Judecătoria Botoşani, l-a condamnat pe inculpatul DM pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal referitoare la consecinţele nerespectării termenului de încercare şi ale art. 84 din Codul penal referitoare la consecinţele neplăţii, cu rea-credinţă, până la expirarea termenului de încercare, a despăgubirilor civile stabilite prin prezenta sentinţă.
În baza disp. art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b Cod penal, iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă promovată în cauză de către P V şi a fost obligat inculpatul să-i achite acesteia daune morale în cuantum de 20.000 lei ( reţinând şi culpa concurentă a victimei în proporţie de 50%).
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. OG ASIGURĂRI S.A. să plătească părţii civile PV, în locul inculpatului, daune în sumă de 20.000 lei.
Au fost respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate în cauză de aceeaşi parte civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul DM este proprietarul autoturismului marca Dacia 1310. În seara de 20 iulie 2006, acesta s-a deplasat cu autoturismul din satul D. în satul alăturat S., însoţit fiind de prietena sa PA. În cursul serii, inculpatul a consumat cca. 100 ml. votcă şi 200 ml. bere, iar în jurul orei 22,30 s-a urcat la volanul maşinii cu intenţia de a-şi conduce prietena la domiciliu în satul C.
În timp ce se deplasa pe drumul dintre cele două localităţi, inculpatul a observat mai multe grupuri de tineri ce se deplasau pe ambele părţi ale şoselei, mergând în acelaşi sens de deplasare cu al său.
În aceste împrejurări, inculpat a redus viteza de la 80 km/h la 73 km/h.
Printre tinerii ce se deplasau pe partea dreaptă a drumului, se afla victima PI, în vârstă de 18 ani şi martorul LV, în timp ce pe partea stângă circulau martorii FAM, DBD, PAM şi AC.
La un moment dat, martorul LV s-a oprit la marginea carosabilului pentru a-şi aştepta alţi prieteni, timp în care PI s-a angajat în traversarea străzii pentru a se întâlni cu tinerii din celălalt grup, iar când a ajuns aproape de mijlocul carosabilului, a fost lovită frontal de autoturismul condus de inculpat.
În urma impactului, victima a fost proiectată pe carosabil, iar autoturismul a mai rulat circa 11 m, după care s-a oprit în urma impactului cu grilajul metalic amplasat pe marginea drumului.
Au fost sesizate telefonic organele de poliţie şi serviciul de ambulanţă, care au sosit la faţa locului, însă au constatat că în urma impactului cu autoturismul condus de inculpat, victima a decedat.
Potrivit raportului de necropsie nr.60/B din 16 august 2006, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoşani, moartea victimei a fost violentă şi a intervenit datorită stopului cardio-respirator, consecinţa contuziilor bulbo-patine, prin traumatism craniu-vertebral în cadrul unui politraumatism, care s-a putut produce prin lovire – basculare – proiectare şi călcare, posibile în condiţiile unui accident rutier. S-a mai constatat de către medicul legist că în momentul decesului, victima avea o alcoolemie de 0,95.
După producerea accidentului, inculpatului i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se că avea o concentraţie de alcool de 1,20 gr la orele 4,35, cu ocazia recoltării primelor probe şi respectiv 1,00 gr la orele 5,35, când i s-a recoltat proba a doua de sânge.
A fost efectuat de către Institutul de Medicină Legală Iaşi şi un calcul retroactiv al alcoolemiei, stabilindu-se că în momentul accidentului care s-a produs la orele 2,50, alcoolemia inculpatului era de 1,20 gr .
În cauză a fost efectuată şi o expertiză tehnică, prin care s-a stabilit că înainte de impact, viteza autoturismului condus de inculpat era de 73 km/h, şi că acesta nu putea evita accidentul în condiţiile în care victima s-a angajat în traversarea străzii, fără să se asigure şi printr-un loc nepermis.
S-a mai reţinut că vinovat de producerea accidentului se face şi inculpatul, care nu a redus viteza în mod corespunzător la întâlnirea cu un autoturism ce venea din sens opus şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, mai ales că era vorba de un sector de drum neiluminat, cu o vizibilitate redusă, iar grupuri de persoane se aflau pe ambele părţi ale carosabilului.
Pe baza probatoriului administrat, prim instanţă a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 şi 3 Cod penal, el prezentând în momentul producerii accidentului o îmbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală de 0,80 gr/l alcool pur în sânge.
Având în vedere condiţiile concrete în care s-a produs fapta, gradul de pericol social al acesteia, precum şi persoana inculpatului, prima instanţă a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a şi c Cod penal şi a suspendat condiţionat executarea pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că partea civilă PV s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 75.000 lei, din care 60.000 lei reprezintă daune morale.
Întrucât aceasta a primit de la inculpat, în luna iulie 2006, suma de 5.000 lei, conform unei convenţii notariale, prima instanţă a apreciat că acesta nu mai poate fi obligat la plata daunelor materiale, daune care de altfel nici nu au fost dovedite, martorii audiaţi făcând aprecieri generale cu privire la sumele cheltuite de familia P.
Cu privire la daunele morale, instanţa a considerat că acestea se justifică în limita sumei de 40.000 lei, sumă pe care a redus-o la jumătate ca urmare a culpei comune a părţilor în producerea accidentului.
În conformitate cu dispoziţiile art.49 din Legea nr.136/1995, asiguratorul de răspundere civilă, respectiv SC OG Asigurări SA a fost obligat să plătească părţii civile daune morale, în locul inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel partea civilă PV şi asigurătorul.
Prin decizia penală nr. 170 A din data de 25.10.2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-au respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Pentru a decide astfel, a constatat instanţa de apel că atât situaţia de fapt, cât şi încadrarea în drept au fost au fost corect reţinute de către prima instanţă.
Evenimentul rutier produs în noaptea de 20/21 iulie 2006 şi având drept consecinţă moartea unei persoane s-a datorat atât inculpatului, cât şi victimei, implicaţi în egală măsură în producerea accidentului şi având o culpă comună în ceea ce priveşte rezultatul tragic al evenimentului rutier.
Probele administrate confirmă că victima s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure şi printr-un loc nepermis, în timp ce inculpatul, având o alcoolemie de 1,20 gr, a încălcat dispoziţiile art.114 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, precum şi ale art.48 din OUG nr.195/2002, în sensul că nu a redus viteza corespunzător la întâlnirea cu autoturismul ce venea din sens opus şi nu a respectat limitele de viteză şi nu a adaptat-o la condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
Pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de modalitatea de producere a accidentului, valoarea alcoolemiei pe care o prezenta conducătorul auto, culpa concurentă a victimei care se afla şi ea sub influenţa alcoolului, atitudinea corectă a inculpatului manifestată imediat după impact, când a încercat acordarea primului ajutor şi a şi plătit părinţilor victimei suma de 5.000 lei pentru înmormântare.
Este adevărat că la dosarul cauzei s-a depus o convenţie” autentificată la un birou notarial şi datând din 31 iulie 2006 din care rezultă că părinţii victimei, PP şi PV, au primit de la un mandatar, în numele inculpatului, suma de 5.000 lei, declarând stingerea oricăror pretenţii de natură civilă”.
Această convenţie”, în care a fost consemnată voinţa părţilor civile este, potrivit legii civile, definitivă, astfel că partea civilă nu mai poate reveni asupra poziţiei sale. La momentul predării banilor ce a avut loc la scurt timp după accident, partea civilă PV efectuase deja o serie de cheltuieli şi putea avea în vedere şi pe cele prilejuite de organizarea praznicelor, conform tradiţiei, la care s-a referit în motivele de apel. Aceasta s-a declarat însă mulţumită cu suma încasată, fără ca în cuprinsul actului să se menţioneze ce reprezintă suma de 5.000 lei primită de la inculpat.
Având în vedere data la care s-a plătit şi respectiv primit această sumă, se poate aprecia că partea civilă a avut în vedere toate cheltuielile efective legate de înmormântarea victimei, atât cele deja efectuate, cât şi alte eventuale cheltuieli care s-ar fi impus ulterior, conform tradiţiei şi obiceiului, lucru care de altfel rezultă din parcurgerea menţiunii convenţiei” relative la stingerea oricărui litigiu de natură civilă.
În ceea ce priveşte daunele morale, având în vedere caracterul lor special şi obiectivarea lor în timp, datorită traumelor psihice cauzate unui părinte la decesul fiicei şi imposibilităţii sale de a mai participa în aceleaşi condiţii la viaţa socială şi de familie, solicitarea acestora poate interveni pe tot parcursul procesului penal.
În ceea ce priveşte cuantumul acestor daune, în mod judicios prima instanţă le-a apreciat la suma de 40.000 lei, sumă redusă la jumătate, ca urmare a reţinerii culpei comunei a inculpatului şi a victimei în proporţie de câte 50%.
Obligarea societăţii asiguratoare la plata, în locul inculpatului, a daunelor morale către partea civilă, s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care stipulează că asiguratorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. Potrivit art.50 alin.2 din acelaşi act normativ, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă inclusiv persoanelor aflate în afara vehiculului ce a produs accidentul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă PV şi asigurătorul. În motivarea recursului, partea civilă a arătat că este dată culpa exclusivă a inculpatului, impunându-se, în acest context, condamnarea sa la o pedeapsă mai mare şi obligarea lui şi a asigurătorului la plata tuturor despăgubirilor solicitate, atât cu titlu de daune materiale (cheltuieli efectuate după înmormântarea victimei), cât şi cu titlu de daune morale, care nu sunt incluse în convenţia civilă notarială.
Asigurătorul a solicitat respingerea acţiunii civile, întrucât prejudiciul a fost reparat în totalitate, părţile implicate convenind, prin buna învoială, asupra întinderii şi modalităţii de plată. Odată intervenită învoiala părţilor, dovedită prin înscris autentic, aceasta nu se mai poate ignora, întrucât s-ar încălca securitatea raporturilor juridice conferită de un astfel de înscris.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, şi care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 14, 18 Cod procedură penală, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că cel declarat de partea civilă este neîntemeiat, iar cel declarat de asigurător este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
După cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi, reiese că ambele părţi, inculpatul şi victima, au avut culpă în producerea accidentului. Astfel, cel dintâi a condus autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice, pe un drum neluminat şi în condiţiile în care, pe ambele părţi ale carosabilului, circulau persoane, aspect ce impunea adaptarea vitezei la situaţia concretă din teren, pentru a putea efectua în siguranţă orice manevră.
În acelaşi timp victima, care circula neregulamentar pe partea dreaptă a drumului în sensul de deplasare, s-a angajat în traversarea acestuia prin loc nepermis şi fără să se asigure în mod corespunzător.
Prin urmare, existenţa şi proporţiile culpelor comune au fost corect stabilite de către cele două instanţe.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, acesta a fost just şi proporţional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal şi avându-se în vedere şi culpa concurentă a victimei în producerea accidentului.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, Curtea constată că, la data de 31.06.2006, între inculpat, pe de o parte şi partea civilă PV, pe de altă parte s-a încheiat un înscris, autentificat sub nr. 3464 – Birou Public CA-SA
Se menţionează aici că prin această convenţie, şi urmare a achitării de către inculpat părţii civile a sumei de 5.000 lei, se declară stingerea oricăror pretenţii de natură civilă” fără a se distinge cu privire la momentul naşterii lor.
Or, această înţelegere reprezintă voinţa părţilor care, având deplină capacitate de folosinţă şi exerciţiu, au convenit să soluţioneze în mod amiabil litigiul, în latura sa civilă, şi să repare astfel în întregime prejudiciul încercat de partea civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 Cod civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, ele putând fi revocate doar prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.
Ori, în speţă, nu s-a făcut nicio dovadă că această convenţie intervenită între părţi, ce a generat stingerea, pentru viitor, a oricăror pretenţii civile (atât daune morale, cât şi daune materiale), nu ar fi exprimat voinţa reală şi neviciată a părţilor semnatare, pentru ca aceasta să poată fi constatată nulă sau anulată, iar efectele ei să nu se producă. În plus, nicio dovadă a vreunui consimţământ mutual al acestora, de modificare a convenţiei, nu a fost depusă la dosar.
Chiar dacă este alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă se soluţionează potrivit normelor de drept civil, fiind guvernată de principiul disponibilităţii.
Aşa fiind, orice nouă cerere formulată de partea civilă, de obligare a inculpatului la plata altor despăgubiri decât cele acolo stabilite, este inadmisibilă.
Potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule”.
Cum inculpatul asigurat nu mai datorează părţii civile alte despăgubiri, iar răspunderea asigurătorului, stabilită în baza contractului de asigurare, este efect al răspunderii persoanei asigurate, nici cel dintâi nu mai poate fi supus la achitarea către partea civilă a unor daune, obligaţia fiind stinsă prin plată.
Aşa fiind, Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de asigurător (fiind dat cazul de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală), în conformitate cu dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală îl va admite.
Pentru aceleaşi motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 385/7 alin. 1 Cod procedură penală va extinde efectele acestuia şi cu privire la inculpat, numai sub aspectul laturii civile a cauzei.
Va casa în parte decizia penală nr. 170 A din data de 15.10.2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani şi în parte sentinţa penală nr. 403 din data de 12.02.2009 pronunţată de Judecătoria Botoşani şi, în rejudecare, înlăturând din sentinţă toate dispoziţiile referitoare la latura civilă a cauzei va respinge, ca inadmisibile, pretenţiile civile formulate de partea civilă PV în contradictoriu cu inculpatul şi cu asigurătorul.
Constatând neîntemeiat recursul declarat de partea civilă PV, în conformitate cu dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală îl va respinge ca atare.
