Victima unui accident de circulaţie care a suferit 75 – 80 de zile de îngrijiri medicale, urmare a vătămării sale corporale din culpă (art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal), are dreptul la despăgubiri materiale, precum şi la despăgubiri morale de natură a acoperi suferinţa fizică şi psihică pricinuită, chiar şi în situaţia în care daunele morale au fost incluse în cuantumul total al despăgubirilor civile solicitate, iar defalcarea pe categorii de despăgubiri s-a făcut ulterior citirii actului de sesizare, fără a fi vorba de vreo sumă suplimentară celei iniţiale, ci doar de o precizare a felului despăgubirilor.
în această situaţie nu au fost încălcate dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Codul de procedură penală, precizarea felului despăgubirilor solicitate putând fi făcută până în faza dezbaterilor, iar pretenţiile solicitate nefiind deci tardive.
(Decizia nr. 1816 din 3 septembrie 2003 – Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 515 din 4.12.2002, Judecătoria Olteniţa a dispus condamnarea inculpatului minor U.F. la o pedeapsă rezultantă de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe un termen de încercare de 9 luni, conform art. 110 din Codul penal, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 36 alin. 1 teza I, art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 şi de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal.
Sub aspectul laturii civile, a fost admisă cererea de despăgubiri materiale şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente N O. la plata a 20.000.000 lei despăgubiri materiale.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri morale solicitate de partea civilă P.A. şi a fost obligat inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata a 20.000.000 lei daune morale.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata a 2.332.130 lei plus dobânzile aferente, cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt că, la data de 30.03.2002, inculpatul minor U.F. s-a deplasat la domiciliul unchiului său din oraşul B., unde, profitând de neatenţia concubinei acestuia, a sustras cheile de la un autoturism. Apoi a ieşit din blocul unde locuia unchiul său, s-a urcat la volanul autoturismului care se afla parcat în stradă şi a plecat, conducându-l fără a poseda permis de conducere.
în momentul în care a ajuns în dreptul locuinţei lui N.I., pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului şi a accidentat-o pe partea vătămată P.A., care circula pe partea dreaptă, aproape de gard.
După ce a accidentat-o, inculpatul a oprit să vadă ce s-a întâmplat, după care a fugit de la locul accidentului, fără a-i acorda primul ajutor părţii vătămate şi fără a avea încuviinţarea organelor de poliţie. Apoi a condus autoturismul până la locul de unde l-a luat, a strigat-o pe martora D.M., căreia i-a spus că a lăsat cheile în contact şi că a comis un accident, după care a fugit de teama unchiului său, ascunzându-se la domiciliul său, unde a fost găsit ulterior şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
In urma accidentului, partea vătămată P.A. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 75 – 80 de zile de îngrijiri medicale, fiind internată în Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar în perioada 30.03.2002 – 11.04.2002.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi inculpatul U.F.
Prin apelul formulat, parchetul a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal şi pentru greşita soluţionare a laturii civile, motivat de faptul că partea vătămată P.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 70.000.000 lei, reprezentând cheltuieli făcute la medic, şi, în consecinţă, greşit a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, partea civilă nesolicitând dezdăunări cu acest titlu.
în apelul său, inculpatul a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, în sensul că, deşi partea vătămată nu şi-a dovedit daunele materiale, a fost totuşi obligat la plata acestora şi, de asemenea, şi-a însuşit critica parchetului, conform căreia cererea de despăgubiri civile nu a cuprins şi obligarea la daune morale.
Tribunalul Călăraşi, prin Decizia penală nr. 174/A din 28.05.2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi de inculpatul U.F., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 515/2002 a Judecătoriei Olteniţa şi, rejudecând în fond, a aplicat o pedeapsă în limitele legale pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal, a constatat graţiate, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile săvârşite, iar sub aspectul laturii civile a înlăturat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a sumei de 20.000.000 lei daune morale, precum şi la plata dobânzilor aferente sumei de 2.332.130 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată P.A., care a solicitat casarea hotărârii pronunţate în apel şi obligarea inculpatului U.F. la plata despăgubirilor civile reprezentând daune morale în cuantum de 20.000.000 lei.
Curtea a apreciat recursul declarat de recurenta parte civilă P.A. ca fiind fondat, examinându-l în raport de motivele invocate, care au fost analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală.
Curtea a reţinut, din analiza coroborată a materialului probator administrat, sub aspectul laturii civile, că instanţa de apel în mod greşit a stabilit că nu se impunea obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor morale, apreciind că s-a acordat mai mult decât s-a cerut iniţial, întrucât, aşa cum rezultă din conţinutul cererii formulate de partea civilă la instanţa de fond, aceasta nu este decât o precizare a pretenţiilor formulate iniţial la data de 23.10.2002, înaintea citirii actului de sesizare al instanţei cuantumul total al despăgubirilor fiind identic, doar natura acestora fiind diferită, respectiv daune materiale şi daune morale.
Cererea de constituire ca parte civilă formulată de partea vătămată la data de 23.10.2002 (înaintea citirii actului de sesizare al instanţei) are ca obiect suma de 70.000.000 lei, despre care aceasta a arătat că i-a cheltuit “la medic”.
Este adevărat că, la data de 18.11.2002, partea civilă şi-a precizat cererea, în sensul că a defalcat suma solicitată pe categorii de despăgubiri (20.000.000 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daune morale), însă instanţa fondului nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
în consecinţă, Curtea a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât în cauză nu a fost vorba de o sumă suplimentară solicitată celei iniţiale de 70.000.000 lei, ci doar de o precizare a felului despăgubirilor, care poate fi făcută până în faza dezbaterilor, nefiind deci tardive pretenţiile formulate.
Prin urmare, Curtea a considerat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale în materie, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală. în consecinţă, prin admiterea recursului declarat de recurenta parte civilă P.A., Curtea a casat în parte decizia pronunţată de instanţa de apel şi, rejudecând în fond, l-a obligat pe inculpatul U.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.O. la plata sumei de 20.000.000 lei daune morale către partea civilă, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
