Culpa concurentă a victimei în producerea unui accident de circulaţie nu exclude obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă, despăgubirea acesteia trebuind să constituie o justă şi integrală reparaţie atât a prejudiciului material, cât şi a celui moral cauzat prin producerea infracţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 998 din Codul civil.
în acest caz însă, despăgubirile – materiale şi morale – se vor stabili proporţional cu culpa victimei.
(Decizia nr. 2274 din 20 noiembrie 2002 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 409 din 20.03.2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în baza art. 178 alin. 2 din Codul penal, a dispus condamnarea inculpatului C.V. la 2 ani închisoare.
în baza art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
în baza art. 81 – 82 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe 4 ani, reprezentând termen de încercare. S-a făcut aplicarea art. 359 din Codul de procedură penală. A obligat inculpatul la 125.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă U.E., din care 100.000.000 lei reprezentând daune morale şi 25.000.000 lei reprezentând daune materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 6.02.2000, în jurul orei 12,15, în timp ce inculpatul C.V. conducea autoturismul DACIA 1310 pe Calea Giuleşti Sârbi cu viteză excesivă, la intersecţia cu str. Haltei, l-a accidentat mortal pe U.G., în vârstă de 43 ani, care se angajase în traversare, de la dreapta la stânga în raport de direcţia de mers a autoturismului, printr-un loc neregulamentar.
Din verificările efectuate rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere. Instanţa a reţinut culpa comună a inculpatului (50%) şi a victimei (50%) în producerea accidentului.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul soluţionării laturii civile.
A susţinut că nu se pot acorda daune morale în situaţia în care s-a reţinut culpa egală a victimei şi a inculpatului în producerea accidentului de circulaţie.
Apelul este nefondat.
Tribunalul a apreciat că partea vătămată U.E., soţia supravieţuitoare, poate beneficia de daune morale, chiar dacă victima U.G. (soţul său) a avut o culpă în producerea accidentului de circulaţie egală cu cea a inculpatului, deoarece pierderea soţului i-a produs o suferinţă psihică, date fiind legăturile afective dintre soţi.
Tribunalul a apreciat ca nefondată susţinerea inculpatului că existenţa culpei comune a victimei în producerea accidentului duce la neacordarea daunelor morale soţiei supravieţuitoare, deoarece suferinţa produsă părţii civile este consecinţa şi a culpei inculpatului în producerea accidentului care a avut ca rezultat decesul victimei şi care constituie faptul generator de prejudiciu civil.
Existenţa culpei comune în producerea accidentului a fost avută în vedere de instanţa de fond la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 1466/A din 17.12.2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.V.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.V., criticând-o sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, arătând că faţă de împrejurarea că în cauză s-a reţinut şi culpa concurentă a victimei nu se puteau acorda daune morale către partea civilă.
Curtea va examina hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală, referitor la greşita aplicare a legii.
Recursul formulat nu este fondat, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.
în mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că, în cauză, părţii civile, în calitate de soţie supravieţuitoare, i se pot acorda daune morale, chiar în condiţiile în care a fost reţinută şi culpa concurentă a victimei în producerea accidentului în proporţie de 50%, având în vedere că prin pierderea soţului i s-a produs şi o suferinţă psihică, date fiind legăturile afective între soţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Codul de procedură penală cu referire la art. 998 din Codul civil, despăgubirea părţii vătămate trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a daunelor morale şi materiale suferite în urma infracţiunii, care formează obiectul cauzei.
înţelesul noţiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
“Prejudiciul moral” fiind strâns legat de persoana umană lezează direct şi nemijlocit şi sentimente de dragoste şi afecţiune, cum este cazul în speţă.
în cauză, obligarea inculpatului la plata daunelor morale este justificată în raport de urmarea produsă – decesul lui U.G. în vârstă de 43 ani, deces care implică şi suferinţe psihice, generate de lezarea sentimentului de afecţiune existent între soţi.
împrejurarea că victima s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc neregulamentar a determinat reţinerea culpei sale concurente în producerea accidentului, însă reţinerea culpei victimei nu poate conduce la excluderea acordării daunelor morale către partea civilă.
De altfel, prima instanţă, reţinând şi culpa victimei, a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile (daune morale şi materiale) în raport de proporţia culpei sale reţinute în producerea accidentului.
Constatând că în cauză au fost aplicate în mod corespunzător dispoziţiile legale care guvernează soluţionarea laturii civile, Curtea, conform art. 385 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
