Prin sentinţa penală nr. 1006 din 7.07.2000, Judecătoria Gherla a condamnat pe inculpatul LS la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. 1 din Decretul 328/1966 şi la 4 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 74 şi 76 Cod penal. S-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă pentru plata unor despăgubiri în cuantum de 17700 D.M.
S-a reţinut că la data de 13 iunie 1999, inculpatul având o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,70 gr la mie, a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate, care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale.
în latura civilă, instanţa a respins pretenţiile civile reprezentând contravaloarea motocicletei părţii vătămate, distrusă în accident, cu motivarea că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de distrugere în dauna avutului privat.
Apelul părţii civile a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr.975/1.11.2000 a Tribunalului Cluj, cu aceeaşi motivare.
Prin decizia penală nr. 34/18 ianuarie 2001, Curtea de Apel Cluj a admis recursul părţii civile, a casat hotărârile şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Pentru exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii, respectiv, infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral, între infracţiune şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate, prejudiciul să fie cert, să nu fie reparat şi să existe cerere de constituire de parte civilă.
Partea vătămată, căreia i s-a distrus motocicleta, a suferit un prejudiciu material, există un raport de cauzalitate între infracţiunea comisă de inculpat şi prejudiciul creat, acest prejudiciu este cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi a posibilităţilor de evaluare, este nerecuperat, iar partea vătămată şi-a manifestat dorinţa de a fi despăgubit.
împrejurarea că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de distrugere nu este de natură a duce la concluzia că acţiunea civilă este neîntemeiată şi că aceasta trebuie respinsă fără a intra în dezbaterea fondului.
Reţinând că instanţele nu au rezolvat pe fond latura civilă a cauzei, hotărârile au fost casate pe latura civilă cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Decizia penală nr.34/18.01.2001 a Curţii de Apel Cluj
Notă:
Unele instanţe au acordat despăgubirile solicitate de părţile civile, considerând că aceste despăgubiri se impun chiar dacă inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 Cod penal, deoarece accidentul de circulaţie constituie o situaţie deosebită neprevăzută şi prin aceeaşi faptă materială a inculpatului sunt lezate mai multe valori ale aceleiaşi victime, atât integritatea corporală cât şi bunurile acesteia, iar prejudiciul total este compus din fracţiuni corespunzătoare ambelor leziuni (sentinţa penală nr.653/2000 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală nr.43/R/2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş; sentinţa penală nr.360/2000 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 870/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia; sentinţa penală nr. 1321/2000 a Judecătoriei Sector 5, definitivă prin decizia penală nr. 449/2001 a Curţii de Apel Bucureşti).
