Data publicare portal: 11.10.2012
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 1581/P/2011 din data de 23.12.2011 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 14613/311/2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D. I. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 37 lit. b C.p., reţinându-se că în perioada 28 martie – 1 aprilie 2011 a întreţinut acte sexuale normale cu partea vătămată V. I. L., deşi cunoştea că aceasta este minoră în vârstă de 13 ani.
Partea vătămată V. I. L. şi reprezentanţii legali V. I. şi V. I. I., audiaţi în cursul urmăririi penale şi interpelaţi după începerea cercetării judecătoreşti la termenul din data de 28.06.2012, au arătat că nu au pretenţii, neconstituindu-se parte civilă în cauză.
A fost audiat inculpatul, care a învederat că nu solicită aplicarea dispoz. art. 320 ind. 1 C.p.p.
Au fost audiate martorele din acte C. M. şi S.M., precum şi martorele propuse de inculpat în apărare D.E. şi D. E., ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar.
La dosar au fost ataşate fişa de judiciar a inculpatului şi s.p. nr. 339/06.10.2004 a Judecătoriei T. M. însoţită de un referat întocmit de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei T. M.cu privire la condamnarea dispusă.
Din analiza fişei de cazier judiciar rezultă că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
La data de 01.04.2011, organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului P. O. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul D. I.din comuna P.S., jud. T., a întreţinut acte sexuale normale cu minora V. I. L. din P.O., jud. O., deşi cunoştea că aceasta este minoră în vârstă de 13 ani (filele 6-9 dosar de urmărire penală).
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpatul a săvârşit infracţiunea în următoarele circumstanţe:
La data de 28 martie 2011 numita S. M. a sesizat prin SNUAU 112 faptul că nepoata ei, minora V. I. L., a plecat de la domiciliu într-o direcţie necunoscută, urcându-se într-un autovehicul al cărui nr. de înmatriculare nu-l ştie (f. 7 d.u.p.), iar la data de 7.04.2011 V. I. I., tatăl minorei din cauza de faţă, a sesizat organele de poliţie că în perioada 03-07.04.2011 a primit mai multe SMS-uri de ameninţare din partea inculpatului D. I. pe telefonul său mobil, ca urmare a plângerii sale privind faptul că acesta a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa minoră (f. 8-9 d.u.p.).
Din cercetările efectuate în cauză ca urmare a aspectelor sesizate, s-a stabilit realitatea celor reclamate. Astfel, la data de 01.04.2011 minora V. I. L. a fost depistată la domiciliul inculpatului din com. P. S., jud. T., minora fiind predată familiei.
Minora a fost audiată în prezenţa ambilor părinţi în ambele faze procesuale, relatând aspectul că în mod voluntar a plecat de acasă însoţindu-l pe inculpat, care venise cu un după cum s-au înţeles telefonic. Aceasta a mai declarat că în cursul lunii februarie 2011 l-a cunoscut pe D. I. şi, după mai multe discuţii de pe telefonul mobil, au devenit iubiţi şi s-au înţeles să locuiască împreună la el acasă, în comuna P. S., jud. T..
În intervalul 28.03.2011- 01.04.2011 minora a locuit la domiciliul inculpatului, unde a întreţinut două raporturi sexuale normale cu acesta. Deşi partea vătămată îi spusese inculpatului încă de la începutul relaţiei vârsta sa reală, acesta i-a solicitat să le spună părinţilor lui că are 18 ani, minora procedând aşa cum a rugat-o inculpatul.
Victima minoră a fost prezentată şi examinată de medicul legist. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 482/E/04.04.2011 (f. 34 d.u.p.), V.I. L. în vârstă de 13 ani, la examinarea medicului legist din data de 04.04.2011, prezenta o deflorare recentă, completă, a cărei dată de producere poate fi 28.03.2011. Pe cap, trunchi şi membre nu prezenta leziuni traumatice evidente.
Concluziile medicului legist confirmă varianta susţinută de partea vătămată minoră şi se coroborează cu depoziţiile martorelor S. M. şi C. M. audiate în cauză.
Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, avansând ipoteza că partea vătămată minoră s-a deplasat singură cu un taxi de la domiciliul său, respectiv din oraşul P.-O., jud. O., la domiciliul lui din com. P. S., jud. T., că aceasta a locuit câteva zile la domiciliul lui dormind în aceeaşi cameră cu mama şi sora lui, că nu a întreţinut niciun fel de act sexual cu minora, dar şi că aceasta nu a avut relaţii cu alte persoane în respectivul interval, precum şi că a crezut că partea vătămată este majoră.
Instanţa nu va reţine apărările inculpatului pe care le înlătură ca fiind nesincere, contradictorii şi contrazise de materialul probator administrat în cauză, pentru următoarele considerente:
– prin declaraţia olografă dată în data de 01.04.2011 inculpatul D. I. nu a recunoscut că a întreţinut acte sexuale cu minora V. I. L., dar a afirmat că ştia că aceasta nu avea decât 13 ani, urmând să împlinească 14 ani în data de 07.04.2011 (f. 54-55 d.u.p.);
– în depoziţia dată în faţa instanţei, invocând faptul că partea vătămată i-a spus că are peste 18 ani, acesta afirmă că diferenţa era una mare între vârsta pe care aceasta i-o comunicase şi aspectul fizic al fetei (f. 32);
– susţinerile sale sunt contrazise parţial de către martorele propuse de inculpat în apărare, respectiv D. E. şi D. E., care au arătat că nu ştiu dacă inculpatul şi partea vătămată au dormit în aceeaşi cameră sau în camere separate, ambele neconfirmând însă varianta susţinută de către inculpat cum că minora ar fi dormit în aceeaşi cameră cu mama şi sora lui;
– susţinerile sale sunt contrazise de concluziile medicului legist care confirmă că partea vătămată minoră prezenta o deflorare recentă, completă, a cărei dată de producere poate fi 28.03.2011, în condiţiile în care inculpatul a învederat că în perioada în care minora V. I.L. a locuit la domiciliul său nu a avut relaţii cu alte persoane;
– evidenţa ce reiese din aspectul fizic şi dezvoltarea psihică a minorei pe care inculpatul a cunoscut-o îndeaproape, şi care i-a permis acestuia, persoană în vârstă de 28 de ani, să aprecieze cu privire la vârsta fragedă a acesteia.
Din cele expuse, instanţa reţine ca dovedit faptul că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat, cu respectarea condiţiilor de vinovăţie cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Instanţa apreciază că faptele inculpatului D. I. care în perioada 28 martie – 1 aprilie 2011 a întreţinut acte sexuale normale repetate cu minora V. I. L. din P.O., jud. O., deşi cunoştea că aceasta este minoră în vârstă de 13 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de act sexual cu un minor s-a realizat prin două acte sexuale realizate de făptuitor cu o persoană de sex opus care nu a împlinit vârsta de 15 ani cu consimţământul acesteia. Urmărind să ocrotească libertatea sexuală a minorilor, chiar împotriva voinţei lor, legiui¬torul a considerat că acest consimţământ nu este valabil.
Urmarea imediată constă în încălcarea libertăţii vieţii sexuale.
Totodată, instanţa reţine că între acţiunea inculpatului şi urmarea periculoasă produsă, respectiv starea de pericol creată, există o relaţie de cauzalitate deoarece fapta, astfel cum a fost săvârşită, este o infracţiune de pericol, urmarea socialmente periculoasă rezultând ex re (din însăşi materialitatea faptei).
Sub aspectul laturii subiective se constată că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, modalitate prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.p., dat fiind faptul că inculpatul a acţionat cunoscând vârsta fragedă a minorei.
De asemenea, se va reţine aspectul continuat al infracţiunii prevăzut de art. 41 alin. 2 C.p. având în vedere că infracţiunea a fost săvârşită prin mai multe acte de ce au forma faptului consumat, la un anumit interval de timp suficient pentru a fi reţinută rezoluţia infracţională unică anterioară întregii activităţi infracţionale şi menţinută în linii generale pe parcursul actelor ce compun toată activitatea inculpatului.
Având în vedere aspectele prezentate anterior, instanţa în baza art. 334 C.p.p. va respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului D. I. din infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. în infracţiunea de seducţie prev. de art. 199 C.p. întrucât obiectul juridic al celei dintâi infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la libertatea şi invio¬labi¬litatea sexuală a persoanei de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, care obligă la abţinerea tuturor de la acte sexuale cu o persoană mai mică de 15 ani. În speţa de faţă, deşi actul sexual are loc cu consimţământul victimei, obţinut chiar şi prin promisiuni de căsătorie, acest consimţământ nu este considerat de lege ca fiind valabil în cazul minorului mai mic de 15 ani, datorită vârstei fragede. Nevalabilitatea consimţă¬mântului la act se¬xual echivalează cu lipsa acestui consimţământ, ceea ce face ca fapta să încalce libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.
Raportat la infracţiunea de seducţie, referindu-se la vârsta victimei, legiuitorul stabileşte numai limita superi¬oară a acesteia, nu şi limita inferioară. Însă, potrivit doctrinei juridice şi jurisprudenţei în materie, în cazul în care victima este mai mică de 15 ani, se reţine numai infracţiunea constând în actul sexual cu un minor, nu şi infrac¬ţiunea de seducţie, chiar dacă făptuitorul a făcut promisiuni de căsătorie victimei, deoarece art. 198 C. pen. incriminează actul sexual, de orice natura, în care se include şi raportul sexual normal, cu o persoana de sex feminin mai mica de 15 ani, indiferent de mijloacele folosite de făptuitor, ceea ce înseamnă că aceste mijloace pot fi promisiunile de căsătorie.
Vinovăţia inculpatului este dovedită prin următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate şi parţial ale inculpatului, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică anexată, certificatul de naştere al minorei, raportul de constatare medico-legală nr. 482/E/04.04.2011, care se coroborează cu declaraţiile părţii responsabile civilmente şi ale martorilor audiaţi în cauză.
La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reţinând: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoare de la 3 la 10 ani), gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite (generat de nerespectarea dispoziţiilor legale privind relaţiile sociale referitoare la libertatea şi invio¬labi¬litatea sexuală a persoanei de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, sporită de modalitatea de comitere a faptelor prin profitarea de vârsta fragedă şi naivitatea părţii vătămate, asociată cu forma de vinovăţie cu care au fost săvârşite faptele – intenţia directă), persoana inculpatului (care este cunoscut cu antecedente penale pentru comiterea de fapte de acelaşi gen, îndreptate împotriva vieţii sexuale, respectiv viol). În acest sens instanţa reţine că inculpatul, deşi a executat pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru comiterea infracţiunii de viol, el nu s-a reabilitat, ci din contră a recidivat, perseverenţa în comiterea de fapte de o asemenea gravitate, care marchează poate pentru întreaga viaţă pe părţile vătămate, impunând sancţionarea mai aspră a acestuia pentru ca pedeapsa să îşi îndeplinească scopurile pentru care este aplicată.
Având în vedere toate argumentele expuse mai sus, urmează ca în baza art. 345 alin. 2 C.p.p. să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 37 alin. 1 lit. b C.p. la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ şi preventiv prev. de art. 52 C.p.
Din analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului şi a referatului întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei T. M. reiese că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie faţă de condamnarea dispusă prin s.p nr. 339/6.10.2004 a Judecătoriei T. M. definitivă prin d.p. nr. 224/14.02.2005 a Curţii de Apel B.prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a început la data de 3.03.2005, din a cărei executare a fost liberat condiţionat prin s.p. 1189/11.05.2006 a Judecătoriei G. definitivă prin nerecurare şi a cărei executare s-a împlinit la data de 2.03.2007. Drept urmare, stabilind pedeapsa pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar, instanţa va da eficienţă dispoziţiilor art. 39 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 37 alin. 1 lit. b C.p. în sensul că va pronunţa condamnarea inculpatului aplicând pedeapsa într-o singură etapă.
Cu respectarea limitelor astfel stabilite instanţa va aplica inculpatului D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 37 alin. 1 lit. b C.p., pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p. pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.p., având în vedere criteriile de la art. 71 alin. 3 C.p., respectiv natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana infractorului. Instanţa nu va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit a teza I, c, d şi e întrucât săvârşirea unor infracţiuni de natura celor anterior menţionate nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul superior al copilului şi care să determine interzicerea drepturilor părinteşti, a celui de a fi tutore sau curator, dreptul de a alege, precum nici dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunilor.
Aşadar, criteriile de individualizare au în vedere stabilirea şi aplicarea pedepsei indiferent dacă e vorba de pedeapsa principală, complementară sau accesorie, iar prevederea unor pedepse care din cauza aplicării ope legis rămân în afara controlului judiciar încalcă principiul fundamental conform căruia „restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o” (art. 53 al. 2 din României).
Pe fondul unei practici neunitare în ceea ce priveşte aplicarea jurisprudenţei CEDO, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat un recurs în interesul legii care a consfinţit faptul că „interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal”.
Astfel, în acest context, faţă de criteriile enumerate mai sus şi de toate aspectele legale şi jurisprudenţiale menţionate, instanţa apreciază că în cauză se impune îndepărtarea inculpatului de la activităţile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 189 C.p.p. instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Z. C. – delegaţie pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 659/27.06.2012) se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei, întrucât acesta este cel din a cărui culpă procesuală au fost generate respectivele cheltuieli.
