Instanta de apel, Tribunalul Iasi, analizând cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, a constatat ca hotarârea primei instante este lovita de nulitate absoluta. Astfel, instanta de control judiciar a apreciat ca prima instanta nu a respectat dispozitiile art. 317 din Codul de procedura penala, referitoare la limitele rejudecarii, în contextul în care aceasta din urma a reunit cauzele, fara a dispune extinderea actiunii penale, desi aceasta extindere a fost solicitata de catre reprezentantul Parchetului la doua termene consecutive. În consecinta, Tribunalul Iasi a apreciat ca au fost încalcate dispozitiile art. 197 alin 2 Cod procedura penala, referitoare la sesizarea instantei, a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, a admis apelul si a desfiintat integral sentinta penala pronuntata de Judecatoria Iasi in primul ciclu procesual, dispunând ca aceasta din urma, în rejudecarea cauzei, sa respecte procedura prevazuta de art. 335 Cod procedura penala
In rejudecare, instanta a constatat ca actele de sustragere pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala anterioara si actiunea materiala pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauza au fost savârsite de inculpat în acelasi interval de timp, reprezentand acte materiale ce intra în continutul aceleiasi infractiuni de furt calificat, în forma continuata.
Având în vedere cele constatate mai sus, instanta a considerat ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 335 alin 2 Cod de procedura penala, potrivit carora daca cu privire la actele care intra în continutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat o hotarâre definitiva, instanta reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotarârea definitiva, pronuntând o noua hotarâre în raport cu toate actele care intra în continutul infractiunii si desfiinteaza hotarârea anterioara.
În ipoteza textului de lege sus-mentionat, în ceea ce priveste actele materiale cu privire la care inculpatul a fost condamnat definitiv prin hotarârea anterioara, exista autoritate de lucru de judecat referitoare la savârsirea acestora de catre inculpat cu forma de vinovatie prevazuta de lege. Prin urmare, instanta care decide reunirea propriei cauze cu cea în care inculpatul a fost condamnat definitiv nu are a face nici o apreciere cu privire la vinovatia acestuia, referitoare la actele materiale definitiv solutionate, ci masura luata are preponderent natura unui act de mai buna administrare a justitiei, neagravând în nici un fel situatia inculpatului. Instanta, în aceasta situatie, va pronunta o hotarâre unitara cu privire la toate actele materiale de sustragere constatate, în contextul stabilirii unei unice rezolutii infractionale a inculpatului cu privire la toate aceste acte.
Instanta a apreciat ca ipoteza vizata de art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala este sensibil diferita de cea din aliniatul 1 al aceluiasi articol, în care instanta descopera date cu privire si la alte acte materiale care intra în continutul infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecata si are obligativitatea sa dispuna prin încheiere extinderea actiunii penale si cu privire la aceste acte. În acest context, obligativitatea extinderii actiunii penale se justifica, deoarece doar prin punerea în miscare si exercitarea actiunii penale se creeaza cadrul procesual necesar pentru tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savârsit infractiuni, în conformitate cu prevederile art. 9 din Codul de procedura penala.
Or, în contextul în care pentru unele dintre aceste acte materiale inculpatul a fost condamnat printr-o hotarâre definitiva, extinderea actiunii penale si cu privire la aceste acte materiale apare ca fiind ilogica, deoarece raspunderea penala a inculpatului pentru actele comise a fost stabilita anterior în mod definitiv, ca urmare tocmai a exercitarii actiunii penale în cauza anterioara.
Astfel, a retinut instanta ca, în acest moment extinderea actiunii penale apare a fi lipsita de obiect, cât timp pentru actele materiale din antecedenta aceasta a fost deja pusa în miscare în dosarul nr. xxx/2005 al Judecatoriei Iasi, respectiv prin rechizitoriul din aceasta cauza.
Pentru toate aceste considerente, instanta a considerat ca art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala nu trebuie interpretat prin raportare la alin 1 al aceluiasi articol, ci ca vizând o ipoteza de sine-statatoare, cu un pronuntat caracter de act de mai buna administrare a justitiei.
In consecinta, instanta a respins cererea Parchetului de extindere a actiunii penale si a facut aplicarea în cauza a dispozitiilor art. 335 alin 2 Cod procedura penala, respectiv, a reunit prezenta cauza cu cea în care a constituit obiectul dosarului nr. xxx/2005 si a desfiintat sentinta penala anterioara numai în ceea ce priveste latura penala, mentinând celelalte dispozitii ale acesteia, pronuntand in final o hotarare de condamnare a inculpatului pentru intreaga activitate infractionala retinuta in sarcina sa.
