alin. 1 Cod procedură penală.

Solicită aplicarea art. 72 alin. 1 Cod penal, în sensul deducerii din pedeapsa ce se va aplica perioada reținerii de 24 ore, respectiv intervalul xx.xx.xxxx,ora 16:45- xx.xx.xxxx ora 16:45.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Sub nr. XXXX/40/2015 din data de xx.xx.xxxx a fost sesizat Tribunalul Botoșani, în procedura prevăzută de art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava în dosar nr. XXX/D/P/2011 și inculpatul H. A. V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “trafic de droguri de risc”, în modalitățile: procurare, deținere, oferire, punere în vânzare și vânzare, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 5 Cod penal, fapta constând în aceea că, în baza aceleași rezoluții infracționale, la data de xx.xx.xxxx, i-a oferit colaboratorului “D. C.”; cantitatea de 5,10 grame cannabis drept mostră, după care, în aceeași zi, i-a vândut cantitate de 277,20 grame cannabis, în schimbul sumei de 200 lei.

În fapt s-a reținut că:

La data de xx.xx.xxxx, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava – Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu despre faptul că o persoană care se recomanda drept “V.”;, din mun. Dorohoi, jud. Botoșani, comercializa pe raza municipiilor Dorohoi și Suceava droguri de risc (cannabis) unor persoane interesate.

Ulterior, această persoană a fost identificată în persoana inculpatului H. A. V., fiul lui N. și A., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Dorohoi, cu același domiciliu, str. X, nr. Y, bl. Z, etaj. T, ap. U, jud. Botoșani, posesor CI seria XT nr. XXXXXX, eliberat la data de xx.xx.xxxx de S.P.C.L.E.P. Dorohoi, CNP XXXXXXXXXXXXX.

Pentru probarea activităților infracționale desfășurate de A.N. “V.”;, identificat în persoana inculpatului H. A. V., la data de xx.xx.xxxx a fost autorizat în cauză colaboratorul cu nume de cod “D. C.”;, care a luat telefonic legătura cu acesta și au stabilit să se întâlnească.

Ulterior, la data de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 20:25, colaboratorul autorizat în cauză cu numele de cod “D. C.”; s-a întâlnit cu inculpatul H. A. V. în zona centrală a municipiului Dorohoi, jud. Botoșani. În continuare, inculpatul H. A. V. a la autoturismul colaboratorului, a intrat în interior și a scos din buzunar un colț de pungă alb-mat în care se aflau mai multe fragmente vegetale de culoare verde-oliv mărunțite, menționând că este vorba despre cannabis și reprezintă doar o mostră din ceea ce va aduce ulterior. Inculpatul H. A. V. i-a remis această mostră colaboratorului și i-a spus acestuia că restul mărfii urmează să i-o aducă mai târziu, întrucât o va primi de la altcineva, menționând că este vorba de muguri verzi.

Totodată, inculpatul H. A. V. a arătat că persoanele care îi vor aduce pachetul cu droguri le au dintr-o cultură a altcuiva din mun. Dorohoi, jud. Botoșani.

Conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. XXXXXX din data de xx.xx.xxxx, în punga de culoare albă, remisă de către inculpatul H. A. V. colaboratuiui “D. C.”;, se afla cantitatea de 5,1 grame cannabis.

După ce inculpatul H. A. V. i-a dat colaboratorului mostra de droguri, a plecat din autoturismul în care se afla acesta. În jurul orelor 20:45 de autoturismul în care se afla colaboratorul, venind dintr-un gang situat în dreapta, s-au apropiat alți doi tineri, dintre care unul avea asupra sa o pungă de culoare mov cu înscrisuri de culoare închisă. Cei doi tineri au părut că doresc să discute cu persoana din autoturism și, deoarece aceasta nu s-a arătat că le dă atenție, au încercat să treacă strada, moment în care, din sens opus, de pe celălalt trotuar, a venit la ei inculpatul H. A. V..

După ce au discutat cu toții, acesta din urmă a preluat punga de plastic și s-a îndreptat spre autoturismul în cauză, a deschis portiera și a intrat înăuntru. Aici, inculpatul H. A. V. i-a remis colaboratorului punga și i-a spus că în interior sunt muguri verzi, că va fi mulțumit de aceștia și i-a cerut suma de 200 lei pentru tot conținutul. Colaboratorul a încercat să plătească doar suma de 170 lei. și întrucât inculpatul H. A. V. nu a fost de acord, acesta i-a dat 200 de lei.

Conform Raportului de Constatare tehnico-științifică nr. XXXXXX din data de xx.xx.xxxx, în punga remisă de către inculpatul H. A. V. colaboratului “D. C.”;, în schimbul sumei de 200 de lei, se afla cantitatea de 277,20 grame cannabis.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana care i-a remis inculpatului H. A. V. cantitățile de droguri pe care acesta le-a dat colaboratului autorizat “D. C.”;, în schimbul sumei de 200 de lei, este numitul C. A., din municipiul Dorohoi, care la momentul de față apare ca fiind plecat în străinătate și nu a putut fi audiat. Totodată, a mai rezultat că inculpatului H. A. V. și-a păstrat din produsul infracțiunii suma de 50 de lei. iar restul de 150 de lei i-a înmânat numitului C. A., căruia i se cuveneau întrucât cantitatea de droguri traficată îi aparținuse.

Cauza privindu-1 pe numitul C. A., a fost disjunsă din dosarul prezent, în vederea continuării cercetărilor față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de “trafic de droguri de risc1”, în modalitățile: procurare, deținere, oferire, punere în vânzare și vânzare, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Imediat după înregistrarea cauzei, potrivit art. 208 alin 2 și Cod procedură penală aplicabil prin analogie, instanța de judecată s-a sesizat pentru a verifica din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin ordonanța din xx.xx.xxxx dată în dosarul nr. XXXD/P/2011 al D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava , pe durata urmăririi penale, începând cu data de| xx.xx.xxxx, ora: 16:45, măsură ce a fost prelungită ulterior.

Prin încheierea din xx.xx.xxxx, în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, instanța a hotărât revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpatul H. A. V. prin Ordonanța din xx.xx.xxxx și prelungită prin Ordonanța din xx.xx.xxxx și, apoi, din xx.xx.xxxx, toate ale procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT- Biroul Teritorial Botoșani, iar prin decizia nr. XX/xx.xx.xxxx Curtea de Apel Suceava a admis contestația formulată și a desființat în totalitate încheierea atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Reinvestit cu rejudecarea cauzei, Tribunalul Botoșani a hotărât (din nou) revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpatul H. A. V. prin Ordonanța din xx.xx.xxxx și prelungită prin Ordonanța din xx.xx.xxxx și, apoi, din xx.xx.xxxx, toate ale procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava, conform încheierii din xx.xx.xxxx.

Pășind la soluționarea sesizării de față asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în dosar nr. XXX/D/P/2011, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul H. A. V., instanța va pronunța soluția de admitere a acestuia, conformă art. 485 alin.1 lit. a Cod procedură penală, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 – 482 Cod procedură penală în raport de faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului.

Astfel, inculpatul H. A. V. a recunoscut în mod expres că, la xx.xx.xxxx, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit colaboratorului “D. C.”; cantitatea de 5,10 grame cannabis drept mostră, după care, în aceeași zi, a vândut acestuia o cantitate de 277,20 grame cannabis, în schimbul sumei de 200 lei.

Totodată, inculpatul a acceptat că faptelor sale îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de “cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept”;, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, comisă în modalitățile procurare, deținere, oferire, punere în vânzare și vânzare și în condițiile art. 35 alin. 1 Cod penal.

Instanța constată că pentru această infracțiune legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar că din probele administrate la urmărirea penală, respectiv declarațiile martorilor T. M. (f. 31 – 33), H. A.-P. ( f. 34 – 35), V. C. ( f. 36) și S. B. R. (f. 37, 38), precum și din procesul verbal din data de xx.xx.xxxx, încheiat cu ocazia predării – primirii a unui colț de pungă în care se observă fragmente vegetale, procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a întâlnirii (f. 41 – 42) de către colaboratorul D. C. în data de xx.xx.xxxx și planșa fotografică cu aspectele de la cumpărarea de droguri (f. 53 – 54), efectuată de colaboratorul autorizat D. C. la data dexx.xx.xxxx, coroborate cu Raportul de constatare tehnico-științifică nr. XXXXXX din data de -xx.xx.xxxx întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor lași, privind probele înaintate prin rezoluția din data de xx.xx.xxxx, rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor reținute în sarcina inculpatului și la vinovăția acestuia.

Pe de altă parte, acordul de recunoaștere a vinovăției, din speță, a fost încheiat în formă scrisă, cuprinzând toate elementele la care se referă art. 482 Cod procedură penală, respectiv :

– data și locul încheierii;

– numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;

– date privitoare la persoana inculpatului;

– descrierea faptei ce formează obiectul acordului;

– încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;

– probele și mijloacele de probă;

– declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;

– felul și cuantumul, precum și forma de a pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;

– semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.

În consecință, admițând acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța va pronunța soluția de condamnare a inculpatului, conformă art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, fără a-i crea o situație mai grea decât cea la care s-a ajuns prin acord.

În acest sens, instanța va condamna pe inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h și j Cod penal, pe o perioadă de 1 (un) an, cu aplicarea art. 65 alin. 1 Cod penal și, în baza art. 91 alin. l lit. a – d Cod penal și art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, stabilind termenul de supraveghere pe durata de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 92 alin. 3, raportat la art. 93 alin. 1 lit. a – e, alin. 2 lit. d și alin. 3 Cod penal instanța va dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

– să se prezinte la Serviciul de probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

– să anunțe, în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

– să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

– să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv activități edilitar gospodărești la dispoziția Primăriei municipiului Dorohoi, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 94 alin.1, 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la pct. 3 – 5 de mai sus se comunică Serviciului de probațiune Botoșani, care supraveghează și executarea obligației de la pct. 7 și căruia îi revin și obligațiile prevăzute de art. 94 alin.4 Cod penal.

În baza art. 94 alin.1, 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la pct. 3 – 5 de mai sus se comunică Serviciului de probațiune Botoșani, care supraveghează și executarea obligației de la pct. 7 și căruia îi revin și obligațiile prevăzute de art. 94 alin.4 Cod penal.

În temeiul art. 96 alin.1, 4 și 6 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în caz de nerespectare ori neexecutare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, respectiv a obligațiilor impuse prin prezenta sentință, ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea acestui termen.

În temeiul art. 96 alin.1, 4 și 6 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în caz de nerespectare ori neexecutare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, respectiv a obligațiilor impuse prin prezenta sentință, ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea acestui termen.

În baza art. 404 alin.4 lit. a Cod procedură penală, art. 72 Cod penal, instanța va deduce din pedeapsa principală durata reținerii de 24 ore a inculpatului.

În continuare, în aplicarea art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, în baza art. 16 alin. 1 și 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, instanța va dispune confiscarea și distrugerea cantităților de 4,1 grame Cannabis (proba nr. 1) și 264,4 grame Cannabis (proba nr. 2), precum și confiscarea și păstrarea drept contraprobă a cantității de 5 grame de Cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx, depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. XXXXXXXX din data de xx.xx.xxxx

De asemenea, în temeiul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, instanța va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 50 de lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

Instanța va dispune, în temeiul art.7 din Legea nr.76/2008, prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În conformitate cu prevederile art. 485 alin. 4, raportat la art. 398 Cod procedură penală, cu referire la art. 274 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 715 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, ce se va achita Baroului de avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

În conformitate cu prevederile art. 485 alin. 4, raportat la art. 398 Cod procedură penală, cu referire la art. 274 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 715 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, ce se va achita Baroului de avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Hotărăște :

În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la xx.xx.xxxx între procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul H. A. V. și, în consecință :

Condamnă pe inculpatul H. A. V., fiul lui N. și A., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Dorohoi, cu același domiciliu, str. X, nr. Y, bl. Z, etaj. T, ap. U, jud. Botoșani posesor al CI seria XT nr. XXXXXX, eliberat la data de xx.xx.xxxx de S.P.C.L.E.P Dorohoi, CNP XXXXXXXXXXXXX, necăsătorit, fără copii, 10 clase, șofer, în prezent taximetrist, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de “cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept”; , prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h și j Cod penal, pe o perioadă de 1 (un) an.

Deduce din pedeapsa principală durata reținerii de 24 ore a inculpatului.

În baza art. 91 alin. l lit. a – d Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare și, în baza art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, stabilește termenul de supraveghere pe durata de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 92 alin. 3, raportat la art. 93 alin. 1 lit. a – e, alin. 2 lit. d și alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

1. să se prezinte la Serviciul de probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta;

2. să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

3. să anunțe, în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

4. să comunice schimbarea locului de muncă;

5. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

6. să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

7. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv activități edilitar gospodărești la dispoziția Primăriei municipiului Dorohoi, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 16 alin. 1 și 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, dispune confiscarea și distrugerea cantităților de 4,1 grame Cannabis (proba nr. 1) și 264,4 grame Cannabis (proba nr. 2), precum și confiscarea și păstrarea drept contraprobă a cantității de 5 grame de Cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx, depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. XXXXXXX din data de xx.xx.xxxx

În temeiul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 50 de lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei, ori la forma de executare a acesteia.

Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.

Președinte, Grefier