în cazul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, nu se pot acorda despăgubiri şi pentru avarierea autoturismului, dacă inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
Prin sentinţa penală nr. 782/15.04.1998 a Judecătoriei Buftea s-a dispus, în baza art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal şi, respectiv, art. 36 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966, condamnarea inculpatului B.C. la pedepse de câte 6 luni închisoare, constatându-se că acestea sunt graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă L.I., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de partea civilă pentru vindecare.
Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de partea civilă L.l. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 20.12.1996, în jurul orelor 6,00, incujpatul, deplasându-se cu autoturismul pe DN 7 dinspre Bucureşti spre Târgoviste, în comuna Chitila, neadaptând viteza la condiţiile
de trafic, a lovit frontal autoturismul condus regulamentar de către partea vătămată L.I., cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că permisul de conducere al inculpatului fusese reţinut anterior ca urmare a altui eveniment rutier petrecut în cursul lunii august 1996.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 40.000.000 lei despăgubiri, incluzând contravaloarea autoturismului distrus şi a lipsei de folosinţă.
Tribunalul a apreciat că apelul este nefondat, întrucât în mod corect instanţa de fond a obligat pe inculpat doar la plata acelor despăgubiri care sunt urmarea directă a infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal, în cuantum de 2.000.000 lei.
S-a apreciat că restul pretenţiilor pot fi valorificate de partea vătămată pe
cale civilă.
Tribunalul Bucureşti – secţia l-a penală, prin decizia penală nr. 1.408/A din 14.10.1998 a respins, ca nefondat, apelul părţii civile, obligându-l la 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul neacordării despăgubirilor reprezentând contravaloarea distrugerilor aduse autoturismului, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă a acestuia.
Curtea, examinând cauza în raport de motivul invocat, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
Instanţa învestită cu judecarea infracţiunii de vătămare corporală din culpă este competentă să soluţioneze acţiunea civilă introdusă de partea vătămată numai în ce priveşte despăgubirile pentru vătămările corporale suferite, nu şi cu privire la despăgubiri ce decurg din avarierea autovehiculului.
Aceasta întrucât, chiar dacă fapta ce a produs consecinţele păgubitoare este unică, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudicii este de necontestat, inculpatul nefiind trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
Aşadar, în mod corect au procedat instanţele respingând pretenţiile părţii vătămate sub acest aspect.
Cum nici din oficiu nu se relevă motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea să respingă, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă.
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 946/1999) NOTA: Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este cea corectă. Instanţa învestită cu judecarea infracţiunii de vătămare corporală din culpă poate soluţiona acţiunea civilă numai în ce priveşte despăgubirile pentru vătămările corporale suferite, nu şi cu privire la despăgubiri legate de avarierea autoturismului.
Infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal este inclusă în Titlul II intitulat „Infracţiuni contra persoanei”, Secţiunea II referitoare la „Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii”.
Prin urmare, inculpatul, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poate fi obligat numai la despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de victimă pentru vindecarea sa, nu şi pentru reparaţia autovehiculului. Victima are posibilitatea ca, pe calea unei acţiuni civile separate, să solicite repararea integrală a prejudiciului şi cu privire la distrugerea autoturismului, acţiune ce este scutită de taxa de timbru, întrucât izvorăşte dintr-o faptă penală. (Judecator Sofica Dumitrascu – sectia I penala CAB)
