Act sexual cu un minor. Viol. Distincţii. Minori


Art. 197 Cod penal; art. 198 Cod penal.

Infracţiunea de viol se realizează, din punct de vedere al laturii obiective, prin modalităţi alternative, şi anume constrângere – fizică sau morală sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimţământ, respectiv prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.

Pe de altă parte, infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 C.pen., presupune realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, însă cu consimţământul acestuia.

Pe de altă parte, infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 C.pen., presupune realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, însă cu consimţământul acestuia.

Vârsta victimei poate constitui un criteriu pentru a încadra fapta fie în infracţiunea prev. de art. 198 C.pen., fie în cea prev. de art. 197 C.pen., însă starea de neputinţă a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie stabilită în concret, de la caz la caz, iar nu prezumată.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 70/21 martie 2011

Prin sentinţa penală nr. 487/2010 Judecătoria Deva a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 al. 2 Cod penal în infracţiunea de viol prev. de art. 197 al. 1 Cod penal.

A condamnat pe inculpatul J.V. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de act sexual cu minor, prev. de art. 198 al. 1 C. penal, cu aplic. art. 41 al.2 C. penal şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b şi lit. e Cod penal pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

A privat pe inculpat de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit. b şi lit. e Cod penal.

A obligat pe inculpat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă C.M.G. prin reprezentant C.M.

În baza disp art. 191 al. 1 C.pr.pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 10.03.2009 Postul de poliţie Ş. a fost sesizat prin plângere de către numitul C.M. cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 12 ani C.M.G. a fost victima abuzurilor sexuale, săvârşite cu acordul ei, de către cinci învinuiţi, în perioada august 2008- februarie 2009.

În urma verificărilor efectuate a rezultat următoarea stare de fapt:

Familia C. locuieşte în satul P., învecinându-se cu familia B., care au un număr de 10 copii. Întrucât fetele acestei familii sunt de vârste apropiate cu cea a părţii vătămate, aceasta din urmă mergea des în vizită pentru a se juca împreună. În apropiere, respectiv la fostele grajduri CAP locuieşte singur inculpatul J.V. de 53 ani.

În data de 10.03.2009 mama părţii vătămate a avut o discuţie cu aceasta, observând că nu mai foloseşte absorbante intime. Cu această ocazie, partea vătămară C.M.G. a relatat mamei sale că în urmă cu câteva luni a început să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul J.V. şi cu patru dintre băieţii familiei B., precizând că relaţiile sexuale au avut loc împotriva voinţei ei. Urmare acestor relatări părinţii părţii vătămate au depus o plângere la Postul de poliţie Ş. Cei cinci învinuiţi au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, însă acestea au avut loc de comun acord, mai mult partea vătămată a fost cea care le-a propus acest lucru.

Partea vătămată C.M.G. a fost prezentată pentru consultaţie de specialitate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, ocazie cu care s-a stabilit că prezintă deflorare completă, iar pe corp nu sunt prezente urme de violenţă.

S-a stabilit că partea vătămată vizita des familia B., întrucât era în relaţii amicale cu copiii acestei familii. Învinuiţii au declarat că aproape de fiecare dată, partea vătămată avea o vestimentaţie sumară, spre exemplu purta o fustă fără a avea lenjerie intimă, stând în poziţii care permiteau vizualizarea zonelor intime. Totodată au mai declarat că au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată la domiciliul lor sau al acesteia. De regulă partea vătămată mergea la un moment dat la baie, apărând ulterior dezbrăcată complet, după care întreţinea relaţii sexuale cu învinuiţii, acest lucru având loc cu mai multe ocazii şi uneori foloseau prezervative. În plus, uneori partea vătămată era cea care, în timpul raportului sexual stătea deasupra, ceea ce exclude în mod total ideea că fapta învinuiţilor ar avea măcar tangenţial legătură cu fapta de viol.

În ceea ce priveşte pe inculpatul J.V., s-a reţinut că acesta a recunoscut că a avut relaţii sexuale în mai multe rânduri cu C.M.G. Potrivit declaraţiei sale, partea vătămată a fost cea care propunea întâlnirile, modalitatea de comunicare fiind directă sau prin telefon cu privire la locul întâlnirii, relaţiile sexuale dintre cei doi având loc la fostele grajduri CAP, locuinţa părţii vătămate precum şi la locuinţa familiei B.

Aspectul referitor la comportamentul şi vestimentaţia părţii vătămate a fost relevat şi în declaraţiile martorelor B.C.F. de 13 ani şi B.M.S. de 14 ani. Acesteia din urmă partea vătămată i-a relatat despre relaţia sa cu inculpatul J.V., despre care spunea că este îndrăgostită, iar acesta îi cumpără carduri de reîncărcare a telefonului mobil, pentru a putea ţine legătura.

Partea vătămată a fost prezentată pentru control ginecologic la un cabinet de specialitate unde s-a stabili că este însărcinată, la scurt timp intervenindu-se pentru întreruperea sarcinii.

În cursul declaraţiilor, inculpatul J.V. a arătat că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată de circa 5 ori în perioada arătată.

Prima instanţă a reţinut că în drept, faptele inculpatului J.V., care în perioada august 2008-februarie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a întreţinut raporturi sexuale de mai multe ori cu partea vătămată C.M.G., în vârstă de 12 ani, cu acordul acesteia, constituie infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată, prev. de art. 198 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p.

S-a reţinut că raportat la probaţiunea administrată, precum şi la atitudinea adoptată de către inculpat şi partea civilă nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1 C.p. astfel cum a solicitat partea civilă, deoarece relaţiile sexuale nu au avut loc prin constrângere, element definitoriu în reţinerea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 C.p., ci cu acordul părţi civile. S-a apreciat relevantă şi atitudinea părţii civile după primul act sexual cu inculpatul, care, în loc să evite întâlnirile cu acesta a mers în continuare să se joace cu fetele din curtea vecină, unde ştia că va veni şi inculpatul. Or, dacă raportul sexual ar fi avut loc prin constrângere sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, cu siguranţă partea civilă nu ar fi continuat aceleaşi obiceiuri anterioare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă C.M.G., prin reprezentant legal, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de act sexual cu un minor prev. şi ped. de art. 198 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 al. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, având în vedere că în perioada în care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, aceasta avea vârsta de 11 ani, iar consimţământul exprimat de aceasta nu era valabil.

Pe latura civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, daune morale, având în vedere efectele stării de graviditate asupra sănătăţii părţii vătămate dar şi locul psihic la care a fost expusă aceasta.

De asemenea, a declarat apel împotriva aceleiaşi sentinţe inculpatul J.V., care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate, diminuarea pedepsei aplicate de prima instanţă şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei astfel diminuate, arătând că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea sa de libertate, că inculpatul nu a folosit împotriva părţii vătămate constrângeri sau violenţe , că s-a ajuns la situaţia reţinută de instanţă şi ca urmare a mediului promiscuu în care au trăit partea vătămată şi inculpatul şi datorită comportamentului părţii vătămate, într-o anumită măsură.

Prin decizia penală nr. 328/A/04.11.2010 pronunţată în dosarul nr. 10206/221/2009 Tribunalul Hunedoara – Secţia penală a admis apelul formulat de partea civilă C.M.G. prin reprezentant legal C.M., a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului J.V. din infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 al. 1 C.pen. cu apl. art. 41 al. 2 C.pen. în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 al. 3 C.en. cu apl. art. 41 al. 2 C.pen., art. 74 lit. a-c C.pen. şi art. 76 al. 1 lit. a C.pen., dispunând condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi e C.pen.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul J.V. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut că starea de fapt reţinută de prima instanţă a fost confirmată de probele administrate, fiind pe deplin probat, că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în mai multe împrejurări, cu acordul părţii vătămate în vârstă de 11 ani, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. În aceeaşi perioadă, partea vătămată a mai întreţinut relaţii sexuale cu acordul său şi cu alte patru persoane, faţă de care s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Urmare a acestui comportament, partea vătămată a rămas însărcinată, fiind supusă unei intervenţii de întrerupere a sarcinii.

Conform dispoziţiilor art. 197 Cod penal, constituie infracţiunea de viol „Actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa…”.

Instanţa de apel a constatat că în perioada în care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, aceasta a avut vârsta de 11 ani. În dreptul român, se prezumă absolut lipsa totală a discernământului oricărei persoane până la împlinirea vârstei de 14 ani. Aşadar, anterior vârstei de 14 ani, minorul nu poate exprima un consimţământ valabil, fiind într-o stare de imposibilitate de a-şi exprima voinţa în mod valabil, datorită vârstei , experienţei reduse de viaţă, etc.

În consecinţă, partea vătămată minoră s-a aflat în imposibilitate de a exprima un consimţământ valabil în perioada în care a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul, astfel că a fost admis apelul declarat de partea vătămată şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. şi ped. de art. 198 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 al. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, infracţiune pentru care inculpatul J.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. e Cod penal.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termenul legal, partea civilă C.M.G. şi inculpatul J.V., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin recursul formulat, partea civilă prin reprezentant legal a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate la suma de 50.000 lei, susţinând că există o disproporţie între fapta imputată inculpatului şi daunele acordate de instanţa de apel care, deşi a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de viol, a păstrat sumele acordate de prima instanţă pentru compensarea prejudiciului moral suferit de parte.

Prin recursul formulat, inculpatul J.V. a solicitat adoptarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 C.pen., reţinerea prevederilor art. 74, 76 C.pen. şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării.

A susţinut că nu a existat nici un act de constrângere a părţii vătămate, raporturile sexuale au fost consumate din iniţiativa şi cu consimţământul acesteia, cu atât mai mult cu cât partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale cu 6 persoane într-un interval scurt de timp.

Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 86 ind. 1 C.pen., inculpatul a susţinut că nu posedă antecedente penale, a recunoscut faptele comise, iar reintegrarea sa se poate realiza şi fără privare efectivă de libertate.

Prin decizia penală nr. 70/21.03.2011 Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul formulat de inculpatul J.V., a casat decizia penală nr. 328/A/04.11.2010 a Tribunalului Hunedoara – Secţia Penală şi a menţinut sentinţa penală nr. 487/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 10206/221/2009.

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă C.M.G. prin reprezentant legal C.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că în perioada august 2008 – februarie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul J.V. a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată C.M.G., în vârstă de 12 ani, stare de fapt corect relevată de primele instanţe şi necontestată de părţi.

Ceea ce a dat naştere unor interpretări diferite a fost încadrarea juridică a faptelor inculpatului J.V., în accepţiunea acuzării şi a primei instanţe fiind vorba despre infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 al. 2 C.pen. cu apl. art. 41 al. 2 C.pen., iar în opinia instanţei de apel infracţiunea de viol, prev. de art. 197 al. 3 C.pen. cu apl. art. 41 al. 2 C.pen.

Curtea a reţinut că infracţiunea de viol se realizează, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, prin modalităţi alternative, şi anume constrângere – fizică sau morală sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimţământ, respectiv prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.

S-a reţinut că singurul considerent avut în vedere de instanţa de apel în momentul în care a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracţiunea de viol a fost imposibilitatea părţii vătămate de a exprima un consimţământ valabil la consumarea actului sexual, întrucât în dreptul român se prezumă absolut lipsa totală a discernământului oricărei persoane până la împlinirea vârstei de 14 ani, partea vătămată având vârsta de 11 ani la momentul consumării raporturilor sexuale cu inculpatul.

Curtea a constatat că acest argument nu este suficient pentru a încadra fapta inculpatului în infracţiunea de viol, comisă în modalitatea profitării de imposibilitatea părţii de a-şi exprima voinţa. Prezumţia lipsei discernământului operează în ceea ce priveşte minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi au comis fapte prevăzute de legea penală, însă în cazul infracţiunii prev. de art. 198 C.pen., minora are calitate de parte vătămată, iar nu de făptuitor.

Sub un alt aspect, astfel cum s-a statuat şi în literatura de specialitate, vârsta victimei poate constitui un criteriu pentru a încadra fapta fie în infracţiunea prev. de art. 198 C.pen., fie în cea prev. de art. 197 C.pen., însă starea de neputinţă a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie stabilită în concret, de la caz la caz, existând posibilitatea ca o persoană sub 15 ani să se găsească într-o asemenea stare, după cum este la fel de posibil ca victima – chiar dacă nu a împlinit vârsta de 12 ani – să aibă aptitudinea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

Analizând datele concrete existente în cauză, Curtea a reţinut că în perioada supusă atenţiei partea vătămată minoră a întreţinut relaţii sexuale nu numai cu inculpatul, ci şi cu numiţii B.F.C., B.A.C., B.G.M. şi B.P.O., faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală pentru infracţiunea prev. de art. 198 C.pen. şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, soluţie rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 245/22.02.2011 a Judecătoriei Deva.

Din depoziţiile acestora, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi ale inculpatului J.V., a rezultat că iniţiativa raporturilor sexuale a aparţinut de multe ori minorei, care venea sumar îmbrăcată la locuinţa acestora, persoanele audiate excluzând consumarea actului sexual prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.

De asemenea, martorele B.C.F. şi B.M.S., minorele cu care partea vătămată se juca, au relatat că aceasta le-a povestit despre relaţia avută cu inculpatul J.V., despre care susţinea că este îndrăgostită.

Având în vedere aceste împrejurări, precum şi faptul că minora parte vătămată a relatat mamei sale despre consumarea raporturilor sexuale cu inculpatul J.V. şi cu cei patru făptuitori doar după ce aceasta s-a sesizat că minora nu mai foloseşte absorbante intime, Curtea apreciază că teza întreţinerii relaţiilor sexuale cu partea vătămată profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa nu îşi găseşte suport în elementele probatorii existente în cauză.

Nu este lipsită de relevanţă depoziţia făptuitorului B.G.M., care a arătat că încă din cursul lunii aprilie 2008 a întreţinut relaţii sexuale cu minora, motiv pentru care nu se poate susţine că la momentul la care şi inculpatul J.V. a avut raporturi sexuale cu partea vătămată, aceasta din urmă nu avea reprezentarea sau nu cunoştea semnificaţia acestor fapte.

Sub acest aspect, Curtea apreciază fondate criticile aduse de recurentul inculpat deciziei atacate, corecta încadrare juridică a faptei fiind cea prevăzută de art. 198 al. 1 C.pen. cu apl. art. 41 al. 2 C.pen., soluţia adoptată de prima instanţă fiind cea corespunzătoare.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată inculpatului, Curtea a reţinut că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită de prima instanţă corespunde exigenţelor prev. de art. 52 C.pen., nefiind justificată reducerea acesteia sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 C.pen. şi nici schimbarea modalităţii de executare.

Chiar dacă inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi nu este cunoscut cu antecedente penale, nu poate fi ignorată gravitatea deosebită a faptei săvârşite, urmările avute asupra minorei parte vătămată, împrejurarea că, la vârsta de 52 ani, inculpatul trebuia să înţeleagă posibilele consecinţe negative asupra dezvoltării minorei şi să se abţină de la întreţinerea de raporturi sexuale cu aceasta.

Mai mult, Curtea a reţinut concluziile negative ale referatului de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care au relevat pentru inculpat perspective reduse de reintegrare în societate, atitudinea negativă faţă de muncă, lipsa unor preocupări constructive şi a responsabilităţilor, consumul abuziv de alcool fiind elemente care ar putea favoriza oricând reiterarea comportamentului infracţional.

În consecinţă, Curtea a constatat că nu există garanţii suficiente că, fără executarea pedepsei în regim de detenţie, inculpatul ar conştientiza gravitatea faptelor săvârşite, iar scopul preventiv şi coercitiv al sancţiunii ar fi atins.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. a C.pr.pen., Curtea a admis recursul formulat de inculpatul J.V., a casat decizia penală nr. 328/A/04.11.2010 a Tribunalului Hunedoara – Secţia Penală şi a menţinut sentinţa penală nr. 487/20.04.2010 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 10206/221/2009.