Trib. Dâmboviţa, decizia nr. 764 din 2002
Sentinţa penală nr. 385 din 5.09.2002, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1075/2002, a fost desfiinţată, în parte, prin decizia penală nr. 764/2002, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pentru greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, dar şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d C. pen. Cum bunurile sustrase de către inculpaţi (un cal şi o bovină) au fost vândute de către aceştia unor persoane necunoscute, obţinându-se suma de 12.000.000 lei, în mod firesc, restituirea bunurilor în natură nu mai era posibilă. În aceste condiţii, tribunalul a constatat că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus, în principal, obligarea în solidar a celor trei inculpaţi de a restitui în natură animalele sustrase, într-o asemenea situaţie fiind corectă numai obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 80.000.000 lei, reprezentând prejudiciul creat părţii civile. Totodată, tribunalul a constatat şi că, în mod nelegal, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 118 lit. d C. pen., confiscând suma de 12.000.000 lei, atâta timp cât această sumă serveşte la despăgubirea părţii civile. Astfel fiind, tribunalul a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat obligarea în solidar a inculpaţilor la restituirea în natură a animalelor sustrase, precum şi dispoziţia privind confiscarea sumei de 12.000.000 lei, menţinând obligarea în solidar a inculpaţilor la acoperirea prejudiciului produs părţii vătămate, în valoare de 80.000.000 lei.