Prin sentinţa penală nr. 904/2007 a Judecătoriei Bârlad a fos condamnat inc. B.M. la pedepse cu amenda pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 alin. 2 Cod penal şi art. 25 rap. la art. 217 alin. 1 Cod penal. S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile 34.406 lei contravaloarea construcţiilor demolate , 2.548 lei reprezentând contravaloarea materialelor rezultate din demolare şi câte 8,75 Euro/mp/lună pentru suprafaţa de 179,33 mp începând cu data de 4 octombrie 2005 şi până la achitarea integrală a acestui debit.
S-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente, pentru achitarea debitului părţii civile.
Prin decizia penală nr. 104/A din 14 mai 2008 s-a desfiinţat în parte această sentinţă şi, în rejudecare, s-a redus la 7.876 lei cuantumul despăgubirilor civile, respingându-se ca neîntemeiate restul pretenţiilor. Totodată s-au înlăturat din sentinţă menţiunile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente.
S-a reţinut că, obiectul material al infracţiunii de distrugere este bunul imobil – având o valoare economică -asupra căruia s-a exercitat activitatea de distrugere, respectiv, în speţă valoarea bunului stabilit la data demolării. Expertiza tehnică efectuată la 30 iulie 2001 a stabilit o valoare de 3.721,75 lei, care a fost reactualizată la 14 iunie 2006, ulterior demolării, dar la o dată apropiată de acest moment, la suma de 7.876 lei.
Totodată, greşit s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente, în condiţiile în care acestea nu au fost identificate, nominalizate şi evaluate.