Toate actele procesuale şi procedurale efectuate în cauză (cercetare la faţa locului, percheziţii domiciliare, adrese, declaraţiile părţilor vătămate şi ale tuturor martorilor) au fost realizate înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare. După data începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală nu a mai administrat nicio probă pentru a dovedi vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului (a obţinut doar trei adrese şi două declaraţii ale unor posibile părţi vătămate), ci a procedat la audierea acestuia şi prezentarea materialului de urmărire penală, dispunând trimiterea în judecată a acestuia.
Pe lângă faptul că întreg materialul probatoriu nu poate fi administrat în faza actelor premergătoare, întrucât se încalcă principiile ce guvernează procesul penal, aceste acte nu au nicio valoare probatorie în lipsa pro-ccsului-verbal prin care se constată efectuarea lor şi care poate constitui mijloc de probă. Acest proces-verbal nu există la dosar, nefiind întocmit potrivit art. 224 CPP.
Spre deosebire de faza actelor premergătoare, care vizează doar o simplă verificare sau completare a informaţiilor relatate în plângerea penală, urmărirea penală este cea care are drept scop, potrivit art. 200 CPP, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.
Administrarea întregului material probatoriu în faza actelor premergătoare contravine tuturor regulilor de bază ale procesului penal şi constituie o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale ale făptuitorului care este, astfel, lipsit de toate garanţiile pe care legea i le oferă în cursul
procesului penal, adică din momentul în care a fost începută urmărirea penală.
Potrivit art. 2 CPP, urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal, în cadrul căreia inculpatul îşi poate exercita corespunzător toate drepturile procesuale, astfel că lipsa ei conduce la o sesizare nelegală a instanţei de judecată şi la incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) CPP privind nulitatea absolută.
Având în vedere că în cauză nu s-a efectuat faţă de inculpat urmărirea penală în sensul arătat şi definit de legea procesual penală, se impune restituirea dosarului la procuror în vederea efectuării urmăririi penale.
C.A. Braşov, s. pen., dec. nr. 309/R/2004
Notă. 1. Prin Dec. nr. 126/2001, publicată în M. Of. nr. 438 din 06.08.2001, Curtea Constitutională a constatat că în esenţă autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi ale art. 172 alin. (1) CPP, întrucât acestea limitează exerciţiul dreptului la apărare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergătoare procesului, deşi în temeiul art. 224 din acelaşi cod organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanşării procesului penal. S-a susţinut că organul de urmărire penală nu este obligat să încunoştinţeze persoana cercetată în legătură cu actele premergătoare şi nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare şi asistarea apărătorului la efectuarea acestor acte. în consecinţă, s-a apreciat că aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
în legătură cu aceste susţineri, Curtea Constituţională a constatat că, dimpotrivă, atât art. 6 alin. (1), cât şi art. 172 alin. (1) CPP transpun în norme procedurale, pentru inculpat, învinuit şi celelalte părţi ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituţional al dreptului la apărare, inclusiv sub aspectul dreptului acestora de a fi asistaţi de apărător.
Curtea a constatat, de asemenea, că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) CPP, „Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege”. Articolul 224 CPP reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componentă a procesului penal şi, într-adevăr, pentru această fază nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă că, potrivit prevederilor art. 224 alin. (1) din CPP, actele premergătoare se efectuează „în vederea începerii urmăririi penale”.
începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. (1) CPP, potrivit căruia „Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1)”.
începerea urmăririi penale se dispune in personam numai dacă, în acelaşi timp, există suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.
Totodată, art. 224 alin. (3) CPP prevede că „Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”.
Rezultă, prin urmare, că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 CPP, care să vizeze o anumită persoană bănuită ca fiind autorul infracţiunii.
De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 CPP, prin raportare la art. 24 din Constituţie, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Dec. nr. 141/05.10.1999, publicată în M. Of. nr. 585 din 30.11.1999. Prin această decizie, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat (…). Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal”. S-a mai reţinut că deşi, „în conformitate cu prevederile art. 224 CPP, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanta înţelege să-i dea eficientă”.
2. în doctrină s-a arătat că actele premergătoare sunt acte procedurale sui generis, deci au o natură juridică proprie; sunt efectuate înainte ca procesul penal să fie început, dar în scopul începerii acestuia; sunt efectuate şi fără o reglementare procedurală, dar unele trebuie să respec-
te legea de procedură penală; chiar şi actele premergătoare care nu au o reglementare procedurală, pentru a-şi atinge scopul, trebuie consemnate într-un proces-verbal, cu valoare de mijloc de probă, care este un act procedural penal. Definind astfel natura juridică a actelor premergătoare, de acte procedurale sui generis, se fixează corect locul lor în ansamblul actelor procesuale şi procedurale pe care le reglementează Codul de procedură penală.
Importanţa probatorie a actelor premergătoare constă în dispoziţia prevăzută în art. 224 alin. (3), potrivit căreia procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă; de exemplu, procesul-verbal încheiat de un organ operativ din Ministerul de Interne, prin care se constată prezenţa unei persoane într-un anumit loc, la o anumită dată, ilustrat cu o fotografie operativă, poate fi considerat că dovedeşte acea împrejurare.
