4. Chiar dacă unitatea sanitară care a acordat îngrijiri medicale victimei a solicitat, în baza art. 118 din Legea nr. 3/1978, ca inculpatul să fie obligat numai la plata cheltuielilor de spitalizare, instanţa, din oficiu, trebuie să dispună obligarea inculpatului şi la plata dobânzii aferente acestor despăgubiri, de la data rămânerii definitive a sentinţei până la completa achitare a debitului.
Cum, potrivit art. 17 C. proc. pen., acţiunea civilă pentru plata cheltuielilor de spitalizare se exercită din oficiu în favoarea unităţii sanitare, tot astfel trebuie să se procedeze şi cu privire la beneficiul nerealizat – exprimat în dobânda legală – a cărui solicitare a fost omisă.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. 99/A/1997
NOTĂ. în acelaşi sens, v.: TS, sp., dec. nr. 412/1981, CD, p. 332; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1533/1992,
Culegere III, p. 90; Tj. Braşov, dec. nr. 736/1992, Dr. nr. 5-6/1994, p. 171.
5. a. Persoana care, în urma unui accident de circulaţie, a suferit daune atât prin vătămarea integrităţii sale corporale, cât şi a autoturismului, proprietatea sa, pe care îl conducea, nu poate cere şi obţine despăgubiri în procesul penal – pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. 184 alin. 1 şi 3 C. pen. – decât pentru prejudiciul ce i s-a cauzat prin vătămarea corporală, avarierea autovehiculul nefiind o urmare a infracţiunii ce constituie obiectul judecăţii.
b. Prevederile art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi 999 C. civ. impun concluzia că, pentru o justă şi integrală despăgubire a persoanei vătămate, autorul unei infracţiuni de vătămare corporală din culpă poate fi obligat nu numai la acoperirea pagubei materiale, dar şi la plată, către persoana vătămată – care, în speţă, a suferit un traumatism cranio-cerebral, care a impus internare în spital şi îngrijiri medicale pe o perioadă îndelungată – a unor daune morale.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 43/1997
NOTĂ. Plenul Tribunalului Suprem, prin decizia de îndrumare nr. 8/1973 (CD, p. 55), a statuat că instanţa penală investită cu judecarea unei infracţiuni împotriva integrităţii corporale, comisă din culpă de către un conducător auto, este competentă să soluţioneze acţiunea civilă introdusă de persoana vătămată, atât în ceea ce priveşte despăgubirile pentru vătămările corporale, cât şi cele care decurg din distrugerea sau degradarea bunurilor acelei persoane.
Fapta – ca entitate materială – ce a produs toate aceste consecinţe, fiind unică, iar raportul de cauzalitate dintre această faptă şi prejudiciul global suferit de victimă fiind evident, făptuitorul trebuie să repare în întregime, în cadrul procesului penal, paguba produsă, chiar dacă în raport cu avarierea autovehiculului fapta nu cade sub incidenţa legii penale (Tm. Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 1761/1981, R. 3, p. 90).
6. Potrivit art. 132 C. pen., împăcarea părţilor constituie – în cazurile prevăzute de lege – o cauză de înlăturare a răspunderii penale şi, totodată, de stingere a acţiunii civile.
în raport cu această dispoziţie, prevederea cuprinsă în art. 181 alin. ultim C. pen., în sensul că “împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”, implică prin ea însăşi şi stingerea acţiunii civile.
De aceea, este greşită soluţia primei instanţe care, luând act de declaraţia părţilor că s-au împăcat pentru infracţiunea prevăzută în art. 181 C. pen. şi pronunţând, în baza art. 11 pct. 2 lit. c, raportat la art. 10 lit. h C. proc. pen., încetarea procesului penal, a respins cererea de despăgubiri civile formulată de persoana vătămată.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 358/1997
NOTĂ. Soluţia este corectă. Extinderea efectelor juridice ale împăcării părţilor şi asupra laturii civile se explică prin aceea că acţiunea în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale; din moment ce părţile s-au împăcat, stingând acţiunea penală, iar împăcarea neputând fi decât totală şi necondiţionată, este normal să nu mai subsiste nici acţiunea civilă. Odată ce această consecinţă a fost enunţată, cu valoare de principiu, în norma generală din art. 132 C. pen., era normal ca ea să nu fie reiterată în toate textele din partea specială a Codului referitoare la împăcarea părţilor ca temei al înlăturării răspunderii penale pentru anumite infracţiuni.
7. Fiind condamnat pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, săvârşită în condiţiile producerii unui accident de circulaţie, inculpatul a fost obligat să plătească uneia din părţile civile – a cărei integritate corporală a fost vătămată şi al cărei autoturism a fost avariat cu ocazia comiterii faptei -, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume: 800.000 lei reprezentând costul unor îngrijiri medicale şi diferenţa dintre salariu şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, 1.000.000 lei daune morale şi
1.096. 765 lei reprezentând costul reparaţiilor auto.
Instanţa de apel a admis în parte apelurile declarate de parchet şi de inculpat şi a hotărât cele ce urmează:
– a constatat că obligarea inculpatului la plata sumei de 1.096. 765 lei este nelegală, deoarece inculpatul, fiind trimis în judecată numai pentru infracţiunea de ucidere din culpă, nu există raport de cauzalitate între această faptă şi avarierea autoturismului şi, în consecinţă, cum inculpatul a achitat integral părţii civile despăgubirile la plata cărora a fost obligat, a dispus ca partea civilă să-i restituie suma de mai sus;
– a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa la locul de muncă.
Apelul declarat de partea civilă, care solicita actualizarea sumelor solicitate iniţial ca despăgubiri, în raport cu rata inflaţiei, a fost respins ca nefondat, cu motivarea că o asemenea cerere nu poate fi formulată în apel.
Recursurile declarate de parchet şi partea civilă sunt fondate, căci în mod greşit partea civilă a fost obligată să restituie inculpatului suma achitată de acesta, ca reprezentând contravaloarea reparaţiilor auto.
Fapta materială care a produs vătămarea integrităţii corporale a victimei şi avarierea autoturismului este, necontestat, una şi aceeaşi – ea fiind cauza unică a ambelor urmări aşa încât inculpatul trebuie să repare, în cadrul procesului penal, întregul prejudiciu suferit de partea civilă.
Nu este justificată, însă, în recurs, cererea părţii civile de indexare, conform ratei inflaţiei, a sumelor acordate ca despăgubiri, această operaţiune putând fi discutată în faza de a hotărârii.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 791/1997
NOTĂ. a. în ceea ce priveşte posibilitatea de a se acorda, de către instanţa penală – sesizată numai cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă sau de ucidere din culpă -, a unor despăgubiri civile reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat cu ocazia producerii unui accident de circulaţie., v. nota la C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 43/1997 (supra nr. 5).
b. Instanţa de apel – ca jurisdicţie de fond – era competentă să soluţioneze cererea părţii civile de reactualizare a despăgubirilor în raport cu inflaţia; nu acelaşi lucru îl putea face, însă, şi instanţa de recurs – pentru perioada ulterioară pronunţării deciziei instanţei de apel -, obiectul controlului judiciar efectuat de ea constituindu-1 numai hotărârile pronunţate de cele două instanţe inferioare. în orice caz, chestiunea n-ar putea fi rezolvată – aşa cum se arată în decizia curţii – în faza de executare, deoarece executarea nu poate purta decât asupra a ceea ce s-a hotărât definitiv în cursul judecăţii.
Problema reactualizării despăgubirilor în raport cu inflaţia ridică – în practica instanţelor – şi chestiunea stabilirii coeficientului de reactualizare. Amintesc că într-un caz în care s-a pus această problemă, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă (dec. nr. 1095/1994, Dr. nr. 5/1995, p. 86), a statuat că trebuie cerute relaţii de la , Direcţia de politică monetară şi studii, cu privire la coeficientul ce trebuie aplicat reactualizării despăgubirilor civile.
8. Inculpatul – angajat ca agent de pază de SC PROTEGUARD SRL -, fiind repartizat să-şi desfăşoare activitatea la SC HOLYDAYS IMPEX SRL, care îşi are sediul într-un spaţiu în care se află şi SC ARTĂ ŞI PRECIZIE SA, îşi efectua serviciul numai în timpul nopţii, neputând părăsi sediul, întrucât uşa era încuiată până a doua zi dimineaţa. Intr-o noapte, însă, el a sustras diferite bunuri din incinta ambelor societăţi, după care, dislocând rama unui geam, a părăsit unitatea.
Prin sentinţa de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat, societatea de pază şi protecţie PROTGUARD a fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 3.300.000 lei despăgubiri civile către SC ARTĂ ŞI PRECIZIEI; totodată, s-a respins cererea SC PROTGUARD ca inculpatul să fie obligat a-i plăti, ca despăgubiri, o sumă echivalentă celei cu care ea însăşi a despăgubit SC HOLYDAYS IMPEX SRL.
Recursul prin care SC PROTGUARD critică, sub ambele aspecte sus-menţionate, sentinţa instanţei de fond şi decizia instanţei de apel – care a menţinut soluţia – este nefondat.
Obligarea recurentei la plata de despăgubiri civile, solidar cu inculpatul, către SC ARTĂ ŞI PRECIZIE – chiar dacă inculpatului nu-i fusese încredinţată şi paza bunurilor acesteia – este legală, deoarece inculpatul a săvârşit fapta în timpul şi cu ocazia serviciului, în calitatea sa de prepus al SC PROTGUARD.
Pe de altă parte, pretenţiile SC PROTGUARD – în legătură cu suma plătită de aceasta către SC HOLYDAYS
SRL – nu pot fi valorificate în baza art. 14 C. proc. pen., în cadrul acţiunii civile în procesul penal, ci numai pe calea unei acţiuni civile separate, adresată instanţei civile.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 711/1997
NOTĂ. Nimic nu împiedică ca, în cadrul acţiunii civile exercitate în faţa instanţei penale, o persoană să figureze în dublă calitate: de parte responsabilă civil-mente şi de parte civilă. De aceea, ni se pare discutabilă soluţia instanţelor, care au refuzat să acorde societăţii de pază şi protecţie despăgubiri civile, reprezentând echivalentul sumei plătite pentru repararea prejudiciului cauzat SC HOLYDAYS IMPEX SRL – atâta vreme cât prejudiciul suferit de ea, prin efectuarea acestei plăţi, îşi are sursa în infracţiunea comisă de inculpat – şi au îndrumat-o la introducerea unei acţiuni civile separate, în faţa instanţei civile. Normal era ca soluţionarea tuturor pretenţiilor de despăgubiri născute din săvârşirea infracţiunii să se facă – fără întârzieri inutile – în cadrul aceluiaşi proces, şi nu al unor acţiuni distincte, introduse la instanţe diferite.
9. Atâta vreme cât persoana vătămată s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de art. 15 alin. 2 C. proc. pen. – până la citirea actului de sesizare – majorarea ulterioară a sumei pretinse ca despăgubiri, prin includerea în cuantumul acesteia şi a unor despăgubiri pentru daune morale, nu constituie o încălcare a dispoziţiilor textului sus-menţionat. Cum distincţia între daunele materiale şi cele morale este artificială – atât unele, cât şi celelalte fiind, în realitate, aspecte ale pretenţiilor civile – şi cum aceste pretenţii pot fi majorate şi după citirea actului de sesizare, nu există nici un impediment ca persoana vătămată să solicite, în faţa primei instanţe, daune morale şi după constituirea sa legală ca parte civilă.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 318/1997
