Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr.352/22.07.2010, a respins excepţia nulităţii mijloacelor de probă, invocată de apărătorul inculpatului Ş.E.P.B.
În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 2 şi art. 76 lit. c C.pen. a condamnat pe inculpatul Ş.E.P.B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 2 şi art. 76 lit. e teza 1 C.pen. a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu la pedeapsa de 2 luni închisoare.
S-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente potrivit art. 33 lit. a C.pen. şi comise în stare de recidivă mare postcondamnatorie – art. 37 lit. a C.pen. faţă de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată prin sentinţa penală nr. 1485/21.11.2005 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3796/20.11.2008 a ÎCCJ şi în stare de pluralitate intermediară – art. 40 C.pen. faţă de condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicată prin sentinţa penală nr. 153/19.02.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.03.2008.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele de 10 luni închisoare şi 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare.
În baza art. 864 C.proc.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar în baza C.pen. s-a revocat şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. 2 C.proc.pen. s-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente, iar în baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa de 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
S-a adiţionat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare de mai sus, la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. a privat pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a C.pen..
S-a dedus din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare perioada executată, începând cu data de 16.07.2004 şi până la data de 23.02.2005, iar în temeiul C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) s-a dedus şi perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 30.09.2009, la zi.
S-a dedus din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare perioada executată, începând cu data de 16.07.2004 şi până la data de 23.02.2005, iar în temeiul C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) s-a dedus şi perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 30.09.2009, la zi.
În baza art. 350 C.proc.pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv.
În baza art. 17 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 5,8 g cannabis şi, de la inculpat, a sumei de 5260 lei rezultată în urma comercializării drogurilor.
În baza art. 17 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 5,8 g cannabis şi, de la inculpat, a sumei de 5260 lei rezultată în urma comercializării drogurilor.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 189 C.proc.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 400 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Stan Alexandrina Corina) ce s-a avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Cluj a fost trimis în judecată inculpatul Ş.E.P.B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin. 2 C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen şi a infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a C.pen..
Cu privire la starea de fapt, s-a reţinut în esenţă în rechizitoriu că în cursul anului 2009, in mod repetat, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a vândut şi oferit cannabis („skunk” – ce conţine tetrahidrocanabinol THC substanţă care se regăseşte pe Tabelul nr. III – Anexă la Legea nr. 143/2000) colaboratorului autorizat cu nume de cod „P.D.” şi numiţilor K.N.M., K.N.C., T.V.B. şi N.I.; de asemenea în cursul anului 2009, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut şi a consumat in mod repetat cannabis ce conţine THC care se regăseşte pe Tabelul nr. III – Anexă la Legea nr. 143/2000, singur sau împreună cu alte persoane.
Apărătorul inculpatului a invocat în faza de judecată în temeiul art. 197 alin. 2, 4 şi 5 şi art. 64 alin. 2 C.proc.pen. excepţia nulităţii mijloacelor de probă, respectiv a proceselor verbale de cumpărare a unor cantităţi autorizate de droguri, solicitându-se înlăturarea lor, deoarece acestea au fost întocmite de subinspectorul P.A. – organ necompetent şi nu de către investigatorul sub acoperire, ele nu sunt certificate de procuror ci de un agent de poliţie, nu respectă condiţiile de fond şi de formă deoarece nu descriu amănunţit cele constatate, precum şi măsurile luate, încălcând astfel dreptul la apărare al inculpatului care nu poate dovedi, din cauza nemenţionării datei şi orei tranzacţiei, că în acel moment se afla în cu totul altă parte decât locaţia menţionată în procesul verbal.
Mai mult, procesele verbale nu constituie mijloace de probă deoarece, fiind efectuate în faza actelor premergătoare, ar fi trebuit să fie cuprinse în procesul verbal final de consemnare a tuturor actelor premergătoare pentru a fi mijloace de probă, ori acest proces verbal lipseşte din dosarul de urmărire penală.
Potrivit art. 2241 alin. 3 C.proc.pen. investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 2242, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia procurorului.
La dosarul cauzei există 5 procese verbale de consemnare a efectuării unei cumpărări autorizate de droguri, întocmite la datele de 31.07.2009, 04.08.2009, 07.08.2009, 18.08.2009 şi 10.09.2009, în care se consemnează faptul că subinspectorul de poliţie P.A. sau F.P. s-au întâlnit cu investigatorul sub acoperire pe nume R.V. care le-a înmânat de fiecare dată o substanţă de culoare verde-oliv obţinută prin cumpărare de la inculpat de către colaboratorul autorizat.
Potrivit art. 224 C.proc.pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Atât P.A. cât şi F.P. au efectuat acte premergătoare, respectiv s-au întâlnit cu investigatorul sub acoperire R.V. care le-a relatat că a primit de la colaboratorul autorizat substanţe de culoare oliv, care mai târziu s-au dovedit a fi cannabis, obţinute prin cumpărare de la Ş.E.P.B.
Potrivit art. 224 alin. 3 C.proc.pen. procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare, poate constitui mijloc de probă.
S-a constatat deci că P.A. şi F.P. sunt organe de cercetare penală, făcând parte din poliţia judiciară, că aceştia au efectuat acte premergătoare, întâlnindu-se cu investigatorul sub acoperire şi că acestea sunt consemnate în 5 procese verbale. Deci, cele 5 procese verbale, fiind întocmite de organe competente şi consemnând acte premergătoare, sunt mijloace de probă.
La dosarul cauzei nu există însă procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire la care face referire apărătorul inculpatului (decât dacă P.A. şi F.P. sunt şi investigatori sub acoperire). Dacă ar fi existat, acelea ar fi fost întocmite de R.V. în calitate de investigator şi ar fi cuprins date directe în sensul că a primit de la colaborator o anumită cantitate de substanţă. Neexistând aceste procese verbale nici nu putem discuta despre nulitatea lor.
Pe de altă parte, procesele verbale aflate la dosar nu pot evidenţia date concrete privind tranzacţiile, respectiv nu pot specifica data, ora şi locaţia în care s-a încheiat tranzacţia deoarece în acest fel ar fi pusă în iminent pericol persoana colaboratorului, a cărei identitate ar fi imediat aflată. Ori ideea colaboratorului autorizat este tocmai aceea a pătrunderii în lumea interlopă prin acceptarea prezenţei colaboratorului, perceput şi el ca şi infractor, de către cei vizaţi de organele de urmărire penală. Dacă procesele verbale ar specifica date concrete atunci viaţa şi integritatea corporală a colaboratorului ar fi direct afectată de infractori. Însă, este de remarcat că procesele verbale de la dosarul cauzei respectă prevederile art. 91 alin. 1 lit. d C.proc.pen., deoarece cuprind descrierea amănunţită a celor constatate, respectiv a faptului că P.A. şi F.P. s-au întâlnit cu investigatorul, iar acesta le-a predat o anumită cantitate de substanţă.
În legătură cu afirmaţia că investigatorul sub acoperire ar fi trebuit să predea substanţele primite de la colaborator direct procurorului, potrivit procesului verbal de la fila 6 din vol. I dos. u.p., procurorul a delegat pe subinspectorii P.A. şi F.P. să efectueze orice acte premergătoare în vederea lămuririi stării de fapt şi identificării tuturor făptuitorilor în prezenta cauză, în temeiul art. 217 alin. 4 C.proc.pen. şi art. 9 din Legea nr. 508/2004, deci nu este nulă nici predarea substanţelor către poliţiştii judiciari în loc de procuror.
În legătură cu necesitatea de a întocmi un proces verbal final care să cuprindă şi să descrie toate actele premergătoare efectuate într-o cauză, desigur că, pentru acurateţe un astfel de proces-verbal ar fi necesar, însă absenţa lui, de vreme ce pentru orice act premergător există câte un proces verbal în parte, nu duce la lipsa calităţii de mijloc de probă a fiecărui proces verbal în parte, prin urmare din nou nu se poate vorbi de înlăturarea tuturor proceselor verbale efectuate înainte de începerea urmăririi penale, de la dosarul cauzei.
Tribunalul Cluj a reţinut că prin rezoluţia din data de 25.09.2009, ora 09,00, a D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 al.l din Legea 143/2002 cu aplic art. 41 al.2 Cp. şi art.40 Cp. şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen..
Prin ordonanţa din data de 30.09.2009, ora 12,00, faţă de inculpat a fost pusă in mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 al.l din Legea 143/2002 cu aplic art. 41 al.2 C.p., şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. , totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. .
Prin ordonanţa din data 16.10.2009, faţă de inculpat au fost extinse cercetările şi cu privire la alte acte materiale care intră in conţinutul aceleiaşi infracţiuni de trafic de droguri de risc prev. şi ped. de art 2 al.l din Legea 143/2000 cu aplic art 41 al.2 Cp., fiind dispusă totodată schimbarea încadrării juridice din faptele reţinute iniţial în sarcina sa în infracţiunile de trafic de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 al.l din Legea 143/2002 cu aplic art. 41 al.2 C.p.şi art.37 lit.a C.pen. şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. , C pen. şi art.37 lit.a C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
Prin încheierea penală nr. 73/C/P/30.09.2009 a Tribunalului Cluj – Secţia penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30.09.2009 şi până la data de 28.10.2009, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.63 din 30.09.2009.
În temeiul art. 3001 C.proc.pen. s-a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv la data de 23.10.2009, măsura arestului preventiv fiind menţinută pe parcursul judecăţii de către instanţă sau de către Curtea de Apel Cluj în recurs.
În faza de judecată au fost administrate următoarele probe consemnate în mijloacele de probă: declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor investigatorul sub acoperire R.V. (f. 208) şi colaboratorul autorizat P.D.
Inculpatul nu a recunoscut savârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, afirmând că nu a vândut niciun fel de droguri sau substanţe halucinogene, iar cele deţinute în vederea consumului propriu au fost legale şi cumpărate de la o persoană pe nume G. A invocat faptul că poliţistul care a fost prezent la percheziţie a vrut să-l lovească, probabil frustrat din cauza faptului că nu s-au găsit droguri în apartamentul inculpatului şi doar intervenţia apărătorului din oficiu l-a oprit. A afirmat că suma de bani primită de la martorul K.N.M. reprezintă contravaloarea unui aparat de mixat muzică pe care i l-ar fi vândut cu suma de 2600 lei, din care a încasat 2400 lei, martorul rămânând restant cu suma de 200 lei. De asemenea, a invocat faptul că este bolnav, rinichii săi fiind polichistici şi că tatăl său a decedat din cauza acestei boli la 35 de ani. A depus în sprijinul afirmaţiilor sale acte medicale şi certificatul de deces al tatălui. În legătură cu sursa veniturilor a declarat că a primit lunar bani de la mama şi sora sa, că a mixat în diverse cluburi pentru bani şi că o perioadă a lucrat în Moldova la o firmă de panificaţie. De asemenea, a obţinut bani din contractele pe care le-a încheiat cu diverse firme, în baza contractului de colaborare avut cu firma surorii sale. Deplasarea sa la Bucureşti nu a fost pentru a procura droguri, ci pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Prin prisma probelor administrate, tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul de aproximativ 4 ani locuieşte fără forme legale în municipiul Cluj-Napoca şi este cunoscut sub porecla de DJ „KP”, astfel că frecventează diferite cluburi, printre care şi Clubul G. unde mixează muzică la diferite petreceri. Ca urmare, inculpatul a avut acces facil în cercul de consumatori de droguri de risc, astfel că deşi avea antecedente penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, a ajuns în foarte scurt timp în atenţia organelor de urmărire penală, pentru că ar fi vândut şi deţinut ilegal pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cannabis.
La data de 29.09.2009, în jurul orelor 22,20, inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie judiciară în zona gării din municipiul Cluj-Napoca, acesta fiind însoţit de martorii K.N.C. şi T.V.B.. Întrucât existau indicii cu privire la faptul că inculpatul urma să aducă din Bucureşti substanţe a căror deţinere este interzisă de lege, s-a procedat la efectuarea percheziţiei corporale a persoanelor amintite, ocazie cu care în portmoneul martorei au fost găsite mai multe ţiple cu ziplok despre care ea a arătat că au în conţinut cannabis, precum şi o bucată de staniol în care se afla o bucată de carton despre care martora a afirmat că este timbru LSD. De asemenea, asupra martorului T.V.B. a fost găsită o pipă de culoare neagră, o ţiplă cu ziplok, o farfurie din ceramică de culoare maro şi un obiect metalic utilizat pentru fumat. În urma efectuării percheziţiei corporale a inculpatului nu au fost găsite bunuri sau obiecte a căror deţinere să fie interzise de lege.
Întrucât martorul T.V.B. s-a deplasat la locul de întâlnire cu inculpatul cu autoturismul, s-a procedat la percheziţionarea acestuia, ocazie cu care în scrumiera aflată lângă bancheta din spate au fost găsite mai multe resturi de ţigări confecţionate artizanal, despre care martorul a susţinut la acel moment că este posibil să conţină droguri.
Pe baza actelor existente la dosarul cauzei, s-a stabilit că întreaga activitate infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în cursul anului 2009, iar conduita sa antisocială a fost întreruptă doar ca urmare a intervenţiei organelor judiciare penale.
Fapta inculpatului raportat la învinuitul K.N.M., consumator:
Martorul K.N.M. este DJ cunoscut sub numele de „DJ M.”, astfel că frecventează diferite cluburi din Cluj-Napoca printre care şi Clubul G. La sfârşitul anului 2008 – începutul anului 2009, învinuitul 1-a cunoscut pe inculpat şi întrucât amândoi aveau preocupări muzicale au ajuns să se împrietenească. Astfel, martorul a ajuns să-1 viziteze pe inculpat pe care îl cunoştea sub porecla de „E.”sau „DJ KP”, la locuinţa sa. Cu ocazia unei vizite pe care martorul i-a făcut-o inculpatului, in cursul lunii februarie 2009, inculpatul i-a oferit acestuia spre consum o ţigară confecţionată artizanal, care conţinea cannabis.
La sfârşitul lunii aprilie 2009, martorul s-a deplasat din nou la locuinţa inculpatului şi cu acea ocazie a cumpărat de la acesta cantitatea de aproximativ 8 grame cannabis cu preţul de 60 lei/gram; astfel că a plătit în total suma de aproximativ 450 lei. Martorul a consumat canabisul achiziţionat de la inculpat la un festival de muzică electronică care a fost organizat în perioada respectivă în Parcul Naţional Retezat, împreună cu alte persoane participante la festival.
Ulterior, în cursul lunii iulie 2009, martorul l-a vizitat din nou pe inculpat la locuinţa sa, unde acesta locuia împreună cu prietena sa, martora P.A.L. Întrucât martorul urma să se deplaseze pe litoral împreună cu mai mulţi prieteni de-ai săi, a cumpărat de la inculpat cantitatea de aproximativ 15-16 grame de cannabis, cu suma de 60 lei/gram, pentru care a plătit în total suma de 850 lei. Martorul a menţionat că a observat cu acea ocazie, că inculpatul păstra drogurile în sertarul unei mese de birou şi că după ce i-a achitat întreaga sumă, a împărţit cannabisul în 4 porţii şi l-a ambalat în pungi de plastic.
Martorul a arătat că în cursul lunii iulie 2009, a organizat o petrecere într-un bar din municipiul Cluj-Napoca, la care au participat mai multe persoane, iar cu acea ocazie, inculpatul a confecţionat dintr-o bucată de cannabis aproximativ 3-4 jointuri pe care le-a oferit spre consum mai multor persoane care erau de faţă, inclusiv martorului K.N.M., care a tras câteva fumuri dintr-o astfel de ţigară. În cursul lunii septembrie 2009, martorul K.M. a organizat o nouă petrecere cu ocazia zilei sale de naştere, motiv pentru care a cumpărat de la inculpat cantitatea de aproximativ 30 de grame cannabis cu suma de 50 lei/gram. Şi de această dată martorul K.M. s-a deplasat la locuinţa inculpatului, unde din nou a scos cannabisul din sertarul mesei de birou, l-a cântărit cu un cântar electronic de culoare neagră, încasând suma de 1500 lei cu titlul de avans. I-a dat drogurile, urmând ca ulterior martorul să-i plătească diferenţa de bani.
În cursul lunii septembrie 2009, martorul K.M. i-a cerut din nou inculpatului să îi vândă încă 10 grame de cannabis, deoarece intenţiona ca împreună cu mai mulţi prieteni să se deplaseze la Cheile Turzii. Întrucât inculpatul era plecat la Bucureşti, acesta i-a spus martorului să se deplaseze la locuinţa sa unde îl va aştepta martora P.A.L., căreia urma să îi plătească suma de bani şi de la care urma să ridice drogurile. Martorul s-a deplasat la locuinţa inculpatului, unde i-a dat martorei P.A.L., suma de aproximativ 1800 lei, reprezentând contravaloarea drogurilor achiziţionate anterior şi plătite parţial şi o parte din valoarea drogurilor ridicate cu acea ocazie.
Susţinerile martorului K.N.M. sunt confirmate şi de declaraţia martorei P.A.L.,, care a precizat că în cursul lunii septembrie 2009, în timp ce inculpatul era plecat la Bucureşti, K.N.M. a de două ori la locuinţa lor, o dată când a predat o sumă de bani şi a ridicat un pachet pe care îl lăsase pregătit inculpatul, şi încă o dată când martorul i-a dat suma de aproximativ 2000 de lei. Cu ocazia audierii sale în faţa procurorului, martora P.A.L., a precizat şi faptul că în cursul verii anului 2009 a găsit în sertarul mesei de birou o substanţă vegetală de culoare verde închis, care era împachetată într-o pungă obişnuită de nailon transparent. Martora a arătat că întrebându-l pe inculpat ce fel de substanţă este cea găsită în sertar, acesta a afirmat că este vorba despre o substanţă legală ce a comandat-o pe internet, însă cu toate acestea, martora a precizat că nu a văzut ca punga în care era împachetată substanţa să aibă vreo etichetă sau sau desenat ceva pe ea. Mai mult, din depoziţia acesteia a rezultat şi faptul că inculpatul nu avea nici o sursă de venit şi că de fiecare dată susţinea că îi sunt trimise diferite sume de bani de mama şi sora sa, precum şi faptul că într-adevăr în cursul lunii septembrie 2009 martorul K.N.M. i-a lăsat inculpatului de două ori diferite sume de bani.
Faţă de cele reţinute în faza de urmărire penală, s-a menţionat în plus că, martorul K.N.M. şi-a menţinut în totalitate declaraţia de la procuror, indiferent de ezitările şi precizările pe care le-a făcut cu ocazia audierii sale de către instanţă, ascultare care a avut loc, evident, în prezenţa inculpatului. Declaraţia inculpatului în sensul că suma de bani pe care a primit-o de la martor reprezintă preţul unui mixer pe care i l-a vândut acestuia, nu a fost confirmată de K.M. A reţinut tribunalul că martorul nu a cumpărat nici un aparat de mixat muzică de la inculpat, iar suma de bani dată acestuia direct sau prin intermediul prietenei sale, reprezintă preţul substanţelor pe care le-a achiziţionat martorul de la inculpat.
Faptul că nu este vorba de substanţe comercializate legal ci de droguri reiese şi din faptul că martorul şi inculpatul nu au vorbit în mod direct la telefon despre acele substanţe, ori dacă erau legale nu ar fi avut nici un motiv să se ascundă. În plus, inculpatul nu a pomenit niciodată de faptul că ar fi vândut martorului „ierburi legale”. El a specificat clar „eu nu am vândut la nimeni nimic”, ori acest lucru înseamnă că nu a vândut nici spice cumpărat de pe internet, iar ceea ce a achiziţionat martorul de la el, era cannabis, nu doar prin prisma „obiectului dosarului”, cum susţine martorul că a dedus, ci prin coroborarea declaraţiilor celor doi.
Nu în ultimul rând, este de menţionat că, declaraţia martorului de la instanţă începe cu „având în vedere că a trecut mai mult timp din momentul în care am dat-o (n.n. declaraţia la procuror) nu mai pot să repet acum cantitatea exactă de substanţă, derivat de cannabis, pe care am cumpărat-o de la inculpat”.
In ceea ce priveşte conduita antisocială a inculpatului faţă de martorul K.N.M.- consumator, s-a considerat că aceasta se circumscrie art. 2 al.l din Legea 143/2000, elementul material al infracţiunii regăsindu-se sub forma „oferirii” cu orice titlu şi „vânzării „ drogurilor de risc, fără drept.
Fapta inculpatului raportat la martorul T.V.B., consumator :
Martorul T.V.B. este prieten cu K.N.M., iar cu ocazia unei petreceri pe care acesta a organizat-o în Clubul G. -a cunoscut pe inculpat. Întrucât şi martorul era pasionat de muzică electronică, între el şi inculpat s-a legat o relaţie de amiciţie, motiv pentru care în cursul lunii mai 2009, împreună cu K.N.M. şi cu sora acestuia K.N.C. au fost invitaţi la locuinţa inculpatului. Cu acea ocazie, inculpatul a confecţionat în prezenţa lor un joint din cannabis şi a întrebat dacă sunt de acord să consume împreună cu el. Cei trei au fost de acord, astfel că împreună cu inculpatul au consumat joint-ul respectiv fără însă a plăti ceva în schimbul acestuia .
Ulterior, in luna iulie 2009, martorul T. s-a deplasat, împreună cu prietena sa, K.N.C. la locuinţa inculpatului unde din nou inculpatul a confecţionat în prezenţa lor un joint din cannabis, pe care l-au consumat toţi trei, fără a plăti bani pentru acesta.
Cu ocazia audierii sale în faţa procurorului, martorul a recunoscut că este consumator de droguri. De asemenea, martorul a arătat că a cules singur cannabis de proastă calitate de pe un câmp situat în apropierea localităţii Richiş, jud. Sibiu, motiv pentru care la data la care a fost oprit de către organele de poliţie, asupra sa au fost găsite două pipe pe care le-a folosit anterior pentru a consuma droguri de risc. Din conţinutul depoziţiei sale a rezultat faptul că, fiind consumator de droguri de mai mult timp, a avut posibilitatea să facă diferenţa între calitatea cannabisului cules de pe câmp şi cel care i-a fost oferit de către inculpat. Totodată, a arătat că a aflat ulterior chiar de la martorul K.N.M., că acesta a cumpărat de mai multe ori cannabis, de la inculpat.
Martorul T. a menţinut în totalitate declaraţia din faza de urmărire penală, iar în faza de judecată a specificat clar că i s-a oferit de inculpat în 3 ocazii, cannabis.
In ceea ce priveşte conduita antisocială a inculpatului faţă de martorul T.V.B., s-a considerat că aceasta se circumscrie art 2 al.l din Legea 143/2000, elementul material al infracţiunii regăsindu-se sub forma „oferirii” cu orice titlu a drogurilor de risc, fără drept.
Fapta inculpatului raportat la martorul N.I. , consumator:
Martorul N.I.l-a cunoscut pe inculpat în urmă cu aproximativ 4 ani întrucât frecventau acelaşi anturaj, martorul fiind şi el DJ cunoscut sub numele de „DJ J.”. Astfel, întrucât obişnuiau să mixeze la mai multe petreceri împreună, cei doi s-au împrietenit, astfel că martorul îl cunoştea pe inculpat doar sub porecla „E.” sau „DJ KP”.
In cursul anului 2009, martorul l-a vizitat pe inculpat la locuinţa sa. Cu acea ocazie, inculpatul a scos din sertarul unei mese de birou o substanţă vegetală din care a confecţionat un joint, pe care 1-a oferit spre consum martorului. Acesta a fost de acord să fumeze şi el din joint-ul respectiv, mai ales că inculpatul nu i-a cerut bani pentru el. Martorul a arătat că de faţă la cele întâmplate se mai aflau doi tineri, pe care însă nu îi cunoştea dar despre care a putut afirma că au consumat şi ei din joint-ul oferit de către inculpat.
Martorul şi-a menţinut declaraţia din faza de urmărire penală dar nu şi sub aspectul faptului că ar fi afirmat, că ceea ce i-a oferit inculpatul a fost cannabis, deoarece nu ştie ce era. A recunoscut că mai erau prezenţi şi alţi doi tineri şi prietena inculpatului şi că au consumat cu toţii din acelaşi joint.
Întrucât martorul şi-a schimbat declaraţia din faza de urmărire penală declarând că nu a menţionat cuvântul cannabis cu ocazia audierii, că nu ştie de fapt să facă diferenţa dintre cannabis şi alte ierburi, decât prin prisma faptului că drogul ilegal nu miroase atât de chimic, iar nici un alt mijloc de probă nu se coroborează cu prima declaraţie (sau cu cea de-a doua), pentru a se putea stabili cu certitudine ce anume i-a oferit spre consum inculpatul martorului, pentru a se respecta principiul in dubio pro reo, fapta de a-i fi oferit cannabis martorului N.I., nu a fost reţinută în sarcina inculpatului.
Fapta inculpatului faţă de martora K.N.C., consumatoare:
Martora K.N.C. este sora martorului K.N.M. şi prietena martorului T.V.B., fiind totodată şi ea pasionată de muzică electronică. Astfel, frecventând acelaşi anturaj l-a cunoscut pe inculpat despre care ştia că este „DJ KP”.
In cursul lunii februarie 2009, împreună cu fratele său s-au deplasat la locuinţa inculpatului. Cu acea ocazie, inculpatul a confecţionat în prezenţa celor doi un joint din cannabis pe care l-a oferit spre consum acestora, fără a le cere bani. Cei doi au fost de acord astfel că şi martora împreună cu fratele ei şi cu inculpatul au fumat din ţigara ce conţinea cannabis.
Ulterior, în cursul lunii mai 2009, martora s-a deplasat împreună cu martorul T., din nou la locuinţa inculpatului unde acesta locuia cu martora P.A.L. Şi de această dată inculpatul şi-a confecţionat un joint din cannabis pe care l-a oferit celor doi martori şi pe care l-au fumat împreună. In cursul lunii iulie 2009 cei doi împreună cu martorul K.N.M. s-au deplasat din nou la locuinţa inculpatului şi împreună cu acesta au consumat un joint confecţionat din cannabis.
La scurt timp după cele întâmplate, martora K.N.C. s-a deplasat singură la locuinţa inculpatului, unde acesta i-a oferit din nou spre consum un joint care conţinea cannabis şi pe care l-au consumat împreună.
Cu ocazia audierii sale martora a arătat că nu a plătit bani pentru cannabisul pe care 1-a primit de la inculpat şi că niciodată nu a văzut-o pe prietena acestuia să consume droguri sau să stea împreună cu ei în timp ce consumau astfel de substanţe. De asemenea, a arătat că a aflat de la fratele său – martorul K.N.M. că acesta a cumpărat de la inculpat de mai multe ori cannabis, pentru a-l consuma împreună cu alţi prieteni de-ai săi; însă nu a putut preciza ce cantitate şi cu ce sumă de bani.
S-a menţionat că martora şi-a menţinut declaraţia din faza de urmărire penală cu toate că în faţa instanţei a declarat că nu ştie ce substanţă a consumat. A declarat că a fost întrebată de către poliţist dacă a consumat skunk sau cannabis şi a răspuns că nu ştie şi că nici nu o interesează. Dar, atâta timp cât a fumat din aceleaşi ţigări ca şi T.V.B., prietenul ei, iar acesta a declarat că în mod cert ceea ce i-a oferit ei şi fratelui ei, inculpatul, este cannabis, s-a apreciat că este pe deplin dovedit faptul că martorei i s-a oferit spre consum, cannabis. De altfel, indirect acest lucru reiese şi din convorbirile telefonice interceptate, unde martora îi telefonează inculpatului şi se înţeleg să se întâlnească dar, fără a preciza pentru ce, inculpatul cunoscând că telefoanele sunt ascultate încă de la precedenta urmărire penală a sa, pentru trafic de droguri.
Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat că acest act material urmează a fi reţinut în sarcina inculpatului întrucât conduita sa antisocială îmbracă forma oferirii cu orice titlu şi se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. şi ped. de art. 2 al.l din Legea 143/2000.
Apărătorul inculpatului a solicitat achitarea inculpatului, printre altele şi pentru că declaraţiile martorilor au fost obţinute în mod nelegal, prin şantaj şi promisiuni, pentru că niciunul dintre martori nu ar fi declarat că au cumpărat sau li s-a oferit de către inculpat cannabis şi că datorită presiunilor la care au fost supuşi,la organele de poliţie, au acceptat să semneze depoziţiile în care era menţionat cuvântul cannabis. Tribunalul a reţinut că principalii martori au ajuns la sediul BCCO la ora 22.30, în urma flagrantului, datorită faptului că la acea oră a sosit trenul cu care venea inculpatul de la Bucureşti, iar pe de altă parte niciunul dintre martori nu ar fi avut de ce să fie speriat, dacă ar fi fost nevinovat iar faptul că sunt şantajabili se poate datora doar împrejurării că au ştiut clar că au consumat droguri şi eventual, s-au temut de ceea ce vor păţi. De altfel, niciunul dintre ei nu a declarat că ar fi fost timorat, ameninţat, bătut, înfricoşat sau intimidat în vreun fel de către poliţişti, dovadă şi faptul că majoritatea au arătat că îşi menţin declaraţiile. Nici unul, nici măcar inculpatul, care se pare că ar fi avut motive serioase şi chiar probe să o facă, nu au formulat plângere penală împotriva organelor de anchetă pentru purtare abuzivă.
Raportat la declaraţiile martorei P.A.L., prietena inculpatului, date atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de judecată, s-a apreciat că aceasta este de o naivitate crasă, prin urmare depoziţia ei a putut fi influenţată de oricare dintre părţi, de-a lungul procesului. Singurele aspecte care merită reţinute din toate declaraţiile sunt cele legate de faptul că a găsit într-un sertar din biroul inculpatului, despre existenţa căruia au declarat mai mulţi martori, o pungă cu o substanţă vegetală de culoare oliv, despre care ea a presupus că este drog, datorită antecedentelor inculpatului, precum şi faptul că martorul K.N.M. i-a lăsat ei o sumă de bani pentru inculpat. De asemenea, este important că inculpatul şi martora s-au certat de mai multe ori din cauza lipsei de bani, respectiv a faptului că doar martora lucra, iar inculpatul şi-a permis să-şi cumpere substanţe, de pe net.
La data de 29.07.2009, prin ordonanţa procurorului DIICOT – serviciul Teritorial Cluj a fost autorizată folosirea unui investigator sub acoperire, cu nume de cod R.V. şi a colaboratorului acestuia pe nume „P.D.”, pe o perioadă de 60 de zile, precum şi procurarea de către aceştia a cantităţii de 2 kg cannabis şi 2 kg rezină de cannabis de la persoana cunoscută sub numele de „E.”.
Ulterior, substanţa respectivă a fost predată Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj pentru a se stabili dacă are substanţe active dintre cele ce se regăsesc pe tabelele anexă la Legea nr. 143/2000.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 863272 din data de 03.08.2009 întocmit de acelaşi laborator a rezultat faptul că proba înaintată a fost constituită din 2 grame cannabis şi că în urma analizelor s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinolul (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr.III din Legea nr.l43/2000.(f.24-26, vol.I). Ulterior, cantitatea de 2 grame cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul MI 11036 fiind depusă la Camera de Corpuri Delicte.
La data de 04.08.2009, inculpatul i-a vândut cu suma de 120 lei colaboratorului autorizat, o cantitate de substanţă vegetală de culoare verde olive, despre care a afirmat că este skunk.
Ulterior, substanţa respectivă a fost predată Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj pentru a se stabili dacă conţine substanţe active dintre cele ce se regăsesc pe tabelele anexă la Legea nr. 143/2000.
Ulterior, substanţa respectivă a fost predată Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj pentru a se stabili dacă conţine substanţe active dintre cele ce se regăsesc pe tabelele anexă la Legea nr. 143/2000.
Ulterior, substanţa respectivă a fost predată Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj pentru a se stabili dacă conţine substanţe active dintre cele ce se regăsesc pe tabelele anexă la Legea nr. 143/2000.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 863281 din data de 05.08.2009 întocmit de acelaşi laborator a rezultat faptul că proba înaintată a fost constituită din 1,8 grame cannabis şi că în urma analizelor s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinolul (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr.III din Legea nr.l43/2000. Ulterior, cantitatea de 1 gram cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul MI 11036 fiind depusă la Camera de Corpuri Delicte.
La data de 07.08.2009, inculpatul i-a vândut cu suma de 120 lei colaboratorului autorizat, o cantitate de substanţă vegetală de culoare verde olive, despre care a afirmat că este skunk.
Ulterior, substanţa respectivă a fost predată Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj pentru a se stabili dacă conţine substanţe active dintre cele ce se regăsesc pe tabelele anexă la Legea nr.l43/2000.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.863286 din data de 10.08.2009 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj a rezultat faptul că proba înaintată a fost constituită din 1,5 grame cannabis şi că în urma analizelor s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinolul (THC) substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr.III din Legea nr.l43/2000. Ulterior, cantitatea de l gram cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul MI 11036 fiind depusă la Camera de Corpuri Delicte.
La data de 18.08.2009, inculpatul i-a vândut cu suma de 120 lei colaboratorului autorizat, o cantitate de substanţă vegetală de culoare verde olive, despre care a afirmat că este skunk.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.863299 din data de 19.08.2009 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj a rezultat faptul că proba înaintată a fost constituită din 1,6 grame cannabis şi că în urma analizelor s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinolul (THC) substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr.III din Legea nr.l43/2000. Ulterior, cantitatea de l gram cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul MI 11036, fiind depusă la Camera de Corpuri Delicte.
La data de 10.09.2009, inculpatul S.E.P.B. i-a vândut cu suma de 180 lei colaboratorului autorizat, cu nume de cod „Pop Dorel”, o cantitate de substanţă vegetală de culoare verde olive, despre care a afirmat că este skunk.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.863335 din data de 11.09.2009 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori din cadrul B.C.C.O Cluj a rezultat faptul că proba înaintată a fost constituită din 1,8 grame cannabis şi că în urma analizelor s-a pus în evidenţăte trahidrocannabinolul (THC) substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr.III din Legea nr.l43/2000. Ulterior, cantitatea de 1,3 gram cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost ambalată şi sigilată cu sigiliul MI 11036 fiind depusă la Camera de Corpuri Delicte.
S-a solicitat de către apărătorul inculpatului şi efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice care să stabilească ce fel de substanţă este cea supusă examinării, prin rapoartele de mai sus şi care este concentraţia de THC din acestea. Proba a fost respinsă de către instanţă deoarece rapoartele tehnico-ştiinţifice efectuate până în prezent au relevat în mod cert că este vorba de cannabis, au afirmat existenţa THC şi a niciunei alte substanţe în componenţa materialului supus examinării. Mai mult, ceea ce se menţionează în tabelul III ca fiind drog de risc este cannabisul şi nu tetrahidrocanabinolul, ori rapoartele tehnico-ştiinţifice au arătat în mod clar că substanţa comercializată colaboratorului autorizat este cannabis, iar concentraţia de THC nu are nicio relevanţă.
In baza investigaţiilor care au fost efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară şi în baza informaţiilor furnizate de către investigatorul sub acoperire s-a reuşit identificarea persoanei cunoscută sub numele de „E.” ca fiind inculpatul. Datele furnizate de către investigatorul sub acoperire se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză în conţinutul cărora s-a menţionat faptul că toţi îl cunoşteau pe inculpat cu acest nume sau cu numele de „DJ KP”.
Prin încheierea penală nr.238/C/P/26.09.2009 Tribunalul Cluj – Secţia Penală a dispus autorizarea efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului, fiind emisă autorizaţia nr.89/2009; însă în urma punerii în a acesteia nu au fost găsite substanţe a căror deţinere este interzisă de lege.
Analizând probele administrate în cauză s-a considerat de către tribunal, că acestea dovedesc faptul că inculpatul a vândut şi a oferit droguri de risc, iar scopul săvârşirii faptei respective a fost acela de realizare a unui câştig material.
În susţinerea vinovăţiei inculpatului cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 alin.l din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., instanţa a arătat că inculpatul a vândut de 5 ori colaboratorului autorizat substanţe care s-au dovedit în urma analizelor de laborator, ca fiind cannabis. Toate tranzacţiile efectuate au avut loc în perioada iulie -septembrie 2009, perioadă de timp cu privire la care fac referire toate persoanele audiate în cauză, care au afirmat că au primit sau cumpărat substanţe de la inculpat. Mai mult, suma de bani plătită de martorul K.N.M. pentru un gram de substanţă este identică cu aceea plătită de colaboratorul autorizat pentru un gram de cannabis, ceea ce denotă o dată în plus că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Faptul că inculpatul a traficat cannabis nu este demonstrat doar de declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului autorizat ci şi de declaraţiile martorilor K.N.M., K.N.C. şi T.V.B.. În plus, în dosarul anterior al Tribunalului Bucureşti, inculpatul a fost condamnat tot pentru trafic de droguri, respectiv de marijuana şi ecstasy. Ori marijuana şi cannabis-ul sunt acelaşi lucru, primul fiind denumirea americană, iar al doilea cea europeană, a aceleiaşi substanţe. Inculpatul a presupus şi care este identitatea colaboratorului autorizat, ori, dacă nu ar fi avut tangenţă cu acesta în sensul de a-i vinde droguri sau dacă nu ar fi vândut nimănui droguri nu ar fi avut cum să banuiască vreo persoană.
Prin încheierile penale numerele 204/C/P/06.08.2009 şi 229/C/P/l4.09.2009 emise de Tribunalul Cluj – Secţia penală, s-a dispus interceptarea şi înregistrarea pe suport magnetic a convorbirilor şi comunicărilor purtate de inculpat. In conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de către inculpat cu martorii audiaţi în cauză, se desprinde faptul că acesta procura droguri, iar în acest sens, sunt relevante convorbirile telefonice purtate la datele de: 27.08.2009, ora 23,51:13, 17.08.2009, ora 16,29:55; 22.09.2009, ora 17,13:56; 23.09.2009, ora 12,00:38.
Din probele administrate în cauză a rezultat şi faptul că inculpatul a consumat în cursul anului 2009 cannabis împreună cu martorii K.N.M., K.N.C. şi T.V.B., astfel că în sarcina sa s-a reţinut şi infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. şi ped. de art.4 alin.l din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. şi 37 lit.a C.pen.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat aşadar că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost probate, pe de o parte prin conţinutul unor depoziţii testimoniale care confirmau atât faptul că inculpatul comercializa şi oferea droguri de risc, iar pe de altă parte, prin procesele – verbale de consemnare a procurărilor de droguri de risc, autorizate.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului care în cursul anului 2009, in mod repetat, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut şi oferit cannabis („skunk” – tetrahidrocannabinol THC, substanţă care se regăseşte pe Tabelul nr.III – Anexă la Legea nr.143/2000,colaboratorului autorizat şi numiţilor K.N.M., K.N.C. şi T.V.B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc prev.şi ped.de art.2 al.l din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu aplic art. 41 al.2 C.pen. şi art.37 lit.a C.pen..
Fapta inculpatului care incursul anului 2009, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut şi a consumat in mod repetat cannabis – THC care se regăseştepeTabelulnr. III – Anexă la Legea nr. 143/2000, singur sau împreună cualtepersoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere dedroguri de risc fără drept pentru consum propriu prev. şi ped. de art. 4 al.l din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu aplic art 41 al.2 Cpen. şi art.37 lit.a C.pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, în temeiul C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), instanţa a ţinut cont de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de Legea 143/2000, de circumstanţele personale ale inculpatului: persoană tânără ajutat financiar de mama şi sora sa, suferă de o boală congenitală (rinichi polichistici) ce a produs decesul tatălui şi unchiului său, de cantitatea mică de droguri traficată (sub 50 de grame), este recidivist, inculpatul săvârşind infracţiunile în stare de recidivă faţă de o condamnare anterioară tot pentru trafic de droguri, de faptul că nu a recunoscut comiterea infracţiunilor, dar care a avut un comportament corespunzător pe parcursul judecăţii, nu au fost găsite droguri nici la percheziţia corporală şi nici la cea domiciliară.
S-a considerat că raportat la cantitatea mică de droguri traficată, la faptul că nu s-au găsit substanţe ilegale cu ocazia percheziţiilor, precum şi la faptul că martorii nu au fost trimişi în judecată deşi cel puţin fapta lui K.N.M. este similară cu cea a inculpatului, acestuia din urmă i-au fost recunoscute circumstanţele atenuante prev.de art. 74 alin. 2 C.pen., astfel că pedeapsa pentru fiecare infracţiune va fi redusă sub minimul special prevăzut de lege.
Inculpatul a fost aşadar condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru savârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru savârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de droguri de risc în vederea consumului propriu.
S-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente potrivit art. 33 lit. a C.pen. şi comise în stare de recidivă mare postcondamnatorie – art. 37 lit. a C.pen. faţă de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată prin sentinţa penală nr. 1485/21.11.2005 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3796/20.11.2008 a ÎCCJ şi în stare de pluralitate intermediară – art. 40 C.pen. faţă de condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicată prin sentinţa penală nr. 153/19.02.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.03.2008.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele de 10 luni închisoare şi 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare, infracţiunile fiind concurente.
În baza art. 864 C.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar în baza C.pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, deoarece infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă, au fost comise în interiorul ambelor termene de încercare stabilite de instanţe.
În baza art. 36 alin. 2 C.pen. s-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente, iar în baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa de 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
S-a adiţionat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare de mai sus la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. a fost privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a C.pen..
În baza art. 350 C.proc.pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv deoarece temeiurile care au stat la baza arestării subzistă, iar inculpatul a fost condamnat prin prezenta la o pedeapsă privativă de libertate.
În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul.
Prin motivele scrise, iniţial, DIICOT a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii Tribunalului Cluj sub aspectul laturii penale şi efectuând o nouă individualizare judiciară a sancţiunilor ce se impun a fi aplicate inculpatului, să se înlăture circumstanţele atenuante eronat reţinute în favoarea acestuia şi aplicarea unor pedepse în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, iar în subsidiar, solicită majorarea pedepselor aplicate deja inculpatului de către Tribunalul Cluj cu reţinerea de circumstanţe atenuante, faţă de pericolul social sporit al faptelor şi făptuitorului şi modul concret de realizare a activităţii infracţionale.
În şedinţa publică din 12 ianuarie 2011 reprezentantul DIICOT a solicitat doar înlăturarea circumstanţelor atenuante prev.de art.74 C.pen.reţinute în favoarea inculpatului de către Tribunalul Cluj şi aplicarea unor pedepse în limitele speciale prevăzute de Legea 143/2000. Câtă vreme nu s-a invederat expres că nu mai susţine şi cererea subsidiară, Curtea a analizat calea de atac exercitată prin prisma ambelor petite formulate.
Inculpatul, prin apărătorul său ales, a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea în întregime a sentinţei penale 352 din 22 iulie 2010 a Tribunalului Cluj şi judecând pe fond cauza, a se dispune achitarea sa pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.2 alin.1 şi art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.şi art.37 lit.a C.pen.în temeiul art.10 lit.a rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.întrucât faptele nu există.
În susţinerea nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii de condamnare, s-a invocat faptul că toate probele care au stat la baza deciziei magistratului sunt lovite de nulitate absolută potrivit art.197 alin.2 C.proc.pen., astfel că ele fiind nelegal obţinute, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art.64 alin.2 C.proc.pen., în sensul înlăturării lor de la dosar.
În acest sens, se învederează că principalele probe care au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului sunt 5 procese-verbale de predare-primire a unor cantităţi autorizate de droguri, întocmite de către subinspectorul P.A. Apărătorul inculpatului precizează că toate cele 5 acte sunt nule absolut deoarece au fost întocmite de un organ necompetent şi nu respectă cerinţele legale de formă şi de fond. Organele de poliţie judiciară au competenţa de a efectua acte premergătoare ce trebuie consemnate în procese verbale. Cu toate acestea, achiziţionarea autorizată a drogurilor nu reprezintă un act premergător desfăşurat de către subinspectorul P.A., în baza delegării procurorului. Potrivit autorizaţiei emisă de procuror, singurul competent să încheie procesele verbale de achiziţie autorizată a drogurilor era, investigatorul sub acoperire „R.V.”, în urma cumpărării de către el însuşi sau de către colaboratorul autorizat, a stupefiantelor. Practic, actele premergătoare desfăşurate de către organele de poliţie judiciară au constat în: contactarea investigatorului sub acoperire şi formularea unei solicitări către procuror de a autoriza activitatea investigatorului şi a colaboratorului acestuia. Aceste acte sunt consemnate în procesele verbale aflate la dosarul cauzei. Procesele verbale de achiziţie autorizată a unor cantităţi de droguri nu vizează însă acte desfăşurate de către organele de poliţie judiciară, ci de către investigatorul „R.V.”. Aşadar, competenţa legală de a întocmi aceste procese verbale revine exclusiv investigatorului sub acoperire. Faptul că doar investigatorul sub acoperire avea competenţa de a încheia procesele verbale, sub controlul procurorului este confirmat şi de textul art.224/1 alin.3 C.proc.pen. În sinteză, procedura legală de obţinere a unor mijloace materiale de probă era încheierea proceselor-verbale de achiziţie a unor cantităţi autorizate de droguri de către investigatorul sub acoperire şi mai apoi, predarea acestora procurorului şi întocmirea de către acesta din urmă a unui proces-verbal de predare-primire. În speţa de faţă, procedura nu a fost respectată, fiind întocmite doar procese verbale de cumpărare a unor cantităţi autorizate de droguri de către un organ necompetent – subinspectorul P.A.. Având în vedere aceste aspecte, procesele-verbale fiind lovite de nulitate absolută, trebuiau excluse din procesul penal.
O altă critică adusă hotărârii primei instanţe se referă la lipsa unui proces verbal de finalizare a actelor premergătoare. În absenţa unui asemenea act Tribunalul Cluj nu putea, în mod legal, să considere aceste acte mijloace de probă în procesul penal. Textul imperativ al art.224 C.proc.pen. impune obligativitatea încheierii unui proces verbal de finalizare a actelor premergătoare. Singura posibilitate de valorificare a activităţilor desfăşurate în etapa actelor premergătoare, este consemnarea acestora în cuprinsul procesului verbal de finalizare.
Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei apelate constă în faptul că Tribunalul Cluj şi-a fundamentat soluţia de condamnare pe declaraţiile unor martori, administrate în mod nelegal, sub presiunea organelor de urmărire penală. Întrucât inculpatul susţine că toţi martorii menţionaţi (K.N.M., K.N.C., T.V.B. şi N.I.) au afirmat fără echivoc, că au fost presaţi de organele de anchetă să declare în defavoarea sa, declaraţiile luate acestora în cursul urmăririi penale sunt probe obţinute ilegal, care potrivit art.64 alin.2 C.proc.pen.trebuiau înlăturate din materialul probator al cauzei.
O altă critică adusă de inculpat hotărârii Tribunalului Cluj constă în faptul că la dosarul cauzei nu există nicio probă materială care să indice existenţa infracţiunilor sau vinovăţia acestuia. Astfel, în faza de urmărire penală i s-a efectuat o percheziţie domiciliară, în urma căreia nu s-a găsit nicio dovadă cu privire la presupusele infracţiuni. Mai mult, cu prilejul percheziţiei corporale efectuată în 29 septembrie 2009, organele de anchetă nu au găsit asupra inculpatului nicio urmă de cannabis sau orice altă substanţă stupefiantă. În acest context, lipsa oricăror probe materiale coroborată cu cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti în faţa Tribunalului Cluj, certifică faptul că nu a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat.
Nu în ultimul rând, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.863272 din 3.08.2009 nu oferă date certe sau indicii temeinice că inculpatul a traficat sau consumat cannabis, plantă interzisă la comercializare potrivit tabelului nr.III din anexa prevăzută la finele legii 143/2000. În raport nu se stabileşte cu exactitate substanţa analizată, identificată prin denumire. Singurul aspect invederat în urma analizei efectuate este că „materialul vegetal conţine THC”. Simpla prezenţă a THC-ului în materialul vegetal nu indică că acesta este cannabis, deoarece sunt şi alte plante etnobotanice care conţin THC. Inculpatul prin apărător a precizat că la data comiterii presupusei infracţiuni de trafic de droguri de risc, comercializarea plantelor etnobotanice era perfect licită. Mai mult decât atât, în urma anchetei penale efectuate nu s-a demonstrat niciodată că materialul vegetal supus analizelor a fost achiziţionat de la inculpat. Pe cale de consecinţă, proba ştiinţifică nu poate fi interpretată ca probă în acuzarea acestuia, potrivit prevederilor art.5/2 C.proc.pen.şi art.6 parag.2 din CEDO. Din contră, raportul de constatare trebuie interpretat potrivit principiului „in dubio pro reo”, în sensul că orice îndoială profită persoanei acuzate.
Un alt motiv de critică al sentinţei instanţei de fond rezidă în faptul că judecătorul şi-a fundamentat soluţia de condamnare pe anumite date, respectiv, ocupaţia inculpatului de la momentul comiterii presupuselor infracţiuni, pe care a interpretat-o eronat, ca reprezentând indicii de vinovăţie. Se susţine că judecătorul fondului a apreciat greşit, în sensul că, datorită activităţii inculpatului – ce mixa muzică în anumite baruri, acesta avea un acces facil în cercul consumatorilor de droguri de risc, ceea ce l-a şi adus în atenţia organelor de urmărire penală. A considera că ocupaţia de DJ reprezintă un indiciu că o persoană este consumatoare sau traficantă de droguri, reprezintă în accepţiunea inculpatului o încălcare gravă a prezumţiei de nevinovăţie. Toate persoanele pe care inculpatul le-a cunoscut în barurile în care mixa muzică şi care au fost audiate de către organele de anchetă şi instanţă, au învederat fără echivoc că nu aveau nici o informaţie că acesta ar consuma sau vinde droguri.
Pe cale de consecinţă, singura soluţie care se impune în speţă este aceea de achitare, întrucât hotărârea de condamnare se fundamentează pe probe lovite de nulitate absolută, pe declaraţii obţinute sub presiunea organelor de anchetă precum şi pe o interpretare eronată a materialului probator de către Tribunalul Cluj.
Curtea examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).
Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul – infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei – este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
În conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.1 şi art.5/2 C.proc.pen., precum şi cu cele ale art.23 alin.11 din României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale – prin începerea urmăririi penale – nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane – s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanţa de apel reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)
Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prealabil examinării pe fond a apelurilor DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj şi a inculpatului, Curtea a reţinut următoarele:
În primă instanţă, în faţa Tribunalului Cluj, inculpatul a achiesat să dea declaraţie, prin care a negat ambele infracţiuni imputate prin rechizitoriul parchetului, învederând că nu a deţinut în vederea consumului vreo substanţă ce intră sub incidenţa legii penale şi nici nu a oferit cu titlu gratuit şi nici nu a vândut droguri altor persoane. Precizează doar că a consumat şi a deţinut în acest scop atât el cât şi martorii K.N.M., K.N.C., T.V.B., o substanţă denumită „chill”, care nu este interzisă de prevederile legale. În legătură cu suma de 24.000.000 lei vechi primită de la martorul K.N.M. în data de 18 septembrie 2009, învederează că aceasta reprezintă preţul unui mixer pe care i l-a vândut şi nicidecum contravaloarea unei anumite cantităţi de cannabis, aşa cum se arată în rechizitoriul parchetului. În acelaşi timp judecătorul fondului a administrat nemijlocit probele propuse prin actul de sesizare precum şi proba testimonială solicitată de inculpat în apărare – ascultarea martorei Ş.E., mama acestuia. Se constată însă că prima instanţă a respins cererea în probaţiune formulată de inculpat, constând în efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice de către specialiştii din cadrul Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din structura IGPR DCCO – Serviciul Antidrog prin care să se stabilească cu exactitate tipul de material vegetal care a fost achiziţionat de colaboratorul autorizat de la inculpat, precum şi concentraţia exactă de THC a materialului vegetal, ca nefiind utilă cauzei.
În apel, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat la 13 septembrie 2010 (f.28) acesta nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor, cu aceleaşi motivaţii care au fost arătate şi în cursul urmăririi penale şi în faţa Tribunalului Cluj, susţinând că faptele nu există. A solicitat prin apărătorul ales administrarea de probe noi: efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice de către specialiştii din cadrul Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din structura IGPR DCCO – Serviciul Antidrog prin care să se stabilească tipul de material vegetal care a fost achiziţionat de colaboratorul autorizat de la inculpat, precum şi concentraţia exactă de THC a materialului vegetal, faţă de susţinerea constantă a inculpatului că în speţă a fost vorba de deţinerea şi comercializarea de plante etnobotanice care conţin THC, a căror vânzare şi deţinere era perfect licită la acea dată.
De asemenea, inculpatul apelant a solicitat ascultarea nemijlocită în faţa Curţii a avocatului său din oficiu şi a martorilor F.E.I. şi B.R.A. prezenţi la efectuarea percheziţiei domiciliare, pentru a dovedi violenţa poliţiştilor faţă de el, cu ocazia realizării acelui act, ceea ce impune invalidarea sa conform art. 64 al.2 Cpp.. Mai mult, apărătorul său a apreciat că se impune reaudierea martorilor K.N.M., K.N.K. şi T.V.B. ascultaţi de către Tribunalul Cluj, deoarece starea de fapt prezentată în declaraţiile martorilor în faţa instanţei de fond este complet diferită de cea reţinută prin depoziţiile acestora în faza de urmărire penală. În plus, se învederează că împrejurările reţinute în faza de urmărire penală au fost în mod abuziv create şi redate de către organele de anchetă, iar clarificarea dubiului şi aflarea adevărului în speţă, nu se poate realiza fără reaudierea celor trei martori.
Motivele de apel ale inculpatului sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond cu titlu de apărări.
Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, Curtea a încuviinţat şi a realizat ascultarea nemijlocită a martorilor solicitaţi, precum şi efectuarea raportului de expertiză tehnico-ştiinţifică asupra substanţelor vândute de inculpat colaboratorului autorizat, dacă acestea sunt sau nu cannabis, cu precizarea conţinutului de THC. A apreciat că nu se impune reaudierea martorilor K.N.M., K.N.K. şi T.V.B., ascultaţi de către Tribunalul Cluj, deoarece aceştia la unison în faţa primei instanţe au arătat „menţin declaraţia dată în faza de urmărire penală, la procuror”, astfel că inadvertenţele dintre depoziţiile acestora din cele două faze ale procesului penal, vor fi interpretate de către Curte conform art.63 şi 64 C.proc.pen.
Având în vedere criticile aduse de inculpat şi parchet hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum şi prin prisma noilor probe administrate.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel i-a oferit inculpatului ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.
Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).
Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).
Apărătorul ales al inculpatului a contestat probele obţinute prin mijloace de probă administrate ilegal (în opinia sa) , având acest drept – a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii – Curtea europeană de la Strasbourg.
Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Tribunalul Cluj a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost deferit justiţiei .
Cauza dedusă judecăţii comportă o analiză sub trei aspecte: primul vizează sfera actelor premergătoare şi natura lor juridică; al doilea priveşte nelegalitatea proceselor verbale de achiziţie autorizată a drogurilor, acte încheiate de un poliţist din structura politiei judiciare, contrar dispoziţiilor legale ce impun investigatorului sub acoperire redactarea lor; al treilea vizează aprecierea probelor si corelativ acesteia prezumţia de nevinovăţie.
Reglementarea generală a actelor premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire o constituie art. 224 ind.1 – 224 ind. 4 Cpp., iar reglementarea specială ne este oferită de Legea 143/2000.
Regulile interpretării afirmă că legea ulterioară derogă de la cea anterioară, iar specialul derogă de la general.
Aşadar, în cazul unui concurs de norme, deşi prevderile codului de procedură penală sunt ulterioare celor din legea specială, apreciem că acestea rămân în vigoare şi se completează cu cele din legea generală, atunci când legea specială nu reglementează anumite aspecte.
Legea specială nu prevede dispoziţii referitoare la procedura autorizării acordate de către procuror investigatorilor sub acoperire şi colaboratorilor acestora in sfera traficului de droguri, situaţie in care se vor aplica disp.art. 224 ind.2 Cpp.
Dimpotrivă, legea generală nu s-a aplica in ceea ce priveşte scopul investigatorului sub acoperire, situaţie in care legea specială prevede mai mult decât legea generală, adăugând în art. 21 al.1 din Legea 143/2000 şi finalitatea obţinerii mijloacelor de probă.
Critica inculpatului referitoare la nelegalitatea unor probe şi mijloace de probă nu poate fi primită în condiţiile în care reglementările speciale aplicabile în speţă şi care derogă de la prevederile generale ale Codului de procedură penală au fost respectate.
Astfel, dispoziţiile art.17 din Legea nr.508/2004 prevăd posibilitatea folosirii în anumite condiţii (aplicabile în speţă) a investigatorilor sub acoperire, a colaboratorilor sau informatorilor poliţiei judiciare în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea persoanelor presupuse a fi comis o infracţiune, actele încheiate de aceştia constituind, potrivit legii, mijloace de probă.
Pe de altă parte, în Legea nr.143/2000, în art.22 alin.2 se prevede că actele încheiate de poliţişti şi colaboratorii lor, pot constitui mijloc de probă, indiferent de momentul procesual al administrării acestora.
Se concluzionează de către Curte în sensul că, deşi nu sunt dintre cele prevăzute de art.64 C.proc.pen., mijloacele de probă vizate de critica inculpatului apelant constituie mijloace de probă atipice, ce pot fi întocmite de categoriile de persoane la care se referă legile speciale invocate.
În ceea ce priveşte identitatea sub care investigatorul acoperit trebuie să intocmească procesul verbal, art.91 Cpp. îl obligă să facă acest lucru sub identitatea sa reală, intrucât legea nu dispune altfel, chiar dacă procurorul care l-a autorizat nu poate să i-o deconspire.
Mai mult, pentru a verifica legalitatea mijloacelor de probă ataşate dosarului, Curtea a exercitat un control jurisdicţional asupra utilizării investigatorilor sub acoperire in procedurile preliminare, iar prin prisma celor statuate in deciziile instanţei europene Van Mechelen contra Belgiei şi Delta contra Franţei, la data de 12 ianuarie 2011 instanţa de apel a luat la cunoştinţă identitatea reală a investigatorului acoperit , cu respectarea secretului profesional.
Privind aceste aspecte in raport de exigenţele art. 90 Cpp. , Curtea apreciază că cele cinci procese verbale intocmite in speţă de ofiţerul de caz, care se referă implicit şi la activitatea colaboratorului, sunt mijloace de probă valide, iar cercetarea penală efectuată nu a exces cadrului legal al administrării probelor , avându-se in vedere ordonanţele prin care s-a autorizat folosirea in dosar a investigatorului acoperit, cu nume de cod “R.V.“ şi a colaboratorului cu nume de cod “ Pop Dorel“.
Pe de altă parte, chiar dacă in abstract s-ar accepta apărarea inculpatului (ceea ce nu este cazul) că cele cinci procese verbale intocmite de ofiterul de poliţie judiciară nu intrunesc cerinţele legale de fond şi formă, Curtea reţine că acestea au valoarea unor indicii proprii, apte de a face să demareze ancheta penală, care unite şi coroborate cu probele rezultate în urma cumpărărilor de droguri autorizate de către organele abilitate, cu conţinutul transcrierilor convorbirilor telefonice, cu concluziile constatărilor tehnico-ştiinţifice, cu declaraţiile martorilor K.N.M., K.N.C., T.V.B., atestă că substanţele predate de inculpat colaboratorului erau cannabis, care se regăseşte în tabelul anexă nr. 3 din Legea nr. 143/2000, punându-se în evidenţă, fără dubiu, vinovăţia inculpatului.
Nici critica vizând lipsa procesului verbal intocmit potrivit art. 224 al. ultim Cpp. nu poate fi însuşită pentru următorul argument:
În cazul înfracţiunilor de competenţa Directiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, când există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte comiterea unei astfel de infracţiuni care nu poate fi descoperită, sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, în temeiul art. 17 din Legea 508/2004 pot fi folositi in condiţiile codului de procedură penală şi ale altor legi speciale investigatori sub acoperire sau colaboratori ori informatori ai poliţiei judiciare .
Actele incheiate de investigatorii şi colaboratorii poliţiei judiciare constituie mijloace de probă, astfel că nu mai este necesar ca datele obţinute să fie cuprinse în procesul verbal intocmit potrivit art. 224 al. ultim Cpp.
Aceste acte pot îmbrăca, după caz, forma unor procese verbale, rapoarte, note, dispoziţii legale respectate in prezenta speţă.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine că prin ordonanţa procurorului DIICOT din 29 iulie 2009 acesta a delegat pe lucrătorii de poliţie judiciară P.A., F.P. şi B.A. să efectueze orice acte premergătoare, în vederea lămuririi stării de fapt şi identificării tuturor făptuitorilor în prezentul dosar, precum şi achiziţionarea autorizată de droguri, în temeiul art.217 alin.4 C.proc.pen.rap.la art.9 din Legea 508/2004, ceea ce dovedeşte astfel, încă o dată, validitatea celor cinci procese-verbale de cumpărare autorizată a drogurilor întocmite la: 31 iulie 2009, 4 august 2009, 7 august 2009, 18 august 2009, 10 septembrie 2009 şi prin care se atestă că unul sau altul din poliţiştii delegaţi în cauză, s-au întâlnit cu investigatorul sub acoperire pe nume „R.V.”, care le-a înmânat de fiecare dată o substanţă de culoare verde-oliv, obţinută prin cumpărare de la inculpat, de către colaboratorul autorizat. Pe cale de consecinţă, nu este nulă nici predarea cannabisului către poliţiştii judiciari, în loc de procuror. De asemenea, la f.10 vol.I dos.u.p. există ordonanţa procurorului DIICOT de autorizare a folosirii investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia, din 29 iulie 2009, emisă în condiţiile prevăzute de lege.
De reţinut că in cauză, persoana care a efectuat investigaţiile impreună cu colaboratorul autorizat au fost ascultaţi ca martori in condiţiile art. 86 ind. 1 al.7 Cpp. de către Tribunalul Cluj.
Prin acest procedeu s-au respectat cele statuate de instanţa supremă, in sensul că “ declaraţia investigatorului sub acoperire care a servit ca temei pentru întocmirea rechizitoriului , are valoare doveditoare dacă persoana este ascultată şi în cursul judecăţii”.
În acelaşi sens, în jurisprudenţa CEDO s-a stabilit că “ nu este afectat caracterul echitabil al procesului in cazul in care condamnarea unei persoane s-a bazat şi pe susţinerile agenţilor acoperiţi dar şi pe cele ale altor martori ai acuzării şi apărării, ascultaţi nemijlocit de instanţă. (Cauza Kostovski contra Olandei din 20 nov.1989 şi Vanyan contra Rusiei din 15 dec.2005).
Atât investigatorul cât şi colaboratorul acestuia au invederat în faţa instanţei de fond că au reuşit identificarea persoanei cunoscute sub numele de “ E.” ca fiind inculpatul. S-a relevat că toate tranzacţiile vizând droguri de risc au avut loc in perioada iulie – septembrie 2009.
Investigatorul sub acoperire a precizat că in acest interval a primit de cinci ori de la colaboratorul autorizat skunk, pentru care s-au plătit sume cuprinse intre 120 – 180 lei, substanţă cumpărată de la inculpat.
Şi colaboratorul arată in faţa Tribunalului Cluj că a cumpărat in cinci rânduri de la inculpat în perioada iulie – septembrie 2009, skunk intre 1 şi 3g. cu suma de 50 sau 70 lei /gram.
Este important de subliniat, în acord cu practica instanţei supreme, că între declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului, date de aceştia în cursul cercetării judecătoreşti nu au existat contradicţii, care să creeze dubii privind situaţia de fapt cu care a fost sesizată instanţa de judecată.
Declaraţiile acestora se coroborează insă şi cu depoziţiile martorilor K.N.M., K.N.C., T.V.B., cu concluziile probelor ştiinţifice care atestă că substanţele achiziţionate de colaborator de la inculpat, sunt cannabis.
Mai mult, suma de bani plătită inculpatului de martorul K.N.M. pentru 1 g. de substanţă este identică cu cea plătită de colaboratorul autorizat pentru 1 g. de cannabis, ceea ce dovedeşte încă o dată implicarea inculpatului in săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Nu în ultimul rând, in speţă s-au respectat intrutotul şi cele statuate in doctrină, în legătură cu întrunirea cumulativă a unor condiţii, pentru ca substanţele ce au făcut obiectul infracţiunilor, să fie dobândite in mod legal şi anume: persoana care substanţele să aibă calitatea de investigator sub acoperire sau colaborator al acestuia; să existe o autorizare (ordonanţă motivată) prealabilă a procurorului care realizează urmărirea penală, care de regulă coincide cu autorizarea investigatorului sub acoperire, iar scopul dobândirii substanţelor să constea în descoperirea activităţilor infracţionale şi în identificarea persoanelor implicate in traficul de droguri.
În cauză, s-a probat fără echivoc, că în urma autorizării procurorului, colaboratorul a cumpărat in cinci rânduri de la inculpat, cannabis, aşa cum rezultă din concluziile probelor ştiinţifice.
În legătură cu critica vizând aprecierea probelor testimoniale şi a celor ştiinţifice, se relevă următoarele:
Aprecierea probelor intr-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, in cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, confirmarea sau absenţa vinovăţiei persoanei trimise in judecată.
Potrivit disp-.art 63 al.2 Cpp., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită . Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, in urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.
În virtutea acestor dispoziţii, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza penală.
Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie care guvernează procesul penal îmbracă două coordonate: administrarea probelor in faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, nu poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare.
În speţă, Parchetul a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de: trafic de droguri de risc prev.de art. 2 al.1 din Legea 143/2000 cu art. 41,42 şi art.- 37 lit. a C.pen. şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev de art. 4 al.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41,42 şi 37 lit. a C.pen., constând in aceea că în mod repetat, în baza unei rezoluţii unice infracţionale, în cursul anului 2009 a vândut şi oferit cannabis, colaboratorului autorizat şi martorilor K.N.M., K.N.C., T.V.B. şi totodată a deţinut aceeaşi substanţă, în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, în anul 2009.
În raport de disp.art 62 , 63 Cpp cu referire la art. 1 , art. 200, art 289 Cpp, hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate. Ori, in cauză, probele strânse in cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere in judecată, precum şi cele administrate în faza judecăţii, dovedesc, în mod cert, că autorul infracţiunilor prev.de art. 2 al.1 şi 4 al.1 din Legea 143/2000 cu art.- 41,42 şi 37 lit. a Cp. , este inculpatul şi că faptele au existat in realitate.
Toţi martorii indicaţi in rechizitoriul Parchetului, cu excepţia numitului S.A. (care nu cunoştea aspecte esenţiale in cauză) au fost audiaţi nemijlocit de către Tribunalul Cluj.
Astfel, martorul K.N.M., in faţa instanţei de fond arată că in luna februarie 2009, fiind in vizită la inculpat acesta i-a oferit spre consum o ţigară confecţionată artizanal, care conţinea cannabis.
De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie 2009, martorul a cumpărat din nou de la inculpat 8 gr. cannabis, pentru care a plătit 450 lei.
În luna iulie 2009, martorul l-a vizitat pe inculpat la locuinţa sa unde se afla şi prietena acestuia. Întrucât martorul urma să se deplaseze pe litoral , impreună cu mai mulţi prieteni, a cumpărat de la inculpat 15 – 16 gr. cannabis cu suma de 850 lei.(60 lei/gram).
Martorul a arătat, că a observat cu acea ocazie că inculpatul păstra drogurile în sertarul unei mese de birou şi că după ce i-a achitat întreaga sumă, acesta a împărţit cannabisul in 4 porţii, ambalându-l în pungi de plastic.
Martorul a afirmat că tot în cursul verii anului 2009, fără a putea preciza exact data a organizat o petrecere într-un bar din municipiul Cluj-Napoca, la care au participat mai multe persoane, iar cu acea ocazie inculpatul a confecţionat dintr-o bucată de cannabis aproximativ 3-4 joint-uri pe care le-a oferit spre consum mai multor persoane care erau de faţă, inclusiv martorului care a tras câteva fumuri dintr-o astfel de ţigară. În cursul lunii septembrie 2009, martorul a organizat o nouă petrecere cu ocazia zilei sale de naştere, motiv pentru care a cumpărat de la inculpat cantitatea de aproximativ 30 de grame de cannabis cu suma de 50 lei/gram. Martorul s-a mai deplasat la locuinţa inculpatului, unde din nou acesta a scos cannabisul din sertarul mesei de birou, încasând suma de 1500 lei drept avans, i-a dat drogurile, urmând ca ulterior martorul să-i plătească diferenţa de bani. În cursul lunii septembrie 2009, martorul i-a cerut din nou inculpatului să îi vândă încă 10 grame de cannabis, deoarece intenţiona ca împreună cu mai mulţi prieteni să se deplaseze la Cheile Turzii. Întrucât inculpatul era plecat la Bucureşti, acesta i-a spus martorului să se deplaseze la locuinţa sa, unde îl va aştepta martora P.A. Lenuţa căreia urma să îi plătească suma de bani şi de la care urma să ridice drogurile. Martorul s-a deplasat la locuinţa inculpatului, unde i-a dat martorei P.A.L. suma de aproximativ 1800 lei, reprezentând contravaloarea drogurilor achiziţionate anterior şi plătite parţial şi o parte din valoarea acestora preluate cu acea ocazie. Susţinerile martorului K.N.M. sunt confirmate şi de declaraţia martorei P.A.L. care a precizat, că în cursul lunii septembrie 2009, în timp ce inculpatul era plecat la Bucureşti, K.N.M. a venit de două ori la locuinţa lor, o dată când a predat o sumă de bani şi a ridicat un pachet pe care îl lăsase pregătit inculpatul, şi încă o dată când acesta i-a dat suma de aproximativ 2000 de lei. Cu ocazia audierii sale în faţa procurorului, martora P.A.L. a precizat şi faptul că în cursul verii anului 2009 a găsit în sertarul mesei de birou o substanţă vegetală de culoare verde închis, care era împachetată într-o pungă obişnuită de nailon transparent. Martora a arătat că întrebându-l pe inculpat ce fel de substanţă este cea găsită în sertar, acesta a afirmat că este vorba despre una legală ce a comandat-o pe internet, însă cu toate acestea P.A.L. a precizat că nu a văzut ca punga în care era împachetată substanţa, să aibă vreo etichetă sau pe ea să fie scris sau desenat ceva.
De asemenea, martora a învederat că avea cunoştinţă despre faptul că inculpatul fusese condamnat anterior pentru trafic de droguri, motiv pentru care atunci când a găsit substanţa vegetală în sertar, s-a speriat, nedorind să fie implicată in comiterea de infracţiuni.
Aceeaşi martoră P.A.L. precizează că inculpatul nu avea nicio sursă legală de venituri materiale şi că în legătură cu banii pe care îi aducea drept contribuţie la traiul în comun, afirma că sunt de la mama şi sora lui.De asemenea , aceasta a confirmat că în luna septembrie 2009 , martorul K.N.M. i-a lăsat inculpatului de două ori, diferite sume de bani.
Apărarea inculpatului, în sensul că suma de 2400 lei remisă de martorul K.N.M. in septembrie 2009 reprezintă preţul unui aparat de mixat muzică, nu a fost confirmată de acesta. Astfel, martorul a arătat în faţa instanţei de fond că nu a cumpărat de la inculpat, niciun aparat de genul celui invocat şi că suma de bani predată inculpatului, direct sau prin intermediul prietenei acestuia, reprezintă preţul substanţelor pe care le-a achiziţionat de la el.
Activitatea inculpatului de a comercializa droguri, este pusă în evidenţă şi prin conţinutul convorbirilor telefonice, purtate intre el şi martorul K.N.M., discuţii cu caracter ocult, ascuns, ori dacă în speţă era vorba despre substanţe ce nu intrau sub incidenţa legii penale, referirile la acestea puteau avea un caracter liber.
Mai mult, inculpatul nu a arătat în nicio declaraţie că ar fi vândut martorului K.N.M. substanţe sau “ ierburi legale “.El a specificat “ eu nu am vândut la nimeni, nimic”, de unde rezultă că afirmaţia sa, nu se coroborează cu cea a martorului K.M., nici cu a martorei P.A.L. şi nici cu a colaboratorului autorizat, rămânând singulară.
Pe de altă parte, dovada faptului că substanţa cumpărată de martorul K.N.M. in vara anului 2009 de la inculpat este ilegală, reprezentând un drog de risc, este făcută şi prin refuzul consumului acesteia de către insoţitorii martorului la Răcătău, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, aceştia afirmând “ că au substanţe legale “.
Nu în ultimul rând, chiar martorul K.N.M. in faţa instanţei arată că “ având in vedere că a trecut mai mult timp din momentul declaraţiei date la procuror nu mai pot să repet acum cantitatea exactă de substanţă, derivat de cannabis, pe care am cumpărat-o de la inculpat.”, ceea ce evidenţiază fără dubiu, că de la început martorul a ştiut că inculpatul este implicat în deţinerea şi traficul de droguri.
Şi martorii B.D. şi B.A., confirmă că martorul K.N.M. a oferit invitaţilor, la aniversarea sa , cannabis.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea vizată de art. 2 al.1 din Legea 143/2000 în privinţa numitului K.N.M. s-a comis in varianta “ oferirii cu orice titlu şi vânzării drogurilor de risc “, de către inculpat.
Referitor la declaraţia martorului T.V.B. sunt de remarcat următoarele:
În luna mai 2009 martorul T.V.B. împreună cu martorii K.N.M. şi K.N.C. au fost invitaţi la locuinţa inculpatului, ocazie cu care acesta a confecţionat în prezenţa lor un joint din cannabis, pe care l-au consumat împreună.
În lunile iulie-august 2009 martorul T.V.B. s-a deplasat cu prietena sa K.N.C. la locuinţa inculpatului, unde acesta a confecţionat în prezenţa lor un joint, pe care l-au consumat împreună, fără a achita vreo sumă de bani.
În faţa instanţei a invederat fără ezitare că “ceea ce mi-a oferit inculpatul era cannabis”.
Mai mult, a arătat că ulterior chiar martorul K.N.M. i-a comunicat că a cumpărat de mai multe ori cannabis, de la inculpat.
Fără ezitări şi retractări a declaraţiilor anterioare, martorul a arătat că inculpatul în trei ocazii i-a oferit cu certitudine cannabis-substanţă pe care o poate recunoaşte, deoarece este consumator de droguri, şi a mai utilizat-o şi cu alte ocazii.
Din punct de vedere al laturii obiective, actul material a fost comis faţă de numitul T.V.B., de către inculpat, în varianta “oferirii cu orice titlu de drogurilor de risc”.
În privinţa declaraţiei martorei K.N.C. sunt de relevat următoarele:
În luna februarie 2009, martora împreună cu fratele său, s-au deplasat la locuinţa inculpatului unde inculpatul a confecţionat în prezenţa lor un joint din cannabis, pe care l-au consumat împreună, fără a solicita vreo sumă de bani.
În luna mai 2009, martora împreună cu prietenul său, numitul T.V.B. s-au deplasat la locuinţa inculpatului, ocazie cu care acesta a mai confecţionat un joint din cannabis, pe care l-a oferit invitaţilor, consumându-l împreună.
În luna iulie 2009, martorii K.N.C., K.N.M. şi T.V.M. s-au deplasat din nou la domiciliul inculpatului şi împreună cu acesta au consumat un joint confecţionat din cannabis, tot de către inculpat.
La un scurt interval de timp, martora K.N.C. l-a vizitat singură pe inculpat, unde acesta i-a oferit din nou un joint din cannabis, pe care l-au consumat împreună.
Martora a arătat că nu a plătit vreo sumă de bani inculpatului, pentru cannabisul primit.
Aceeaşi martoră a relevat că a aflat de la fratele său, numitul K.N.M. că a cumpărat de la inculpat de mai multe ori cannabis, pentru a-l consuma împreună cu prieteni de-ai săi, fără a putea preciza cantitatea exactă şi sumele de bani achitate.
În faţa Tribunalului Cluj, martora a precizat că îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, câtă vreme a fumat din aceleaşi ţigări, alături de prietenul ei T.V.B., iar acesta a susţinut fără echivoc că ceea ce le-a oferit inculpatul era cannabis, rezultă indubitabil că martorei I s-a oferit spre consum, cannabis.
Din punct de vedere al laturii obiective, acest act material component al infracţiunii vizate de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.a fost comis de către inculpat, în varianta “oferirii cu orice titlu”.
Curtea apreciază ca judicioasă soluţia Tribunalului Cluj vizând nereţinerea în sarcina inculpatului, a actului material al oferirii de cannabis martorului N.I., condiţii în care va omite de la analiză, această probă.
În privinţa martorei P.A.L., Curtea reţine că aceasta în faţa Tribunalului Cluj a învederat că-şi menţine declaraţia dată procurorului, la 2 octombrie 2009.
În faza de urmărire penală, martora a precizat că în vara anului 2009 cât a locuit cu inculpatul, a găsit într-un sertar al biroului acestuia o substanţă vegetală, de culoare verde închis. Întrebându-l pe inculpat despre provenienţa acesteia, i-a comunicat că este o substanţă legală, comandată pe internet. Martora nu a observat însă, ca lângă acea substanţă să existe ambalaje pe care să fie inscripţionat sau desenat ceva.
Este important de reţinut ceea ce afirmă martora la f.127 u.p.”nu am bănuit niciun moment, decât la data respectivă, că inculpatul s-ar putea ocupa cu drogurile din nou, mai ales că nu-mi plăcea anturajul pe care îl frecventa”.
De asemenea, la f.128 u.p., martora afirmă:”în timp ce aşteptam să fim audiaţi la sediul DIICOT, de către procuror, am aflat pe coridor de la martorii T.V.B., K.N.M., K.N.C. că au consumat droguri împreună cu inculpatul, chiar la noi în casă, când eu eram plecată la şcoală, sau la serviciu”.
Mai precizează martora în aceeaşi depoziţie, că în perioada cât inculpatul a lipsit de la domiciliu, în vara anului 2009, a fost vizitată de martorul K.N.M. în două rânduri, care i-a predat suma de 400 lei şi 2000 lei, luată cu titlu de împrumut de la inculpat.
Nesinceritatea inculpatului este reliefată prin apărările lipsite de consistenţă şi multitudinea variantelor oferite cu titlu de explicaţii organelor judiciare.
Astfel, în legătură cu suma de 2400 lei remisă de martorul K.N.M. în septembrie 2009, întâi a precizat că reprezintă contravaloarea unui aparat de mixat muzică, iar martorei P.A. i-a spus că aceasta constituie un împrumut nerambursat la timp de către martorul K.N.M..
Deşi inculpatul a negat comiterea faptelor, vinovăţia acestuia rezultă în mod clar din probatoriul administrat în cauză. Încercările sale de a deturna urmărirea penală, ca şi revenirile din instanţă ale martorilor, sunt apreciate de către Curte drept încercări neconvingătoare de a distrage atenţia de la activitatea infracţională.
De precizat că, în debutul declaraţiilor date în faţa Tribunalului Cluj, martorii K.N.M., K.N.C. şi T.V.B., au arătat că-şi menţin declaraţiile date în faţa procurorului. Aşa fiind, precizările ulterioare în sensul existenţei unor sugestii şi presiuni din partea poliţiştilor în a menţiona în declaraţii că inculpatul le-a oferit cannabis, sunt neavenite, câtă vreme în faza de urmărire penală nu le-au invocat, deşi aveau posibilitatea, ba mai mult, în finalul depoziţiilor au învederat că “semnează după citire şi că cele scrise reprezintă adevărul”.
Mai mult, martorii fiind studenţi, persoane care se presupune că posedă un grad de instrucţie mai ridicat, nu au formulat plângeri penale împotriva poliţiştilor pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă.
Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declaraţia inculpatului este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiţie în care va rămâne fără valoare, sub aspectul aflării adevărului.
Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de fond şi apel au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Tribunalul Cluj a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpatului.
Curtea de Apel analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunilor prev.de art.2 alin.1 şi 4 alin.1 din Legea 143/2000 cu art.41 alin.2 şi 37 lit.a C.pen.
Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă şi din conţinutul transcrierilor convorbirilor telefonice înregistrate şi ataşate dosarului.
Astfel, îndeletnicirea inculpatului de a procura droguri este reliefată prin convorbirile telefonice purtate la datele de: 27 august 2009, ora 23,51; 17 august 2009, ora 16,29; 22 septembrie 2009, ora 17,13; 23 septembrie 2009, ora 12,00.
Din probele dosarului a rezultat şi faptul că inculpatul a consumat în cursul anului 2009 cannabis, singur sau împreună cu martorii K.N.M., K.N.C., T.V.B., astfel că în sarcina lui, judicios a reţinut prima instanţă şi infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 şi 37 lit.a C.pen.
Nici prin audierea nemijlocită în faţa Curţii a martorilor F.E., B.R. şi S.A., prezenţi la efectuarea percheziţiei domiciliare a inculpatului, acesta nu a reuşit să probeze violenţa fizică exercitată asupra sa de lucrătorii de poliţie, susţinere efectuată în faţa instanţei de apel la 13 septembrie 2010.
În esenţă, martorii au arătat că ofiţerii de poliţie aflaţi la efectuarea percheziţiei, profitând şi de prezenţa prietenei inculpatului – P.A.L. – i-au atras atenţia acesteia ca pe viitor să evite orice contact cu inculpatul, deoarece acesta avea intenţia să o “plaseze la produs” pentru a realiza venituri materiale, susţineri cu care inculpatul şi-a manifestat dezacordul, enervându-se, iar unul din poliţişti s-a şi îndreptat spre inculpat, pentru a-l potoli. Niciunul din martori nu a evidenţiat însă vreo agresiune fizică exercitată de poliţişti asupra inculpatului.
Corespunde realităţii, de asemenea, că nici la percheziţia domiciliară şi nici la cea corporală a inculpatului, nu au fost descoperite droguri sau alte substanţe care să intre sub incidenţa legii penale.
Absenţa acestor probe materiale la datele calendaristice când s-au efectuat cele două percheziţii, nu poate duce “de plano” la concluzia nevinovăţiei inculpatului, ştiut fiind că la stabilirea adevărului obiectiv într-o cauză, se are în vedere întreg materialul probator, prin coroborare.
În faza de urmărire penală, substanţele achiziţionate de colaborator de la inculpat, au fost supuse analizei tehnico-ştiinţifice, rapoartele de constatare evidenţiind că este vorba de cannabis. Inculpatul, prin apărător a solicitat Curţii efectuarea unei expertize de profil de către Laboratorul Central de Analiză a Drogurilor din cadrul IGPR – Serviciul Antidrog, prin care să se stabilească tipul de material vegetal care a fost achiziţionat de la inculpat de către colaboratorul autorizat, precum şi concentraţia exactă de THC a materialului vegetal, faţă de apărarea inculpatului, care a susţinut că în realitate a fost vorba de deţinerea şi comercializarea de plante etnobotanice care conţin THC.
Raportul de expertiză întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, nu a răspuns la toate obiectivele formulate de către Curte, susţinând că nu are abilitarea legală de a emite concluzii la toate problemele invocate, recomandând refacerea probei ştiinţifice la Institutul Naţional de Criminalistică Bucureşti.
Mai exact, prin scriptul depus la dosar (f.31 curte şi înregistrat sub nr.919680 din 26.10.2010 Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR atestă că se poate determina concentraţia substanţei active tetrahidrocannabinol (THC) în plantele care aparţin genului cannabis, dar concentraţia în THC a cannabisului nu se poate realiza, dacă perioada de depozitare a acestuia este mai mare de 3 luni, deoarece prin ţinerea lui la temperatura camerei THC se descompune în cannabinol.
Pe de altă parte, cannabinolul este un compus chimic care nu face parte din tabelele anexă din Legea 143/2000.
Specialiştii au invederat că, ceea ce este caracteristic plantei de cannabis, este faptul că indiferent de zona în care este cultivată, ea biosintetizează un compus chimic cu acţiune psihotropă numit tetrahidrocannabinol (THC). Mai mult, decelarea într-un produs vegetal a THC-ului (indiferent de concentraţia procentuală a acestuia) poate duce la punerea sub incidenţa legii a persoanei care-l deţine.
În speţă, faţă de răspunsul oferit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, curtea a dispus conform art.116 C.proc.pen., efectuarea unei expertize fizico-chimice de către Institutul Naţional de Criminalistică Bucureşti, care să stabilească dacă substanţele cumpărate de la inculpat de către colaboratorul autorizat sunt cannabis, precum şi concentraţia de THC în substanţele vegetale ridicate.
Prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi înregistrat sub nr.437316 din 30 decembrie 2010 Serviciul Expertize Fizico-Chimice din cadrul Institutului de Criminalistică a precizat că, cele cinci probe de fragmente vegetale vândute de inculpat colaboratorului autorizat, sunt cannabis, iar în compoziţia acestora s-au pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, cannabinol, canabidiol şi canabigerol, canabinoizi sintetizaţi de planta cannabis.
Determinarea concentraţiei de THC nu s-a putut efectua, întrucât Institutul de Criminalistică nu dispune de metode de analiză cantitativă, aceste examinări neputându-se realiza în laboratoarele criminalistice din Poliţia română.
Între cele două expertize nu există contradicţii, deoarece în proba ştiinţifică efectuată la 26 octombrie 2010, specialiştii atestă că se poate determina concentraţia substanţei active tetrahidrocannabinol în plantele care aparţin genului cannabis, pe când al doilea raport de expertiză din 30 decembrie 2010, întăreşte concluzia primului, învederând punctual că cele cinci probe examinate sunt cannabis.
Aceste concluzii ale expertizelor se coroborează perfect şi cu cele inserate în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 3 august 2009, 5 august, 10 august, 19 august şi 11 septembrie 2009 ale Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, care de asemenea au arătat că fragmentele de substanţă vegetală supuse examinării, constituie cannabis.
Pe de altă parte, referitor la concentraţia în THC a cannabisului, expertiza din 26 octombrie 2010 evidenţiază că aceasta nu se poate realiza dacă perioada de depozitare este mai mare de 3 luni, deoarece prin ţinerea lui la temperatura camerei, THC se descompune în cannabinol.
Al doilea raport de expertiză din 30 decembrie 2010, arată la fel că determinarea concentraţiei de THC nu s-a putut efectua în lipsa unor metode de analiză cantitativă, dar mai mult, a precizat că în cele 5 probe de fragmente vegetale ce sunt cannabis, în compoziţia acestora s-au pus în evidenţă delta 9 THC, cannabinol, canabidiol, canabigerol, canabinoizi sintetizaţi de planta cannabis, susţineri care reliefează veridicitatea concluziilor primei probe ştiinţifice, în sensul că trecând 14 luni de la depozitarea cannabisului la temperatura camerei, THC s-a descompus în cannabinol.
Aşa fiind, nu există niciun dubiu că substanţele vândute de inculpatul Ştefănescu Paul Emilian Brăduţ colaboratorului autorizat, au constituit cannabis.
În ultimul rând, nu poate fi primită nici critica vizând referirea magistratului fondului în cuprinsul hotărârii de condamnare, la ocupaţia inculpatului de – DJ – pe care a interpretat-o ca reprezentând un indiciu de vinovăţie, deoarece chiar legislaţia europeană subliniază că o mare pondere în deciziile judecătoreşti, trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului.
În acest sens, s-a pronunţat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968) care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
Prin prisma hotărârii europene mai sus citate, dar şi a actelor ataşate dosarului, Curtea reţine că inculpatul este recidivist, condamnarea anterioară fiind tot pentru trafic de droguri, deşi posedă un domiciliu stabil în Bucureşti, locuieşte fără forme legale în Cluj-Napoca, schimbând deja două reşedinţe, a fost încadrat în muncă cu contract pe durată nedeterminată ca agent de vânzări din anul 2004 la firma SC B.I. SRL Ilfov. Posedă studii medii, este divorţat şi întreţine legături strânse cu mama şi sora sa, tatăl fiind decedat – datorită unor afecţiuni renale – rinichi polichistici – boală de care suferă şi inculpatul.
În ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că în cauză nu există dovezi certe ale vinovăţiei sale, se constată că apărările acestuia sunt infirmate de probele administrate.
Astfel, autorizaţiile de cumpărare a drogurilor, rapoartele întocmite de poliţistul şi colaboratorul acestuia se coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice redate integral în procese verbale, dar şi cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi de expertiză de profil, care au confirmat faptul că drogurile achiziţionate de la inculpat de către colaborator, fac parte din categoria drogurilor de risc, care se regăsesc în Tabelul nr.III anexă la Legea 143/2000, făcând dovada deplină a vinovăţiei inculpatului.
Aşa fiind, cererea de achitare formulată de inculpat este nefondată, în cauză probele legal administrate şi cu respectarea principiului loialităţii, dovedind implicarea apelantului în activitatea de trafic şi deţinere de droguri pentru consum propriu. Rezultă că în perioada februarie-septembrie 2009, inculpatul a comercializat şi oferit 75 gr.cannabis, obţinând din valorificarea drogurilor suma de 5.260 lei. În aceeaşi perioadă, a oferit gratuit cannabis martorilor K.N.M., K.N.C., T.V.B. – deţinând, confecţionând şi fumând cu ei 6 joint-uri.
Pentru motivele ce preced, în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen. s-a respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei penale 352 din 22 iulie 2010 a Tribunalului Cluj, cu obligarea acestuia potrivit art.192 alin.2 C.proc.pen.la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 7000 lei.
Totodată, fiind stabilită vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor deduse judecăţii, se impune şi individualizarea judiciară a pedepselor necesare unei reinserţii sociale reale a acestuia, sens în care apare ca întemeiat, în baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen.apelul formulat de DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe, care s-a desfiinţat sub acest aspect şi judecând în această limită, s-a reţinut:
Potrivit art.72 C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la faptele comise, este recidivist, aşa cum rezultă din fişa de cazier, dar a colaborat cu organele judiciare.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. – 52 alin.1 – , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, s-alorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.
Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
În cauză, Tribunalul Cluj printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor art.74 lit.a şi c C.pen., l-a condamnat pe inculpat la pedepse care se situează sub minimul special prevăzut de lege.
Înlăturarea circumstanţelor atenuante recunoscute în favoarea inculpatului de către prima instanţă, operaţiune ce ar determina sancţiuni mai aspre, relevă caracterul inadecvat al unor asemenea pedepse, ce ar genera serioase rezerve în legătură cu posibilităţile reale a scopului preventiv şi educativ prevăzut de lege.
Caracterul continuat al infracţiunilor, împrejurarea că activitatea ilicită s-a circumscris pe parcursul a 7 luni, cantitatea de droguri traficată – 75 gr., sumele obţinute din valorificare, starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul, atrasă de săvârşirea unei fapte similare, justifică împărtăşirea de către Curte a solicitării subsidiare a procurorului, din motivele scrise ale apelului, în sensul majorării sancţiunilor aplicate de tribunal, dar cu menţinerea circumstanţelor atenuante, deja recunoscute în favoarea inculpatului.
Aşa fiind, pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41, 42, art.37 lit.a C.pen.şi art.74, 76 C.pen.i s-a aplica inculpatului o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare.
În privinţa infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu art.41, 42, art.37 lit.a şi art.74, 76 C.pen., Curtea apreciază că sancţiunea aplicată de prima instanţă satisface cerinţele art.72 şi 52 C.pen., astfel că un cuantum de 2 luni închisoare va contribui la reeducarea inculpatului, ţinând cont de împrejurarea că într-o perioadă de 7 luni, a deţinut, confecţionat şi consumat singur sau cu alte persoane, doar 6 jointuri din cannabis.
În privinţa inculpatului, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel au reţinut ca fiind incidente circumstanţele atenuante vizate de art.74 alin.2 şi 76 lit.c, e C.pen.constând în împrejurarea că deşi este recidivist, pe parcursul procesului penal, a avut o atitudine corespunzătoare, efectuându-şi apărări verificate în amănunt de către magistraţi.
Corespunde realităţii că în faţa procurorului a uzat de art-.70 C.proc.pen., dând declaraţii ample la instanţă, dar această atitudine nu îi poate fi imputată, fiecare inculpat având posibilitatea să-şi efectueze apărarea după cum consideră de cuviinţă.
Din scriptul depus la dosarul Tribunalului Cluj rezultă că inculpatul era încadrat în muncă, în baza unui contract de colaborare din anul 2007 la firma A.F. SRL Bucureşti, iar din anul 2004 a fost angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, ca agent vânzări, la firma SC B.I. SRL Ilfov, unitate ce-l caracterizează pozitiv.
Mai mult, în prezent suferă de o boală renală gravă – rinichi polichistici – ce îi afectează grav starea sanitară.
Toate aceste circumstanţe personale, alături de cele reale, vizând faptele comise, îndreptăţesc Curtea în a menţine prevederile art.74 şi 76 C.pen.în favoarea inculpatului.
În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.p. s-a constatat concursul real de infracţiuni şi s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, de 1 an şi 2 luni închisoare cu cea de 2 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art.37 lit.a C.p. s-a constatat recidiva mare postcondamnatorie, primul termen fiind pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 1485/21.11.2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Dec.pen. nr. 3796/2008 a ÎCCJ.
În baza art.40 C.p. s-a constatat pluralitatea intermediară faţă de condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, aplicată inculpatului prin sentinţa penală 153/19.02.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 4.03.2008.
În baza art.86 ind.4 C.p. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sent.pen.1485/2005 a Tribunalului Bucureşti, iar în baza art.83 C.p. s-a revoca şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 153/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, deoarece infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta decizie, sunt comise în interiorul ambelor termene de încercare stabilite de judecători.
În baza art.36 alin.2, art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.p. s-a constatat concursul real de infracţiuni şi va contopi cele două pedepse de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a dispus executarea pedepsei rezultante (în urma aplicării art.86 ind.4 şi art.83 C.p) de 3 ani închisoare alături de pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată prin prezenta decizie, inculpatul executând în final:
– 4 ani şi 2 luni închisoare
S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii prev.de art.71 rap. la art.64 alin.1 lit.a teza a II a C.p.interzicându-i inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, conform deciziei CEDO Hirst contra Marii Britanii.
În baza art.350 C.proc.pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art.160b cod proc.pen. cât şi prevederile art. 5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului deţinut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat şi DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.
S-a dedus din pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, perioada executată, începând cu data de 16.07.2004-23.02.2005.
În baza art.88 C.p. s-a dedus din pedeapsa stabilită reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 30.09.2009 şi până la zi.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
