Pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este necesar ca fapta cauzatoare de prejudiciu să fi fost săvârşită de către prepus în exercitarea funcţiei încredinţate de către comitent.
Comitentul răspunde pentru tot ceea ce prepusul săvârşeşte în cadrul normal al funcţiei care i-a fost încredinţată, dar şi pentru exercitarea abuzivă a acesteia, sub condiţia însă ca între acest exerciţiu şi funcţie să existe cel puţin o corelaţie necesară, iar fapta ilicită să fi fost săvârşită în interesul comitentului sau cel puţin să existe o aparenţă că este săvârşită în interesul acestuia.
(Decizia nr. 1170 din 13 iunie 2002 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1188 din 24.09.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, s-a dispus în baza art. 334 din Codul de procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpata P.A., în infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal şi art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 288 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 289 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 290 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, şi art. 291 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
în baza art. 215 alin. 1, 2, şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal şi art. 41 alin. 2 din Codul penal coroborat cu art. 74 lit. a) din Codul penal şi art. 76 lit. a) din Codul penal a fost condamnată aceeaşi inculpată P.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din Codul penal. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 288 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 74 lit. a) şi c) din Codul penal şi art. 76 lit. e) din Codul penal, aceeaşi inculpată a fost condamnată la 5 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în temeiul art. 289 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 74 lit. a) şi c) din Codul penal şi art. 76 lit. a) din Codul penal, aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 5 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
În baza art. 290 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 74 lit. a) şi c) din Codul penal şi art. 76 lit. e) din Codul penal, aceeaşi inculpată a fost condamnată la 1 lună închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 291 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 74 lit. a) şi c) din Codul penal şi art. 76 lit. e) din Codul penal, aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 2 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal coroborat cu art. 35 alin. 1 din Codul penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din Codul penal. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
Conform art. 350 din Codul de procedură penală s-a dispus arestarea inculpatei.
în baza art. 14 din Codul de procedură penală raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, inculpata a fost obligată la plata către partea civilă D.L. a sumei de 1.724.182.102 lei şi s-au anulat chitanţele falsificate din dosarul de urmărire penală.
S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă D.L. împotriva părţii responsabile civilmente, sucursală a C.E.C., ca neîntemeiată.
în baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpata a fost obligată la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpata a fost obligată la plata către partea civilă D.L. a sumei de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceasta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 6.10.1999, D.L. s-a adresat cu plângere organelor de poliţie, prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale, faţă de P.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, constând în aceea că, prin inducerea sa în eroare, a determinat-o în perioada 1995 – 1999 să depună, în mod repetat, sume de bani la C.E.C., în contul personal al inculpatei, sume de bani pe care ulterior inculpata şi le-a însuşit.
S-a constatat că, în cursul anului 1978, partea vătămată a cunoscut-o pe inculpata P.A., aceasta fiindu-i elevă.
în anul 1995, când partea vătămată D.L. s-a deplasat la o filială C.E.C. pentru a efectua operaţiuni curente pentru unii membri ai familiei, pentru care deţinea procura de reprezentare, a reîntâlnit-o pe inculpată, care lucra la această unitate, în funcţia de casier.
Fiind interpelată de inculpată, părţii vătămate i s-a făcut cunoscut că de câte ori mai vine la C.E.C. să apeleze la serviciile acesteia, pentru a evita aglomeraţia.
Această situaţie s-a perpetuat pe o perioadă de 30 de zile, după care inculpata P.A., în timpul discuţiilor cu partea vătămată, i-a propus acesteia să transfere sumele de bani pe care le deţinea în prezent, în conturi personale, într-un cont al inculpatei. Explicaţia dată de inculpată pentru a o determina pe partea vătămată să efectueze această operaţiune a fost aceea că C.E.C. acorda dobânzi lunare sporite pentru lucrătorii săi în comparaţie cu dobânzile acordate populaţiei.
în aceste împrejurări, partea vătămată a lichidat conturile curente existente şi a scos sumele de bani, depunându-le într-un cont personal al inculpatei P.A.
Ulterior, ca urmare a unor bunuri primite drept moştenire de către partea vătămată, aceasta a procedat la vânzarea lor, iar banii obţinuţi i-a depus de asemenea în contul inculpatei.
Materialul probator administrat în cauză a stabilit că, pentru inducerea şi menţinerea în eroare a părţii vătămate, inculpata, în momentul în care încasa sumele de bani de la partea vătămată, menţiona olograf pe exemplarul remis acesteia numele D.L.
întrucât inculpata, conform procedurilor C.E.C., nu putea încheia şi semna chitanţele pentru sumele depuse de aceasta într-un cont personal, aceste chitanţe se semnau şi se întocmeau de către alţi funcţionari C.E.C., respectiv N.M., R.C. şi T.N.
O parte din aceste sume s-au depus de către partea vătămată la o filială C.E.C., unde se emiteau chitanţe pe calculator şi existau chitanţe cu regim special, folosite numai în cadrul C.E.C.
întrucât partea vătămată, după depunerea de bani în contul inculpatei, nu aştepta de fiecare dată acordarea chitanţei, urmând ca aceasta să-i fie remisă a doua zi, inculpata, în anumite situaţii, întrucât avea nevoie de bani, nu depunea în contul personal întreaga sumă pe care o avea de la partea vătămată, ci numai o parte, restul cheltuind-o.
în aceste împrejurări, întrucât era necesar să justifice părţii vătămate întreaga sumă de bani depusă, inculpata, pentru a o induce în eroare pe partea vătămată, a procurat de la persoane necunoscute o chitanţă deosebită de cea folosită în cadrul operaţiunilor C.E.C. şi în care s-a consemnat de către numita T.L. la îndemnul inculpatei.
Ca urmare a faptelor comise de către inculpata P.A. s-a creat un prejudiciu părţii vătămate în sumă de 1.724.182.102 lei, reprezentând sumele de bani depuse de către partea vătămată, însuşite de către inculpată, prejudiciu creat prin însuşirea sumei de 617.275.000 lei depusă efectiv în cont, prin însuşirea sumei de 7.830.000 lei, prin falsificarea în minus a exemplarelor 2 şi 3 a chitanţelor de depunere şi prin însuşirea dobânzii de 1.099.077.102 lei care se cuvenea legal la sumele efectiv depuse de D.L.
împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpata P.A. şi partea civilă D.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Partea civilă a invocat un singur motiv de apel, respectiv calitatea de parte responsabilă civilmente a sucursalei C.E.C. şi greşita nereţinere de către instanţa de fond a acestei calităţi, şi a solicitat obligarea inculpatei în solidar cu această parte responsabilă civilmente la despăgubiri civile menţionate la instanţa de fond.
Examinând sentinţa apelată, sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, tribunalul a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, aşa cum a rezultat din coroborarea probelor administrate pe întreg parcursul procesului penal.
Pentru angajarea răspunderii comitentului, pe condiţiile generale ale răspunderii pentru fapta proprie a prepusului, este necesară şi întrunirea a două condiţii speciale, şi anume: examinarea raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite şi prejudiciului de către prepus în cadrul funcţiei încredinţate de către comitent.
în cazul de faţă, condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998 – 999 din Codul civil, sunt îndeplinite de persoana prepusului, respectiv există fapta ilicită a acestuia, prejudiciul suferit, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia prepusului.
Este îndeplinită şi prima condiţie specială, respectiv raportul de prepuşenie, inculpata fiind angajata unităţii C.E.C. şi existând între ea şi această unitate un raport de subordonare prin care comitentul i-a încredinţat funcţia pe care a exercitat-o.
Raportul de prepuşenie dintre inculpată şi unitatea C.E.C. s-a încheiat cu acordul de voinţă al ambelor părţi, materializat în îndeplinirea de către prepus a unor funcţii şi activităţi pe seama comitentului şi prin acceptarea de către acest prepus a poziţiei de subordonare faţă de comitent, căruia i-a recunoscut puterea de supraveghere, direcţie şi control cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o.
De asemenea, raportul de prepuşenie a existat în momentul săvârşirii faptei ilicite prejudiciabile, fiind fără relevanţă faptul că ulterior el a încetat.
Este îndeplinită şi a doua condiţie specială care să angajeze şi răspunderea comitentului alături de răspunderea prepusului, în sensul că fapta ilicită prejudiciabilă a fost săvârşită de către prepus în exercitarea funcţiilor încredinţate de comitent.
între funcţia pe care o avea inculpata la momentul săvârşirii faptei şi acţiunea păgubitoare există o legătură directă vădită care a dus în mod hotărâtor la comiterea faptei, inculpata putând să încaseze sumele de bani de la partea civilă şi să le depună pe numele său numai datorită faptului că era angajată la unitatea
C.E.C. unde s-au făcut aceste depuneri.
Instanţa a apreciat că paguba cauzată părţii civile de către inculpată s-a datorat faptei acesteia care are legătură directă cu funcţia ce-i fusese încredinţată, situaţie în care urmează să fie angajată şi răspunderea părţii responsabile civilmente în solidar cu cea a inculpatei.
Pentru aceste considerente, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală, prin Decizia penală nr. 218/A din 12.02.2002, în baza art. 379 pct’. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelurile formulate de inculpata P.A. şi de partea civilă
D.L. împotriva Sentinţei penale nr. 188 din 24.09.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală şi în fond, printre altele, s-a dispus:
în temeiul art. 14 din Codul de procedură penală raportat la art. 346 din Codul de procedură penală a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente, sucursala C.E.C., să plătească suma de 1.724.082.102 lei către partea civilă D.L.
împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpata P.A. şi partea responsabilă civilmente, sucursala C.E.C.
în motivarea recursului său, inculpata a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea severă în raport cu circumstanţele reale şi personale reţinute în cauză, solicitând redozarea pedepsei sub minimul general şi aplicarea art. 81 din Codul penal.
De asemenea, s-a criticat modul de soluţionare a laturii civile, sens în care se arată că valoarea prejudiciului nu este corect stabilită, solicitând disjungerea cauzei în ce priveşte latura civilă şi trimiterea acesteia spre rejudecare.
în motivarea recursului său, partea responsabilă civilmente a arătat că angajarea răspunderii comitentului este nelegală, fiind vorba despre o greşită aplicare a legii, întrucât fapta ilicită prejudiciabilă nu a fost comisă de către prepus în exercitarea funcţiilor încredinţate, că inculpata nu a acţionat în calitate de prepus al instituţiei, ci în calitate de persoană fizică – titulară a unui cont special.
Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 14 şi 171 din Codul de procedură penală, Curtea reţine următoarele:
Materialul probator administrat în cauză a fost corect analizat de către instanţa de fond care a stabilit corect situaţia de fapt, constând, în esenţă, în inducerea în eroare a părţii vătămate D.L. de către inculpata P.A., care, în perioada 1995-1999, a determinat-o pe partea vătămată să depună în mod repetat sume de bani la C.E.C. într-un cont personal al inculpatei, sume pe care ulterior inculpata şi le-a însuşit, creând părţii vătămate un prejudiciu total de 1.724.182.102 lei, reprezentând prejudiciul efectiv şi dobânzile cuvenite la sumele depuse de către partea vătămată.
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost corect încadrată în drept, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 13 din Codul penal, aplicate de către tribunal, care, ţinând seama de modificarea noţiunii de “consecinţe deosebit de grave” prin Legea nr. 456/2001 a procedat la încadrarea în drept a faptei inculpatei în art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul penal, înlăturându-se astfel alin. 5 din încadrarea iniţială.
Sub aspectul individualizării pedepselor, cu deosebire în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prima instanţă a ignorat că este adevărat că sunt întrunite criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, însă nu în sensul criticat de inculpată, ci dimpotrivă. Reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei, în condiţiile în care activitatea infracţională a acesteia s-a desfăşurat pe parcursul a 4 ani, creând în final un prejudiciu părţii vătămate de peste 1.700.000.000 lei, nu se impunea în cauză, având în vedere gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei inculpatei.
Aceste împrejurări nu pot fi însă corectate în propria cale de atac a inculpatei fără a-i agrava situaţia, dar denotă caracterul evident nefondat al solicitării acesteia privind micşorarea cuantumului pedepsei şi stabilirea altei modalităţi de executare.
Sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, Curtea constată că este întemeiată critica formulată de partea responsabilă civilmente.
Pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este necesar ca fapta cauzatoare de prejudicii să fi fost săvârşită de către prepus în exercitarea funcţiei încredinţate de către comitent.
în acest sens, comitentul va răspunde pentru tot ceea ce prepusul săvârşeşte în cadrul normal al funcţiei ce i-a fost încredinţată, dar şi pentru exercitarea abuzivă a acesteia, cu condiţia însă ca între acest exerciţiu şi funcţie să existe cel puţin o corelaţie necesară, iar fapta ilicită să fi fost săvârşită în interesul comitentului sau cel puţin să existe o aparenţă că este săvârşită în interesul acestuia.
Or, în speţă, din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi rezultată din probatoriul administrat în cauză reiese că inculpata, deşi casieră la o unitate C.E.C., a acţionat în interesul personal şi nicidecum în interesul comitentului, aspect ce rezultă din împrejurarea că toate sumele primite de la partea vătămată trebuiau transferate într-un cont personal al inculpatei care potrivit susţinerilor acesteia avea o dobândă lunară sporită şi deci mai avantajoasă în raport cu dobânzile acordate celorlalţi depunători.
Aşadar, activitatea infracţională a inculpatei a fost doar prilejuită de funcţia pe care o ocupa, neavând nici o legătură cu exercitarea normală a atribuţiilor ce-i reveneau în funcţia de casier pe care i-o încredinţase comitentul.
în ceea ce priveşte critica formulată de inculpată referitoare la modalitatea de stabilire a prejudiciului, aceasta este neîntemeiată.
Astfel, modalitatea de calcul al prejudiciului, inclusiv sub aspectul dobânzilor cuvenite părţilor vătămate, a fost detaliată în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, iar criticile ridicate în cursul urmăririi penale de către partea responsabilă civilmente, privitoare la nivelul dobânzilor stabilite de expertiză, critici pe care şi inculpata le-a formulat în recurs, sunt neîntemeiate, aspecte pe care expertul le-a precizat în cursul urmăririi penale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de partea responsabilă civilmente, a casat în parte decizia penală şi a înlăturat obligarea în solidar a acesteia cu inculpata la plata prejudiciului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
A respins ca nefondat recursul inculpatei, pe care a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare către stat.
