În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cuantumul prestaţiei lunare cuvenite părţii civile trebuie să reprezinte întocmai echivalentul câştigului din muncă de care a fost lipsită până la data soluţionării cauzei şi este împiedicată să-l dobândească în continuare, ca efect al reducerii capacităţii de a muncii, prin pierderea funcţiei unui organ, consecinţă a infirmităţii permanente, determinate prin expertiza medico-legală de specialitate.
Pe de altă parte, dreptul la reparare a prejudiciului nepatrimonial este recunoscut numai pentru persoana vătămată direct prin fapta ilicită a inculpatului, acesteia putându-i-se acorda o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1696 din 6 decembrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 2488/27.12.2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, admiţându-se acţiunile civile disjunse conform art. 3201 alin. (5) C.proc.pen., între altele, s-a dispus obligarea inculpatei alături de asigurătorul de răspundere civilă şi la plata sumelor de 15.000 euro daune materiale şi de 30.000 euro daune morale către partea civilă M.E.V., precum şi de 10.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă M.Ş., soţul acesteia. De asemenea, în favoarea primei părţii civile s-a stabilit şi o prestaţie periodică lunară în cuantum de 350 lei, începând cu data de 5.09.2009 şi până la data încetării stării de invaliditate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri părţile civile, persoane fizice, precum şi asigurătorul de răspundere civilă, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Motivele de casare invocate sunt fondate, în parte.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 şi 16 C.proc.pen., acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect exclusiv tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în principal, iar în subsidiar şi a altor persoane care, prin efectul legii ori convenţional sunt chemate să contribuie solidar, după caz, alături sau în subsidiar, pentru acoperirea pagubelor produse prin infracţiunile deduse judecăţii instanţei penale şi a căror reparare este guvernată de legea civilă.
Prima instanţă învestită cu soluţionarea laturii civile, conform art. 3201 alin. (7) C.proc.pen., a constatat corect întrunirea cumulativă a condiţiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în persoana inculpatei-intimate, precum şi cele privind răspunderea asigurătorului alături de aceasta, astfel cum impun dispoziţiile art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, în cazul prejudiciilor produse de către autoturismele asigurate de răspundere civilă, în cadrul accidentelor de circulaţie. Din acest punct de vedere întemeiat, s-a reţinut că izvorul pretenţiilor civile, obiect al acţiunilor civile exercitate de recurenţii-persoane fizice, decurge din fapta ilicită a inculpatei, deoarece prin sentinţa penală nr. 732/17.04.2013 pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost condamnată definitiv pentru două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C.pen., parte vătămată minorul M.P.C., şi de art. 184 alin. (2) şi (4) C.pen., parte vătămată M.E.V., mama acestuia. Astfel, la soluţionarea laturii penale, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că faptele au fost comise în cadrul evenimentului rutier din data de 5.09.2009, când în condiţii de vizibilitate oferită de lumina farurilor, pe un carosabil uscat, conducând autoturismul proprietate personală, în afara localităţii, aceasta a pierdut controlul volanului şi pătrunzând pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de partea civilă M.Ş. şi având ca pasageri pe partea civilă M.E.V., soţia sa împreună cu fiul minor, partea civilă M.P.C.
Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legale întocmite în cauză, în împrejurările de fapt menţionate, cele trei părţi civile au suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile, 100 zile, respectiv 25-30 zile de îngrijiri medicale, în cazul secundei având ca urmare şi pierderea ochiului stâng, aspect ce constituie infirmitate fizică permanentă. Primindu-se drept concludent raportul de expertiză tehnică auto, prin sentinţa penală s-a reţinut iar la soluţionarea laturii civile a procesului penal [disjunsă conform art. 3201 alin. (7) C.proc.pen.] s-a confirmat că accidentul de circulaţie, respectiv vătămarea corporală a părţilor civile, s-a datorat culpei exclusive a inculpatei-intimate, constând în nerespectarea normelor de circulaţie rutieră prevăzute de art. 35 alin. (1), art. 45 alin. (1) şi (3) şi art. 47 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Prin acţiunile civile exercitate, părţile vătămate M.E.V. şi M.Ş. au solicitat obligarea inculpatei şi asigurătorului de răspundere civilă la plata sumelor de 15.000 euro daune materiale, precum şi de 1.500 euro daune materiale, ocazionate de internarea şi îngrijirea minorului parte vătămată. Cu aceeaşi ocazie, acestea s-au constituit părţi civile, secundul în nume propriu şi pentru minorul său, cu sumele de 200.000 euro, respectiv câte 50.000 euro daune morale, reprezentând compensarea prejudiciilor personal nepatrimoniale, suferite consecinţă a traumatismelor produse din culpa exclusivă a inculpatei. În fine, partea civilă M.E.V. a solicitat şi obligarea acestora la plata unei contribuţii lunare la întreţinere, consecinţă a pierderii capacităţii de muncă, începând cu data producerii evenimentului rutier şi până la încetarea stării de invaliditate constatată prin decizia de pensionare emisă de autoritatea competentă.
Faţă de cele ce preced, sub un prim aspect, Curtea constată că în speţă, în mod judicios prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, precum şi pentru persoana asigurată, în limitele obligaţiilor asumate printr-un contract de de răspundere civilă auto, dispunând obligarea inculpatei-intimate alături de asigurătorul de răspundere civilă la plata sumei de 15.000 euro daune materiale solicitate prin acţiunile civile exercitate împreună de către părţile civile M.E.V. şi M.Ş., în nume propriu. Întinderea acestora nu este exagerată şi satisface întocmai principiile ce reglementează repararea unor astfel de prejudicii, potrivit legii civile, având în vedere că prin documentaţia medicală depusă în ambele faze procesuale s-a dovedit că din culpa exclusivă a inculpatei, ulterior producerii evenimentului rutier, traumatismele corporale grave suferite de partea civilă M.E.V. au impus multiple internări în spitale de specialitate, în cadrul cărora s-au efectuat intervenţii chirurgicale finalizate prin eviscerarea globului ocular stâng şi protezarea acestuia cu implant de bilă.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză rezultă că în cadrul evenimentului rutier aceeaşi parte civilă a suferit contuzie toracală abdominală, fractură bazin, fracturi femur bilateral şi dreapta, paralizie sciatic bilaterală, deci traumatisme care în mod notoriu, justifică susţinerile necesităţii alocării sumelor de bani precizate prin notele scrise, ca reprezentând cheltuieli efectuate pentru plata celor trei martori însoţitori, respectiv efectuarea igienei proprii, a activităţilor zilnice din gospodărie, inclusiv creşterea şi îngrijirea minorului în vârstă de 7 ani.
Mai mult, din actele medicale depuse la judecata recursului, se determină concluzia că şi în prezent atari consecinţe prejudiciabile materiale continuă, deoarece traumatismele corporale menţionate au impus o serie de internări în cadrul serviciilor de ortopedie şi oftalmologice, practicându-se intervenţii chirurgicale postoperatorii pentru vindecarea fracturilor multiple ale membrelor inferioare, respectiv reconstrucţia globului ocular stâng pentru ameliorarea sechelelor funcţionale ireversibile. La acestea se adaugă declaraţiile celor şapte martori propuşi în dovedirea pretenţiilor materiale solicitate, toţi confirmând plata sumelor achitate pentru serviciile prestate în folosul respectivei părţi civile, după caz, împrumuturile acordate direct sau prin soţul său partea civilă M.Ş., al cărui cuantum apare mai mult decât rezonabil pentru îngrijirea pe perioada internărilor medicale ori post operatorii, a unui bolnav diagnosticat cu gravele traumatisme corporale reţinute prin expertiza medico-legală, ca necesitând pentru vindecare cel puţin 100 zile de îngrijiri medicale. Şi suma de 350 lei acordată cu titlu de prestaţie lunară la întreţinerea părţii civile M.E.V., calculată începând cu 5.09.2009, data producerii evenimentului rutier şi până la încetarea stării de invaliditate, s-a stabilit corect.
Cuantumul acesteia corespunde întocmai dispoziţiilor art. 1387 NCC privind repararea prejudiciilor produse prin vătămarea corporală suferită, reprezentând întocmai echivalentul câştigului din muncă de care a fost lipsită până la data soluţionării cauzei şi este împiedicată să-l dobândească în continuare, ca efect al reducerii capacităţii de muncă, prin pierderea funcţiei şi protezarea oculară a ochiului stâng, infirmitate permanentă, determinată prin expertiza medico-legală de specialitate.
Faptul că la data producerii evenimentului rutier partea civilă nu era încadrată în muncă nu constituie suficient temei pentru înlăturarea dreptului la reparaţie sub acest aspect, cât timp fiind în vârstă de 41 ani avea deplină capacitate fizică şi intelectuală, efectua activităţi casnice şi de îngrijire a copilului în vârstă de 7 ani, iar pe de altă din conţinutul deciziei de pensionare rezultă că anterior a obţinut venituri permanente, cotizând la fondul de asigurări sociale o perioadă de 14 ani şi 7 luni.
Prin urmare, motivele de reformare invocate de asigurătorul de răspundere civilă sub aspectele analizate nu sunt fondate.
Cât priveşte soluţionarea cererilor formulate de cele trei părţi civile vizând acordarea daunelor morale, la exercitarea controlului jurisdicţional, se constată că motivul de reformare invocat de partea civilă M.E.V., vizând întinderea daunelor morale acordate prin sentinţa adoptată la primul grad de jurisdicţie, este însă pe deplin justificat.
Determinarea obligaţiei de plată în limita sumei de 30.000 euro, în sarcina inculpatei-intimate, alături de asigurătorul de răspundere civilă auto, este injustă şi nu satisface criteriile privind sumele acordate cu titlu de compensaţie în materia daunelor morale, astfel cum s-au cristalizat în jurisprudenţa internă şi se regăsesc inclusiv în ghidul întocmit prin grija Fondului de Protecţie a Victimelor Accidentelor de Circulaţie şi Societăţilor de Asigurare reactualizat în anul 2012. Este real că atari sume nu trebuie să reprezinte o amendare excesivă a inculpatului şi nici să constituie o sursă de îmbogăţire a părţii civile, dar în circumstanţele cauzei, prima instanţă era datoare să observe că, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1), art. 45 alin. (1) şi (3) şi art. 47 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, conducând autovehiculul în condiţii normale de trafic din culpă exclusivă inculpata a produs părţii civile M.E.V. grave traumatisme corporale (contuzie toraco-abdominală, fractură bazin, fracturi femur bilateral şi dreapta şi oculare), ce au necesitat pentru vindecare cel puţin 100 de zile de îngrijiri medicale. S-a dovedit de asemenea că pentru îngrijirea acestora recurenta a fost supusă unor suferinţe fizice şi psihice de excepţie, prin internări repetate în spitale de specialitate, intervenţiile chirurgicale practicate conducând la pierderea ochiului stâng şi protezarea acestuia, deci o infirmitate fizică permanentă post-traumatică, consecinţele prejudiciabile personal nepatrimoniale (estetice), prelungindu-se şi în prezent şi impunând noi examene, operaţii, consiliere psihică şi psihologică, raportat la modificările de personalitate şi reinserţie socială intervenite în cazul unei femei în vârstă de 41 de ani, ultimele operaţii fiind efectuate în noiembrie 2013.
De aceea, având în vedere limitele poliţei de asigurare, precum şi Ordinul CSA din 2008, în circumstanţele cauzei, Curtea apreciază că se impune majorarea daunelor morale acordate părţii civile M.E.V., de la suma de 30.000 euro la suma de 75.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cuantum apreciat ca fiind suficient pentru asigurarea unui just echilibru între prejudiciul personal nepatrimonial suferit şi infracţiunea stabilită în sarcina inculpatei-intimate, ce se va suporta alături de asigurătorul de răspundere civilă auto.
Motivul de reformare invocat de recurentul-asigurător vizând nelegala obligare alături de inculpata-intimată, la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale în folosul părţii civile M.Ş., este fondat. Obiectul procesului penal, în prezenta cauză, l-au constitui exclusiv infracţiunile de vătămare corporală comise de inculpata-intimată privind părţile vătămate M.E.V. şi M.P.C., respectiv mama şi fiul minor, deoarece prin rechizitoriul nr. 9127/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C.pen. privind pe partea civilă M.Ş., constatându-se că nu este îndeplinită cerinţa numărului de zile de îngrijiri medicale, arătată sub textul incriminatoriu. Or, potrivit dispoziţiilor art. 999 C.civ. (renumerotate art. 1391 NCC), astfel cum în mod constatat au fost interpretate în jurisprudenţa internă şi comunitară, inclusiv Rezoluţia Comitetului de Miniştrii ai Consiliului Europei nr. 75/1975, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dreptul la reparare a prejudiciului nepatrimonial este recunoscut numai pentru persoana vătămată direct prin fapta ilicită a inculpatului, acesteia din urmă putându-i-se acorda o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
Drept consecinţă, la exercitarea controlului jurisdicţional rezultă că, nelegal, prima instanţă, prin hotărârea atacată a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă M.Ş. sub acest aspect, dispunând obligarea inculpatei şi asigurătorului la plata sumei de 10.000 euro daune morale, reprezentând prejudiciu personal nepatrimonial, cauzat prin vătămarea corporală a părţilor civile M.E.V. şi M.P.C., soţia şi fiul acestuia.
Pentru argumentele de fapt şi de drept detaliate în precedente conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., Curtea va admite recursurile declarate de părţile civile şi de asigurătorul de răspundere civilă, va casa în parte sentinţa primei instanţe, şi rejudecând acţiunile civile exercitate de acestea, pe fond, va înlătura aspectele de netemeinicie şi nelegalitate anterior menţionate.
(Judecător Elena Negulescu)
