Actiune în despagubiri formulata de mostenitorul unui salariat împotriva fostului angajator al autorului sau. Invocarea ca temei a dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 90 1996 ce definesc notiunea de accident de munca. Neîndeplinirea cerintelor impuse de lege pentru acordarea de daune materiale si morale pe acest temei. Efecte în plan juridic.
Se mai retine faptul ca incidentul mai sus amintit nu a fost calificat nici de catre organele de urmarire penala ca fiind un accident de în întelesul Legii nr.90 1996, iar din raportul medico-legal aflat la dosarul de fond, rezulta ca moartea autorului reclamantei a fost si în legatura cu afectiuni grave, respectiv ciroza avansata, bronhopneumonie, ateroscleroza cerebrala, tare preexistente care au dus la deces si nu neaparat intoxicarea cu monoxid de carbon.
Fata de cele mai sus aratate rezulta ca, în speta, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.24 alin.1 din Legea nr.90 1996 republicata, astfel cum a retinut instanta de fond, astfel încât pârâtului nu îi revine obligatia prevazuta de art.25 alin.2 si art.31 si urm. din Legea nr.90 1996, iar reclamanta nu poate beneficia de o despagubire egala cu 4 salarii medii brute pe economia nationala, prevazuta de art.46 din Legea nr.346 2002, deoarece decesul defunctului D.G. nu a intervenit ca urmare a unui accident de munca în întelesul dispozitiilor art.24 alin.1 din Legea nr.90 1996.
Fata de cele mai sus aratate rezulta ca, în speta, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.24 alin.1 din Legea nr.90 1996 republicata, astfel cum a retinut instanta de fond, astfel încât pârâtului nu îi revine obligatia prevazuta de art.25 alin.2 si art.31 si urm. din Legea nr.90 1996, iar reclamanta nu poate beneficia de o despagubire egala cu 4 salarii medii brute pe economia nationala, prevazuta de art.46 din Legea nr.346 2002, deoarece decesul defunctului D.G. nu a intervenit ca urmare a unui accident de munca în întelesul dispozitiilor art.24 alin.1 din Legea nr.90 1996.
Cu privire la critica vizând acordarea daunelor morale, Curtea o apreciaza ca fiind întemeiata, în conditiile în care respingând capatul de cerere principal vizând declararea ca accident de munca a evenimentului produs la data de 24.12.2005 si retinând culpa defunctului D.G., precum si încalcarea atributiilor de serviciu ce îi reveneau, obligarea unitatii la plata daunelor morale, în favoarea mostenitoarei defunctului nu mai poate subzista.
Cu privire la critica vizând acordarea daunelor morale, Curtea o apreciaza ca fiind întemeiata, în conditiile în care respingând capatul de cerere principal vizând declararea ca accident de munca a evenimentului produs la data de 24.12.2005 si retinând culpa defunctului D.G., precum si încalcarea atributiilor de serviciu ce îi reveneau, obligarea unitatii la plata daunelor morale, în favoarea mostenitoarei defunctului nu mai poate subzista.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu poate fi retinuta culpa recurentei,în ceea ce priveste decesul autorului reclamantei, constând în încalcarea obligatiilor ce-i reveneau prin dispozitiile art.10-16 din Normele Generale de Protectia Muncii privind evaluarea riscurilor pentru sanatatea si securitatea salariatilor, astfel cum a retinut instanta de fond, deoarece acesta nu avea atributii de paza în încaperea unde s-a culcat si s-a produs incidentul si nici aceea de a dormi la locul de munca.”
Decizia civila nr. 486 R din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1138 din 10.06.2009, pronuntata de Tribunalul Teleorman – Sectia Conflicte de Munca Asigurari Sociale si Administrativ Fiscal, în dosarul nr.2432 87 2008, a fost admisa, în parte, actiunea formulata de reclamanta D.P.M, în calitate de mostenitor al defunctului D.G., în contradictoriu cu pârâta SC A SRL, a fost obligata pârâta sa declare la ITM Teleorman, accidentul de munca din data de 24.12.2005, privind decesul numitului D.G., precum si sa plateasca reclamantei despagubiri de deces în cuantum de patru salarii medii brute pe economie în anul 2006 precum si la plata unei prestatii periodice în cuantum de o treime din salariul minim pe economie începând cu 31.12.2005, pâna la 31 iulie 2009 si la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale si a fost respins, ca nefondat, capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.
Prin aceeasi sentinta, a fost obligata pârâta la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecata în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, defunctul D.G. era salariatul pârâtei SC A SRL – asa cum arata si aceasta prin întâmpinare, fiind încadrat ca agent paza în cadrul firmei – fara forme legale – nu avea contract individual de munca încheiat – în conformitate cu dispozitiile art.16 (1) Codul muncii – Contractul individual de munca se încheie în baza consimtamântului partilor, în forma scrisa, în limba româna – Obligatia de încheiere a contractului individual de munca în forma scrisa revine angajatorului.
Angajatorul SC A SRL nu a respectat nici dispozitiile art.17 (1) Codul Muncii – anterior încheierii sau modificarii contractului individual de munca angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata în vederea angajarii, ori, dupa caz, salariatul cu privire la clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le înscrie în contract sau sa le modifice.
Instanta nu a retinut apararea pârâtului, precum ca defunctul D.G. era în cautarea unui loc de munca si se afla în perioada de proba. În cazul angajarii neîndeplinirea obligatiei de informare este consecinta neîncheierii în scris a contractului individual de munca iar aceasta fapta constituie contraventie prevazuta si sanctionata de art.276 alin.1 lit.c Codul Muncii.
În conformitate cu dispozitiile art.31 (1) Codul muncii – pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 30 de zile calendaristice, pentru functiile de executie.
De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art.31 (5) Codul Muncii, pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute în legislatia muncii, în contractul colectiv de munca, în regulamentul intern, precum si în contractul individual de munca.
Perioada de proba nu se prezuma si nici nu constituie un act unilateral al angajatorului (asa cum acesta încearca sa se apere, depunând la dosar o decizie respectiv nr.53 2.12.2005, neînregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca Teleorman, si care putea fi întocmita oricând, cu atât mai mult cu cât în cauza neavând contract individual de munca înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca defunctul presta o asa numita munca la negru” fara forme legale ), ci trebuie prevazuta expres în contractul individual de munca – art.17 alin.2 lit.m coroborat cu art.17 alin.3 din Codul Muncii – în acest sens si literatura de specialitate – Serban Beligradeanu; I.T.Stefanescu – Perioada de proba în reglementarea Codului Muncii în Dreptul nr.8 2003.
Ca o consecinta ca salariatul trebuie sa-si desfasoare activitatea în baza unui contract individual de munca legal încheiat, perioada respectiva constituie vechime în munca.
Asa fiind, perioada de proba redevine o clauza de dezicere (de denuntare, de desistare) a contractului individual de munca.
La data de 24.12.2005, defunctul D.G. executa serviciul de paza în tura de dupa amiaza, într-o încapere încalzita cu un godin care functiona cu rumegus.
Instanta nu a retinut apararea pârâtului cum ca în conformitate cu graficul de lucru, defunctul D.G. era liber, si ca, de situatia schimbului de tura nu a luat cunostinta.
Într-adevar la dosarul cauzei s-a depus în copie xerox un grafic de lucru – dar aceasta nu este înregistrata oficial la societate si nu exista semnaturile angajatilor de luare la cunostinta de acest grafic de lucru, existând suspiciunea ca el putea fi oricând întocmit.
A încercat pârâtul sa dovedeasca ca exista un grafic de lucru, de care toti angajatii cunosteau si prin depozitia martorului G.P. considerând-o net subiectiva.
Astfel martorul si-a adus aminte cu precizie, desi fata de data producerii evenimentului au trecut 4 ani, ca în data de 23.12.2005, la ora 14,00 s-a întâlnit cu D.G., care desi era baut de la pomana porcului, a consumat în continuare bauturi alcoolice – inducând ideea ca acesta era beat – dar nu si-a adus aminte ce a facut cu o zi înainte de data audierii la – data de 5 mai 2009 – asa cum a fost întrebat de presedintele completului de judecata tocmai pentru a se verifica acuitatea cu care martorul prezinta evenimentele, precizia si plasarea acestor evenimente în spatiul vizual temporal.
Întrucât era frig – defunctul D.G. a aprins focul în soba – si este probabil sa fi adormit.
A depus pârâtul o adresa emisa de Administratia Nationala de Meteorologie si prin care se stabileste pentru perioada 23-25 decembrie 2005, o temperatura cuprinsa între -2, 2 grade C si 0,6 grade C, si stabilind ca din punct de vedere meteorologic expresia de vreme geroasa” desemneaza în mod conventional intervale cu temperaturi mai mici de -10 grade C.
Oricum, temperatura înregistrata în aceasta perioada -2, 2 grade C si 0,6 grade C nu exclude lipsa mijloacelor de încalzire în spatiile în care se executa serviciul – sau în cele cu destinatii de locuinta – nu înseamna, ca, trebuie sa fie asteptata o temperatura de -10 grade C, sau mai mult pentru a se folosi mijloacele de încalzire.
Este putin probabil ca la sediul SC A SRL, ceilalti angajati sa astepte ca temperatura sa scada sub -10 grade C, ca sa foloseasca în birouri sau în alte spatii, mijloace de încalzire.
Afirmatia pârâtei din concluziile scrise, cum ca defunctul D.G. – adapostindu-se si dormind a încalcat grav obligatiile de serviciu nu poate fi retinuta atâta timp cât nu s-a depus la dosarul cauzei fisa postului, semnata de ambele parti, si prin care sa se probeze ca acesta avea clar stabilite atributiile de serviciu, cu atât mai mult cu cât nu avea încheiat un contract de munca.
A doua zi, respectiv la 24.12.2005 a fost gasit în stare de inconstienta si transportat la Spitalul Turnu Magurele – unde a fost internat cu diagnosticul stare comatoasa de etiologie neprecizata” – coma de gradul II, la data de 24.12.2005, fiind trimis la data de 25.12.2005, catre Spitalul de Urgenta Floreasca Bucuresti.
Pe perioada internarii asa cum rezulta din fisele de observatie nu s-a putut stabili natura starii comatoase, ea fiind înregistrata ca origine etiologica neprecizata”.
Numitul D.G. a decedat la Spitalul de Urgenta Floreasca Bucuresti, la data de 3.01.2006 – eliberându-se certificatul medical constatator al decesului nr.2146 3.01.2006 – la rubrica cauzele decesului stabilindu-se insuficienta cardio respiratorie acuta; bronhopneumonie intoxicatie acuta cu monoxid de carbon.
De altfel, si Institutul National de Medicina Legala Mina Minovici” comunica prin adresa A3 2146 2005 ca în urma examenelor medico-legale si acelor de laborator, moartea numitului D.G., a fost violenta, ca urmare a expunerii prelungite în atmosfera viciata si posibil monoxid de carbon -, neputându-se face determinari toxicologice – având în vedere supravietuirea îndelungata.
În conformitate cu prevederile art.24 alin.1 din legea 90 1996 republicata în Monitorul Oficial nr.47 29.01.2001 – în conformitate cu prevederile art.24 alin.1 privind protectia muncii, prin accident de munca se întelege: vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului în baza caruia se desfasoara activitatea, si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile, invaliditate ori deces.
În conformitate cu dispozitiile art. 25 alin. 2, art. 31 si urmatoarele din Legea 90 1996, pârâtului îi revenea obligatia sa comunice Inspectoratului teritorial de Munca Teleorman, producerea accidentului de munca si sa procedeze la declararea sa, obligatie pe care acesta nu a îndeplinit-o.
Art.26 din Legea nr.319 2006, prevede ca orice eveniment va fi comunicat deîndata angajatorului de catre conducatorul locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea acestuia.
La rândul sau, angajatorul trebuie sa comunice evenimentul astfel: a) inspectoratelor teritoriale de munca, b) asiguratorului potrivit Legii 346 2002 si c) organelor de urmarire penala dupa caz.
Cum angajatorul SC A SRL nu s-a conformat acestor dispozitii legale, instanta va obliga pârâtul sa declare la Inspectoratul Teritorial de Munca Teleorman accidentul de munca din data de 24.12.2005 privind decesul numitului D.G.
În conformitate cu dispozitiile art.46 din legea nr.346 2002, în cazul decesului asiguratului ca urmare a unor accidente de munca, reclamanta beneficiaza de o despagubire egala cu 4 salarii medii brute pe economia nationala.
În conformitate cu dispozitiile art.16 (1) Codul Muncii – în situatia în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisa, se prezuma ca a fost încheiat pe durata nedeterminata.
Defunctul D.G., nu a avut încheiat contract individual de munca, dar a prestat munca la pârât, asa cum acesta asi recunoscut ca agent de paza pâna la producerea decesului.
În conformitate cu dispozitiile art.46 din Legea nr.346 2002, în cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de munca, reclamanta urma sa beneficieze de o despagubire egala cu 4 salarii medii brute pe economia nationala.
Asigurarea este obligatorie pentru toti cei care utilizeaza forta de munca angajata cu contract individual de munca – art.3 lit.a din Legea 346 2002.
Astfel încât în considerentele de mai sus, pârâta va fi obligata sa plateasca reclamantei despagubiri de deces în cuantum de 4 salarii medii brute pe economie în anul 2006, precum si la plata unei prestatii periodice în cuantum de 1 3 din salariul minim pe economie începând cu 31.12.2005 pâna la 31.07.2009, întrucât reclamanta este studenta a Universitatii din Durham, Facultatea de Filozofie, Stiinte Politice & Economie, St. Mary s College fiind lipsita de ajutorul financiar pe care îl primea lunar de la tatal sau pâna la terminarea studiilor – 31.07.2009.
Pârâtei îi va reveni obligatia si de a plati catre reclamanta daune morale, ca urmare a suferintei psihice cauzate ca urmare a pierderii tatalui, morale dar si materiale, cu atât mai mult cu cât este studenta a unei universitati de prestigiu din Europa – daune pe care instanta le cuantifica la 10.000 lei, urmând a admite si acest capat de cerere.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de înmormântare, a fost respins, întrucât reclamanta nu l-a dovedit cu acte si nici cu martori.
Astfel din declaratia martorului V.G., a reiesit ca acesta nu a ajutat cu bani la înmormântare si nici pe reclamanta nu a ajutat-o.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC A SRL, criticând sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta a aratat ca, sentinta a fost data cu încalcarea legii, defunctul D.G., tatal reclamantei D.P.M., neavând la data pretinsului accident de munca calitatea de angajat, respectiv salariat, pentru a putea beneficia de prevederile din Codul muncii, deoarece la data începerii perioadei de proba si nici ulterior, defunctul nu a înteles sa se prezinte la examenul medical obligatoriu in vederea încheierii contractului individual de munca, desi recurenta, prin administrator a solicitat acest lucru in repetate rânduri.
În aceste împrejurari, sustine recurenta, in raport de disp.art.27 al.1 si 2 Codul muncii, se poate constata nulitatea contractului individual de munca,cu toate consecintele, inclusiv lipsa calitatii de angajat,respectiv salariat,a defunctului, astfel încât nefiind un litigiu de munca, fata de pretentiile reclamantei,competenta apartine Judecatoriei Turnu Magurele judetul Teleorman.
S-a mai sustinut si faptul ca sentinta criticata este nelegala si din punct de vedere al solutionarii fondului, deoarece situatia de fapt este alta, decât aceea retinuta de instanta de fond in sentinta criticata,iar apararile facute de recurent prin întimpinare, cât si oral in fata instantei, au fost ignorate, iar probele solicitate,respectiv proba testimoniala a fost restrictionata la un singur martor, însa chiar si asa, martorul recurentei, numitul G.P., dupa ce a declarat ca defunctul obisnuia sa se prezinte beat la serviciu, in noaptea de 23 24Decembrie 2005,s-a culcat in timpul efectuarii serviciului de paza,etc. a fost oprit de instanta si întrebat aspecte,care nu au legatura cu cauza dedusa judecatii si, desi, prin Intimpinare, recurenta a solicitat audierea mai multor martori, esentiali in vederea dezlegarii pricinii, proba a fost restrictionata de Instanta fara nici o motivare.
S-a mai aratat incidentul nu a fost calificat nici de Parchet,ca fiind un accident de munca,care sa cada sub incidenta Legii numarul 90 1996rep.-Legea Protectiei Muncii,astfel incit prin Rezolutia Parchetului Teleorman in Dosarul 20 P 2006,s-a dispus neînceperea urmaririi penale, iar instanta, admitând capatul de cerere privind obligarea de a declara incidentul produs, ca accident de munca la Inspectoratul Teritorial de Munca-Teleorman, avea obligatia ca in timpul dezbaterilor, fata si de cererea reclamantei,sa introduca in cauza aceasta institutie.
Cu privire la daunele morale, in cuantum de 10.000 lei, la care societatea a fost obligata, s-a considerat aceasta cerere ca fiind nelegala, deoarece reclamanta, nu a facut nici o minima proba,care sa justifice acest capat de cerere, iar instanta in mod gresit, apreciaza un înscris depus de reclamanta ca atestând calitatea de student a acesteia la o Universitate de prestigiu. Acest înscris, nu contine date explicite privind antetul Universitatii in cauza, numar de înregistrare, etc. dar nici nu este certificat de autoritatile emitente,nu este semnat si nici stampilat.
Prin întâmpinarea formulata intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta, cât si din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Criticile vizând lipsa calitatii de angajat a defunctului D.G., precum si solutionarea litigiului pe fond, de catre instanta necompetenta, vor fi înlaturate, deoarece chiar daca autorul reclamantei nu avea încheiat un contract individual de munca în conditiile art.16 alin.1 din Codul muncii, obligatia de a încheia contractul individual de munca în forma scrisa îi revenea angajatorului si chiar daca defunctul se afla în perioada de proba potrivit art.31 din Codul muncii, pe durata perioadei de proba salariatul de bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute în legislatia muncii, în Contractul colectiv de munca, în Regulamentul Intern, precum si în contractul individual de munca
Cum pretentiile reclamantului în calitate de mostenitoare a tatalui sau D.G. izvorasc din raportul juridic de munca al autorului sau cu societatea recurenta, în speta, este vorba despre un litigiu de munca ce atrage competenta de solutionare în prima instanta, în favoarea tribunalului, potrivit art.284 Codul muncii, raportat la art.2 alin.1 lit.c C.pr.civ.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciaza criticile recurentei ca fiind întemeiate din urmatoarele considerente:
Potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.90 1996, în sensul prezentei legi, prin accident de munca se întelege vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului în baza caruia se desfasoara activitatea, si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile, invaliditate ori deces”.
În speta, însa, coroborând probatoriul administrat în cauza, constând în declaratiile martorilor audiati în cauza, sustinerile reclamantei din cererea de chemare în judecata si înscrisuri, rezulta ca în noaptea de 23 24 decembrie 2005, defunctul D.G. nu era de serviciu (astfel cum rezulta din graficul de lucru pe luna decembrie 2005), însa, fara a anunta conducerea societatii, a facut schimb de tura cu martorul G.P., si, fiind frig, a aprins focul si s-a culcat într-o încapere din incinta societatii.
Din declaratia martorului G.P. rezulta ca în ziua de 23.12.2005, a consumat bauturi alcoolice cu autorul reclamantei si în prealabil întâlnirii cu acesta defunctul avea comportamentul unui om baut, deoarece fusese la pomana porcului”.
Procedând în acest mod, adapostindu-se si adormind în timpul cât trebuia sa-si faca rondul de paza, defunctul si-a încalcat obligatiile de serviciu, astfel încât nu se poate sustine ca intoxicatia cu monoxid de carbon provenita de la soba din încaperea în care acesta s-a culcat, a avut loc în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Se au în vedere si dispozitiile art.14 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioara, ce prevad obligatiile ce îi revin, în principal, salariatului.
Se mai retine faptul ca incidentul mai sus amintit nu a fost calificat nici de catre organele de urmarire penala ca fiind un accident de munca în întelesul Legii nr.90 1996, iar din raportul medico-legal aflat la dosarul de fond, rezulta ca moartea autorului reclamantei a fost si în legatura cu afectiuni grave, respectiv ciroza avansata, bronhopneumonie, ateroscleroza cerebrala, tare preexistente care au dus la deces si nu neaparat intoxicarea cu monoxid de carbon.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu poate fi retinuta culpa recurentei,în ceea ce priveste decesul autorului reclamantei, constând în încalcarea obligatiilor ce-i reveneau prin dispozitiile art.10-16 din Normele Generale de Protectia Muncii privind evaluarea riscurilor pentru sanatatea si securitatea salariatilor, astfel cum a retinut instanta de fond, deoarece acesta nu avea atributii de paza în încaperea unde s-a culcat si s-a produs incidentul si nici aceea de a dormi la locul de munca.
Drept consecinta, vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentinta atacata, în sensul ca va respinge, ca neîntemeiata, actiunea si va mentine dispozitia privind respingerea capatului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de înmormântare.
În baza art.274 C.pr.civ., va fi obligata intimata la 600 lei, cheltuieli de judecata catre recurenta, reprezentând onorariul avocatial redus de la 2000 lei.
Curtea a apreciat ca onorariul avocatului este nepotrivit de mare fata de munca îndeplinita de avocat (redactarea recursului si sustinerea concluziilor orale) si complexitatea cauzei, care a fost solutionata în recurs la primul termen de judecata, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 C.pr.civ. a procedat la micsorarea onorariului, dupa cum s-a aratat mai sus.
