Acordarea daunelor morale pentru persoanele care au fost condamnate politic, pot fi acordate şi moştenitorilor acestora, însă cuantumul lor urmează să fie stabilit şi în funcţie de probele administrate de aceştia pentru dovedirea reală a prejudiciului moral suferit.
Decizia civila nr. 162 A din 01.06.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, reclamanta R.S. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Bucureşti solicitând obligarea acestuia la daune morale, în sumă de 600.000 Euro şi despăgubiri materiale reprezentând echivalentul în lei a bunurilor confiscate.În motivarea cererii sale cu precizările ulterioare reclamanta a arătat că prin sentinţa penală a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare defunctul C.M.I., a cărui moştenitoare este, a fost condamnat la 20 ani de muncă silnică pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 258-260 Cod penal, 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. A mai arătat reclamanta că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221 2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar conform art.2 toate efectele acesteia sunt înlăturate de drept şi că potrivit art. 5 alin. 1 lit. a persoana condamnată sau moştenitorii ei pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A mai susţinut reclamanta că întreaga familie a avut de suferit fiind lipsită de sprijinul moral şi material al defunctului, iar apoi au fost supuşi la diverse forme de agresiune şi teroare.A depus la dosar înscrisuri, un DVD-,,Memorialul Durerii” şi a solicitat audierea martorului C.A.Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a susţinut că suma pretinsă de reclamantă este prea mare şi că în speţă persoana îndreptăţită la daune morale ar fi fost defunctul C.M.I., şi că reclamanta, pentru a beneficia de daune morale în condiţiile Legii nr. 221 2009 trebuie să facă dovada suferinţei sale. În ce priveşte despăgubirile materiale pentru bunurile confiscate, în măsura în care acestea nu i-au fost restituite prin legi speciale, este de acord cu stabilirea valorii şi restituirea lor reclamantei.La termenul din 4.03.2010 reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere vizând daunele materiale şi că înţelege să solicite doar daune morale.Prin sentinţa civilă nr. 158 din 4 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost admisă în parte acţiunea reclamantei şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii cu titlu de daune morale, reţinându-se în esenţă faptul că prin condamnarea autorului reclamantei viaţa acestuia şi a familiei sale a fost schimbată esenţial fiindu-le diminuate veniturile şi afectată imaginea acestora.Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea cât şi reclamanta R.S.
Prin motivele de apel pârâtul a criticat hotărârea primei instanţe prin prisma cuantumului sumei la care a fost obligat susţinând că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciilor pe care le-a suportat în urma condamnării tatălui său.Reclamanta R.S. a susţinut că suma de 60.000 Euro nu este neglijabilă dar nici în măsură de a acoperi în totalitate prejudiciul moral suferit atât de autorul său cât şi de familia acestuia.Analizând cele două apeluri prin prisma probelor administrate cât şi al susţinerilor formulate, Curtea a apreciat că doar apelul pârâtului este întemeiat în parte pentru motivele cuprinse în hotărâre.Pentru a analiza cu privire la temeinicia acţiunii reclamantei Curtea a considerat că urmează să verifice măsura în care condamnarea autorului reclamantei a avut o înrâurire directă asupra imaginii acesteia, cât şi asupra prejudiciilor morale suferite ca urmare a acestei stări de fapt.Verificând acţiunea reclamantei prin prisma acestor aspecte, Curtea a considerat că aceasta este dovedită doar în parte.Cu probele administrate, respectiv actele depuse cât şi declaraţia martorului audiat în cauză reclamanta a făcut dovada că tatăl său a fost condamnat pentru faptul că s-a opus colectivizării la o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani închisoare din care a executat 6 ani.La data când a fost condamnat tatăl reclamantei aceasta avea vârsta de 2 ani iar la eliberarea din penitenciar a acestuia, avea vârsta de 8 ani.Nu se contestă faptul că în perioada detenţiei viaţa familiei condamnatului s-a schimbat în sensul că veniturile acesteia nu mai erau aceleaşi iar organele de represiune îi aveau în atenţie.Este adevărat că şi după punerea în libertate a condamnatului, acesta era urmărit şi obligat să presteze alte munci decât cele pe care ar fi putut să le efectueze.Dar aşa cum s-a arătat mai sus, suferinţele au fost suportate de condamnat şi mai puţin de reclamantă care, în aceea perioadă era minoră şi înţelegea mai puţin despre adevărata situaţie de fapt.Cu ocazia soluţionării cauzei reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a fost împiedicată să se înscrie la o anumită şcoală, să ocupe o anume funcţie sau să promoveze într-o funcţie motivat de faptul că tatăl său a fost condamnat politic.
Probele administrate fac dovada suferinţelor fizice şi morale la care a fost supus autorul reclamantei şi mai puţin reclamanta din prezenta cauză.S-a considerat că instanţele trebuie să trateze în mod diferenţiat acţiunile formulate de persoanele care au suferit în mod direct ororile comise în timpul comunismului cât şi de urmaşii acestora, stabilind daunele morale în cazul celor din urmă în concordanţă cu prejudiciile reale suferite de aceştia.În cauza de faţă s-a considerat că prejudiciul moral al reclamantei este diminuat atât de vârsta pe care aceasta o avea în perioada premergătoare condamnării cât şi de lipsa probelor care să dovedească întinderea acestuia.Faţă de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221 2009 Curtea a constatat că în mod legal prima instanţă a stabilit că reclamanta este persoană îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său însă întinderea acestuia urmează să fie redus, apreciind că suma de 10.000 Euro este în măsură să o despăgubească pe reclamantă.Pentru motivele arătate, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei şi a admis în parte apelul pârâtului, în sensul celor arătate mai sus.
