Acţiune pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene (Legea nr. 248/2005, art. 38; O.U.G. nr.10572005 aprobată prin Legea nr.260/2005, Directiva nr.38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004)Restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate în statele membre ale Uniunii Europene este supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care sunt de imediată aplicare.Dispoziţiile Legii nr. 248/2005 se interpretează în acord cu legislaţia comunitară.Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 140 din 24 septembrie 2008Reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte solicită restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie în Franţa, pe o perioadă de 3 ani, a pârâtei M.P.Se susţine că la data de 20.04.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Republica Franceză, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, pârâta a fost returnată, întrucât se afla într-o situaţie nelegală pe teritoriul acelui stat.Se invocă faptul că măsura returnării s-a dispus de autorităţile franceze, pentru că pârâta nu a respectat legislaţia acestui stat.Prin documentele internaţionale la care România este parte, se arată în sesizare, cetăţenii români care circulă în străinătate au obligaţia de a nu desfăşura activităţi care să compromită imaginea României ori obligaţiile asumate de a respecta legislaţia statului în care se află, scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi a rămâne pe teritoriul statului gazdă.În drept, sunt invocate dispoziţiile Legii nr. 248/2005 şi ale Codului de procedură civilă.Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 903 din 18 iunie 2006 respinge sesizarea.În soluţionarea cauzei, tribunalul a apreciat necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie a pârâtei, şi cetăţean al Uniunii Europene prin raportare la situaţia de fapt dovedită la noua ordine juridică din România determinată de aderarea la Uniunea Europeană la 01.01.2007.Astfel, în cuprinsul sentinţei sunt prezentate şi interpretate dispoziţiile art. 38,39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 (art. 27), şi se constată că norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară.
Reţine instanţa de prim grad că în cauză sunt aplicabile principiile dreptului comunitar, astfel cum sunt stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, Directiva 2004/38/CE ale cărei dispoziţii nu au fost transpuse de România în dreptul intern, Legea nr. 248/2005 nefiind modificată şi armonizată cu prevederile legislaţiei comunitare.Astfel, art. 27 din Directivă prevede situaţiile de excepţie în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, respectiv ordinea, siguranţa sau sănătatea publică. Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză care, se arată în cuprinsul sentinţei, trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.Tribunalul constată că nu s-au invocat şi alte circumstanţe reale sau personale referitoare la conduita pârâtei, instanţa nu poate să reţină în nici un caz că prezenţa pârâtei pe teritoriul francez ar constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii”, mai ales în condiţiile în care Directiva dispune că nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală”.Prin raportare la dispoziţiile art. 27 din Directivă, instanţa apreciază că nici chiar simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român -nerespectare care nu a fost dovedită în cauză – nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, pentru a se putea admite acţiunea.Statul al cărui cetăţean este îndepărtat nu poate îngrădi însă libertatea de circulaţie a acestuia, se arată în considerentele hotărârii atacate, decât în situaţiile de excepţie prevăzute în art. 27 din Directivă şi care trebuie dovedite ca atare.
Sentinţa cuprinde şi considerente privind incidenţa art. 307 din Tratatul C.E. care prevăd că Dispoziţiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din convenţiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state, membre pe de o parte şi unul sau mai multe state terţe pe de altă parte”.Tribunalul constată că Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, aprobat prin H.G. nr. 278/1994 nu reglementează obligaţii specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertăţii de circulaţie a persoanelor care au fost returnate din Franţa, că singura obligaţie esenţială asumată de România prin acest acord a fost aceea de a readmite cetăţenii săi care au fost îndepărtaţi de către statul francez. Convenţia trebuie interpretată şi aplicată în sensul dispoziţiilor art. 234 alin. 3) din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităţilor, ţinând cont că fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din Comunitate şi, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituţiilor comune, între care şi instanţa de judecată care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului, atâta vreme cât statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a reacţiona în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilităţi.Împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi a declarat apel Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, invocând următoarele motive:- îndepărtarea pârâtei de pe teritoriul statului francez şi documentele întocmite de autorităţi atestă că pârâta, aşa cum a recunoscut în declaraţia dată, este condamnată la 1(un) an închisoare pentru proxenetism agravat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni – motive de siguranţă publică;- definirea şi aplicarea conceptelor de ordine publică, securitate publică aparţine legilor tribunalelor naţionale, dacă proxenetismul şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni nu sunt una din acele fapte;- Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene în cazul C-33/2007 a hotărât că statele membre sunt libere să stabilească cerinţele de ordine publică şi siguranţă publică, în conformitate cu nevoile lor naţionale, care pot varia de la un stat membru la altul şi de la o perioadă la alta;- autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile franceze, ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională;- dreptul intern nu contravine dreptului comunitar dispoziţiile art. 18 C.E. şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 29 aprilie 2004 nu se opun unei reglementări naţionale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special dacă a mai fost returnat anterior din acel stat”;- măsura dispusă prin art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art.53, apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice cum a hotărât Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 855/28.XI.2006. Prima instanţă nu a făcut referire în motivarea hotărârii la aceste probleme, la migraţia ilegală din România spre statele europene ce prezintă interes pe plan intern dar şi pe plan extern, deciziile fiind general obligatorii, art. 147 al. 4 din României;- Legea nr. 248/2005 a fost elaborată aşa cum se arată în expunerea de motive pentru reglementarea condiţiilor de exercitare a dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, în acord cu prevederile Constituţiei, documentele internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului la care România este parte, a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.- măsura returnării şi H.G. nr. 278/1994 sunt aplicabile nu numai anterior ci şi ulterior aderării României la Uniunea Europeană ceea ce rezultă şi din art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, deoarece pârâta prin conduita sa a adus atingere imaginii şi intereselor României în raporturile cu Statele Uniunii Europene.Apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamata în drept îşi întemeiază sesizarea pe dispoziţiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, act normativ care reglementează dreptul, condiţiile în care cetăţenii români pot călători în străinătate, obligaţiile pe perioada şederii în străinătate, dispoziţii procedurale, tranzitorii şi finale.Limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la libera circulaţie se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Măsura are caracter individual şi poate fi dispusă de România, stat membru al Uniunii Europene pe teritoriul unui stat membru, numai sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute prin tratatul C.E. şi prin Directiva 2004/38 prin art. 27.Instanţa de fond a aplicat direct dreptul comunitar reţinând incompatibilitatea parţială a normei interne.Modificarea şi completarea succesivă a Legii nr. 248/2005 s-a dispus de legiuitor în acord cu documentele internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului, legea fiind aplicabilă şi ulterior aderării. Statele membre au dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie indiferent de pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.Motivarea în fapt a sesizării şi probele administrate impun în aplicarea Legii nr. 248/2005 şi a incidenţei art.27 din Directiva 2004/38/CE instanţei naţionale de a stabili dacă comportamentul intimatei reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică sau securitate publică pentru statul de pe teritoriul căruia a fost returnată, pe care tribunalul nu le-a examinat în raport de probele administrate.Cetăţenii români alăturat dreptului la liberă circulaţie au şi obligaţii între care şi acelea de a respecta legislaţia statului în care se află; scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale semnate cu România, iar ca cetăţeni ai Uniunii se bucură de drepturile şi se supun obligaţiilor prevăzute în tratat.
Dreptul la liberă circulaţie nu este absolut ci poate fi limitat în condiţiile stabilite prin Legea nr. 248/2005 aplicabilă în cauza de faţă, şi ulterior aderării.Curtea constată că restrângerea dreptului intimatei la liberă circulaţie solicitată de reclamantă este motivată pe readmisia acesteia conform Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze care constituie procedura” aprobat prin H.G. 278/1994 şi a conduitei acesteia în statul gazdă.Readmisia s-a dispus urmare condamnării intimatei prin sentinţa Tribunalului de Mare Instanţă din Lyon din data de 06.07.2007 la un an închisoare pentru proxenetism agravat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, motive de siguranţă publică”.Instanţa franceză a ordonat şi interdicţia pe teritoriul naţional francez, măsură pusă în executare în modalitatea prevăzută de acordul încheiat de cele două state, Franţa şi România, membre ale Uniunii.Intimata recunoaşte că este condamnată, a fost arestată de autorităţile franceze, eliberată la 12.04.2008, dată la care s-a dispus şi executat readmisia.Articolul 27 din Directiva 2004/38/C.E. trebuie interpretat şi aplicat în sensul că statele membre de origine, pot restrânge libertatea de circulaţie şi şedere a cetăţenilor săi ce au şi cetăţenia Uniunii pentru încălcarea legislaţiei statului membru din care a fost repatriată şi cu care România are încheiat acordul de readmisie.Limitarea exerciţiului dreptului cetăţeanului român în străinătate, cetăţean şi al Uniunii s-a solicitat nu pentru şedere ilegală ci urmare săvârşirii de infracţiuni pe teritoriul statului francez, a condamnării la pedeapsa închisorii şi a încălcării obligaţiei impusă prin art. 5 din Legea 24872005 de a respecta legislaţia statului în care se află.Faptul că în sesizare temeiul de drept este numai enunţat, Legea nr. 248/2005 impune instanţei – la situaţia de fapt invocată şi dovedită – să stabilească, în speţă dacă legea internă este în concordanţă cu Directiva 2004/38 C.E.Curtea are în vedere că statele membre pot să restrângă libertatea de circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene pentru motive de ordine publică sau securitate publică, pe care autorităţile naţionale competente le pot aprecia în limitele impuse prin tratat.
Comportamentul persoanei în cauză este determinant pentru un stat membru, în anumite circumstanţe, pentru a limita dreptul la liberă circulaţie propriilor cetăţeni într-un alt stat membru.Încălcarea legislaţiei statului gazdă în modalitatea asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, a comiterii infracţiunii de proxenetism agravat, condamnarea la pedeapsa închisorii, constituie motive de ordine publică în sensul art. 27 din Directivă.Totodată, readmisia pentru încălcarea legislaţiei statului francez, în speţă, conform dreptului intern impune limitarea exercitării dreptului intimatei la liberă circulaţie în temeiul art. 38 lit. a Legea nr. 248/2005, art. 27 din Directivă nefiind încălcat.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanţa a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea, dispunând restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtei M.P., pe teritoriul Republicii Franceze, o perioadă de trei ani de la data pronunţării hotărârii.La stabilirea duratei, Curtea a avut în vedere motivele pentru care s-a dispus readmisia, săvârşirea de infracţiuni fiind o ameninţare reală, gravă, ce afectează interesele fundamentale ale societăţii, ordinea publică.
